AcasăLegislație UE32022D2193

Decizia (UE) 2022/2193 a Consiliului din 22 decembrie 2021 privind semnarea și încheierea Acordului dintre Uniunea Europeană și Republica Peru de stabilire a unui cadru pentru participarea Republicii Peru la operațiile Uniunii Europene de gestionare a crizelor

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:22.12.2021
În vigoare din:22.12.2021
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 37, coroborat cu articolul 218 alineatele (5) și (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
La 21 septembrie 2020, Consiliul a adoptat o decizie de autorizare a începerii negocierilor în vederea unui acord între Uniune și Republica Peru de stabilire a unui cadru pentru participarea Republicii Peru la operațiile Uniunii de gestionare a crizelor.
2
Ulterior, în conformitate cu articolul 37 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a negociat Acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Peru de stabilire a unui cadru pentru participarea Republicii Peru la operațiile Uniunii Europene de gestionare a crizelor (denumit în continuare acordul).
3
Acordul ar trebui să fie aprobat,

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă, în numele Uniunii, Acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Peru de stabilire a unui cadru pentru participarea Republicii Peru la operațiile Uniunii Europene de gestionare a crizelor.

Articolul 2

Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze acordul prin care Uniunea își asumă obligații.

Articolul 3

Paragraf
Președintele Consiliului efectuează, în numele Uniunii, notificarea prevăzută la articolul 17 alineatul (1) din acord.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 22 decembrie 2021.Pentru ConsiliuPreședinteleG. Dovžan