Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 550/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind prestarea de servicii de navigație aeriană în cerul unic European (Regulamentul privind prestarea de servicii), în special articolul 15a,
1
Cerul unic european (SES) vizează modernizarea managementului traficului aerian european (ATM) prin îmbunătățirea siguranței și a eficienței acestuia. Acesta contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Proiectul de cercetare și dezvoltare a managementului traficului aerian din cadrul cerului unic european (SESAR) constituie pilonul tehnologic al SES.
2
Modernizarea ar trebui să fie orientată către realizarea viziunii Planului general european ATM privind un cer european digital.
3
Modernizarea eficace a ATM necesită implementarea în timp util a unor funcționalități ATM inovatoare. Aceste funcționalități ar trebui să se bazeze pe tehnologii care sporesc nivelurile de automatizare, partajarea datelor în condiții de securitate cibernetică și conectivitatea în ATM. De asemenea, aceste tehnologii ar trebui să sporească nivelurile de virtualizare a infrastructurii ATM europene și a furnizării de servicii de trafic aerian în toate tipurile de spațiu aerian.
4
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 409/2013 al Comisiei stabilește un cadru pentru punerea în practică a SESAR, precizând cerințele pentru conținutul proiectelor comune, pentru elaborarea, adoptarea, implementarea și monitorizarea acestora.
5
Proiectele comune ar trebui să includă numai funcționalități ATM care sunt pregătite pentru implementare, care necesită o implementare sincronizată și care contribuie în mod semnificativ la atingerea obiectivelor de performanță la nivelul Uniunii.
6
Proiectele comune sunt implementate prin intermediul unor proiecte coordonate de către organismul care gestionează punerea în practică, în conformitate cu programul de punere în practică.
7
Proiectul comun pilot instituit prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 716/2014 al Comisiei a fost o inițiativă-pilot de implementare a funcționalităților ATM bazate pe soluțiile SESAR într-un mod coordonat și sincronizat și a servit drept cadru de testare a mecanismelor de guvernanță și de stimulare ale cadrului de punere în practică a SESAR stabilit prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 409/2013.
8
O revizuire efectuată în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 716/2014 a concluzionat că proiectul comun pilot a generat modificări operaționale pozitive în ceea ce privește ATM european. Cu toate acestea, nivelul variabil de maturitate în ceea ce privește implementarea funcționalităților ATM și impactul său asupra sincronizării implementării acestora au redus eficacitatea proiectului comun pilot.
9
Rezultatele revizuirii sprijină închiderea etapei-pilot a proiectelor comune și evoluția proiectului comun pilot către un proiect comun mai concentrat și mai matur. Revizuirea a confirmat că toate funcționalitățile preluate de la proiectul comun pilot în primul proiect comun au atins gradul de pregătire tehnică necesar pentru implementare.
10
Proiectele comune vizează implementarea sincronizată a unor funcționalități ATM interoperabile. Implementarea sincronizată a proiectelor comune este esențială pentru a obține în timp util beneficii de performanță la nivelul întregii rețele, și anume prin sincronizarea și coordonarea investițiilor, a planurilor de lucru, a achizițiilor publice și a activităților de pregătire de către mai multe părți interesate din mai multe state membre.
11
Conținutul primului proiect comun ar trebui să țină seama de contribuțiile primite de la organismul care gestionează punerea în practică, de la întreprinderea comună SESAR, de la părțile interesate din domeniul ATM, precum și de o analiză cost-beneficiu.
12
Primul proiect comun ar trebui să autorizeze în continuare implementarea celor șase funcționalități ATM ale proiectului comun pilot, deși cu un nou accent, bazat pe criteriile contribuției la realizarea modificărilor operaționale esențiale prevăzute în Planul general european ATM, maturității și necesității unei implementări sincronizate.
13
Subfuncționalitățile care urmează să fie incluse în prezentul act ar trebui să se limiteze la cele care pot fi implementate până la 31 decembrie 2027.
14
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 716/2014 a fost încorporat în Acordul privind Spațiul Economic European, precum și în Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian, având ca efect includerea aeroporturilor Oslo Gardermoen, Zürich Kloten și Geneva în domeniul său de aplicare în ceea ce privește funcționalitățile ATM 1, 2, 4 și 5. Pentru a obține beneficii la nivelul întregii rețele, ar fi de dorit ca aeroporturile respective să implementeze și primul proiect comun, în contextul acordurilor relevante.
15
Se preconizează că gestionarea extinsă a sosirilor și integrarea sistemului de gestionare a sosirilor și a sistemului de gestionare a plecărilor în regiunile de control terminal cu densitate mare vor îmbunătăți precizia traiectoriei de apropiere și vor facilita secvențierea traficului aerian într-un stadiu timpuriu. Implementarea subfuncționalității ATM de navigație bazată pe performanțe (PBN) este reglementată de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1048 al Comisiei și, în consecință, nu ar trebui să mai fie acoperită de proiectul comun.
16
Integrarea și capacitatea aeroporturilor ar trebui să faciliteze furnizarea de servicii de apropiere și de control de aerodrom prin îmbunătățirea siguranței și a capacității pistelor, prin consolidarea integrării și a siguranței rulajului la sol și prin reducerea situațiilor periculoase pe pistă.
17
Se preconizează că utilizarea combinată a managementului flexibil al spațiului aerian și a spațiului aerian cu rute libere va permite utilizatorilor spațiului aerian să zboare cât mai aproape posibil de traiectoria lor preferată fără a fi constrânși de structuri fixe de spațiu aerian și nici de rețele de rute fixe. Implementarea managementului flexibil al spațiului aerian în temeiul prezentului regulament ar trebui să aibă loc în coroborare cu Regulamentul (CE) nr. 2150/2005 al Comisiei privind utilizarea flexibilă a spațiului aerian.
18
Managementul prin colaborare al rețelei ar trebui să îmbunătățească performanța rețelei ATM europene, în special prin creșterea capacității spațiului aerian și a eficienței zborurilor prin schimbul, modificarea și gestionarea informațiilor privind traiectoria.
19
Gestionarea informațiilor la nivelul întregului sistem ar trebui să permită dezvoltarea, implementarea și evoluția serviciilor pentru schimbul de informații prin standarde, infrastructură și guvernanță care să permită gestionarea informațiilor și schimbul acestora între părțile interesate operaționale prin servicii interoperabile.
20
Se preconizează că schimbul inițial de informații privind traiectoria va permite transmiterea prin legătură descendentă de la aeronave a informațiilor privind traiectoria, distribuția acestora la sol și îmbunătățirea utilizării lor de către sistemele de control al traficului aerian (ATC) de la sol și de către sistemele administratorului de rețea, cu mai puține intervenții tactice și cu o mai bună evitare a conflictelor.
21
Revizuirea proiectului comun pilot a evidențiat necesitatea de a îmbunătăți sau de a clarifica dispozițiile din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 409/2013, de a spori eficacitatea proiectelor comune și de a facilita implementarea lor.
22
Este posibil ca unele funcționalități sau subfuncționalități ATM care sunt componente esențiale ale unui proiect comun să nu fie pregătite pentru implementare la momentul intrării în vigoare a prezentului regulament. Pentru a se asigura coerența proiectelor comune și pentru a se menține ritmul în vederea finalizării proceselor de industrializare, aceste funcționalități ar trebui incluse în proiectul comun cu date-țintă pentru industrializare și pentru implementare. În cazul în care procesele de industrializare nu sunt finalizate cu succes până la data-țintă pentru industrializare, funcționalitățile respective ar trebui retrase din proiectul comun și avute în vedere pentru proiecte viitoare.
23
Conținutul proiectelor comune este elaborat cu contribuția furnizorilor de servicii de navigație aeriană, a operatorilor aeroportuari, a utilizatorilor spațiului aerian și a industriei producătoare care participă la întreprinderea comună SESAR, la organismul care gestionează punerea în practică și la grupurile consultative corespunzătoare. Aceste mecanisme consultative și consultarea publică organizată de Comisie oferă o asigurare adecvată cu privire la aprobarea proiectelor comune de către părțile interesate. Prin urmare, nu mai este necesară înființarea unui nou grup de reprezentanți ai utilizatorilor spațiului aerian.
24
Proiectele comune reprezintă investiții obligatorii din partea tuturor părților interesate din domeniul ATM. Furnizorii de servicii de navigație aeriană și administratorul de rețea fac obiectul sistemului de performanță la nivelul Uniunii, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317 al Comisiei, care vizează atingerea obiectivelor de performanță la nivelul Uniunii. Aceste investiții ar trebui incluse în planurile de performanță ale statelor membre și în planul de performanță al rețelei.
25
Având în vedere actuala pandemie de COVID-19, Comisia ar trebui să urmărească în continuare evoluția traficului aerian și să monitorizeze punerea în aplicare a regulamentului, în vederea luării de măsuri adecvate.
26
Din motive de claritate și pentru a indica încheierea etapei-pilot a primului proiect comun, este oportun să se abroge Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 716/2014.
27
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru cerul unic,
Articolul 1
Instituirea primului proiect comun
Paragraf
Primul proiect comun (CP1) este instituit pentru a sprijini punerea în aplicare a Planului general european de management al traficului aerian (ATM).
Articolul 2
Definiții
Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile prevăzute la articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 409/2013.
Paragraf
De asemenea, se aplică următoarele definiții:
Punctul 1
proces decizional în colaborare – aeroporturi sau A-CDM înseamnă un proces prin care, pe aeroporturi, deciziile legate de managementul fluxului de trafic aerian și al capacității (denumit în continuare ATFCM) sunt luate pe baza interacțiunii dintre părțile interesate operaționale și alți actori implicați în ATFCM și care vizează reducerea întârzierilor, îmbunătățirea predictibilității evenimentelor, optimizarea utilizării resurselor și reducerea impactului asupra mediului;
Punctul 2
plan de operațiuni aeroportuare sau AOP înseamnă un plan de acțiune continuu unic, comun și convenit prin colaborare care este la dispoziția tuturor părților interesate operaționale relevante și care oferă o înțelegere comună a situației în vederea unor procese optimizate;
Punctul 3
plan de administrare a rețelei sau NOP înseamnă un plan, inclusiv instrumentele sale de sprijin, elaborat de administratorul de rețea în coordonare cu părțile interesate operaționale pentru a-și organiza activitățile operaționale pe termen scurt și mediu în conformitate cu principiile directoare ale planului strategic al rețelei, care include, pentru partea specifică proiectării rețelei europene de rute din planul de administrare a rețelei, planul european de îmbunătățire a rețelei de rute;
Punctul 4
utilizarea unei funcționalități ATM înseamnă punerea în serviciu a funcționalității ATM în cauză care este utilizată pe deplin în operațiuni zilnice;
Punctul 5
AF 1 sau gestionarea extinsă a sosirilor și gestionarea integrată a sosirilor (AMAN)/gestionarea integrată a plecărilor (DMAN) în regiunile de control terminal cu densitate mare înseamnă o funcționalitate ATM care îmbunătățește precizia traiectoriei de apropiere și facilitează secvențierea traficului aerian într-un stadiu timpuriu și utilizarea optimă a pistelor, integrând secvențele AMAN și DMAN, prin punerea în practică a unor soluții ATM specifice;
Punctul 6
AF 2 și integrarea și capacitatea aeroporturilor înseamnă o funcționalitate ATM care facilitează furnizarea de servicii de apropiere și de control de aerodrom prin îmbunătățirea siguranței și a capacității pistelor, prin consolidarea integrării și a siguranței rulajului la sol și prin reducerea situațiilor periculoase pe pistă;
Punctul 7
AF 3 sau managementul flexibil al spațiului aerian și spațiul aerian cu rute libere înseamnă o funcționalitate ATM care combină utilizarea managementului flexibil al spațiului aerian cu rutele libere și permite utilizatorilor spațiului aerian să zboare cât mai aproape posibil de traiectoria lor preferată fără a fi constrânși de structuri fixe de spațiu aerian și nici de rețele de rute fixe. Aceasta permite ca operațiunile care necesită segregare să aibă loc în condiții de siguranță și în mod flexibil și cu impact minim asupra altor utilizatori ai spațiului aerian;
Punctul 8
AF 4 sau managementul prin colaborare al rețelei înseamnă o funcționalitate ATM care îmbunătățește performanța rețelei ATM europene, în special capacitatea și eficiența zborurilor prin schimbul, modificarea și gestionarea informațiilor privind traiectoria. AF 4 contribuie la implementarea unei rețele de planificare și luare a deciziilor prin colaborare, care permite implementarea unor operațiuni centrate pe zboruri și pe fluxuri;
Punctul 9
AF 5 sau managementul informațiilor la nivel de sistem (SWIM) înseamnă o funcționalitate ATM care constă în standarde și infrastructură ce permit dezvoltarea, implementarea și evoluția serviciilor pentru schimbul de informații între părțile interesate operaționale prin servicii interoperabile care se bazează pe standardele SWIM și care sunt furnizate printr-un protocol de internet;
Punctul 10
AF 6 sau schimbul inițial de informații privind traiectoria sau i4D înseamnă o funcționalitate ATM care îmbunătățește utilizarea orelor-țintă și a informațiilor privind traiectoria, inclusiv, în cazul în care sunt disponibile, utilizarea datelor de traiectorie 4D de la bord de către sistemul ATC de la sol și de către sistemele administratorului de rețea, ceea ce implică mai puține intervenții tactice și o mai bună evitare a conflictelor.
Articolul 3
Funcționalitățile ATM și punerea lor în practică
Alineatul 1
CP1 cuprinde următoarele funcționalități ATM:
Litera a
gestionarea extinsă a sosirilor și AMAN/DMAN integrată în regiunile de control terminal cu densitate mare;
Litera b
integrarea și capacitatea aeroporturilor;
Litera c
managementul flexibil al spațiului aerian și spațiul aerian cu rute libere;
Litera d
managementul prin colaborare al rețelei;
Litera e
managementul informațiilor la nivel de sistem;
Litera f
schimbul inițial de informații privind traiectoria.
Alineatul 2
Părțile interesate operaționale identificate în anexa la prezentul regulament implementează funcționalitățile ATM menționate la alineatul (1) și pun în aplicare procedurile operaționale asociate în conformitate cu anexa la prezentul regulament. Părțile interesate operaționale militare implementează funcționalitățile ATM respective numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru a respecta punctul 3.2 al patrulea și al cincilea paragraf din anexa VIII la Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului.
Articolul 4
Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 409/2013
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 409/2013 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 2 se modifică după cum urmează:
Litera a
punctele 1, 2 și 3 se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 1
întreprinderea comună SESAR înseamnă organismul instituit prin Regulamentul (CE) nr. 219/2007 al Consiliului sau succesorul acestuia, însărcinat cu gestionarea și coordonarea fazei de dezvoltare a proiectului SESAR;
Punctul 2
sistem de tarifare înseamnă sistemul stabilit prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317 al Comisiei;
Punctul 3
funcționalitate ATM înseamnă un grup de funcții sau servicii operaționale ATM interoperabile legate de traiectorie, de managementul spațiului aerian și al mișcării la sol sau de partajarea informațiilor în cadrul mediilor de operare pe rută, în zona terminală, pe aeroport sau în rețea;
Litera b
se introduc următoarele puncte 3a și 3b:
Litera 3a
subfuncționalitate ATM înseamnă o parte integrantă a unei funcționalități ATM care constă într-o funcție sau într-un serviciu operațional și care contribuie la domeniul general de aplicare al funcționalității;
Litera 3b
soluție SESAR înseamnă un rezultat al fazei de dezvoltare a SESAR, care introduce tehnologii standardizate și interoperabile noi sau îmbunătățite și proceduri operaționale armonizate care sprijină punerea în aplicare a Planului general european ATM;;
Litera c
se introduce următorul punct 4a:
Litera 4a
implementare sincronizată înseamnă implementarea în mod sincronizat a funcționalităților ATM într-o zonă geografică definită, care include cel puțin două state membre din cadrul EATMN, sau între părți interesate operaționale din aer și de la sol, pe baza unei planificări comune care include date-țintă pentru implementare și măsurile tranzitorii relevante pentru punerea lor progresivă în practică și care implică multiple părți interesate operaționale;;
Litera d
punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 6
implementare, în ceea ce privește funcționalitățile ATM, înseamnă achiziționarea, instalarea, testarea și punerea în serviciu a echipamentelor și a sistemelor, incluzând procedurile operaționale asociate, precum și cursurile de pregătire aferente realizate de părțile interesate operaționale;;
Litera e
se introduc următoarele puncte 6a și 6b:
Litera 6a
dată-țintă pentru implementare înseamnă o dată până la care trebuie finalizată implementarea funcționalității sau a subfuncționalității ATM;
Litera 6b
dată-țintă pentru industrializare înseamnă o dată până la care standardele și specificațiile trebuie să fie disponibile pentru funcționalitatea sau subfuncționalitatea ATM pentru a permite implementarea sa;;
Litera f
punctele 8, 9 și 10 se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 8
sistem de performanță înseamnă un sistem instituit prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317;
Punctul 9
obiective de performanță la nivelul Uniunii Europene înseamnă obiectivele menționate la articolul 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317;
Punctul 10
părți interesate operaționale înseamnă administratorul de rețea, precum și utilizatorii spațiului aerian, furnizorii de servicii de navigație aeriană și operatorii aeroportuari civili și militari;;
Litera g
se adaugă următorul punct 11:
Punctul 11
proiect SESAR înseamnă un ciclu de inovare care asigură Uniunii un sistem de management al traficului aerian de înaltă performanță, standardizat și interoperabil, care cuprinde fazele de definire, dezvoltare și punere în practică a SESAR.

Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
modificările operaționale esențiale la care contribuie;
Litera b
domeniul de aplicare operațional și tehnic;
Litera c
domeniul de aplicare geografic;
Litera d
părțile interesate operaționale care au obligația de a le implementa;
Litera e
cerințele de sincronizare;
Litera f
datele-țintă pentru implementare;
Litera g
interdependențele cu alte funcționalități sau subfuncționalități.
Litera a
sunt în concordanță cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii Europene și contribuie la acestea;
Litera b
demonstrează, bazându-se pe o analiză cost-beneficiu, că perspectivele comerciale pentru EATMN sunt pozitive și identifică orice potențial impact negativ, la nivel local sau regional, pentru fiecare categorie dată de părți interesate operaționale;
Litera c
țin seama de elementele relevante ale punerii în practică precizate în planul strategic al rețelei și în planul de administrare a rețelei ale administratorului de rețea;
Litera d
demonstrează o performanță de mediu îmbunătățită.
Punctul 3
Articolul 5 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
Comisia este asistată de administratorul de rețea, de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, de organismul de evaluare a performanțelor, în cadrul rolurilor și responsabilităților lor corespunzătoare, precum și de întreprinderea comună SESAR, de Eurocontrol, de organizațiile europene de standardizare, de Eurocae și de organismul care gestionează punerea în practică. Aceste organisme asigură implicarea părților interesate operaționale și a industriei producătoare.;
Litera b
se introduce următorul alineat (2a):
Litera 2a
La cererea Comisiei, Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației emite un aviz cu privire la pregătirea tehnică pentru punerea în practică a funcționalităților ATM și a subfuncționalităților acestora, propuse pentru un proiect comun.;
Litera c
alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
Comisia se consultă, în ceea ce privește propunerile sale de proiecte comune, cu părțile interesate, în conformitate cu articolele 6 și 10 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004, inclusiv prin intermediul Agenției Europene de Apărare în cadrul mandatului acesteia care constă în a facilita coordonarea punctelor de vedere din domeniul militar, precum și cu grupul consultativ de experți privind dimensiunea socială a Cerului unic european.
Litera d
alineatul (4) se elimină;
Litera e
se adaugă alineatul (7) cu următorul text:
Punctul 7
statele membre și administratorul de rețea includ investițiile legate de implementarea proiectelor comune în planurile de performanță și în planul de performanță al rețelei..
Punctul 2
Comisia este asistată de administratorul de rețea, de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, de organismul de evaluare a performanțelor, în cadrul rolurilor și responsabilităților lor corespunzătoare, precum și de întreprinderea comună SESAR, de Eurocontrol, de organizațiile europene de standardizare, de Eurocae și de organismul care gestionează punerea în practică. Aceste organisme asigură implicarea părților interesate operaționale și a industriei producătoare.;
Litera 2a
La cererea Comisiei, Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației emite un aviz cu privire la pregătirea tehnică pentru punerea în practică a funcționalităților ATM și a subfuncționalităților acestora, propuse pentru un proiect comun.;
Punctul 3
Comisia se consultă, în ceea ce privește propunerile sale de proiecte comune, cu părțile interesate, în conformitate cu articolele 6 și 10 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004, inclusiv prin intermediul Agenției Europene de Apărare în cadrul mandatului acesteia care constă în a facilita coordonarea punctelor de vedere din domeniul militar, precum și cu grupul consultativ de experți privind dimensiunea socială a Cerului unic european.
Punctul 7
statele membre și administratorul de rețea includ investițiile legate de implementarea proiectelor comune în planurile de performanță și în planul de performanță al rețelei..
Punctul 4
Articolul 8 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (2), litera (g) se înlocuiește cu următorul text:
Litera g
instituirea coordonării cu Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației și cu organizațiile europene de standardizare pentru a facilita industrializarea și pentru a promova interoperabilitatea funcționalităților și a subfuncționalităților ATM;;
Litera b
alineatul (4) se modifică după cum urmează:
Litera i
litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, pentru a se asigura că cerințele și standardele de siguranță, de interoperabilitate și de mediu ale proiectelor comune sunt stabilite în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului și cu normele sale de punere în aplicare, precum și cu Planul european pentru siguranța aviației instituit în conformitate cu articolul 6 din regulamentul menționat;
Litera ii
litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
Litera e
organizațiile europene de standardizare și Eurocae, pentru a facilita și pentru a monitoriza procesele de standardizare industrială și utilizarea standardelor rezultate.

Articolul 9 alineatul (2) se modifică după cum urmează:
Litera a
litera (j) se înlocuiește cu următorul text:
Litera j
asigurarea unei coordonări adecvate cu autoritățile naționale de supraveghere;;
Litera b
se adaugă litera (k) cu următorul text:
Litera k
asigurarea unei coordonări adecvate cu Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației.
Litera j
asigurarea unei coordonări adecvate cu autoritățile naționale de supraveghere;;
Litera k
asigurarea unei coordonări adecvate cu Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației.
Punctul 6
Articolul 11 se înlocuiește cu următorul text:
Articolul 5
Abrogare
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 716/2014 se abrogă.
Articolul 6
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 1 februarie 2021.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
AF 1: GESTIONAREA EXTINSĂ A SOSIRILOR ȘI GESTIONAREA INTEGRATĂ A SOSIRILOR/GESTIONAREA INTEGRATĂ A PLECĂRILOR ÎN REGIUNILE DE CONTROL TERMINAL CU DENSITATE MARE
Paragraf
Domeniul operațional și tehnic de aplicare
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru gestionarea sosirilor extinsă la spațiul aerian pe rută
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Gestionarea sosirilor (AMAN) extinsă la spațiul aerian pe rută (AMAN extinsă) contribuie la modificarea operațională esențială (Essential Operational Change – EOC) Performanța aeroporturilor și a TMA. Aceasta extinde orizontul AMAN la un minim de 180 de mile marine de la aeroportul de sosire. Secvențierea/spațierea traficului trebuie să se efectueze pe rută înainte de punctul de început al coborârii, pentru a îmbunătăți predictibilitatea și pentru a fluidiza fluxul de trafic.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Sistemele AMAN extinsă trebuie să alimenteze cu informații privind timpii secvenței de sosire și avertismente conexe sistemele ATC pe rută până la un minim de 180 de mile marine de la aeroportul de sosire, precum și sistemele ATC ale aeroporturilor vizate de extinderea orizontului AMAN, cu excepția cazului în care programul de punere în practică recomandă o distanță mai mică.
Paragraf
Până când SWIM devine disponibil, se poate utiliza tehnologia existentă pentru schimbul de date.
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru integrarea AMAN/DMAN
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Integrarea AMAN/DMAN contribuie la modificarea operațională esențială Performanța aeroporturilor și a TMA. Gestionarea plecărilor (DMAN) calculează secvența optimă înainte de plecare, pe baza informațiilor furnizate de aeroport, de compania aeriană și de ATC. În mod similar, AMAN calculează fluxul optim de sosiri la aeroport. Integrarea secvenței de plecare și de sosire pentru o pistă, respectând constrângerile AMAN și DMAN, permite utilizarea optimă a pistelor. Atunci când o astfel de integrare interferează cu cerința de 180 de mile marine pentru AMAN extinsă, sistemul este reglat astfel încât să permită un orizont cât mai mare posibil.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Amalgamarea fluxurilor de plecări și de sosiri se realizează prin integrarea funcțiilor AMAN și DMAN existente, în cazul în care pistele sunt operate în mod mixt.
Paragraf
Sistemele AMAN și DMAN trebuie să poată face schimb de date care trebuie incluse în algoritmii lor de planificare care calculează fluxurile de sosiri și de plecări.
Paragraf
Domeniul geografic de aplicare
Paragraf
Aeroporturile care trebuie să utilizeze gestionarea sosirilor extinsă la spațiul aerian pe rută
Paragraf
Următoarele aeroporturi trebuie să utilizeze AMAN:
Paragraf
Adolfo Suárez Madrid-Barajas;
Paragraf
Amsterdam Schiphol;
Paragraf
Barcelona El Prat;
Paragraf
Aeroportul Brandenburg din Berlin;
Paragraf
Aeroportul Bruxelles National;
Paragraf
Copenhaga Kastrup;
Paragraf
Dublin;
Paragraf
Aeroportul Internațional din Düsseldorf;
Paragraf
Aeroportul Internațional din Frankfurt;
Paragraf
Milano-Malpensa;
Paragraf
München Franz Josef Strauss;
Paragraf
Nice Côte d’Azur;
Paragraf
Palma de Mallorca Son Sant Joan;
Paragraf
Paris-CDG;
Paragraf
Paris-Orly;
Paragraf
Roma-Fiumicino;
Paragraf
Stockholm-Arlanda;
Paragraf
Viena Schwechat.
Paragraf
AMAN trebuie implementată în sectoarele de rută asociate.
Paragraf
Aeroporturi care trebuie să efectueze integrarea AMAN/DMAN
Paragraf
Integrarea AMAN/DMAN se aplică aeroporturilor care au o singură pistă sau piste dependente, care pot fi operate în mod mixt sau care au o pistă de plecare dependentă de o pistă de sosire. Integrarea AMAN/DMAN trebuie efectuată în următoarele aeroporturi, precum și în sectoarele de apropiere și de rută asociate:
Paragraf
Aeroportul Brandenburg din Berlin;
Paragraf
Aeroportul Internațional din Düsseldorf;
Paragraf
Milano-Malpensa;
Paragraf
Nice Côte d’Azur;
Paragraf
Paris-CDG.
Paragraf
Părțile interesate care trebuie să implementeze funcționalitatea și datele-țintă pentru implementare
Paragraf
Furnizorii ATS și administratorul de rețea trebuie să se asigure că până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2024, unitățile ATS care furnizează servicii ATC în spațiul aerian terminal al aeroporturilor menționate la punctul 1.2 și în sectoarele de rută asociate utilizează AMAN extinsă.
Paragraf
Furnizorii ATS trebuie să se asigure că până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2027, unitățile ATS care furnizează servicii ATC în spațiul aerian terminal al aeroporturilor menționate la punctul 1.2 și în sectoarele de apropiere asociate utilizează AMAN/DMAN integrat.
Paragraf
Serviciile de control al traficului aerian (ATC) din regiunile de control terminal cu densitate mare (TMA) care implementează operațiuni AMAN extinsă trebuie să se coordoneze cu unitățile de servicii de trafic aerian (ATS) responsabile cu sectoarele adiacente de rută, precum și cu unitățile ATS responsabile cu traficul care se apropie dinspre aeroporturile acoperite de orizontul AMAN extinsă.
Paragraf
Necesitatea sincronizării
Paragraf
Aeroporturile enumerate la punctul 1.2 constituie o masă critică de părți interesate operaționale pentru realizarea câștigurilor la nivel de performanță a rețelei preconizate a fi generate de AMAN extinsă și de integrarea funcționalităților AMAN/DMAN. Aceste beneficii se vor materializa mai devreme dacă aeroporturile respective și toate celelalte părți interesate operaționale implicate pot utiliza simultan această funcționalitate. În acest sens, este necesar să se sincronizeze și să se coordoneze implementarea AMAN extinsă și integrarea AMAN/DMAN, inclusiv investițiile aferente, în conformitate cu un calendar convenit care trebuie definit în programul de punere în practică pentru a se evita lacunele în materie de implementare în domeniul geografic de aplicare. Sincronizarea este deopotrivă necesară pentru a se asigura că toate părțile interesate în cauză dispun de infrastructura necesară pentru a face schimb de informații privind traiectoria (profilul i4D) și pentru a asigura respectarea constrângerilor la punctele de spațiere.
Paragraf
Îmbunătățirile preconizate în materie de mediu
Paragraf
Această funcționalitate se axează pe gestionarea și reducerea întârzierilor la altitudini mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil în faza de zbor pe rută, precum și pe absorbția întârzierilor la sol în aeroporturile vizate.
Paragraf
AMAN extinsă permite traiectorii de zbor optime și profiluri verticale care îmbunătățesc cerințele privind nivelul de propulsie. Acestea au ca rezultat operațiuni la un nivel mai scăzut de zgomot și evitarea urcărilor în trepte deasupra zonelor populate din apropierea aerodromului. De asemenea, funcționalitatea AF1 oferă posibilitatea creării de traiectorii de zbor în zonele mai puțin sensibile la zgomot, făcând posibil un profil optim al rezistenței la înaintare cu zgomot aerodinamic redus.
Paragraf
Implementarea în întregime a AF1 va îmbunătăți gestionarea întârzierilor și strategiile de absorbție și va reduce numărul de operațiuni de așteptare la nivel jos din cadrul TMA, reducând astfel emisiile sonore și îmbunătățind calitatea aerului în aeroporturi și în jurul lor.
Paragraf
Integrarea sosirilor și a plecărilor pe piste operate în mod mixt și reducerea dezechilibrelor între cerere și capacitate se realizează prin crearea, în secvența de sosire, a unor goluri adecvate pentru plecări. Aeroporturile beneficiază de îmbunătățirea alocării pozițiilor de staționare și a gestionării pasagerilor, precum și de îmbunătățirea gestionării flotei de la sol (vehicule), economisind combustibil și reducând zgomotul (flotei de la sol) pe aerodrom și în jurul acestuia, reducând CO2 și alte particule în suspensie poluante. Companiile aeriene au beneficii directe prin costurile operaționale reduse datorate economiilor de combustibil și reducerii sporite a CO2, totodată absorbind întârzierea la poziția de staționare sau absorbind întârzierile într-un stadiu timpuriu și la altitudini mai mari și mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil în timpul sosirilor.
Paragraf
Interdependențe cu alte funcționalități ATM
Paragraf
AF1 are relații de interdependență cu:
Paragraf
benzile electronice de evidență progresivă a zborului (EFS) și DMAN prevăzute în AF2;
Paragraf
managementul prin colaborare al rețelei pentru a coordona orele-țintă reconciliate pentru îmbunătățirea ATFCM și a secvențierii sosirilor, prevăzute în AF4;
Paragraf
serviciile SWIM prevăzute în AF5, dacă SWIM este disponibil.
Paragraf
AF 2: INTEGRAREA ȘI CAPACITATEA AEROPORTURILOR
Paragraf
AF2 contribuie la modificarea operațională esențială Performanța aeroporturilor și a TMA. Principalul obiectiv al AF2 este de a limita constrângerile impuse traficului aerian în aeroporturi, fără a pune în pericol creșterea traficului, siguranța sau mediul. AF2 se axează pe optimizarea utilizării infrastructurii aeroportuare pentru a asigura o capacitate sigură și ecologică de trafic aerian. De asemenea, aceasta se axează pe schimbul de informații și date operaționale actualizate cu toate părțile interesate implicate în circulația traficului aerian.
Paragraf
Domeniul operațional și tehnic de aplicare
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru gestionarea plecărilor sincronizată cu secvențierea înainte de plecare
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Gestionarea plecărilor (DMAN) sincronizată cu secvențierea înainte de plecare este un mijloc de îmbunătățire a fluxurilor de plecări la unul sau mai multe aeroporturi prin calcularea orei-țintă de decolare (TTOT) și a orei-țintă de aprobare a pornirii (TSAT) pentru fiecare zbor, luând în considerare mai multe constrângeri și preferințe.
Paragraf
DMAN constă în spațierea fluxului de plecări pentru o pistă prin gestionarea orelor de punere în mișcare (cu ajutorul orelor de pornire a motoarelor), care țin seama de capacitatea pistei disponibile.
Paragraf
DMAN sincronizată cu secvențierea înainte de plecare reduce durata rulajului la sol, îmbunătățește respectarea sloturilor de management al fluxului de trafic aerian (sloturi ATFM) și predictibilitatea orelor de plecare. DMAN vizează maximizarea fluxului de trafic pe pistă prin crearea unei secvențe cu separări optimizate.
Paragraf
Părțile interesate operaționale care lucrează în conformitate cu principiile procesului decizional în colaborare pe aeroporturi (A-CDM) trebuie să stabilească de comun acord secvențe înainte de plecare, luând în considerare principiile convenite care trebuie aplicate din motive specifice, cum ar fi timpul de așteptare la pistă, respectarea sloturilor, rutele de plecare, preferințele utilizatorilor spațiului aerian, interzicerea zborurilor pe timp de noapte, evacuarea poziției de staționare/a porții pentru aeronavele care sosesc, condițiile meteorologice nefavorabile, inclusiv dejivrarea, capacitatea efectivă a pistelor/de rulaj la sol și constrângerile curente.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
DMAN și sistemele de sprijin al A-CDM trebuie să fie integrate și să sprijine secvențierea optimizată înainte de plecare cu informații/date adecvate pentru utilizatorii spațiului aerian [ora-țintă de punere în mișcare (TOBT)] și pentru părțile interesate în cauză de pe aeroport (introducere de date contextuale).
Paragraf
Sistemele DMAN trebuie să elaboreze și să calculeze o secvență colaborativă și să furnizeze atât TSAT, cât și TTOT. TSAT și TTOT trebuie să ia în considerare duratele variabile de rulaj la sol și trebuie să fie actualizate în funcție de decolarea efectivă a aeronavelor.
Paragraf
Sistemele DMAN trebuie să furnizeze controlorului de trafic aerian lista cu TSAT și TTOT în scopul spațierii aeronavelor.
Paragraf
Trebuie implementat un sistem de introducere electronică a autorizărilor (ECI), cum ar fi EFS, care să permită controlorului de trafic aerian să introducă în sistemul ATC toate autorizările acordate aeronavelor sau vehiculelor. Sistemul trebuie să dispună de interfețe adecvate cu A-SMGCS și cu dispozitivele de siguranță ale aeroporturilor, care să permită integrarea instrucțiunilor date de controlorul de trafic aerian cu alte date, cum ar fi planul de zbor, supravegherea, direcționarea, rutele publicate, alocarea porților și procedurile.
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru planul de operațiuni aeroportuare
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Planul de operațiuni aeroportuare (AOP) este un plan de acțiune continuu care interacționează cu servicii, sisteme și părți interesate care colectează informații de la mai multe sisteme. AOP trebuie să furnizeze planului de administrare a rețelei (NOP) toate informațiile relevante pentru rețea în timp real. AOP sprijină operațiunile din zona nerestricționată și din zona de operațiuni aeriene din aeroporturi printr-un schimb mai amplu de date între aeroport și administratorul de rețea, pe baza sistemelor disponibile de sprijin al A-CDM.
Paragraf
AOP trebuie să sprijine următoarele patru servicii operaționale, prin îmbunătățirea eficienței operaționale globale și prin creșterea rezilienței aeroportului și a rețelei la perturbări precum condițiile meteorologice nefavorabile, închiderea unei piste și alertele de securitate:
Paragraf
serviciul de orientare a performanțelor aeroportului;
Paragraf
serviciul de monitorizare a performanțelor aeroportului;
Paragraf
serviciul de gestionare a performanțelor aeroportului;
Paragraf
serviciul de analiză post-operațiuni.
Paragraf
AOP este stabilit la începutul fiecărui sezon de coordonare a sloturilor orare și este actualizat în permanență în cursul fazei de planificare pe termen mediu, al fazei de planificare pe termen scurt și al fazei de execuție. AOP-urile sezoniere sunt stocate pentru a fi utilizate în analiza post-operațiuni.
Paragraf
AOP constă în AOP inițial (iAOP) și AOP extins:
Paragraf
iAOP cuprinde elementele de bază pentru a face schimb de elemente de date cu NOP și pregătește terenul pentru AOP extins;
Paragraf
AOP extins cuprinde instrumentul de gestionare a AOP, monitorizarea și evaluarea performanțelor aeroportului, sprijinul pentru gestionare și faza post-operațiuni, în conformitate cu o integrare completă a AOP/NOP.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Pentru a sprijini implementarea iAOP, trebuie luate în considerare următoarele elemente:
Paragraf
A-CDM;
Paragraf
datele meteorologice (MET-data);
Paragraf
instrumentul de gestionare a AOP care conține planul de acțiune continuu al operațiunilor și capacităților aeroportuare (zona de operațiuni aeriene) pe termen scurt;
Paragraf
AOP trebuie să fie conectat la NOP prin intermediul serviciului (serviciilor) SWIM, atunci când este (sunt) disponibil(e), și trebuie să pună la dispoziția rețelei toate datele relevante pentru rețea.
Paragraf
Pentru a sprijini implementarea AOP extins, trebuie luate în considerare următoarele elemente:
Paragraf
instrumentele de gestionare a AOP care conțin planul de acțiune continuu al operațiunilor și al capacităților aeroportuare (zona nerestricționată și zona de operațiuni aeriene) pe fiecare perioadă de timp (de la termen mediu până la faza post-operațiuni);
Paragraf
sistemul de monitorizare a performanțelor aeroportului pentru a monitoriza performanța în raport cu obiectivele;
Paragraf
sistemul de evaluare a performanțelor aeroportului și de sprijin pentru gestionare, pentru a evalua gravitatea abaterilor de la plan detectate de serviciul de monitorizare a performanțelor aeroportului, precum și impactul acestora asupra proceselor aeroportuare și asupra performanțelor aeroportului;
Paragraf
instrumentul de analiză post-operațiuni aeroportuare pentru a întocmi rapoarte standard și ad-hoc de analiză post-operațiuni.
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru dispozitivele de siguranță ale aeroporturilor
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Dispozitivele de siguranță ale aeroporturilor constau în:
Paragraf
serviciul de sprijin pentru siguranța aeroportuară, care contribuie la operațiunile din zona de operațiuni aeriene ca un element de îmbunătățire a siguranței ce permite controlorilor de trafic aerian să prevină pericolele și incidentele cauzate de erorile sau abaterile operaționale ale controlorilor de trafic aerian, ale echipajelor de zbor sau ale șoferilor de vehicule. Acest serviciu depinde de funcționarea serviciului de supraveghere;
Paragraf
detectarea și alertarea cu privire la autorizările ATC contradictorii acordate aeronavelor și la abaterea vehiculelor și a aeronavelor de la instrucțiunile, procedurile sau direcționarea primite care ar putea pune în pericol de coliziune vehiculele și aeronavele.
Paragraf
Domeniul de aplicare a acestei subfuncționalități include zona pistei și zona de mișcare pe suprafața aerodromului.
Paragraf
Instrumentele de sprijin ATC de la aerodrom reprezintă o parte vitală a dispozitivelor de siguranță ale aeroporturilor și trebuie să permită detectarea autorizărilor ATC contradictorii (CATC), monitorizarea conformității alertelor pentru controlori (CMAC) și monitorizarea pistelor și alertarea în caz de conflict (RMCA). Aceste trei funcții sunt îndeplinite de sistemul ATC pe baza cunoașterii datelor, inclusiv a autorizărilor acordate aeronavelor și vehiculelor de către controlorul de trafic aerian, a pistei alocate și a punctului de așteptare. Controlorul de trafic aerian introduce autorizările acordate aeronavelor sau vehiculelor în sistemul ATC utilizând un sistem digital, precum EFS sau sisteme fără benzi de evidență. Lista autorizărilor care urmează să fie introduse în sistemul ATC trebuie descrisă în programul de punere în practică.
Paragraf
Dispozitivele de siguranță ale aeroporturilor trebuie să alerteze controlorii de trafic aerian atunci când aeronavele și vehiculele se abat de la instrucțiunile, procedurile sau ruta ATC. Instrucțiunile controlorilor de trafic aerian trebuie să fie integrate cu normele și procedurile publicate, precum și cu alte date disponibile, cum ar fi planul de zbor, supravegherea și direcționarea. Integrarea acestor date permite sistemului să monitorizeze informațiile și să alerteze controlorul de trafic aerian atunci când sunt detectate neconcordanțe.
Paragraf
Orice limitare locală a introducerii serviciului de sprijin pentru siguranța aeroportuară trebuie indicată în programul de punere în practică. Funcția RMCA acționează ca instrument de alertă pe termen scurt, în timp ce CATC și CMAC acționează ca instrumente predictive ce urmăresc prevenirea situațiilor în care poate fi declanșată o alertă RMCA.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Dispozitivele de siguranță ale aeroporturilor trebuie să integreze datele de supraveghere ale sistemelor avansate de control și ghidare a mișcării pe suprafață (A-SMGCS) și autorizările acordate de controlorii de trafic aerian, legate de suprafața de manevră. Monitorizarea conformității aeroportuare trebuie să integreze date de supraveghere A-SMGCS și, dacă sunt disponibile, autorizările de direcționare a mișcărilor la sol și autorizările de direcționare acordate de controlorii de trafic aerian.
Paragraf
A-SMGCS trebuie să includă o funcție pentru generarea și distribuirea alertelor corespunzătoare. Aceste alerte sunt menite să completeze funcția RMCA existentă, nu să o înlocuiască.
Paragraf
Toate posturile de lucru relevante trebuie să primească avertizările și alertele cu ajutorul unei interfețe om-mașină corespunzătoare, care să ofere inclusiv asistență pentru anularea unei alerte.
Paragraf
Mijloacele de introducere electronică a autorizărilor (ECI), cum ar fi, printre altele, benzile electronice de evidență progresivă a zborului (EFS), trebuie să integreze instrucțiunile date de controlorii de trafic aerian cu alte date, cum ar fi planul de zbor, supravegherea, direcționarea dacă este cazul, normele și procedurile publicate.
Paragraf
Domeniul geografic de aplicare
Paragraf
Aeroporturi care trebuie să utilizeze gestionarea plecărilor sincronizată cu secvențierea înainte de plecare și cu dispozitivele de siguranță ale aeroporturilor
Paragraf
Gestionarea plecărilor sincronizată cu secvențierea înainte de plecare și cu dispozitivele de siguranță ale aeroporturilor trebuie utilizată în următoarele aeroporturi:
Paragraf
Adolfo Suárez Madrid-Barajas;
Paragraf
Amsterdam Schiphol;
Paragraf
Barcelona El Prat;
Paragraf
Aeroportul Brandenburg din Berlin;
Paragraf
Aeroportul Bruxelles National;
Paragraf
Copenhaga Kastrup;
Paragraf
Dublin;
Paragraf
Aeroportul Internațional din Düsseldorf;
Paragraf
Aeroportul Internațional din Frankfurt;
Paragraf
Milano-Malpensa;
Paragraf
München Franz Josef Strauss;
Paragraf
Nice Côte d’Azur;
Paragraf
Palma de Mallorca Son Sant Joan;
Paragraf
Paris-CDG;
Paragraf
Paris-Orly;
Paragraf
Roma-Fiumicino;
Paragraf
Stockholm-Arlanda;
Paragraf
Viena Schwechat.
Paragraf
Aeroporturi care trebuie să utilizeze iAOP:

Aeroporturi care trebuie să utilizeze AOP
Paragraf
Următoarele aeroporturi trebuie să utilizeze AOP:
Paragraf
Adolfo Suárez Madrid-Barajas;
Paragraf
Amsterdam Schiphol;
Paragraf
Atena Eleftherios Venizelos;
Paragraf
Barcelona El Prat;
Paragraf
Aeroportul Brandenburg din Berlin;
Paragraf
Aeroportul Bruxelles National;
Paragraf
Copenhaga Kastrup;
Paragraf
Aeroportul din Dublin;
Paragraf
Aeroportul Internațional din Düsseldorf;
Paragraf
Aeroportul Internațional din Frankfurt;
Paragraf
Hamburg;
Paragraf
Helsinki Vantaa;
Paragraf
Humberto Delgado – Aeroportul din Lisabona;
Paragraf
Lyon Saint-Exupéry;
Paragraf
Malaga Costa Del Sol;
Paragraf
Milano-Linate;
Paragraf
Milano-Malpensa;
Paragraf
München Franz Josef Strauss;
Paragraf
Nice Côte d’Azur;
Paragraf
Palma de Mallorca Son Sant Joan;
Paragraf
Paris-CDG;
Paragraf
Paris-Orly;
Paragraf
Praga;
Paragraf
Roma-Fiumicino;
Paragraf
Stockholm-Arlanda;
Paragraf
Stuttgart;
Paragraf
Viena Schwechat;
Paragraf
Varșovia Chopin.
Paragraf
Părțile interesate care trebuie să implementeze funcționalitatea și datele-țintă pentru implementare
Paragraf
Furnizorii de ATS și administratorii de aeroporturi care furnizează servicii în aeroporturile menționate la punctul 2.2 trebuie să utilizeze:
Paragraf
gestionarea plecărilor sincronizată cu secvențierea înainte de plecare până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2022;
Paragraf
iAOP până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2023;
Paragraf
AOP (inițial și extins) până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2027;
Paragraf
dispozitive de siguranță ale aeroporturilor până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2025.
Paragraf
Părțile interesate enumerate mai jos ale administratorilor de aeroporturi din zona nerestricționată și din zona de operațiuni aeriene trebuie să efectueze modificări în sfera lor de operațiuni și trebuie să utilizeze și să pună la dispoziție AOP ca principală sursă de informații pentru operațiunile aeroportuare:
Paragraf
administratorii de aeroporturi;
Paragraf
operatorii de aeronave;
Paragraf
operatorii de handling la sol;
Paragraf
societățile de dejivrare;
Paragraf
furnizorii de servicii de navigație aeriană (ANSP);
Paragraf
operațiunile de rețea;
Paragraf
furnizorii de servicii MET;
Paragraf
servicii de asistență (poliție, vamă, imigrație etc.).
Paragraf
Necesitatea sincronizării
Paragraf
Aeroporturile vizate și părțile interesate menționate la punctul 2.3 trebuie să sincronizeze implementarea subfuncționalităților AF2 relevante în conformitate cu programul de punere în practică, pentru a asigura armonizarea în timp util a procedurilor operaționale legate de AMAN/DMAN și dispozitivele de siguranță ale aeroporturilor, astfel încât controlorii de trafic aerian să aibă aceeași abordare în toate aeroporturile vizate și, astfel, echipajele să urmeze aceleași instrucțiuni.
Paragraf
Îmbunătățirile preconizate în materie de mediu
Paragraf
AF2 va contribui la îmbunătățirea calității aerului prin optimizarea modelelor de trafic aerian la sol și în aer, prin creșterea predictibilității, prin reducerea consumului de combustibil și a emisiilor de zgomot legate de traiectoriile zborurilor pentru populațiile și comunitățile din vecinătatea aeroporturilor enumerate la punctul 2.2.
Paragraf
Interdependențe cu alte funcționalități ATM
Paragraf
AF2 are relații de interdependență cu:
Paragraf
integrarea AMAN extinsă și AMAN/DMAN prevăzută în AF1;
Paragraf
integrarea AOP/NOP prevăzută în AF4;
Paragraf
SWIM prevăzut în AF5.
Paragraf
AF 3: MANAGEMENTUL FLEXIBIL AL SPAȚIULUI AERIAN ȘI SPAȚIUL AERIAN CU RUTE LIBERE
Paragraf
Domeniul operațional și tehnic de aplicare
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM: Managementul spațiului aerian și utilizarea flexibilă avansată a spațiului aerian
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Managementul spațiului aerian și utilizarea flexibilă avansată a spațiului aerian contribuie la realizarea modificării operaționale esențiale Spațiul aerian integral dinamic și optimizat. Creșterea performanței ATM necesită ca modificările de statut al spațiului aerian să fie transmise constant tuturor actorilor ATM vizați, în special administratorului de rețea, ANSP și utilizatorilor spațiului aerian [centrului de operațiuni de zbor/centrului de operațiuni de escadră (FOC/WOC)]. Managementul spațiului aerian (ASM) și utilizarea flexibilă avansată a spațiului aerian (A-FUA) urmăresc să asigure cea mai eficientă organizare și gestionare a spațiului aerian pentru a satisface nevoile utilizatorilor spațiului aerian. ASM cu A-FUA oferă o soluție de gestionare dinamică a cererilor utilizatorilor spațiului aerian din diferite medii de operare.
Paragraf
Procedurile și procesele ASM facilitează operațiunile în spațiul aerian cu rute libere fără referință la o rețea de rute fixe în care spațiul aerian este gestionat dinamic, cu ajutorul zonei cu profil variabil (VPA), al zonei restricționate temporar (TRA) sau al zonei segregate temporar (TSA). ASM bazat pe configurații predefinite ale spațiului aerian satisface așteptările de performanță ale rețelei ATM, asigurând în același timp un echilibru între cererea părților interesate operaționale și capacitatea disponibilă.
Paragraf
Schimbul de date trebuie îmbunătățit prin disponibilitatea unor structuri predefinite de spațiu aerian care să permită implementarea unui ASM mai dinamic și a unui spațiu aerian cu rute libere (FRA). ASM cu managementul fluxului de trafic aerian și al capacității (ATFCM) sprijină configurații ale spațiului aerian și scenarii predefinite, asigurând o organizare dinamică eficientă a spațiului aerian, inclusiv configurații ale sectoarelor, pentru a răspunde deopotrivă solicitărilor utilizatorilor civili și militari ai spațiului aerian.
Paragraf
Soluțiile ASM trebuie să fie compatibile cu toți utilizatorii spațiului aerian și să se bazeze pe cererea prognozată primită de la funcția locală de management al fluxului de trafic aerian și al capacității (ATFCM) în relație cu celulele de gestionare a spațiului aerian (AMC) și administratorul de rețea. Sistemul trebuie să fie compatibil cu activitățile transfrontaliere, având ca rezultat utilizarea în comun a volumului spațiului aerian, indiferent de granițele naționale.
Paragraf
Îmbunătățirile aduse NOP trebuie realizate printr-un proces decizional în cooperare care reunește toate părțile interesate operaționale implicate.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Sistemele de sprijin ASM trebuie să fie compatibile cu rețelele de rute fixe și condiționate, cu FRA și cu configurațiile flexibile ale sectoarelor și trebuie să poată răspunde cererilor variabile de spațiu aerian.
Paragraf
Sistemul ASM trebuie să fie compatibil cu activitățile transfrontaliere, având ca rezultat utilizarea în comun a volumului spațiului aerian, indiferent de granițele naționale.
Paragraf
Informațiile privind statutul spațiului aerian, inclusiv rezervările de spațiu aerian, trebuie să fie accesibile prin intermediul sistemelor administratorului de rețea – utilizând serviciile SWIM disponibile, astfel cum se prevede la punctul 5.1.3 – care trebuie să conțină configurațiile actualizate și preconizate ale spațiului aerian, pentru a permite utilizatorilor spațiului aerian să depună și să își modifice planurile de zbor pe baza unor informații exacte și furnizate în timp util.
Paragraf
Sistemele ATC trebuie să fie compatibile cu configurarea flexibilă a sectoarelor pentru a-și putea optimiza dimensiunile și orele de funcționare în conformitate cu cerințele NOP.
Paragraf
Sistemele administratorului de rețea trebuie:
Paragraf
să permită evaluarea continuă a impactului modificării configurațiilor spațiului aerian asupra rețelei;
Paragraf
să fie modificate pentru a reflecta schimbările în definirea spațiului aerian și a rutelor, astfel încât rutele, evoluția zborurilor și informațiile asociate să fie disponibile pentru sistemele ATC.
Paragraf
Sistemele ATC trebuie să descrie corect activarea și dezactivarea rezervărilor configurabile de spațiu aerian.
Paragraf
Sistemele ASM, ATFCM și ATC trebuie să fie interoperabile, astfel încât să permită furnizarea de servicii de navigație aeriană pe baza unei înțelegeri comune a spațiului aerian și a mediului de trafic.
Paragraf
Sistemele ATC trebuie modificate pentru a permite AF3 în măsura în care este necesar pentru a se conforma punctului 3.2 al patrulea și al cincilea paragraf din anexa VIII la Regulamentul (UE) 2018/1139.
Paragraf
Sistemele centralizate de servicii de informare aeronautică (AIS), cum ar fi baza de date AIS europeană (EAD), trebuie să furnizeze în timp util date de mediu pentru FRA european și pentru structuri flexibile de spațiu aerian tuturor părților interesate operaționale implicate – cu excepția structurilor ad-hoc datorate cererilor/rezervărilor pe termen scurt – care să permită planificarea pe baza unor informații exacte relevante pentru momentul operațiunilor planificate. Informațiile trebuie puse la dispoziție utilizând serviciile SWIM disponibile prevăzute la punctul 5.1.3.
Paragraf
Sistemele AIS trebuie să poată utiliza datele furnizate de EAD și să încarce date locale care se modifică.
Paragraf
Părțile interesate operaționale trebuie să dispună de interfețe cu sistemele administratorului de rețea, în conformitate cu AF4. Trebuie stabilite interfețe pentru a permite transmiterea de date actualizate în timp real privind spațiul aerian către sistemele părților interesate operaționale și pentru a permite respectivelor părți interesate să comunice informații în mod exact și în timp util. Aceste sisteme trebuie modificate pentru a permite respectivelor interfețe să utilizeze serviciile SWIM disponibile, prevăzute la punctul 5.1.3.
Paragraf
ASM și A-FUA trebuie să fie sprijinite de administratorul de rețea, astfel cum se prevede în AF4 și, dacă este disponibil, cu utilizarea SWIM astfel cum se prevede în AF5.
Paragraf
Schimbul de date între părțile interesate mandatate să pună în practică managementul flexibil al spațiului aerian și FRA prevăzute în AF3 trebuie implementat utilizând serviciile SWIM, astfel cum se prevede în AF5, dacă SWIM este disponibil. Sistemele în cauză trebuie să poată furniza sau utiliza servicii SWIM. Până când SWIM devine disponibil, se poate utiliza tehnologia existentă pentru schimbul de date.
Paragraf
Sistemele ATC trebuie să primească și să prelucreze date de zbor actualizate care provin de la profilul proiectat extins de contract de supraveghere dependentă automată al aeronavei (ADS-C EPP), prin funcționalitatea de legătură de date, astfel cum este prevăzut în AF6, dacă este disponibil.
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru spațiul aerian cu rute libere
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Spațiul aerian cu rute libere (FRA) contribuie la modificarea operațională esențială Spațiul aerian integral dinamic și optimizat. Este un spațiu aerian definit în care utilizatorii spațiului aerian pot planifica liber o rută între puncte de intrare și de ieșire definite. Sub rezerva disponibilității spațiului aerian, utilizatorii spațiului aerian trebuie să aibă posibilitatea de a alege o rută cu puncte de drum intermediare, publicate sau nepublicate, fără referință la rețeaua de rute ATS. În cadrul acestui spațiu aerian, zborurile continuă să fie supuse controlului traficului aerian.
Paragraf
Conectivitatea FRA cu TMA trebuie să fie asigurată prin una dintre următoarele opțiuni:
Paragraf
reducerea limitei verticale FRA la limitele verticale superioare ale TMA;
Paragraf
stabilirea unei legături între punctele corespunzătoare de sosire/plecare;
Paragraf
definirea rutelor de legătură FRA;
Paragraf
extinderea rutelor standard de sosire și de plecare existente;
Paragraf
stabilirea unei conexiuni la rutele ATS fixe subiacente prin intermediul unui set de puncte de drum care reflectă profilurile tipice de urcare/coborâre.
Paragraf
Implementarea FRA se desfășoară în două etape, după cum urmează:
Paragraf
FRA inițial: cu constrângeri de timp și de structură;
Paragraf
FRA final: implementarea constantă a rutelor libere, cu dimensiune transfrontalieră și conectivitate la TMA.
Paragraf
Pentru a facilita implementarea înainte de data-țintă menționată la punctul 3.3, FRA inițial poate fi implementat într-un mod limitat în perioade definite sau pe o bază structural limitată. Implementarea FRA inițial în porțiuni de spațiu aerian reduse vertical sau lateral sau atât vertical, cât și lateral este considerată doar o etapă intermediară în realizarea implementării integrale și consecvente a FRA. Obiectivul final este punerea în practică a FRA final în întregul spațiu aerian aflat sub responsabilitatea statelor membre implicate, cel puțin peste nivelul de zbor 305, fără limită de timp și fără nicio reducere a capacității și a FRA transfrontalier între statele vecine, indiferent de frontierele naționale/regiunile de informare a zborurilor (FIR).
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Sistemele administratorului de rețea trebuie să sprijine FRA, ASM și A-FUA cu funcții adecvate, cum ar fi următoarele:
Paragraf
prelucrarea planurilor de zbor;
Paragraf
propuneri de direcționare IFPS;
Paragraf
redirecționare dinamică;
Paragraf
planificarea și executarea ATFCM;
Paragraf
calcularea și gestionarea sarcinilor de trafic;
Paragraf
gestionarea volumelor de spațiu aerian ASM.
Paragraf
Sistemele ATC trebuie să sprijine implementarea FRA, ASM și A-FUA. Părțile interesate operaționale în cauză trebuie să aleagă instrumentul/funcția adecvată pentru a atinge acest obiectiv, în funcție de mediului lor operațional.
Paragraf
Funcțiile/instrumentele de sprijin pot include oricare dintre următoarele:
Paragraf
asistență pentru mediile de operare pentru a gestiona și pentru a afișa traiectoriile în mediul FRA pe postul de lucru al controlorului și pe interfața om-mașină (HMI);
Paragraf
sistemul de prelucrare a datelor de zbor (FDPS) care permite operațiunile naționale și transfrontaliere în FRA și conectivitatea FRA cu TMA;
Paragraf
interoperabilitatea ATC/ASM/ATFCM;
Paragraf
schimbarea dinamică a unui volum de spațiu aerian de la o rețea de rute fixe la FRA;
Paragraf
instrumentele de alertă, detectare și soluționare a conflictelor, cum ar fi instrumentele de detectare a conflictelor (CDT), inclusiv detectarea conflictelor pe termen mediu (MTCD) și/sau instrumentul tactic de control (TCT), monitorizarea conformității (MONA) și avertizarea privind apropierea de o zonă (APW) pentru volumele/sectoarele dinamice de spațiu aerian;
Paragraf
predicția traiectoriilor asistată de un instrument automat de detectare a conflictelor adaptat pentru a funcționa în FRA;
Paragraf
pentru FRA transfrontalier, sistemele ATC care permit schimbul de date privind intenția de zbor, de exemplu prin intermediul mesajului OLDI.
Paragraf
Sistemele utilizatorilor spațiului aerian trebuie să sprijine planificarea zborurilor pentru a asigura utilizarea sigură și eficientă a ASM, AFUA și FRA, inclusiv implementarea parțială și etapele intermediare puse în practică înainte de data-țintă.
Paragraf
Măsurile specifice care sunt necesare pentru implementarea FRA final, ca în cazul zonelor foarte complexe, trebuie specificate în programul de punere în practică.
Paragraf
Schimbul de date între părțile interesate mandatate să pună în practică managementul flexibil al spațiului aerian și FRA prevăzute în AF3 trebuie să fie implementate utilizând servicii SWIM disponibile, astfel cum se prevede în AF5. Sistemele în cauză trebuie să poată furniza sau utiliza servicii SWIM. Până când SWIM devine disponibil, se poate utiliza tehnologia existentă pentru schimbul de date.
Paragraf
FRA trebuie să fie sprijinite de administratorul de rețea astfel cum se prevede în AF4 și, dacă este disponibil, cu utilizarea SWIM astfel cum se prevede în AF5.
Paragraf
Domeniul geografic de aplicare
Paragraf
ASM și A-FUA trebuie furnizate și exploatate în spațiul aerian al Cerului unic european, astfel cum este definit la articolul 3 punctul 33 din Regulamentul (UE) 2018/1139.
Paragraf
FRA trebuie furnizat și exploatat în întregul spațiu aerian al Cerului unic european, cel puțin deasupra nivelului de zbor 305.
Paragraf
Părțile interesate care trebuie să implementeze funcționalitatea și datele-țintă pentru implementare
Paragraf
Administratorul de rețea și părțile interesate operaționale trebuie să utilizeze:
Paragraf
ASM și A-FUA până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2022;
Paragraf
FRA inițial până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2022;
Paragraf
FRA final, inclusiv FRA transfrontalier cu cel puțin un stat învecinat și conectivitatea FRA cu TMA, până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2025.
Paragraf
Necesitatea sincronizării
Paragraf
ANSP civili și militari, utilizatorii spațiului aerian și administratorul de rețea trebuie să sincronizeze implementarea modificărilor procedurale și de sistem necesare pentru ASM și FRA, în conformitate cu programul de punere în practică. Aceste subfuncționalități pot fi eficace numai dacă sunt activate simultan, necesitând echiparea sistemelor din aer și de la sol într-un termen comun. Fără sincronizare, rețeaua poate prezenta lacune care ar împiedica utilizatorii spațiului aerian să zboare fără probleme pe rute preferate și mai eficiente. Orice limitare locală a implementării A-FUA sub nivelul de zbor 305 trebuie indicată în programul de punere în practică.
Paragraf
Îmbunătățirile preconizate în materie de mediu
Paragraf
FRA permite utilizatorilor spațiului aerian să zboare cât mai aproape posibil de traiectoria lor preferată fără a fi constrânși de structurile fixe de spațiu aerian și nici de rețelele de rute fixe. Aceasta are ca rezultat și un consum mai mic de combustibil și reducerea emisiilor de CO2. Dispozițiile din primul proiect comun referitoare la extinderea FRA dincolo de frontierele naționale cu elementele transfrontaliere și de asigurare a conectivității cu TMA vor permite traiectorii de zbor mai eficiente având în vedere elementele transfrontaliere, asigurând în continuare eficacitatea direcționării și maximizând reducerile de combustibil și de emisii de CO2. FRA transfrontalier consolidează beneficiile pentru mediu prin rute și mai scurte și oferă mai multe opțiuni de spațiu aerian la stabilirea traiectoriei preferate a utilizatorului. Conectivitatea FRA cu TMA este menită să asigure o traiectorie optimă de zbor gate-to-gate (de la poartă la poartă), cu reduceri suplimentare ale emisiilor de CO2. Aceste îmbunătățiri ale FRA vor permite companiilor aeriene să utilizeze mai bine în avantajul lor condițiile meteorologice sau să se adapteze la perturbările din rețea.
Paragraf
Interdependențe cu alte funcționalități ATM
Paragraf
ASM, A-FUA și FRA au relații de interdependență cu AF4, AF5 și AF6.
Paragraf
AF 4: MANAGEMENTUL PRIN COLABORARE AL REȚELEI
Paragraf
AF4 contribuie la modificarea operațională esențială Rețeaua ATM interconectată. AF4 se axează pe schimbul de informații actualizate privind zborurile și fluxurile și pe optimizarea utilizării acestor informații. Acest schimb se efectuează în EATMN. Scopul este de a optimiza aplicarea măsurilor de flux și a indicatorilor de complexitate și de a reduce la minimum constrângerea impusă traiectoriilor 4D ale zborurilor.
Paragraf
Domeniul operațional și tehnic de aplicare
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru măsuri ATFCM consolidate pe termen scurt
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
ATFCM este coordonat la nivel de rețea de către administratorul de rețea și la nivel local de către postul de management al fluxului pentru a sprijini detectarea punctelor periculoase (hot spots), executarea măsurilor ATFCM pe termen scurt (STAM), evaluarea rețelei și monitorizarea continuă a activității rețelei. Stabilirea STAM necesită coordonarea între controlul de trafic aerian, aeroport, utilizatorii spațiului aerian și administratorul de rețea.
Paragraf
Managementul tactic al capacității trebuie să implementeze STAM utilizând procesul decizional în cooperare pentru a gestiona fluxul înainte de intrarea zborurilor într-un sector și trebuie să asigure o coordonare strânsă și eficientă între ATC și funcția de management al rețelei.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Sistemele administratorului de rețea trebuie să implementeze funcționalitățile STAM și trebuie să sprijine coordonarea implementării măsurilor STAM, inclusiv a capacităților de evaluare a impactului asupra rețelei.
Paragraf
ANSP și utilizatorii spațiului aerian trebuie să utilizeze aplicația STAM furnizată de administratorul de rețea sau să introducă instrumente locale care trebuie să interacționeze cu funcționalitățile STAM ale administratorului de rețea, utilizând serviciile SWIM disponibile, astfel cum se prevede în AF5.
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM: NOP în colaborare
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
NOP în colaborare reprezintă schimbul continuu de date între sistemele administratorului de rețea și ale părților interesate operaționale pentru a acoperi întregul ciclu de viață al traiectoriei și pentru a reflecta prioritățile solicitate de administratorul de rețea în vederea asigurării unei optimizări a funcționării rețelei. Implementarea unui NOP în colaborare se concentrează pe disponibilitatea unor date partajate de planificare operațională și în timp real.
Paragraf
Mai exact, managementul orelor-țintă (TT) va face parte din NOP în colaborare, iar TT se aplică în cazul unor zboruri selectate în scopuri de ATFCM pentru a gestiona ATFCM și la punctul de aglomerare, nu numai la plecare. În timpul fazei de planificare a zborurilor, administratorul de rețea trebuie să calculeze o TT pentru ca un zbor să intre într-un loc în care se aplică măsuri ATFCM bazate pe oră.
Paragraf
Constrângerile de configurare a aeroporturilor și informațiile privind condițiile meteorologice/spațiul aerian disponibile trebuie integrate în NOP.
Paragraf
Administratorul de rețea trebuie să furnizeze TT centrelor de operațiuni de zbor ale utilizatorilor spațiului aerian, împreună cu slotul de plecare corespunzător. Utilizatorii spațiului aerian trebuie să își informeze echipajele cu privire la orice slot calculat și TT corespondentă.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Pentru a actualiza NOP și pentru a obține noi informații de la NOP, sistemele de la sol automatizate relevante ale părților interesate operaționale trebuie să fie adaptate pentru a avea interfețe cu sistemele de management al rețelei.
Paragraf
Utilizatorii spațiului aerian trebuie să își informeze echipajele cu privire la orice slot calculat și TT corespondentă.
Paragraf
În aeroporturi, sistemele iAOP trebuie să aibă interfețe directe cu sistemele administratorului de rețea legate de sistemele NOP pentru a implementa un NOP în colaborare.
Paragraf
Administratorul de rețea trebuie să acorde părților interesate operaționale acces la datele NOP de care au nevoie, prin intermediul aplicațiilor furnizate de administratorul de rețea utilizând o HMI predefinită.
Paragraf
Sistemele administratorului de rețea trebuie:
Paragraf
să sprijine transmiterea orei-țintă părților interesate operaționale;
Paragraf
să poată ajusta orele de decolare calculate (CTOT) pe baza TT-urilor detaliate și convenite;
Paragraf
să gestioneze informațiile privind planificarea sosirilor și planificarea plecărilor din iAOP.
Paragraf
La aeroportul de destinație, unde aglomerarea sosirilor este abordată prin TT, iAOP trebuie să genereze ore-țintă pentru sosire (TTA) pentru detalierea ulterioară în contextul NOP în colaborare.
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru asistență automată pentru analiza complexității traficului
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Informațiile referitoare la traiectoria planificată, informațiile despre rețea și datele analitice înregistrate în cadrul operațiunilor anterioare sunt utilizate pentru a prevedea complexitatea traficului și potențialele situații de suprasarcină, permițând aplicarea unor strategii de atenuare la nivel local și de rețea.
Paragraf
Datele din planul de zbor FF-ICE (FF-ICE versiunea 1/servicii de depunere a planurilor de zbor și de încercare) trebuie utilizate pentru a îmbunătăți calitatea informațiilor privind traiectoria planificată, îmbunătățind astfel planificarea zborurilor și analiza complexității.
Paragraf
Informații privind zborurile și fluxul pentru un mediu de colaborare (FF-ICE). DOC 9965 2012 OACI și DOC 9854 2005 OACI.
Paragraf
O primă fază existentă de implementare a STAM facilitează integrarea operațională a acestei funcționalități ATM în sistemele existente.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Sistemele administratorului de rețea trebuie:
Paragraf
să poată gestiona structuri flexibile de spațiu aerian și configurarea rutelor, permițând managementul prin colaborare al sarcinilor de trafic și al complexității la nivelul postului de management al fluxului și la nivel de rețea;
Paragraf
să poată furniza servicii de depunere a planurilor de zbor FF-ICE versiunea 1;
Paragraf
să asiste managementul scenariilor pentru activitățile de planificare ATFCM în vederea optimizării capacității rețelei.
Paragraf
Trebuie să existe o interfață între sistemele de prelucrare a datelor de zbor și NOP.
Paragraf
Informațiile furnizate de documentul privind disponibilitatea rutelor (RAD) și restricționarea reglării profilului (PTR) trebuie să fie armonizate prin procesul decizional în colaborare (CDM) al funcțiilor de proiectare a rețelei de rute europene și de ATFM ale administratorului de rețea, astfel încât furnizorii de sisteme de planificare a zborurilor să poată genera rute pentru planurile de zbor care vor fi acceptate cu cea mai eficientă traiectorie.
Paragraf
Sistemele utilizatorilor spațiului aerian și ale ANSP trebuie să permită schimbul de servicii de depunere a planurilor de zbor FF-ICE versiunea 1, odată ce devin disponibile, astfel cum se prevede în AF 5.1.6.
Paragraf
Instrumentele ASM/ATFCM trebuie să fie capabile să gestioneze diferite niveluri de disponibilitate a spațiului aerian și de capacitate a sectoarelor, inclusiv A-FUA (astfel cum se specifică la AF3), adaptarea RAD și STAM.
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM: Integrarea AOP/NOP
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
În cadrul NOP în colaborare, numai AOP-urile pentru cele mai mari aeroporturi sunt vizate de partajarea limitată a datelor. Pentru a consolida și mai mult integrarea, trebuie mărit numărul aeroporturilor și numărul elementelor de date trebuie să facă obiectul schimbului.
Paragraf
Administratorul de rețea trebuie să implementeze o integrare sporită a informațiilor relevante pentru NOP și AOP (de exemplu, TTA), rezultate în urma unui proces decizional în cooperare [menționat la articolul 2 punctul 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/123 al Comisiei].
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/123 al Comisiei din 24 ianuarie 2019 de stabilire a normelor de punere în aplicare a funcțiilor rețelei de management al traficului aerian (ATM) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 677/2011 al Comisiei (JO L 28, 31.1.2019, p. 1).
Paragraf
AOP trebuie să furnizeze NOP în timp real datele adecvate și relevante pentru a fundamenta măsurile luate de administratorul de rețea în vederea ajustării capacității în rețea, atunci când este necesar. Aceste date trebuie convenite de comun acord de administratorul de rețea și de aeroport. Pentru aeroporturile cu AOP, administratorul de rețea trebuie să partajeze cererea de sosire cu AOP și să instituie un proces decizional în cooperare la nivel local al ATFM pentru a permite modificarea TTA pe baza AOP.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Trebuie să existe o interfață directă între sistemele AOP și sistemele NOP.
Paragraf
Trebuie să existe o interfață directă între sistemele administratorului de rețea și AOP.
Paragraf
Informațiile privind traiectoria transmise prin legătură descendentă, prevăzute în AF6, dacă sunt disponibile, trebuie să fie prelucrate de sistemele administratorului de rețea legate de NOP pentru a susține ora-țintă de survol (Target Time Over – TTO) sau TTA sau ambele, pentru a îmbunătăți traiectoria.
Paragraf
Domeniul geografic de aplicare
Paragraf
Managementul prin colaborare al rețelei trebuie implementat în EATMN.
Paragraf
NOP în colaborare trebuie implementat în aeroporturile enumerate la punctul 2.2.2.
Paragraf
Integrarea NOP/AOP trebuie implementată de aeroporturile enumerate la punctul 2.2.3.
Paragraf
Părțile interesate care trebuie să implementeze funcționalitatea și datele-țintă pentru implementare
Paragraf
Administratorul de rețea:
Paragraf
trebuie să implementeze o integrare sporită a informațiilor NOP și iAOP, rezultate dintr-un proces decizional în cooperare, astfel cum se definește la articolul 2 punctul 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/123;
Paragraf
trebuie să partajeze cererea de sosire cu iAOP în aeroporturile unde este disponibil și să instituie un proces decizional în cooperare la nivelul local de management al sloturilor de trafic aerian (ATFM) pentru a permite modificarea orelor-țintă de sosire (TTA) pe baza iAOP;
Paragraf
trebuie să asiste părțile interesate mandatate să pună în practică managementul prin colaborare al rețelei, prevăzut în AF4, cu opțiunea de a avea acces online predefinit, dacă este posibil, sau de a-și conecta propriile aplicații utilizând schimbul de date de la un sistem la altul.
Paragraf
Părțile interesate operaționale și administratorul de rețea trebuie să utilizeze:
Paragraf
măsuri ATFCM consolidate pe termen scurt și asistență automată pentru analiza complexității traficului până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2022;
Paragraf
NOP în colaborare până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2023;
Paragraf
integrarea AOP/NOP până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2027.
Paragraf
Necesitatea sincronizării
Paragraf
Sincronizarea implementării funcționalității de management prin colaborare al rețelei este necesară pentru a se asigura că sistemele părților interesate relevante pot face schimb eficient și fără sincope de date NOP în întreaga rețea, pentru a avea același nivel de precizie și pentru a îmbunătăți utilizarea rețelei. Programul de punere în practică va stabili modul în care va fi implementată sincronizarea, evitându-se lacunele de implementare sau întârzierile semnificative din partea părților interesate individuale.
Paragraf
Îmbunătățirile preconizate în materie de mediu
Paragraf
Implementarea în întregime a AF4 va optimiza aplicarea măsurilor privind fluxul și va identifica o modalitate comună de atenuare a constrângerilor de rețea care limitează atât redirecționarea întârzierilor, cât și redirecționările obligatorii, menținând astfel integral optimizarea consumului de combustibil realizată de utilizatorii spațiului aerian.
Paragraf
Interdependențe cu alte funcționalități ATM
Paragraf
AF4 are relații de interdependență cu AMAN extinsă prevăzută în AF1, AOP prevăzut în AF2, ASM flexibil și FRA prevăzute în AF3, precum și cu SWIM prevăzut în AF5.
Paragraf
AF 5: MANAGEMENTUL INFORMAȚIILOR LA NIVEL DE SISTEM
Paragraf
Managementul informațiilor la nivel de sistem (SWIM) contribuie la componenta de infrastructură a modificării operaționale esențiale Rețeaua ATM interconectată. Infrastructura și serviciile SWIM facilitează schimbul de informații ATM între părțile interesate, care este necesar pentru toate celelalte funcționalități ATM.
Paragraf
Domeniul operațional și tehnic de aplicare
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru componente de infrastructură comune
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Componentele de infrastructură comune sunt:
Paragraf
registrul, care trebuie utilizat pentru publicarea de informații cu privire la servicii, incluzând definiții ale serviciilor care descriu acele aspecte ale unui serviciu care ar trebui să fie comune tuturor implementărilor, cum ar fi specificații ale serviciilor standardizate și descrieri ale implementării pentru furnizori;
Paragraf
o infrastructură comună cu chei publice (PKI), care este utilizată pentru semnarea, eliberarea și menținerea certificatelor și a listelor de revocare utilizate în comunicarea între părțile interesate în scopuri operaționale.
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru infrastructura tehnică și specificațiile profilului SWIM galben
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Infrastructura tehnică a profilului SWIM galben reprezintă un mecanism de distribuire la sol, care facilitează comunicarea între părțile interesate ATM europene într-un mediu distribuit. Serviciile de informare trebuie gestionate în mod armonizat și necesită ca informațiile transmise și infrastructura tehnică să fie interoperabile.
Paragraf
Infrastructura tehnică a profilului SWIM galben îndeplinește acest obiectiv de comunicare și interoperabilitate prin faptul că este modulară și oferă diferite opțiuni de implementare bazate pe un pachet de standarde pentru serviciile web, incluzând angajamente în materie de protocoale de nivel inferior, luând în considerare o gamă largă de necesități de schimb de informații într-un mod securizat corespunzător.
Paragraf
Infrastructura tehnică a profilului SWIM galben poate funcționa prin orice rețea bazată pe IP, cum ar fi internetul public sau serviciile de rețea paneuropene (PENS) noi, în funcție de nevoile părților interesate.
Paragraf
Infrastructura tehnică a profilului SWIM galben trebuie utilizată la schimbul de date ATM pentru toate celelalte funcționalități ATM.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Părțile interesate trebuie să se asigure că toate serviciile de infrastructură tehnică a profilului SWIM galben pot utiliza PKI comună atunci când devine operațională pentru a atinge obiectivele de securitate cibernetică corespunzătoare serviciului sau serviciilor în cauză.
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru schimbul de informații aeronautice
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Părțile interesate operaționale trebuie să implementeze următoarele servicii care susțin schimbul de informații aeronautice, utilizând infrastructura tehnică a profilului SWIM galben, astfel cum se descrie în programul de punere în practică:
Paragraf
notificarea activării unei rezervări/restricționări de spațiu aerian (ARES);
Paragraf
notificarea dezactivării unei ARES;
Paragraf
prenotificarea activării unei ARES;
Paragraf
notificarea eliberării unei ARES;
Paragraf
elemente de informații aeronautice la cerere; filtrarea posibilă în funcție de tipul elementului, nume și un filtru avansat cu operatori spațiali, temporali și logici;
Paragraf
solicitări de informații cu privire la ARES;
Paragraf
hărți digitale ale aerodromurilor;
Paragraf
ASM nivelul 1;
Paragraf
planurile de utilizare a spațiului aerian (AUP, UUP) – ASM nivelul 2 și 3;
Paragraf
NOTAM digitale.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Toate serviciile enumerate la punctul 5.1.3 trebuie să respecte specificațiile SWIM aplicabile.
Paragraf
Sistemele ATM operate de părțile interesate menționate la punctul 5.3 trebuie să aibă capacitatea de a utiliza serviciile de schimb de informații aeronautice, inclusiv NOTAM digitale.
Paragraf
Sistemele AIS operate de părțile interesate menționate la punctul 5.3 trebuie să aibă capacitatea de a furniza NOTAM digitale în conformitate cu specificația Eurocontrol pentru îmbunătățirea serviciilor aferente buletinelor de informare înaintea zborului (PIB) pentru aeroporturile menționate la punctul 5.3.
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru schimbul de informații meteorologice
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Părțile interesate operaționale trebuie să implementeze servicii care să sprijine schimbul următoarelor informații meteorologice, utilizând profilurile SWIM galbene descrise în programul de punere în practică:
Paragraf
concentrația de cenușă vulcanică;
Paragraf
informațiile meteorologice care sprijină procesele de la nivelul aerodromului sau mijloacele care implică informațiile MET relevante, procesele de traducere pentru a calcula constrângerile legate de vreme și transformarea acestor informații într-un impact ATM, unde capacitatea sistemului vizează în principal un orizont de timp de decizie cuprins între 20 de minute și 7 zile;
Paragraf
informațiile meteorologice care sprijină procesul ATC pe rută/în timpul apropierii sau mijloacele care implică informațiile MET relevante, procesele de traducere pentru a calcula constrângerile legate de vreme și transformarea acestor informații într-un impact ATM, unde capacitatea sistemului vizează în principal un orizont de timp de decizie cuprins între 20 de minute și 7 zile;
Paragraf
informațiile meteorologice care sprijină procesul de management al informațiilor din rețea sau mijloacele care implică informațiile MET relevante, procesele de traducere pentru a calcula constrângerile legate de vreme și transformarea acestor informații într-un impact ATM, unde capacitatea sistemului vizează în principal un orizont de timp de decizie cuprins între 20 de minute și 7 zile și este implementată la nivel de rețea.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Implementarea serviciilor menționate la punctul 5.1.4 trebuie să respecte specificațiile SWIM aplicabile.
Paragraf
Sistemele ATM utilizate de părțile interesate menționate la punctul 5.3 trebuie să aibă capacitatea de a utiliza serviciile de schimb de informații MET.
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru schimbul de informații privind rețeaua cooperativă
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Părțile interesate operaționale trebuie să implementeze servicii care să susțină schimbul următoarelor informații privind rețeaua cooperativă, utilizând profilul SWIM galben, astfel cum se specifică în programul punere în practică:
Paragraf
capacitatea maximă a aeroporturilor pe baza condițiilor meteorologice curente și pe termen scurt;
Paragraf
sincronizarea planului de administrare a rețelei și a tuturor planurilor de operațiuni aeroportuare;
Paragraf
reglementările de trafic;
Paragraf
sloturile;
Paragraf
măsurile ATFCM pe termen scurt;
Paragraf
punctele de aglomerare ATFCM;
Paragraf
restricțiile;
Paragraf
structura, disponibilitatea și utilizarea spațiului aerian;
Paragraf
planurile de operațiuni de apropiere/pe rută și de rețea.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Implementarea serviciilor menționate la punctul 5.1.5 trebuie să respecte specificațiile SWIM aplicabile.
Paragraf
Administratorul de rețea trebuie să sprijine toate părțile interesate operaționale în schimbul electronic de date pentru activitățile de management al rețelei cooperative.
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru schimbul de informații de zbor (profilul galben)
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Părțile interesate operaționale trebuie să implementeze servicii care să sprijine schimbul de informații de zbor utilizând profilul SWIM galben, astfel cum se specifică în programul de punere în practică:
Paragraf
privind serviciile FF-ICE versiunea 1:
Paragraf
generarea și validarea planurilor de zbor și a rutelor;
Paragraf
planurile de zbor, traiectoria 4D, datele de performanță de zbor, statutul zborului;
Paragraf
listele cu zborurile și datele de zbor detaliate;
Paragraf
privind informații de plecare pentru actualizarea datelor de zbor;
Paragraf
mesaje de actualizare a datelor de zbor (FUM) [serviciul Business to Business (B2B) al administratorului de rețea].
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Implementarea serviciilor menționate la punctul 5.1.6 trebuie să respecte specificațiile SWIM aplicabile.
Paragraf
Sistemele ATM utilizate de părțile interesate menționate la punctul 5.3 trebuie să permită utilizarea serviciilor de schimb de informații de zbor.
Paragraf
Domeniul geografic de aplicare
Paragraf
Serviciile SWIM trebuie să fie puse în practică în EATMN.
Paragraf
Părțile interesate care trebuie să implementeze funcționalitatea și datele-țintă pentru implementare
Paragraf
Toate schimburile de date privind informarea aeronautică, informațiile de zbor și rețeaua cooperativă trebuie implementate de toate centrele de control regional europene, de aeroporturile menționate la punctul 1.2, de furnizorul de servicii de informare aeronautică și de administratorul de rețea.
Paragraf
Schimbul de informații meteorologice trebuie implementat de toate centrele de control regional europene, de aeroporturile menționate la punctul 1.2, de administratorul de rețea și de furnizorii MET.
Paragraf
Componentele de infrastructură comune menționate la punctul 5.1.1 trebuie să fie furnizate și exploatate de părțile interesate operaționale menționate mai sus, până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2024. Acestea trebuie să furnizeze și să exploateze subfuncționalitățile SWIM menționate la punctele 5.1.2-5.1.6 până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2025.
Paragraf
Atunci când pun în practică funcționalitatea SWIM, statele membre trebuie să se asigure că se derulează o cooperare civilă sau militară în măsura prevăzută la punctul 3.2 din anexa VIII la Regulamentul (UE) 2018/1139.
Paragraf
Necesitatea sincronizării
Paragraf
Implementarea în timp util la nivelul întregii rețele a infrastructurii SWIM și activarea serviciilor relevante sunt condiții prealabile esențiale pentru majoritatea funcționalităților ATM din cadrul primului proiect comun. Părțile interesate relevante trebuie să își sincronizeze planurile de implementare și eforturile în conformitate cu programul de punere în practică, care trebuie să vizeze atingerea aceluiași nivel de echipare și îmbunătățirea utilizării rețelei.
Paragraf
Îmbunătățirile preconizate în materie de mediu
Paragraf
SWIM contribuie la obiectivele generale de mediu ale celorlalte AF prin facilitarea interoperabilității și a unui schimb mai eficient de informații între toate mediile operaționale ATM (pe rută, aeroporturi, TMA, administrator de rețea).
Paragraf
Interdependențe cu alte funcționalități ATM
Paragraf
Serviciile SWIM face posibile celelalte funcționalități ATM menționate în AF1, AF2, AF3 și AF4.
Paragraf
AF 6: SCHIMBUL INIȚIAL DE INFORMAȚII PRIVIND TRAIECTORIA
Paragraf
Domeniul operațional și tehnic de aplicare
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru schimbul inițial de informații privind traiectoria aer-sol
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Schimbul inițial de informații privind traiectoria aer-sol contribuie la modificarea operațională esențială Operațiuni bazate pe traiectorie. Schimbul de informații privind traiectoria aer-sol îmbunătățește informațiile privind traiectoria. Etapele preliminare pentru punerea în practică a schimbului inițial de informații privind traiectoria constau în transmiterea prin legătură descendentă a datelor privind profilul proiectat extins (EPP) de la aeronavă la sistemele ATC și prelucrarea datelor respective de către aceste sisteme.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Aeronava trebuie să fie echipată cu capacitatea de a transmite automat prin legătură descendentă informații privind traiectoria, utilizând ADS-C EPP ca parte a serviciilor ATS B2. Datele privind traiectoria transmise automat prin legătură descendentă de la sistemul de bord trebuie să actualizeze sistemul ATM în conformitate cu termenii din contract.
Paragraf
Sistemele de comunicații prin legătură de date de la sol trebuie să permită ADS-C (transmiterea prin legătură descendentă a traiectoriei aeronavelor utilizând EPP) ca parte a serviciilor ATS B2, menținând în același timp compatibilitatea cu serviciile de comunicații controlor-pilot prin legătură de date (CPDLC), astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 29/2009 al Comisiei, incluzând furnizarea de servicii pentru zborurile echipate numai cu nivelul de bază 1 al rețelei de telecomunicații aeronautice (ATN-B1).
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 29/2009 al Comisiei din 16 ianuarie 2009 de stabilire a cerințelor privind serviciile de legături de date pentru cerul unic european (JO L 13, 17.1.2009, p. 3).
Paragraf
Toți furnizorii ATS menționați la punctul 6.3 și sistemele ATC aferente trebuie să fie în măsură să primească și să prelucreze informații privind traiectoria de la aeronavele echipate corespunzător.
Paragraf
Sistemele ATC trebuie să permită controlorilor să afișeze ruta traiectoriei transmise prin legătură descendentă.
Paragraf
Sistemele ATC trebuie să avertizeze controlorii în cazul unei discrepanțe între traiectoria aeronavei transmisă prin legătură descendentă și traiectoria din sistemul de la sol, elaborată utilizând ruta planului de zbor depus.
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru consolidarea informațiilor privind traiectoria ale administratorului de rețea
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Consolidarea informațiilor privind traiectoria ale administratorului de rețea contribuie la modificarea operațională esențială Operațiuni bazate pe traiectorie. Informațiile privind traiectoria sunt consolidate prin utilizarea schimbului aer-sol de informații despre traiectorie. Prelucrarea unor astfel de informații de către sistemele administratorului de rețea constituie o nouă etapă de punere în practică a schimbului inițial de informații privind traiectoria.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Sistemele administratorului de rețea trebuie să utilizeze elemente ale traiectoriilor transmise prin legătură descendentă pentru a-și consolida informațiile privind traiectoriile parcurse de aeronave.
Paragraf
Subfuncționalitatea ATM pentru distribuirea la sol a schimbului inițial de informații privind traiectoria
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
Distribuirea la sol a schimbului inițial de informații privind traiectoria contribuie la modificarea operațională esențială Operațiuni bazate pe traiectorie. Datele de informare privind traiectoria care provin de la sistemele de bord sunt distribuite la sol pentru a reduce la minimum transmisiile aer-sol de date și pentru a se asigura că toate unitățile de servicii de trafic aerian (ATSU) implicate în managementul zborului lucrează cu aceleași date. Datele privind traiectoria trebuie prelucrate și afișate controlorilor în mod armonizat, astfel cum se prevede la punctul 6.1.1.
Paragraf
Cerințe de sistem
Paragraf
Sistemele de la sol trebuie să se asigure că datele privind traiectoria transmise prin legătură descendentă de la aeronavă sunt distribuite între unitățile ATS și între unitățile ATS și sistemele administratorului de rețea.
Paragraf
Capacitatea de a realiza legături de date menționată în Regulamentul (CE) nr. 29/2009 este o condiție prealabilă esențială pentru AF6.
Paragraf
O infrastructură de comunicații aer/sol fiabilă, rapidă și eficientă trebuie să sprijine schimbul inițial de informații privind traiectoria.
Paragraf
Domeniul geografic de aplicare
Paragraf
Schimbul inițial de informații privind traiectoria trebuie pus în practică în toate unitățile ATS care furnizează servicii de trafic aerian în spațiul aerian de care sunt responsabile statele membre în regiunea EUR a OACI.
Paragraf
Părțile interesate care trebuie să implementeze funcționalitatea și datele-țintă pentru industrializare și implementare
Paragraf
Furnizorii ATS și administratorul de rețea trebuie să se asigure că fac posibil schimbul inițial de informații privind traiectoria deasupra nivelului de zbor 285 până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2027.
Paragraf
Punctul 6.1.1 se aplică tuturor zborurilor care operează ca trafic aerian general în conformitate cu regulile de zbor instrumental în spațiul aerian deasupra nivelului de zbor 285 din spațiul aerian al Cerului unic european, astfel cum este definit la articolul 3 punctul 33 din Regulamentul (UE) 2018/1139. Operatorii de aeronave trebuie să se asigure că aeronavele care efectuează zboruri cu un certificat individual de navigabilitate eliberat prima dată la 31 decembrie 2027 sau după această dată sunt echipate cu ADS-C EPP ca parte a capacității ATS B2, în conformitate cu standardele aplicabile, pentru a transmite prin legătură descendentă traiectoria aeronavei.
Paragraf
Pentru punctele 6.1.1, 6.1.2 și 6.1.3 din prezenta anexă, data-țintă pentru industrializare este 31 decembrie 2023, în temeiul articolului 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 409/2013.
Paragraf
Necesitatea sincronizării
Paragraf
Toți ANSP, administratorul de rețea și utilizatorii spațiului aerian trebuie să sincronizeze implementarea sistemului vizat și furnizarea serviciilor prevăzute în AF6 în conformitate cu programul de punere în practică pentru a asigura consolidarea la nivelul întregii rețele a unei infrastructuri interoperabile de comunicații aer-sol și pentru a îmbunătăți utilizarea funcționalității în rețea. Planificarea sincronizată, inclusiv foile de parcurs privind sistemele electronice de bord ale utilizatorilor spațiului aerian, va evita lacunele la nivel de implementare și întârzierile semnificative pentru părțile interesate individuale.
Paragraf
Îmbunătățirile preconizate în materie de mediu
Paragraf
Partajarea traiectoriei zborului transmisă de la bordul aeronavei între părțile interesate permite utilizatorilor spațiului aerian să zboare în siguranță pe cea mai eficientă traiectorie. Aceasta va avea ca rezultat sporirea eficienței consumului de combustibil, reducerea emisiilor de CO2 și a emisiilor de zgomot. Schimbul de informații privind traiectoria va permite dezvoltarea în continuare a serviciilor, ceea ce va reduce și mai mult impactul negativ asupra mediului al activității aeronavelor.
Paragraf
Interdependențe cu alte funcționalități ATM
Paragraf
AF6 are relații de interdependență cu managementul spațiului aerian și cu utilizarea flexibilă avansată a spațiului aerian, menționate în AF3.
Litera a
Sistemele AMAN extinsă trebuie să alimenteze cu informații privind timpii secvenței de sosire și avertismente conexe sistemele ATC pe rută până la un minim de 180 de mile marine de la aeroportul de sosire, precum și sistemele ATC ale aeroporturilor vizate de extinderea orizontului AMAN, cu excepția cazului în care programul de punere în practică recomandă o distanță mai mică.
Litera b
Până când SWIM devine disponibil, se poate utiliza tehnologia existentă pentru schimbul de date.
Litera a
Amalgamarea fluxurilor de plecări și de sosiri se realizează prin integrarea funcțiilor AMAN și DMAN existente, în cazul în care pistele sunt operate în mod mixt.
Litera b
Sistemele AMAN și DMAN trebuie să poată face schimb de date care trebuie incluse în algoritmii lor de planificare care calculează fluxurile de sosiri și de plecări.
Litera a
Adolfo Suárez Madrid-Barajas;
Litera b
Amsterdam Schiphol;
Litera c
Barcelona El Prat;
Litera d
Aeroportul Brandenburg din Berlin;
Litera e
Aeroportul Bruxelles National;
Litera f
Copenhaga Kastrup;
Litera g
Dublin;
Litera h
Aeroportul Internațional din Düsseldorf;
Litera i
Aeroportul Internațional din Frankfurt;
Litera j
Milano-Malpensa;
Litera k
München Franz Josef Strauss;
Litera l
Nice Côte d’Azur;
Litera m
Palma de Mallorca Son Sant Joan;
Litera n
Paris-CDG;
Litera o
Paris-Orly;
Litera p
Roma-Fiumicino;
Litera q
Stockholm-Arlanda;
Litera r
Viena Schwechat.
Litera a
Aeroportul Brandenburg din Berlin;
Litera b
Aeroportul Internațional din Düsseldorf;
Litera c
Milano-Malpensa;
Litera d
Nice Côte d’Azur;
Litera e
Paris-CDG.
Litera a
Furnizorii ATS și administratorul de rețea trebuie să se asigure că până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2024, unitățile ATS care furnizează servicii ATC în spațiul aerian terminal al aeroporturilor menționate la punctul 1.2 și în sectoarele de rută asociate utilizează AMAN extinsă.
Litera b
Furnizorii ATS trebuie să se asigure că până la data-țintă pentru implementare de 31 decembrie 2027, unitățile ATS care furnizează servicii ATC în spațiul aerian terminal al aeroporturilor menționate la punctul 1.2 și în sectoarele de apropiere asociate utilizează AMAN/DMAN integrat.
Litera c
Serviciile de control al traficului aerian (ATC) din regiunile de control terminal cu densitate mare (TMA) care implementează operațiuni AMAN extinsă trebuie să se coordoneze cu unitățile de servicii de trafic aerian (ATS) responsabile cu sectoarele adiacente de rută, precum și cu unitățile ATS responsabile cu traficul care se apropie dinspre aeroporturile acoperite de orizontul AMAN extinsă.
Litera
benzile electronice de evidență progresivă a zborului (EFS) și DMAN prevăzute în AF2;
Litera
managementul prin colaborare al rețelei pentru a coordona orele-țintă reconciliate pentru îmbunătățirea ATFCM și a secvențierii sosirilor, prevăzute în AF4;
Litera
serviciile SWIM prevăzute în AF5, dacă SWIM este disponibil.
Litera a
DMAN și sistemele de sprijin al A-CDM trebuie să fie integrate și să sprijine secvențierea optimizată înainte de plecare cu informații/date adecvate pentru utilizatorii spațiului aerian [ora-țintă de punere în mișcare (TOBT)] și pentru părțile interesate în cauză de pe aeroport (introducere de date contextuale).
Litera b
Sistemele DMAN trebuie să elaboreze și să calculeze o secvență colaborativă și să furnizeze atât TSAT, cât și TTOT. TSAT și TTOT trebuie să ia în considerare duratele variabile de rulaj la sol și trebuie să fie actualizate în funcție de decolarea efectivă a aeronavelor.
Litera c
Sistemele DMAN trebuie să furnizeze controlorului de trafic aerian lista cu TSAT și TTOT în scopul spațierii aeronavelor.
Litera d
Trebuie implementat un sistem de introducere electronică a autorizărilor (ECI), cum ar fi EFS, care să permită controlorului de trafic aerian să introducă în sistemul ATC toate autorizările acordate aeronavelor sau vehiculelor. Sistemul trebuie să dispună de interfețe adecvate cu A-SMGCS și cu dispozitivele de siguranță ale aeroporturilor, care să permită integrarea instrucțiunilor date de controlorul de trafic aerian cu alte date, cum ar fi planul de zbor, supravegherea, direcționarea, rutele publicate, alocarea porților și procedurile.
Litera a
serviciul de orientare a performanțelor aeroportului;
Litera b
serviciul de monitorizare a performanțelor aeroportului;
Litera c
serviciul de gestionare a performanțelor aeroportului;
Litera d
serviciul de analiză post-operațiuni.
Litera a
iAOP cuprinde elementele de bază pentru a face schimb de elemente de date cu NOP și pregătește terenul pentru AOP extins;
Litera b
AOP extins cuprinde instrumentul de gestionare a AOP, monitorizarea și evaluarea performanțelor aeroportului, sprijinul pentru gestionare și faza post-operațiuni, în conformitate cu o integrare completă a AOP/NOP.
Litera a
A-CDM;
Litera b
datele meteorologice (MET-data);
Litera c
instrumentul de gestionare a AOP care conține planul de acțiune continuu al operațiunilor și capacităților aeroportuare (zona de operațiuni aeriene) pe termen scurt;
Litera d
AOP trebuie să fie conectat la NOP prin intermediul serviciului (serviciilor) SWIM, atunci când este (sunt) disponibil(e), și trebuie să pună la dispoziția rețelei toate datele relevante pentru rețea.
Litera a
instrumentele de gestionare a AOP care conțin planul de acțiune continuu al operațiunilor și al capacităților aeroportuare (zona nerestricționată și zona de operațiuni aeriene) pe fiecare perioadă de timp (de la termen mediu până la faza post-operațiuni);
Litera b
sistemul de monitorizare a performanțelor aeroportului pentru a monitoriza performanța în raport cu obiectivele;
Litera c
sistemul de evaluare a performanțelor aeroportului și de sprijin pentru gestionare, pentru a evalua gravitatea abaterilor de la plan detectate de serviciul de monitorizare a performanțelor aeroportului, precum și impactul acestora asupra proceselor aeroportuare și asupra performanțelor aeroportului;
Litera d
instrumentul de analiză post-operațiuni aeroportuare pentru a întocmi rapoarte standard și ad-hoc de analiză post-operațiuni.
Litera
serviciul de sprijin pentru siguranța aeroportuară, care contribuie la operațiunile din zona de operațiuni aeriene ca un element de îmbunătățire a siguranței ce permite controlorilor de trafic aerian să prevină pericolele și incidentele cauzate de erorile sau abaterile operaționale ale controlorilor de trafic aerian, ale echipajelor de zbor sau ale șoferilor de vehicule. Acest serviciu depinde de funcționarea serviciului de supraveghere;
Litera
detectarea și alertarea cu privire la autorizările ATC contradictorii acordate aeronavelor și la abaterea vehiculelor și a aeronavelor de la instrucțiunile, procedurile sau direcționarea primite care ar putea pune în pericol de coliziune vehiculele și aeronavele.
Litera a
Dispozitivele de siguranță ale aeroporturilor trebuie să integreze datele de supraveghere ale sistemelor avansate de control și ghidare a mișcării pe suprafață (A-SMGCS) și autorizările acordate de controlorii de trafic aerian, legate de suprafața de manevră. Monitorizarea conformității aeroportuare trebuie să integreze date de supraveghere A-SMGCS și, dacă sunt disponibile, autorizările de direcționare a mișcărilor la sol și autorizările de direcționare acordate de controlorii de trafic aerian.
Litera b
A-SMGCS trebuie să includă o funcție pentru generarea și distribuirea alertelor corespunzătoare. Aceste alerte sunt menite să completeze funcția RMCA existentă, nu să o înlocuiască.
Litera c
Toate posturile de lucru relevante trebuie să primească avertizările și alertele cu ajutorul unei interfețe om-mașină corespunzătoare, care să ofere inclusiv asistență pentru anularea unei alerte.
Litera d
Mijloacele de introducere electronică a autorizărilor (ECI), cum ar fi, printre altele, benzile electronice de evidență progresivă a zborului (EFS), trebuie să integreze instrucțiunile date de controlorii de trafic aerian cu alte date, cum ar fi planul de zbor, supravegherea, direcționarea dacă este cazul, normele și procedurile publicate.
Litera a
Adolfo Suárez Madrid-Barajas;
Litera b
Amsterdam Schiphol;
Litera c
Barcelona El Prat;
Litera d
Aeroportul Brandenburg din Berlin;
Litera e
Aeroportul Bruxelles National;
Litera f
Copenhaga Kastrup;
Litera g
Dublin;
Litera h
Aeroportul Internațional din Düsseldorf;
Litera i
Aeroportul Internațional din Frankfurt;
Litera j
Milano-Malpensa;
Litera k
München Franz Josef Strauss;
Litera l
Nice Côte d’Azur;
Litera m
Palma de Mallorca Son Sant Joan;
Litera n
Paris-CDG;
Litera o
Paris-Orly;
Litera p
Roma-Fiumicino;
Litera q
Stockholm-Arlanda;
Litera r
Viena Schwechat.
Litera a
Adolfo Suárez Madrid-Barajas;
Litera b
Amsterdam Schiphol;
Litera c
Barcelona El Prat;
Litera d
Aeroportul Brandenburg din Berlin;
Litera e
Aeroportul Bruxelles National;
Litera f
Copenhaga Kastrup;
Litera g
Dublin;
Litera h
Aeroportul Internațional din Düsseldorf;
Litera i
Aeroportul Internațional din Frankfurt;
Litera j
Milano-Malpensa;
Litera k
München Franz Josef Strauss;
Litera l
Nice Côte d’Azur;
Litera m
Palma de Mallorca Son Sant Joan;
Litera n
Paris-CDG;
Litera o
Paris-Orly;
Litera p
Roma-Fiumicino;
Litera q
Stockholm-Arlanda;
Litera r
Viena Schwechat.
Litera a
Adolfo Suárez Madrid-Barajas;
Litera b
Amsterdam Schiphol;
Litera c
Atena Eleftherios Venizelos;
Litera d
Barcelona El Prat;
Litera e
Aeroportul Brandenburg din Berlin;
Litera f
Aeroportul Bruxelles National;
Litera g
Copenhaga Kastrup;
Litera h
Aeroportul din Dublin;
Litera i
Aeroportul Internațional din Düsseldorf;
Litera j
Aeroportul Internațional din Frankfurt;
Litera k
Hamburg;
Litera l
Helsinki Vantaa;
Litera m
Humberto Delgado – Aeroportul din Lisabona;
Litera n
Lyon Saint-Exupéry;
Litera o
Malaga Costa Del Sol;
Litera p
Milano-Linate;
Litera q
Milano-Malpensa;
Litera r
München Franz Josef Strauss;
Litera s
Nice Côte d’Azur;
Litera t
Palma de Mallorca Son Sant Joan;
Litera u
Paris-CDG;
Litera v
Paris-Orly;
Litera w
Praga;
Litera x
Roma-Fiumicino;
Litera y
Stockholm-Arlanda;
Litera z
Stuttgart;
Litera aa
Viena Schwechat;
Litera bb