AcasăLegislație UE32021R1177

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1177 al Comisiei din 16 iulie 2021 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/408 în ceea ce privește eliminarea propoxicarbazonului din lista substanțelor active care trebuie considerate substanțe susceptibile de înlocuire (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:16.07.2021
În vigoare din:08.08.2021
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului, în special articolul 78 alineatul (2),
1
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/408 a stabilit o listă de substanțe active care îndeplinesc criteriile prevăzute la punctul 4 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 pentru a fi considerate substanțe susceptibile de înlocuire. Propoxicarbazonul a fost inclus în lista respectivă deoarece s-a considerat că îndeplinește două dintre cele trei criterii pentru a fi considerat o substanță persistentă, bioacumulativă și toxică (PBT), în conformitate cu punctul 4 a doua liniuță din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.
2
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1115 al Comisiei a reînnoit aprobarea substanței propoxicarbazon ca substanță activă, însă nu ca substanță susceptibilă de înlocuire. Mai mult, noua evaluare nu a confirmat persistența substanței, ceea ce a făcut ca această substanță să nu mai îndeplinească două dintre criteriile pentru a fi considerată o substanță PBT. Prin urmare, aceasta a fost inclusă în partea B din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei.
3
Întrucât propoxicarbazonul nu mai poate fi considerat o substanță susceptibilă de înlocuire, pentru a se evita confuzia, acesta trebuie, de asemenea, eliminat din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/408, care enumeră substanțele active care trebuie considerate substanțe susceptibile de înlocuire.
4
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/408 trebuie modificat în consecință.
5
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Paragraf
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/408 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 16 iulie 2021.Pentru ComisiePreședinteleUrsula VON DER LEYEN
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/408 al Comisiei, intrarea referitoare la propoxicarbazon se elimină.