Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1338/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind statisticile comunitare referitoare la sănătatea publică, precum și la sănătatea și siguranța la locul de muncă, în special articolul 9 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere solicitările Regatului Belgiei, Republicii Cehe, Irlandei, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Cipru, Marelui Ducat al Luxemburgului, Regatului Țărilor de Jos, Republicii Austria, Republicii Portugheze, României și Regatului Suediei,
1
În conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1338/2008, dacă este necesar, se pot adopta derogări și perioade de tranziție pentru statele membre, pe baza unor motive obiective.
2
Din informațiile furnizate Comisiei de către statele membre reiese faptul că cererile statelor membre de acordare a unor derogări sunt justificate de necesitatea de a realiza adaptări majore ale sistemelor naționale administrative și statistice pentru a respecta pe deplin Regulamentul (CE) nr. 1338/2008.
3
Prin urmare, astfel de derogări trebuie acordate, la cerere, Regatului Belgiei, Republicii Cehe, Irlandei, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Cipru, Marelui Ducat al Luxemburgului, Regatului Țărilor de Jos, Republicii Austria, Republicii Portugheze, României și Regatului Suediei.
4
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului statistic european instituit prin articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului,
Articolul 1
Paragraf
Se acordă derogări, astfel cum sunt precizate în anexă, statelor membre enumerate în aceasta.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Regatului Belgiei, Republicii Cehe, Irlandei, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Cipru, Marelui Ducat al Luxemburgului, Regatului Țărilor de Jos, Republicii Austria, Republicii Portugheze, României și Regatului Suediei.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 23 noiembrie 2022.Pentru ComisiePaolo GentiloniMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂDerogări de la Regulamentul (CE) nr. 1338/2008, astfel cum a fost pus în aplicare de Comisie, în ceea ce privește unitățile medicale, resursele umane din domeniul asistenței medicale și utilizarea asistenței medicale
Paragraf
În scopul colectării datelor se acordă următoarele derogări:
Paragraf
Cehia, Irlanda, Spania, Cipru, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia și România nu sunt obligate să furnizeze variabilele sau, după caz, defalcarea (defalcările) variabilelor specificate în tabelul 1 pentru anii de referință specificați în tabelul menționat. În cazul în care nu este necesară acoperirea completă, abaterile de la acoperirea completă se explică în metadatele de referință.
Paragraf
Belgia, Grecia, Spania, Franța, Luxemburg și Suedia beneficiază de derogări în ceea ce privește termenul de transmitere a datelor pentru variabilele din tabelul 2 și pentru metadatele de referință, acolo unde este specificat.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2