AcasăLegislație UE32021R1243

Regulamentul delegat (UE) 2021/1243 al Comisiei din 19 aprilie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2144 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea de norme detaliate privind facilitarea instalării sistemului antidemaraj cu etilotest în autovehicule și de modificare a anexei II la regulamentul respectiv (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:19.04.2021
În vigoare din:19.08.2021
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2019/2144 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele pentru omologarea de tip a autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate unor astfel de vehicule, în ceea ce privește siguranța generală a acestora și protecția ocupanților vehiculului și a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, de modificare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 78/2009, (CE) nr. 79/2009 și (CE) nr. 661/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentelor (CE) nr. 631/2009, (UE) nr. 406/2010, (UE) nr. 672/2010, (UE) nr. 1003/2010, (UE) nr. 1005/2010, (UE) nr. 1008/2010, (UE) nr. 1009/2010, (UE) nr. 19/2011, (UE) nr. 109/2011, (UE) nr. 458/2011, (UE) nr. 65/2012, (UE) nr. 130/2012, (UE) nr. 347/2012, (UE) nr. 351/2012, (UE) nr. 1230/2012 și (UE) 2015/166 ale Comisiei, în special articolul 4 alineatul (6) și articolul 6 alineatul (6),
1
Articolul 6 din Regulamentul (UE) 2019/2144 al Parlamentului European și al Consiliului prevede cerința ca vehiculele din categoriile M și N să fie echipate cu anumite sisteme avansate pentru vehicule, inclusiv facilitarea instalării sistemului antidemaraj cu etilotest. În anexa II, regulamentul menționat stabilește cerințele de bază pentru omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește facilitarea instalării sistemului antidemaraj cu etilotest.
2
Sistemele antidemaraj cu etilotest sporesc siguranța traficului, împiedicând persoanele cu concentrații de alcool în corp care depășesc o valoare-limită stabilită să conducă un autovehicul.
3
Sunt necesare norme detaliate privind cerințele specifice pentru omologarea vehiculelor în ceea ce privește facilitarea instalării sistemului antidemaraj cu etilotest.
4
Seria de standarde europene EN 50436 specifică metodele de încercare și cerințele esențiale de performanță pentru sistemele antidemaraj cu etilotest și oferă orientări autorităților, factorilor de decizie, cumpărătorilor și utilizatorilor. Standardele din seria respectivă includ, de asemenea, dispoziții specifice referitoare la autovehicule pentru a facilita instalarea sistemelor antidemaraj cu etilotest.
5
Sistemele antidemaraj cu etilotest sunt destinate în principal instalării după vânzarea vehiculelor. În acest scop, aceste sisteme sunt conectate la circuitele electrice și de comandă ale vehiculului. O astfel de instalare nu trebuie să afecteze buna funcționare sau întreținere a vehiculului, nu trebuie să afecteze siguranța și securitatea vehiculului, ci trebuie să fie cât mai simplă posibil pentru tehnicienii specializați și instruiți.
6
Prin urmare, este necesar să se solicite producătorilor de vehicule să pună la dispoziție pe site-urile lor de internet un document cu instrucțiuni clare pentru instalarea sistemelor antidemaraj cu etilotest (documentul de instalare) pentru a le permite tehnicienilor să instaleze în mod corespunzător un sistem antidemaraj cu etilotest într-un anumit model de vehicul.
7
Întrucât unele dintre informațiile conținute în documentul de instalare se pot referi la servicii de informații privind repararea și întreținerea vehiculelor legate de securitate, acestea trebuie să fie disponibile numai operatorilor independenți care sunt autorizați de entități acreditate în conformitate cu apendicele 3 la anexa X la Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului.
8
Tabelul care conține lista cerințelor din anexa II la Regulamentul (UE) 2019/2144 nu conține nicio trimitere la acte de reglementare în ceea ce privește facilitarea instalării sistemului antidemaraj cu etilotest. Prin urmare, este necesar să se introducă în anexa respectivă o trimitere la prezentul regulament.
9
Prin urmare, Regulamentul (UE) 2019/2144 trebuie să fie modificat în consecință.
10
Deoarece Regulamentul (UE) 2019/2144 se aplică de la 6 iulie 2022, prezentul regulament trebuie să se aplice de la aceeași dată,

Articolul 1

Cerințe referitoare la facilitarea instalării sistemului antidemaraj cu etilotest

Paragraf
Omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește facilitarea instalării sistemului antidemaraj cu etilotest face obiectul cerințelor stabilite în anexa I.

Articolul 2

Modificarea Regulamentului (UE) 2019/2144

Paragraf
Anexa II la Regulamentul (UE) 2019/2144 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Intrarea în vigoare și aplicarea

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 6 iulie 2022.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 19 aprilie 2021.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXA ICerințe tehnice
Paragraf
Facilitarea instalării sistemului antidemaraj cu etilotest permite montarea sau recondiționarea unui sistem antidemaraj cu etilotest care respectă standardul european EN 50436-1:2014 sau EN 50436-2:2014+A1:2015.
Paragraf
Sistemul vehiculului în ceea ce privește facilitarea instalării sistemului antidemaraj cu etilotest în fiecare autovehicul din categoriile M și N este conform cu modelul de vehicul relevant, astfel cum se prevede în documentul de instalare a sistemului antidemaraj cu etilotest (documentul de instalare), în conformitate cu standardul european EN 50436-7:2016. În acest scop, documentul de instalare acoperă cel puțin una dintre opțiunile din EN 50436-7:2016 anexa C 3a, 3b sau 3c. Producătorul vehiculului poate furniza documentul de instalare în conformitate cu revizuirile ulterioare ale standardului european, de comun acord cu autoritatea de omologare și cu serviciul tehnic.
Paragraf
Documentul de instalare
Paragraf
Documentul de instalare conține o descriere detaliată, diagrame și imagini care explică instalarea unui sistem antidemaraj cu etilotest, acoperind oricare dintre următoarele seturi de informații:
Paragraf
informații cu privire la alimentarea bateriei, la împământare, la starea vehiculului gata de utilizare și la activarea butonului de pornire/demarare;
Paragraf
informații cu privire la alimentarea bateriei, la împământare, la starea vehiculului gata de utilizare și la linia de intrare și ieșire care permite pornirea sau interzice pornirea, precum și la o detectare opțională a capacității de propulsie (de exemplu, funcționarea motorului) sau a liniei de semnal de mișcare a vehiculului sau
Paragraf
informații cu privire la alimentarea bateriei, la sol și la o conexiune cu magistrala de date.
Paragraf
Orice software, hardware sau proceduri suplimentare necesare pentru a permite instalarea unui sistem antidemaraj cu etilotest într-un vehicul standard sunt identificate și indicate în documentul de instalare.
Paragraf
Sistemul antidemaraj cu etilotest se află în mod normal în starea de blocare. Starea de blocare a sistemului antidemaraj cu etilotest se obține printr-un releu cu ieșire deschisă, printr-un semnal de ieșire corespunzător sau printr-un mesaj corespunzător pe magistrala digitală. Închiderea acestui releu sau schimbarea semnalului de ieșire cu blocare în semnalul de ieșire fără blocare sau transmiterea mesajului fără blocare pe magistrala de date are loc atunci când a fost livrat un eșantion de respirație acceptat cu o concentrație de alcool sub limita prestabilită.
Paragraf
Un sistem antidemaraj cu etilotest instalat intervine numai în procesul de pornire a motorului sau pentru a permite vehiculului să se deplaseze cu propria sa putere la activarea întrerupătorului principal al vehiculului, iar sistemul antidemaraj cu etilotest nu influențează un motor în funcțiune sau un vehicul în mișcare.
Paragraf
Accesul la informații privind facilitarea instalării sistemului antidemaraj cu etilotest
Paragraf
Producătorii de vehicule pun în aplicare măsurile și procedurile necesare pentru a se asigura că informațiile privind facilitarea instalării sistemului antidemaraj cu etilotest al vehiculelor, sub forma unor detalii relevante ale documentului de instalare standardizat, sunt accesibile în conformitate cu anexa X la Regulamentul (UE) 2018/858. Întrucât unele dintre informații se pot referi la servicii de informații privind repararea și întreținerea vehiculelor legate de securitate, accesul la informațiile privind facilitarea instalării sistemului antidemaraj cu etilotest este limitat la operatorii independenți care respectă procedura prevăzută în apendicele 3 la anexa respectivă.
Paragraf
Producătorul vehiculului anexează la fișa de informații o declarație întocmită utilizând modelul prevăzut în apendicele la prezenta anexă.
Litera a
informații cu privire la alimentarea bateriei, la împământare, la starea vehiculului gata de utilizare și la activarea butonului de pornire/demarare;
Litera b
informații cu privire la alimentarea bateriei, la împământare, la starea vehiculului gata de utilizare și la linia de intrare și ieșire care permite pornirea sau interzice pornirea, precum și la o detectare opțională a capacității de propulsie (de exemplu, funcționarea motorului) sau a liniei de semnal de mișcare a vehiculului sau
Litera c
informații cu privire la alimentarea bateriei, la sol și la o conexiune cu magistrala de date.
Anexa 2
ApendiceDeclarația producătorului
Paragraf
(Producător):
Paragraf
Paragraf
(Adresa producătorului):
Paragraf
Paragraf
Se certifică faptul că
Paragraf
Oferă acces la documentul de instalare a sistemului antidemaraj cu etilotest în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul delegat (UE) 2021/1243 al Comisiei pentru următoarea marcă și următorul tip de vehicul: …
Paragraf
Regulamentul delegat (UE) 2021/1243 al Comisiei din 19 aprilie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2144 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea de norme detaliate privind facilitarea instalării sistemului antidemaraj cu etilotest în autovehicule și de modificare a anexei II la regulamentul respectiv (JO L 272, p. 11).
Paragraf
Adresa (adresele) principală (principale) de internet unde poate fi consultat documentul de instalare a sistemului antidemaraj cu etilotest este (sunt) enumerată (enumerate) în anexa A la prezenta declarație. Datele de contact ale reprezentantului producătorului responsabil care a semnat prezenta declarație sunt prevăzute în anexa B la prezenta declarație.
Paragraf
Întocmită la … [locul]
Paragraf
La … [data]
Paragraf
[Semnătura] [Funcția][]
Paragraf
Anexa A: site-ul (site-urile) web
Paragraf
Anexa B: date de contact
Anexa 3
ANEXA IIModificarea Regulamentului (UE) 2019/2144
Paragraf
În anexa II la Regulamentul (UE) 2019/2144, rândul referitor la cerința E1 se înlocuiește cu următorul text:
Tabel 1
Tabelul 1