Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în special articolul 395 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/593 a Consiliului, Italia a fost autorizată să introducă o măsură de derogare de la articolele 218 și 232 din Directiva 2006/112/CE (denumită în continuare măsura specială) în vederea implementării facturării electronice obligatorii pentru toate persoanele impozabile stabilite pe teritoriul Italiei, cu excepția persoanelor impozabile care beneficiază de scutirea acordată întreprinderilor mici prevăzută la articolul 282 din directiva respectivă.
2
Printr-o scrisoare înregistrată de Comisie la 31 martie 2021, Italia a solicitat autorizarea de a menține derogarea de la articolele 218 și 232 din Directiva 2006/112/CE pentru a aplica în continuare facturarea electronică obligatorie. Mai mult, Italia a solicitat în cererea sa permisiunea de a extinde domeniul de aplicare al măsurii speciale pentru a include și persoanele impozabile care beneficiază de scutirea acordată întreprinderilor mici prevăzută la articolul 282 din directiva respectivă.
3
Prin scrisorile din 10 septembrie 2021, Comisia a informat celelalte state membre cu privire la cererea depusă de Italia. Printr-o scrisoare din 13 septembrie 2021, Comisia a notificat Italiei faptul că dispune de toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.
4
Italia susține că sistemul de facturare electronică obligatorie implementat, care direcționează toate facturile emise prin intermediul sistemului Sistema di Interscambio, gestionat de Agenția fiscală italiană, și-a atins pe deplin obiectivele, și anume combaterea fraudei și a evaziunii fiscale, simplificarea respectării normelor fiscale și eficientizarea colectării creanțelor fiscale, reducând astfel costurile administrative pentru întreprinderi.
5
Italia consideră că extinderea domeniului de aplicare al măsurii speciale pentru a include și persoanele impozabile care beneficiază de scutirea acordată întreprinderilor mici, prevăzută la articolul 282 din Directiva 2006/112/CE, ar spori capacitățile Agenției fiscale italiene de a combate frauda și evaziunea fiscală în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA), prin oferirea unei imagini complete asupra facturilor emise de toate persoanele impozabile. În plus, aceasta ar permite Agenției fiscale italiene să monitorizeze dacă persoanele impozabile respective respectă cerințele și condițiile pentru a beneficia de scutirea în cauză.
6
Italia susține că extinderea solicitată a domeniului de aplicare al măsurii speciale nu ar implica costuri substanțiale pentru persoanele impozabile care beneficiază de scutirea acordată întreprinderilor mici, prevăzută la articolul 282 din Directiva 2006/112/CE. Pentru a reduce astfel de costuri, Italia a pus la dispoziție gratuit diferite soluții pentru întocmirea și transferul facturilor electronice, între care un pachet software destinat instalării pe computer și o aplicație pentru dispozitive mobile. Mai mult, implementarea facturării electronice este însoțită de eliminarea altor cerințe, cum ar fi raportarea datelor de facturare privind tranzacțiile efectuate la nivel național, depunerea declarațiilor statistice privind achizițiile în interiorul UE sau furnizarea de informații cu privire la contractele încheiate de societățile de leasing și de închirieri. Aceasta a permis totodată furnizarea de servicii suplimentare persoanelor impozabile, cum ar fi înregistrări precompletate privind achizițiile și vânzările, programarea decontării periodice a TVA, declarații anuale precompletate privind TVA și formulare de plată precompletate incluzând taxele care trebuie plătite, compensate sau solicitate pentru rambursare, acordându-se prioritate respectivelor persoane impozabile care utilizează facturarea electronică. Aceste măsuri ar trebui să asigure proporționalitatea măsurii speciale.
7
Măsura specială ar trebui să fie limitată în timp pentru a monitoriza impactul acesteia asupra combaterii fraudei și a evaziunii în domeniul TVA și asupra persoanelor impozabile, în special asupra celor care beneficiază de scutirea acordată întreprinderilor mici prevăzută la articolul 282 din Directiva 2006/112/CE.
8
Prin urmare, dacă Italia consideră necesară prelungirea măsurii speciale, ar trebui să transmită Comisiei, alături de cererea de prelungire, un raport care să conțină evaluarea măsurii speciale din perspectiva eficienței acesteia în ceea ce privește combaterea fraudei și a evaziunii fiscale în domeniul TVA și simplificarea colectării creanțelor fiscale. Respectivul raport ar trebui să evalueze, de asemenea, impactul măsurii asupra persoanelor impozabile, în special asupra celor care beneficiază de scutirea acordată întreprinderilor mici prevăzută la articolul 282 din Directiva 2006/112/CE.
9
Măsura specială nu ar trebui să aducă atingere dreptului clienților de a primi facturi pe suport de hârtie în cazul tranzacțiilor în interiorul Uniunii.
10
Măsura specială nu va avea un impact negativ asupra resurselor proprii ale Uniunii provenite din TVA.
11
Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/593 ar trebui să fie modificată în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/593 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Italiene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 13 decembrie 2021.Pentru ConsiliuPreședinteleJ. Borrell Fontelles