AcasăLegislație UE32021D1787

Decizia (UE) 2021/1787 a Consiliului din 5 octombrie 2021 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului Internațional al Cerealelor în ceea ce privește modificarea definiției „cerealei” sau „cerealelor” prevăzută în Convenția din 1995 privind comerțul cu cereale

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:05.10.2021
În vigoare din:05.10.2021
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Convenția din 1995 privind comerțul cu cereale (denumită în continuare convenția) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 96/88/CE a Consiliului și a intrat în vigoare la 1 iulie 1995.
2
Articolul 2 alineatul (1) litera (e) din convenție definește înțelesul termenului cereală sau cereale în sensul convenției. Membrii Consiliului Internațional al Cerealelor pot decide să modifice definiția respectivă în conformitate cu articolul 32 din convenție.
3
La 14 mai 2021, secretariatul Consiliului Internațional al Cerealelor a prezentat o propunere privind includerea leguminoaselor boabe în definiția cerealei sau cerealelor prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (e) din convenție, cu efect de la 1 noiembrie 2021. În conformitate cu propunerea respectivă, lintea, mazărea uscată, năutul, fasolea boabe uscată, alte leguminoase boabe și produsele derivate se includ în definiția cerealei sau cerealelor prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (e) din Convenția din 1995 privind comerțul cu cereale.
4
În conformitate cu (proiectul de) Definiție și clasificare a unor produse de bază din 1994 al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, Leguminoasele boabe sunt culturi de leguminoase anuale care produc între una și 12 boabe sau semințe de dimensiuni, forme și culori variabile în interiorul unei păstăi. Acestea sunt folosite atât ca alimente cât și ca hrană pentru animale.
5
Este necesar să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului Internațional al Cerealelor în ceea ce privește modificarea definiției cerealei sau cerealelor prevăzută de convenție, întrucât extinderea gamei de produse vizate de activitatea Consiliului Internațional al Cerealelor prin adăugarea leguminoaselor boabe la definiția cerealei sau cerealelor este în interesul Uniunii,

Articolul 1

Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului Internațional al Cerealelor este aceea de a vota în favoarea modificării articolului 2 alineatul (1) litera (e) din Convenția privind comerțul cu cereale prin adăugarea leguminoaselor boabe la definiția cerealei sau cerealelor, în conformitate cu propunerea prezentată de secretariatul Consiliului Internațional al Cerealelor la 14 mai 2021.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 5 octombrie 2021.Pentru ConsiliuPreședinteleA. Sircelj