Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului, în special articolul 54 litera (a),
1
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/600 al Comisiei a introdus o serie de derogări de la normele existente, printre altele în sectorul vitivinicol, care vizează să aducă un sprijin operatorilor din acest sector pentru a-i ajuta să facă față impactului pandemiei de COVID-19. În special, acest regulament a permis statelor membre să deroge temporar de la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1150 al Comisiei în vederea modificării programelor lor naționale de sprijin în sectorul vitivinicol, ori de câte ori este necesar, în ceea ce privește măsurile menționate la articolul 45 alineatul (1) litera (a) și la articolele 46-52 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.
2
Prin această flexibilitate se urmărea să se permită statelor membre să reacționeze rapid la circumstanțele excepționale cauzate de pandemia de COVID-19 și să prezinte modificări ale programelor lor de sprijin de îndată ce sunt considerate necesare. Motivul de bază a fost necesitatea de a permite statelor membre să ajusteze mai frecvent măsuri deja existente, dar și, în conformitate cu considerentul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/600, să includă măsuri suplimentare în programele lor naționale de sprijin imediat după intrarea în vigoare a regulamentului respectiv, fără a trebui să aștepte următorul termen de prezentare a modificărilor.
3
Pe lângă măsurile prevăzute la articolul 45 alineatul (1) litera (a) și la articolele 46-52 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, statelor membre li s-a acordat posibilitatea de a include în programele lor naționale de sprijin și măsurile excepționale temporare distilarea vinului în situații de criză și ajutor pentru depozitarea vinului în situații de criză, prevăzute la articolul 3, respectiv la articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2020/592 al Comisiei. Cu toate acestea, din cauza unei omisiuni involuntare, aceste două măsuri excepționale nu au fost menționate în mod explicit printre măsurile enumerate la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/600.
4
De la articolul 3 alineatul (9) și de la articolul 4 alineatul (8) din Regulamentul delegat (UE) 2020/592 reiese clar că articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1150 se aplică mutatis mutandis măsurilor distilarea vinului în situații de criză și, respectiv, ajutor pentru depozitarea vinului în situații de criză. Scopul acestor dispoziții este de a asigura faptul că măsurile excepționale respectă cât mai strict posibil normele aplicabile măsurilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. Cu toate acestea, articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/600 prevede o derogare temporară de la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1150, permițând statelor membre să includă sau să modifice măsuri în programele lor naționale de sprijin ori de câte ori este necesar. În consecință, pentru a asigura faptul că măsurile excepționale sunt puse în aplicare în același mod ca orice altă măsură de sprijin existentă, articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/600 se aplică, de asemenea, măsurilor distilarea vinului în situații de criză și ajutor pentru depozitarea vinului în situații de criză. Este oportun să se clarifice acest lucru prin includerea unei trimiteri explicite la aceste două măsuri excepționale.
5
În plus, este necesar să se sublinieze faptul că menținerea distilării vinului în situații de criză și a ajutorului pentru depozitarea vinului în situații de criză în afara domeniului de aplicare al articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/600 ar fi fost contrară scopului acestor măsuri, și anume acela de a furniza un ajutor urgent pieței vitivinicole în perioadele de criză. Faptul de a împiedica statele membre să introducă modificări în programele lor naționale de sprijin în ceea ce privește, în mod specific, cele două măsuri în cauză, dar de a le permite totodată să modifice orice altă măsură ar fi fost în contrast cu intenția clară de a permite statelor membre să utilizeze măsurile respective de îndată ce și ori de câte ori este necesar.
6
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/600 trebuie să fie rectificat în consecință.
7
Pentru a se evita penalizarea statelor membre care, în exercițiul financiar 2020, au introdus în programele lor naționale de sprijin modificări legate de măsurile excepționale prevăzute la articolele 3 și 4 din Regulamentul delegat (UE) 2020/592, prezentul regulament trebuie să se aplice retroactiv, de la data intrării în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/600.
8
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,
Articolul 1
Rectificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/600
Paragraf
La articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/600, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:(1)Prin derogare de la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1150, statele membre pot introduce, în legătură cu măsurile menționate la articolul 45 alineatul (1) litera (a) și la articolele 46-52 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, precum și la articolele 3 și 4 din Regulamentul delegat (UE) 2020/592 al Comisiei, ori de câte ori este necesar pe parcursul exercițiului financiar 2020, dar nu mai târziu de 15 octombrie 2020, modificări ale programelor lor naționale de sprijin în sectorul vitivinicol, astfel cum se menționează la articolul 41 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.
Articolul 2
Intrare în vigoare și aplicare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Prezentul regulament se aplică de la 4 mai 2020.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 8 octombrie 2021.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen