Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului din 29 septembrie 2008 de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1936/2001 și (CE) nr. 601/2004 și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1093/94 și (CE) nr. 1447/1999, în special articolul 30,
1
Capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 stabilește procedurile de identificare a navelor de pescuit implicate în activități de pescuit ilegale, nedeclarate și nereglementate (INN), precum și procedurile de întocmire a listei Uniunii pe care figurează aceste nave (denumită în continuare lista Uniunii). Articolul 37 din regulamentul menționat prevede măsurile care trebuie luate împotriva navelor de pescuit incluse pe lista respectivă.
2
Lista Uniunii a fost stabilită prin Regulamentul (UE) nr. 468/2010 al Comisiei și a fost modificată ulterior prin Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 724/2011, (UE) nr. 1234/2012, (UE) nr. 672/2013, (UE) nr. 137/2014, (UE) 2015/1296, (UE) 2016/1852, (UE) 2017/2178, (UE) 2018/1883 și (UE) 2020/269 ale Comisiei.
3
În conformitate cu articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008, navele incluse pe listele navelor INN adoptate de organizații regionale de gestionare a pescuitului trebuie incluse pe lista Uniunii.
4
Toate organizațiile regionale de gestionare a pescuitului asigură întocmirea și actualizarea periodică a listelor navelor INN în conformitate cu normele lor.
5
În conformitate cu articolul 30 din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008, la primirea din partea organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului a listelor cu navele de pescuit în legătură cu care s-a presupus sau s-a confirmat implicarea în activități de pescuit INN, Comisia actualizează lista Uniunii. Întrucât Comisia a primit liste noi din partea organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului, lista Uniunii trebuie actualizată.
6
Având în vedere că aceeași navă poate figura pe listă cu denumiri și/sau sub pavilioane diferite, în funcție de momentul în care a fost introdusă pe listele organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului, lista actualizată a Uniunii trebuie să includă diferitele denumiri și/sau pavilioane stabilite de organizațiile regionale de gestionare a pescuitului respective.
7
Nava Bellator, care este inclusă în prezent pe lista Uniunii, a fost eliminată de pe lista întocmită de Organizația regională de gestionare a pescuitului în Pacificul de Sud (SPRFMO), în conformitate cu măsura de conservare și gestionare (CMM) 04-2020 a organizației regionale de gestionare a pescuitului respective. Întrucât decizia a fost luată de organizația regională de gestionare a pescuitului competentă în condițiile articolului 30 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008, această navă trebuie, în consecință, să fie eliminată de pe lista Uniunii, deși nu a fost încă ștearsă de pe listele stabilite de Acordul privind pescuitul în sudul Oceanului Indian (SIOFA), de Comisia Tonului din Oceanul Indian (IOTC) și de Comisia pentru pescuit în Atlanticul de Nord-Est (NEAFC).
8
Nava Uthaiwan/Wisdom Sea reefer, inclusă în prezent pe lista Uniunii, a fost eliminată din lista stabilită de Comisia Tonului din Oceanul Indian (IOTC), în conformitate cu Rezoluția 18/03 a acestei organizații regionale de gestionare a pescuitului. Întrucât decizia a fost luată de organizația regională de gestionare a pescuitului competentă în condițiile articolului 30 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008, această navă trebuie, în consecință, să fie eliminată de pe lista Uniunii, deși nu a fost încă ștearsă de pe lista stabilită de Acordul privind pescuitul în sudul Oceanului Indian (SIOFA).
9
Nava Nefelin a fost scoasă de pe lista stabilită de Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM), în conformitate cu Recomandarea GFCM/33/209/8 a organizației regionale de gestionare a pescuitului respective. Prin urmare, această navă nu trebuie inclusă pe lista Uniunii, în pofida faptului că nu a fost încă ștearsă de pe listele stabilite de Comisia Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) și de Comisia Tonului din Oceanul Indian (IOTC).
10
Nava menționată în considerentul (9) nu a fost inclusă pe lista Uniunii modificată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1883, deoarece lista navelor de pescuit în legătură cu care s-a presupus sau s-a confirmat implicarea în activități de pescuit INN adoptată de organizația regională de gestionare a pescuitului competentă a fost primită de Comisie după adoptarea regulamentului respectiv.
11
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 468/2010 trebuie modificat în consecință.
12
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,
Articolul 1
Paragraf
Partea B a anexei la Regulamentul (UE) nr. 468/2010 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 8 iulie 2021.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1