Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE, în special articolul 78 alineatul (8) al treilea paragraf,
1
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070 al Comisiei precizează cerințele de raportare impuse instituțiilor pentru a-i permite Autorității Bancare Europene (ABE) și autorităților competente să monitorizeze gama cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor sau gama cerințelor de fonduri proprii pentru expunerile sau tranzacțiile din portofoliul de referință care rezultă din abordările interne ale instituțiilor respective și să evalueze aceste abordări, astfel cum se prevede la articolul 78 alineatul (3) din Directiva 2013/36/UE (exercițiul de evaluare comparativă). Având în vedere faptul că instituțiile trebuie să prezinte rezultatele calculelor lor anuale cel puțin o dată pe an și că prioritățile evaluărilor autorităților competente și ale rapoartelor ABE s-au schimbat, expunerile sau pozițiile care sunt incluse în portofoliile de referință și, prin urmare, și cerințele de raportare trebuie să fie adaptate. Prin urmare, este oportună modificarea anexelor I-VII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070.
2
În plus, prin Regulamentul (UE) 2016/2067 al Comisiei a fost adoptat un nou standard internațional de contabilitate, Standardul internațional de raportare financiară 9 (IFRS 9). Acesta a introdus noi norme pentru măsurarea pierderilor din credite și, prin urmare, are un impact direct asupra cuantumului fondurilor proprii și a indicatori prevăzuți de reglementările în vigoare care sunt raportați. Prin urmare, este necesar să se reflecte acest impact și asupra cerințelor de raportare prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070 prin adăugarea a două noi anexe la regulamentul respectiv, una cu modelele de raportare a impactului IFRS 9, iar cealaltă cu instrucțiunile de completare a acestor modele.
3
Prezentul regulament are la bază proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare transmise Comisiei de către ABE.
4
ABE a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat punctul de vedere al Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului.
5
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070 ar trebui modificat în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 2 se adaugă următoarele litere (f)-(i):
Litera f
informațiile specificate în modelul 111.00 din anexa VIII, în legătură cu contrapărțile menționate în modelul 101 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile indicate în tabelele C 101 și C 111.00 din anexele II și, respectiv, IX;
Litera g
informațiile specificate în modelul 112.00 din anexa VIII, în legătură cu contrapărțile menționate în modelul 101 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile indicate în tabelele C 101 și C 112.00 din anexele II și, respectiv, IX;
Litera h
informațiile specificate în modelul 113.00 din anexa VIII, în legătură cu contrapărțile menționate în modelul 101 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile indicate în tabelele C 101 și C 113.00 din anexele II și, respectiv, IX;
Litera i
informațiile specificate în modelul 104.00 din anexa VIII, în legătură cu toate zonele geografice ale contrapărților menționate în modelul 101 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile indicate în tabelele C 101 și C 114.00 din anexele II și, respectiv, IX.
Punctul 2
Anexa I se înlocuiește cu textul din anexa I la prezentul regulament.
Punctul 3
Anexa II se înlocuiește cu textul din anexa II la prezentul regulament.
Punctul 4
Anexa III se înlocuiește cu textul din anexa III la prezentul regulament.
Punctul 5
Anexa IV se înlocuiește cu textul din anexa IV la prezentul regulament.
Punctul 6
Anexa V se modifică în conformitate cu anexa V la prezentul regulament.
Punctul 7
Anexa VI se înlocuiește cu textul din anexa VI la prezentul regulament.
Punctul 8
Anexa VII se înlocuiește cu textul din anexa VII la prezentul regulament.
Punctul 9
Textul din anexa VIII la prezentul regulament se adaugă sub forma anexei VIII.
Punctul 10
Textul din anexa IX la prezentul regulament se adaugă sub forma anexei IX.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 13 septembrie 2021.Pentru ComisiePreședinteleUrsula VON DER LEYEN
Anexa 1
ANEXA I
Anexa 2
ANEXA I
Tabel 1
Definirea portofoliilor de referință în scopul supravegherii
Tabel 2
C 101.00 - Definirea contrapărților portofoliului cu frecvență de nerambursare scăzută
Tabel 3
C 102.00 – Definirea portofoliilor cu frecvență de nerambursare scăzută
Tabel 4
C 103.00 – Definirea portofoliilor cu frecvență de nerambursare ridicată
Anexa 3
ANEXA II
Anexa 4
ANEXA II
Paragraf
PORTOFOLIILE DE REFERINȚĂ ÎN SCOPUL SUPRAVEGHERII
Paragraf
DEFINIREA PORTOFOLIILOR DE REFERINȚĂ ÎN SCOPUL SUPRAVEGHERII
Paragraf
Pentru a pune în corespondență expunerile față de contrapărți și portofoliile definite în anexa I, se utilizează coloanele, denumirile, referințele juridice și instrucțiunile prevăzute în prezenta anexă. Dacă în anexa I se utilizează mențiunea nu se aplică, nu este necesară o defalcare specifică pentru variabila la care se referă.
Paragraf
C 101 – Definirea contrapărților portofoliului cu frecvență de nerambursare scăzută
Paragraf
În formularul C 101.00 din anexa III se raportează numai expunerile la contrapărțile enumerate în formularul C 101.00 din anexa I. Nu se raportează expunerile la entitățile afiliate ale contrapărților enumerate în tabelul C 101.00 din anexa I, inclusiv filialele și societățile-mamă.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
C 102 – Definirea portofoliilor cu frecvență de nerambursare scăzută
Tabel 3
C 103 – Definirea portofoliilor cu frecvență de nerambursare ridicată
Anexa 5
ANEXA III
Anexa 6
ANEXA III
Paragraf
Rezultatele portofoliilor de referință în scopul supravegherii
Paragraf
C 101.00 – Detalii privind expunerile din portofoliile cu frecvență de nerambursare scăzută, pe contrapărți
Paragraf
C 102.00 - Detalii privind expunerile din portofoliile cu frecvență de nerambursare scăzută
Paragraf
C 103.00 - Detalii privind expunerile din portofoliile cu frecvență de nerambursare ridicată
Paragraf
C 105.01– Definirea modelelor interne
Paragraf
C 105.02 – Punerea în corespondență a modelelor interne și a portofoliilor
Paragraf
C 105.03 – Punerea în corespondență a modelelor interne și a țărilor
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Anexa 7
ANEXA IV
Anexa 8
ANEXA IV
Paragraf
REZULTATELE PORTOFOLIILOR DE REFERINȚĂ ÎN SCOPUL SUPRAVEGHERII
Paragraf
PARTEA I: INSTRUCȚIUNI GENERALE
Paragraf
Informațiile se transmit numai pentru contrapărțile și portofoliile în cazul cărora există o expunere reală la data de referință, fie sub forma unei expuneri inițiale, fie sub forma unei expuneri după CRM. Contrapărțile și portofoliile pentru care nu există nicio expunere la data de referință nu se transmit.
Paragraf
Informațiile se transmit numai pentru expunerile în cazul cărora autoritatea competentă a aprobat un model intern pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor (RWEA). Pentru portofoliile de referință menționate în tabelele C 102 și C 103, se exclud expunerile din cadrul abordării standardizate și expunerile pentru care autoritatea competentă respectivă a permis utilizarea parțială, temporară sau permanentă, a abordării standardizate. În tabelul C 101 nu se include nicio expunere pentru contrapărțile al căror cod al contrapărții se încheie cu STDA. În același tabel, pentru contrapărțile al căror cod al contrapărții nu se încheie cu STDA, se exclud expunerile din cadrul abordării standardizate.
Paragraf
Nu se prezintă informații care nu sunt solicitate sau care nu se aplică; câmpurile respective se lasă necompletate sau se introduce mențiunea NULL. Același lucru este valabil și pentru cantitățile ponderate în funcție de EAD care nu pot fi calculate. Se raportează valoarea zero numai atunci când se dorește să se raporteze o cantitate egală cu zero. Pentru a raporta cantități egale cu zero nu se lasă câmpuri necompletate și nici nu se introduce mențiunea NULL.
Paragraf
Valorile monetare se raportează în același mod în care sunt raportate pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii la o dată de referință specifică, astfel cum se prevede la articolul 17 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014.
Paragraf
PARTEA II: INSTRUCȚIUNI AFERENTE FORMULARELOR
Paragraf
C 101 – Detalii privind expunerile din portofoliile cu frecvență de nerambursare scăzută, pe contrapărți
Paragraf
Se exclud expunerile provenind din finanțări specializate.
Paragraf
C 102 - Detalii privind expunerile din portofoliile cu frecvență de nerambursare scăzută
Paragraf
În cazul portofoliilor menționate în anexa I pentru care situația în ceea ce privește acoperirea cu garanții reale este alta decât Nu se aplică, pot fi omise următoarele informații dacă modelul aprobat nu permite calcularea în mod distinct a pierderii în caz de nerambursare pentru părțile garantate și negarantate ale unei expuneri: Pierderea în caz de nerambursare (LGD) (coloana 0130), Pierderea așteptată (coloana 0150) și Active ponderate la risc (RWEA) (coloana 0170).
Paragraf
Pentru portofoliile a căror abordare de reglementare este definită drept Criteriile de încadrare a finanțărilor specializate, următoarele informații pot fi omise: PD (c060), LGD (c130)
Paragraf
C 103 – Detalii privind expunerile din portofoliile cu frecvență de nerambursare ridicată
Paragraf
În cazul portofoliilor menționate în anexa I pentru care situația în ceea ce privește acoperirea cu garanții reale este diferită de Nu se aplică, pot fi omise următoarele informații dacă modelul aprobat nu permite calcularea în mod distinct a pierderii în caz de nerambursare pentru părțile garantate și negarantate ale unei expuneri: Pierderea în caz de nerambursare (LGD) (coloana 0130), Pierderea așteptată (coloana 0150), Activele ponderate la risc (RWEA) (coloana 0170), Rata pierderii din ultimul an (coloana 0210) și Rata pierderii din ultimii 5 ani (coloana 0220).
Paragraf
C 105.01– Definirea modelelor interne
Paragraf
C 105.02 – Punerea în corespondență a modelelor interne și a portofoliilor
Paragraf
C 105.03 – Punerea în corespondență a modelelor interne și a țărilor
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Anexa 9
ANEXA V
Paragraf
Anexa V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070 se modifică după cum urmează:
Paragraf
În secțiunea 1 (Instrucțiuni), literele (b), (aa) și (ff) se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
Pentru exercițiu se aplică următoarele date:
Paragraf
data înregistrării este 17 septembrie 2020;
Paragraf
data de referință a IMV este 24 septembrie 2020, ora 17:30 CET;
Paragraf
data de transmitere a IMV este 2 octombrie 2020;
Paragraf
data inițială de referință a RM este 18 ianuarie 2021;
Paragraf
data finală de referință a RM este 29 ianuarie 2021;
Paragraf
data de transmitere a RM este 26 februarie 2021;
Paragraf
În cazul în care este necesar, instituțiile aplică Regulamentul UE privind indicii de referință în ceea ce privește rata dobânzii, cu scopul de a înlocui ratele de referință (EURIBOR) și (LIBOR) care figurează în secțiunea 2 din prezenta anexă. Instituțiile specifică rata alternativă pe care o utilizează în locul ratelor de referință (EURIBOR) și (LIBOR) în nota explicativă menționată la litera (d) din prezentele instrucțiuni.;
Paragraf
În secțiunea 2 (Instrumente): Anul T = 2021; În plus, anul T + X = 2021 + X, unde X este cel specificat în secțiunea 2..
Paragraf
În secțiunea 1 (Instrucțiuni), se adaugă următoarea literă (mm):
Paragraf
Indicatorii de risc ai portofoliilor se calculează în aceeași monedă ca moneda portofoliului, fără a se include riscurile valutare, care sunt legate, de asemenea, de moneda de raportare a instituțiilor. Riscul de schimb valutar trebuie luat în considerare numai atunci când este inclus în mod intrinsec în instrumente..
Paragraf
În secțiunea 2 (Instrumente), punctele 17, 18, 27, 34, 38 și 39 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
Poziție scurtă pe contract futures, NIKKEI 225 (Ticker NKY) (1 punct egal cu 500 JPY).
Paragraf
Bursă: CME
Paragraf
Data expirării: 11 iunie anul T
Paragraf
Moneda de bază: JPY;
Paragraf
Instrument de capital cu mecanism de răscumpărare automată
Paragraf
Poziție lungă
Paragraf
Înregistrare la Data înregistrării
Paragraf
Valoare noțională (Capital): 1000000
Paragraf
Activ suport: Indice EURO STOXX 50 (Ticker: SX5E)
Paragraf
Moneda de bază: EUR
Paragraf
Scadență: 5 ani
Paragraf
Plata anuală și observația anuală (Data înregistrării + 1 an, Data înregistrării + 2 ani, Data înregistrării + 3 ani, Data înregistrării + 4 ani, Data înregistrării + 5 ani). Plata se efectuează la 10 zile de la data de referință.
Paragraf
Cupon: 6 %
Paragraf
Nivelul de declanșare a răscumpărării automate (Valoarea inițială): Sfârșitul zilei din data înregistrării - 1 an
Paragraf
Bariera de cupon: 60 % din nivelul de declanșare a răscumpărării automate
Paragraf
Bariera de protecție: 55 % din nivelul de declanșare a rambursării automate
Paragraf
capitalul nu este garantat în cazul în care indicele este inferior barierei de protecție (capitalul rambursat în anul 5 va fi calculat proporțional dacă nivelul indicelui este inferior barierei de protecție: de exemplu, dacă SX5E = 40 % din nivelul său inițial, capitalul returnat este de 40 %);
Paragraf
dacă SX5E ≥ 60 % (bariera de cupon) din valoarea inițială la sfârșitul oricărui an, cuponul se plătește la 6 %;
Paragraf
dacă SX5E ≥ 100 % din valoarea inițială la sfârșitul oricărui an, produsul este rambursat și se efectuează o plată compusă din cupon și capital (100 %);
Paragraf
dacă SX5E < 60 % (bariera de cupon) din valoarea inițială la sfârșitul oricărui an, nu se plătește niciun cupon;
Paragraf
dacă SX5E < 55 % (bariera de protecție) din valoarea inițială la sfârșitul anului 5, capitalul este plătit doar pro rata. Altfel, dacă SX5E ≥ 55 % (bariera de protecție) din valoarea inițială la sfârșitul anului 5, capitalul este plătit integral.;
Paragraf
Poziție lungă pe obligațiuni emise de guvernul ITALIEI de 1000000 EUR (ISIN IT0004953417)
Paragraf
Scadență: 1 martie 2024
Paragraf
Moneda de bază: EUR;
Paragraf
Poziție lungă pe obligațiuni emise de guvernul BRAZILIEI de 5000000 USD (ISIN US105756AR10)
Paragraf
Scadență: 15 aprilie 2024
Paragraf
Moneda de bază: USD;
Paragraf
Contract forward de 6 luni USD/EUR. Decontare în numerar. Poziție lungă în USD – Poziție scurtă în EUR; Valoarea noțională de 10000000 USD; Cursul de schimb de referință la vedere EUR/USD al BCE la sfârșitul zilei înregistrării.
Paragraf
Moneda de bază: EUR;
Paragraf
Contract forward de 6 luni EUR/GBP. Decontare în numerar. Poziție lungă în EUR – Poziție scurtă în GBP; Valoarea noțională de 10000000 GBP; Cursul de schimb de referință la vedere EUR/GBP al BCE la sfârșitul zilei înregistrării.
Paragraf
Moneda de bază: EUR.
Paragraf
În secțiunea 5 (Specificații suplimentare privind instrumentele), în coloana a doua al șaselea rând, cuvântul inclus se înlocuiește cu cuvântul exclus.
Punctul 1
În secțiunea 1 (Instrucțiuni), literele (b), (aa) și (ff) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera i
data înregistrării este 17 septembrie 2020;
Litera ii
data de referință a IMV este 24 septembrie 2020, ora 17:30 CET;
Litera iii
data de transmitere a IMV este 2 octombrie 2020;
Litera iv
data inițială de referință a RM este 18 ianuarie 2021;
Litera v
data finală de referință a RM este 29 ianuarie 2021;
Litera vi
data de transmitere a RM este 26 februarie 2021;
Punctul 2
În secțiunea 1 (Instrucțiuni), se adaugă următoarea literă (mm):
Punctul 3
În secțiunea 2 (Instrumente), punctele 17, 18, 27, 34, 38 și 39 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera
capitalul nu este garantat în cazul în care indicele este inferior barierei de protecție (capitalul rambursat în anul 5 va fi calculat proporțional dacă nivelul indicelui este inferior barierei de protecție: de exemplu, dacă SX5E = 40 % din nivelul său inițial, capitalul returnat este de 40 %);
Litera
dacă SX5E ≥ 60 % (bariera de cupon) din valoarea inițială la sfârșitul oricărui an, cuponul se plătește la 6 %;
Litera
dacă SX5E ≥ 100 % din valoarea inițială la sfârșitul oricărui an, produsul este rambursat și se efectuează o plată compusă din cupon și capital (100 %);
Litera
dacă SX5E < 60 % (bariera de cupon) din valoarea inițială la sfârșitul oricărui an, nu se plătește niciun cupon;
Litera
dacă SX5E < 55 % (bariera de protecție) din valoarea inițială la sfârșitul anului 5, capitalul este plătit doar pro rata. Altfel, dacă SX5E ≥ 55 % (bariera de protecție) din valoarea inițială la sfârșitul anului 5, capitalul este plătit integral.;
Punctul 4
În secțiunea 5 (Specificații suplimentare privind instrumentele), în coloana a doua al șaselea rând, cuvântul inclus se înlocuiește cu cuvântul exclus.
Litera i
data înregistrării este 17 septembrie 2020;
Litera ii
data de referință a IMV este 24 septembrie 2020, ora 17:30 CET;
Litera iii
data de transmitere a IMV este 2 octombrie 2020;
Litera iv
data inițială de referință a RM este 18 ianuarie 2021;
Litera v
data finală de referință a RM este 29 ianuarie 2021;
Litera vi
data de transmitere a RM este 26 februarie 2021;
Litera
capitalul nu este garantat în cazul în care indicele este inferior barierei de protecție (capitalul rambursat în anul 5 va fi calculat proporțional dacă nivelul indicelui este inferior barierei de protecție: de exemplu, dacă SX5E = 40 % din nivelul său inițial, capitalul returnat este de 40 %);
Litera
dacă SX5E ≥ 60 % (bariera de cupon) din valoarea inițială la sfârșitul oricărui an, cuponul se plătește la 6 %;
Litera
dacă SX5E ≥ 100 % din valoarea inițială la sfârșitul oricărui an, produsul este rambursat și se efectuează o plată compusă din cupon și capital (100 %);
Litera
dacă SX5E < 60 % (bariera de cupon) din valoarea inițială la sfârșitul oricărui an, nu se plătește niciun cupon;
Litera
dacă SX5E < 55 % (bariera de protecție) din valoarea inițială la sfârșitul anului 5, capitalul este plătit doar pro rata. Altfel, dacă SX5E ≥ 55 % (bariera de protecție) din valoarea inițială la sfârșitul anului 5, capitalul este plătit integral.;
Anexa 10
ANEXA VI
Anexa 11
ANEXA VI
Paragraf
REZULTATELE PORTOFOLIILOR DE REFERINȚĂ ÎN SCOPUL SUPRAVEGHERII
Paragraf
INSTRUCȚIUNI AFERENTE FORMULARELOR
Paragraf
C 106.00 – Valoarea de piață inițială și motivele excluderii
Paragraf
C 107.01 - VaR și sVaR non-CTP. Detalii:
Paragraf
C 107.02 - VaR, sVaR și PV - non-CTP. Rezultate în moneda de bază.
Paragraf
Instrucțiuni privind foile (axa z)
Paragraf
C 108.00 - Seriile cronologice de profit și pierderi
Paragraf
Formularul C 108.00 (Seriile cronologice de profit și pierderi) se completează numai de către instituțiile care calculează VaR utilizând simularea istorică.
Paragraf
Instrucțiuni privind foile (axa z)
Paragraf
C 109.01 – IRC. Detaliile modelului
Paragraf
C 109.02 – IRC. Detalii în funcție de portofoliu
Paragraf
Instrucțiuni privind foile (axa z)
Paragraf
C 109.03 – IRC. Suma în funcție de portofoliu/dată.
Paragraf
Instrucțiuni privind foile (axa z)
Paragraf
C 110.01– CT. Detaliile modelului.
Paragraf
C 110.02 – CT. Detalii în funcție de portofoliu.
Paragraf
Instrucțiuni privind foile (axa z)
Paragraf
C 110.03 – CT. Toate riscurile de preț (APR) în funcție de portofoliu/dată
Paragraf
Instrucțiuni privind foile (axa z)
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Anexa 12
ANEXA VII
Anexa 13
ANEXA VII
Paragraf
Rezultatele portofoliilor de referință în scopul supravegherii RISCUL DE PIAȚĂ
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
C 106.00 – VALOAREA DE PIAȚĂ INIȚIALĂ ȘI MOTIVELE EXCLUDERII
Tabel 3
C 107.01 - VaR, sVaR și PV. DETALII
Tabel 4
C 107.02 - VaR și sVaR NON-CTP. REZULTATE ÎN MONEDA DE BAZĂPortofoliu
Tabel 5
C 108.00- SERIILE CRONOLOGICE DE PROFIT ȘI PIERDERIPortofoliu
Tabel 6
C 109.01 – IRC. DETALIILE MODELULUI
Tabel 7
C 109.02 – IRC. DETALII ÎN FUNCȚIE DE PORTOFOLIUPortofoliu
Tabel 8
C 109.03 – IRC. CUANTUMUL ÎN FUNCȚIE DE PORTOFOLIU/DATĂPortofoliu
Tabel 9
C 110.01– CT. DETALIILE MODELULUI
Tabel 10
C 110.02– CT. DETALIILE ÎN FUNCȚIE DE PORTOFOLIUPortofoliu
Tabel 11
C 110.03– CT. TOATE RISCURILE DE PREȚ (APR) ÎN FUNCȚIE DE PORTOFOLIU/DATĂPortofoliu
Anexa 14
ANEXA VIII
Anexa 15
ANEXA VIII
Paragraf
Rezultatele portofoliilor de referință în scopul supravegherii
Paragraf
C 111.00 – Detalii privind expunerile din portofoliile cu frecvență de nerambursare scăzută, pe contrapărți
Paragraf
C 112.00 – Detalii privind expunerile din portofoliile cu frecvență de nerambursare scăzută, pe contrapărți, pe scenarii economice
Paragraf
C 113.00 – Detalii privind expunerile din portofoliile cu frecvență de nerambursare scăzută, pe contrapărți și pe facilități
Paragraf
C 114.00 – Detalii privind scenariile macroeconomice, pentru fiecare țară
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Anexa 16
ANEXA IX
Anexa 17
ANEXA IX
Paragraf
INSTRUCȚIUNI DE RAPORTARE PRIVIND FORMULARUL IFRS 9
Paragraf
PARTEA I: INSTRUCȚIUNI GENERALE
Paragraf
Informațiile se transmit numai pentru contrapărțile și portofoliile în cazul cărora există o expunere reală la data de referință, fie sub forma unei expuneri inițiale, fie sub forma unei expuneri după diminuarea riscului de credit, inclusiv expuneri în etapa 3, și pentru contrapărțile în cazul cărora utilizarea parțială temporară sau permanentă a abordării standardizate a fost autorizată de autoritatea competentă respectivă în conformitate cu articolul 148 sau 150 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Nu se transmit informații pentru contrapărțile și portofoliile pentru care nu există nicio expunere la data de referință. Ar trebui raportate numai următoarele expuneri: expunerile care fac obiectul cerințelor privind deprecierea din IFRS 9.5.5.1, cu excepția activelor financiare depreciate achiziționate sau emise, definite în anexa A la IFRS 9, astfel cum se prevede în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 al Comisiei (anexa referitoare la IFRS 9).
Paragraf
Nu se prezintă informații care nu sunt solicitate sau care nu se aplică; câmpurile relevante se lasă necompletate sau se introduce mențiunea NULL. Acest lucru se aplică, de asemenea, cantităților medii ponderate care nu pot fi calculate. Se raportează valoarea zero numai atunci când se dorește să se raporteze o cantitate egală cu zero. Pentru a raporta cantități egale cu zero nu se lasă câmpuri necompletate și nici nu se introduce mențiunea NULL.
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei din 16 aprilie 2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 191, 28.6.2014, p. 1).
Paragraf
Toate formularele incluse în prezenta anexă se completează numai pentru subsetul de contrapărți al căror cod de identificare are următorul format: ID **_*******_CT_****. Se exclud expunerile provenind din finanțări specializate definite la articolul 147 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Paragraf
PD este o valoare cuprinsă între 0 și 1 și se exprimă cu o precizie minimă echivalentă cu patru zecimale.
Paragraf
În cazul în care facilitatea expiră în anul luat în considerare pentru un anumit punct de date, estimările parametrilor și cuantumul pierderilor din credit preconizate (ECL) care trebuie raportat pentru această facilitate se referă la un eveniment de nerambursare în decursul unei perioade de 12 luni. Prin derogare de la această regulă, în scopul formularului C 112.00, în cazul în care facilitatea expiră înainte de anul luat în considerare pentru un anumit punct de date, probabilitatea de nerambursare a facilității nu se include în probabilitatea de nerambursare medie ponderată în funcție de expuneri.
Paragraf
În ceea ce privește expunerile garantate, parametrul PD care trebuie raportat este cel al debitorului inițial, indiferent dacă, în scopuri de reglementare, tehnica CRM este aplicată prin înlocuirea parametrilor de risc ai debitorului cu parametrii de risc ai furnizorului de protecție. Cu toate acestea, efectul garanției trebuie luat în considerare în LGD și în estimarea ECL, în conformitate cu abordarea utilizată în scopuri contabile. Parametrii PD ai unui furnizor de protecție nu ar trebui în niciun caz să fie raportați ca parametri de risc ai debitorului inițial.
Paragraf
PARTEA a II-a: INSTRUCȚIUNI LEGATE DE FORMULARE
Paragraf
C 111.00 – Detalii privind expunerile din portofoliile cu frecvență de nerambursare scăzută, pe contrapărți
Paragraf
C 112.00 – Detalii privind expunerile din portofoliile cu frecvență de nerambursare scăzută, pe contrapărți și pe scenarii economice
Paragraf
Valorile PD raportate în coloanele 0100, 0110, 0120, 0130, 0140, 0150, 0160, 0170, 0180 și 0190 nu trebuie să includă niciun efect al plăților anticipate. În cazul în care modelul PD nu poate furniza valorile PD după scadența facilității, aceste câmpuri se lasă necompletate sau se introduce mențiunea NULL.
Paragraf
În cazul în care cuantumul ECL se determină ca ECL ponderată în funcție de probabilitate pentru fiecare scenariu economic, se aplică următoarele considerații:
Paragraf
În cazul în care modelul IFRS 9 referitor la debitor utilizează cinci scenarii economice, valorile PD asociate fiecărui scenariu se raportează pentru coloanele 0100-0190. Valorile PD asociate scenariului economic 0 constau în media ponderată a PD raportate pentru scenariile economice 1-5, utilizând ponderile raportate în coloana 0200 din formularul 114.00 din anexa VIII.
Paragraf
În cazul în care modelul IFRS 9 referitor la debitor utilizează un număr de scenarii economice mai mic decât cinci, punctele de date referitoare la scenariile economice lipsă se lasă necompletate.
Paragraf
În cazul în care se utilizează mai mult de unul, dar mai puțin de cinci scenarii economice, valorile PD asociate scenariului economic 0 constau în media ponderată a PD raportate pentru scenariile economice 1-5, utilizând ponderile raportate la punctul de date 200 din formularul C 114.00 din anexa VIII, respectiv 0 pentru scenariile neutilizate.
Paragraf
În cazul în care modelul IFRS 9 referitor la debitor utilizează un număr de scenarii economice mai mare decât cinci, inclusiv atunci când se efectuează simularea Monte Carlo, instituțiile raportează scenariul economic 0 și, de asemenea, pun în corespondență scenariile economice cu cele 5 benzi predefinite. În cazul în care nu există o punere în corespondență a scenariilor interne ale unei instituții cu cele cinci scenarii prescrise, se raportează numai scenariul 0.
Paragraf
În cazul în care se utilizează un singur scenariu, fără nicio ajustare, nici la nivelul PD, nici la nivelul ECL, care să ia în considerare efectele neliniarității, valorile PD pentru acest scenariu economic se raportează atât în scenariul economic 0, cât și în 1.
Paragraf
În cazul în care estimarea se bazează pe un scenariu de referință care este orientat spre viitor și se aplică o ajustare pentru a lua în considerare efectul neliniarității, instituția raportează în formular valoarea PD cumulată a scenariului de referință în scenariul 1 și PD utilizată în scopul evaluării creșterii semnificative a riscului de credit (SICR) în scenariul 0.
Paragraf
C 113.00 – Detalii privind expunerile din portofoliile cu frecvență de nerambursare scăzută, pe contrapărți și pe facilități
Paragraf
C 114.00 – Detalii privind scenariile macroeconomice, pentru fiecare țară
Paragraf
Creșterea anuală estimată a PIB-ului țărilor raportate în coloanele 0100, 0110, 0120, 0130, 0140, 0150, 0160, 0170, 0180 și 0190 se exprimă în zecimale, cu o precizie minimă de patru zecimale. În cazul în care creșterea anuală a PIB-ului este estimată pentru zone geografice agregate diferite de cele menționate în coloana 0010, această estimare se raportează pentru fiecare dintre țările care aparțin zonei geografice relevante.
Paragraf
În cazul în care instituțiile nu utilizează un număr discret de scenarii macroeconomice (de exemplu, deoarece utilizează simularea Monte Carlo pentru PD), formularul C 114.00 nu ar trebui completat.