AcasăLegislație UE32022D2242

Decizia (UE) 2022/2242 a Consiliului din 14 noiembrie 2022 privind contribuțiile financiare care se plătesc de către părțile la Fondul european de dezvoltare pentru finanțarea respectivului fond, precizând plafonul pentru exercițiul 2024, suma anuală pentru exercițiul 2023, suma aferentă primei tranșe pentru exercițiul 2023 și previziunea cu caracter indicativ și neobligatoriu privind sumele anuale preconizate aferente contribuțiilor pentru exercițiile 2025 și 2026

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:14.11.2022
În vigoare din:15.11.2022
Articole:6
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Acordul intern dintre reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți în cadrul Consiliului, privind finanțarea ajutoarelor Uniunii Europene în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, în conformitate cu Acordul de parteneriat ACP-UE, și privind alocarea de asistență financiară pentru țările și teritoriile de peste mări cărora li se aplică partea a patra din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 7 alineatul (2) coroborat cu articolul 14 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1877 al Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind regulamentul financiar aplicabil celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare și de abrogare a Regulamentului (UE) 2015/323, în special articolul 19 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
În conformitate cu procedura prevăzută la articolele 19-22, în special la articolul 19 alineatul (2), din Regulamentul (UE) 2018/1877, Comisia prezintă, până la 15 octombrie 2022, o propunere în care să precizeze plafonul sumei aferente contribuțiilor care se plătesc de către părțile la Fondul european de dezvoltare (FED) pentru exercițiul 2024, suma anuală aferentă contribuției pentru exercițiul 2023, suma aferentă primei tranșe a contribuției pentru exercițiul 2023 și previziunile cu caracter indicativ și neobligatoriu privind sumele anuale preconizate aferente contribuțiilor pentru exercițiile 2025 și 2026.
2
În conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (UE) 2018/1877, Banca Europeană de Investiții (BEI) trebuie să transmită Comisiei estimările sale actualizate ale angajamentelor și plăților din cadrul instrumentelor pe care le gestionează.
3
În temeiul articolului 20 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1877, cererile de contribuții utilizează mai întâi sumele stabilite FED-urile anterioare. Prin urmare, ar trebui să se lanseze o cerere de fonduri în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1877 pentru Comisie și pentru BEI.
4
În temeiul articolului 152 din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumit în continuare Acordul de retragere), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (denumit în continuare Regatul Unit) rămâne parte la FED până la închiderea celui de al 11-lea FED și a tuturor FED-urilor anterioare neînchise. Cu toate acestea, în temeiul articolului 153 din Acordul de retragere, cota care îi revine Regatului Unit din fondurile dezangajate din proiectele din cadrul celui de al 11-lea FED, dacă fondurile respective au fost dezangajate după data de 31 decembrie 2020, sau din cadrul FED-urilor anterioare nu se reutilizează.
5
Prin Decizia (UE) 2021/1941 a Consiliului plafonul sumei anuale aferente contribuției care trebuie plătite de părțile la FED pentru exercițiul 2023 se stabilește la 1800000000 EUR pentru Comisie și la 300000000 EUR pentru BEI.
6
Pentru a permite aplicarea promptă a măsurilor prevăzute, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

Articolul 1

Paragraf
Plafonul sumei anuale aferente contribuțiilor care se plătesc de către părțile la Fondul european de dezvoltare (FED) pentru exercițiul 2024 este de 1600000000 EUR. Această sumă se repartizează astfel: 1300000000 EUR pentru Comisie și 300000000 EUR pentru Banca Europeană de Investiții (BEI).

Articolul 2

Paragraf
Suma anuală aferentă contribuțiilor care se plătesc de către părțile la FED pentru exercițiul 2023 se stabilește, prin prezenta, la 2100000000 EUR. Această sumă se repartizează astfel: 1800000000 EUR pentru Comisie și 300000000 EUR pentru BEI.

Articolul 3

Paragraf
Contribuțiile individuale la FED se plătesc Comisiei și BEI de către părțile la FED ca primă tranșă pentru exercițiul 2023 în conformitate cu anexa.

Articolul 4

Paragraf
Suma de 42500000 EUR care provine din fondurile neangajate sau dezangajate aferente proiectelor din cadrul celui de al 9-lea FED se restituie prin reducerea plăților din prima tranșă pentru 2023, stabilită la articolul 3.

Articolul 5

Paragraf
Previziunea cu caracter orientativ și neobligatoriu privind suma anuală preconizată aferentă contribuțiilor pentru exercițiul 2025 se stabilește la 900000000 EUR pentru Comisie și la 9000000 EUR pentru BEI, iar pentru exercițiul 2026 se stabilește la 600000000 EUR pentru Comisie și 0 EUR pentru BEI.

Articolul 6

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 14 noiembrie 2022.Pentru ConsiliuPreședinteleJ. Borrell Fontelles
Anexa 1
ANEXĂPrima tranșă din 2023 (EUR) care se plătește Comisiei și BEI
Tabel 1
Tabelul 1