AcasăLegislație UE32021R2259

Regulamentul (UE) 2021/2259 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 decembrie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1286/2014 în ceea ce privește prelungirea dispozițiilor tranzitorii pentru societățile de administrare, societățile de investiții și persoanele care oferă consultanță cu privire la unități ale organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) și la unități ale non-OPCVM-urilor sau care vând astfel de unități (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:15.12.2021
În vigoare din:21.12.2021
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
Paragraf
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
1
Articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului impune creatorilor de produse de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP), înainte de a pune un PRIIP la dispoziția investitorilor individuali, să elaboreze și să publice un document cu informații esențiale (denumit în continuare KID).
2
Articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 scutește, până la 31 decembrie 2021, societățile de administrare, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului, societățile de investiții, astfel cum sunt menționate la articolul 27 din directiva respectivă, și persoanele care oferă consultanță cu privire la unități ale organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) sau care vând astfel de unități, astfel cum sunt menționate la articolul 1 alineatul (2) din directiva respectivă, de obligațiile prevăzute în regulamentul respectiv și, prin urmare, de obligația de a elabora un KID (dispoziții denumite în continuare dispoziții tranzitorii). În conformitate cu articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014, atunci când un stat membru aplică normele privind formatul și conținutul documentului cu informații cheie destinate investitorilor, astfel cum se prevede la articolele 78-81 din Directiva 2009/65/CE, în cazul fondurilor non-OPCVM oferite investitorilor individuali, dispozițiile tranzitorii se aplică societăților de administrare, societăților de investiții și persoanelor care oferă consultanță investitorilor individuali cu privire la unitățile acestor fonduri non-OPCVM sau care vând astfel de unități investitorilor individuali.
3
Regulamentul delegat (UE) 2017/653 al Comisiei completează Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 prin stabilirea de standarde tehnice de reglementare privind modul de prezentare, conținutul și formatul standard al KID, metodologia de prezentare a riscului și a randamentului și de calculare a costurilor, condițiile și frecvența minimă de revizuire a informațiilor conținute în KID și condițiile privind furnizarea KID investitorilor individuali.
4
La 7 septembrie 2021, Comisia a adoptat un regulament delegat de modificare a standardelor tehnice de reglementare prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2017/653 în ceea ce privește metodologia aplicată și prezentarea scenariilor de performanță, prezentarea costurilor și metodologia de calculare a indicatorilor sintetici de cost, prezentarea și conținutul informațiilor privind performanța anterioară și prezentarea costurilor aferente PRIIP care oferă o gamă de opțiuni de investiții și alinierea dispozițiilor tranzitorii pentru creatorii de PRIIP care oferă unitățile de fonduri menționate la articolul 32 din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 ca opțiuni de investiții suport cu dispoziții tranzitorii a căror durată de aplicare a fost prelungită, prevăzută la articolul respectiv. Data aplicării respectivului regulament delegat este 1 iulie 2022, însă este important să fie reflectată necesitatea de a acorda societăților de administrare, societăților de investiții și persoanelor care oferă consultanță cu privire la unități ale OPCVM-urilor și ale non-OPCVM-urilor sau care vând astfel de unități suficient timp ca să se pregătească pentru încetarea dispozițiilor tranzitorii și, prin urmare, pentru îndeplinirea obligației de a elabora un KID.
5
Pentru a se răspunde necesității de a asigura suficient timp de pregătire pentru obligația de a elabora un KID, este necesar să se prelungească dispozițiile tranzitorii până la 31 decembrie 2022.
6
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 ar trebui să fie modificat în consecință.
7
Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 urmărește să permită investitorilor individuali să ia decizii de investiții în mai bună cunoștință de cauză. În pofida bunelor intenții care stau la baza Regulamentului (UE) nr. 1286/2014, de la adoptarea sa au fost exprimate o serie de îngrijorări, inclusiv referitoare la necesitatea unei definiții mai clare a investitorilor individuali, definirea produselor care intră în domeniul de aplicare al regulamentului menționat, eliminarea suportului de hârtie ca opțiune implicită în cazul în care un PRIIP este oferit în mod direct, în persoană, conceptul de tranzacții succesive și furnizarea de informații precontractuale investitorilor profesionali. Este necesar ca respectivele îngrijorări să fie luate urgent în considerare pentru a îmbunătăți încrederea investitorilor individuali în piețele financiare, atât pentru beneficiul societăților care caută finanțare, cât și pentru beneficiul pe termen lung al investitorilor. Necesitatea unei reexaminări mai ample a fost deja prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 1286/2014, iar urgența acesteia rămâne neschimbată. Pe baza unei astfel de reexaminări în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1286/2014, Comisia ar trebui să prezinte de urgență Parlamentului European și Consiliului un raport însoțit, dacă este cazul, de o propunere de soluționare a limitărilor existente.
8
Având în vedere perioada foarte scurtă rămasă până la încetarea prevăzută inițial a dispozițiilor tranzitorii, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare fără întârziere,

Articolul 1

Paragraf
La articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014, data 31 decembrie 2021 se înlocuiește cu 31 decembrie 2022.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Strasbourg, 15 decembrie 2021.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleD. M. SassoliPentru ConsiliuPreședinteleA. Logar