AcasăLegislație UE32021D0873

Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/873 a Comisiei din 28 mai 2021 privind verificarea conturilor agențiilor de plăți ale statelor membre în ceea ce privește cheltuielile finanțate de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru exercițiul financiar 2020 [notificată cu numărul C(2021) 3690]

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:28.05.2021
În vigoare din:28.05.2021
Articole:6
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, în special articolul 51,
Paragraf
după consultarea Comitetului pentru fondurile agricole,
1
În temeiul articolului 51 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia, pe baza conturilor anuale prezentate de statele membre, însoțite de informațiile necesare pentru verificarea conturilor și de o opinie de audit privind integralitatea, acuratețea și veridicitatea conturilor, și pe baza rapoartelor întocmite de organismele de certificare, trebuie să verifice conturile agențiilor de plăți menționate la articolul 7 din regulamentul respectiv înainte de data de 31 mai a anului de după exercițiul bugetar în cauză.
2
În conformitate cu articolul 39 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, exercițiul financiar agricol începe la data de 16 octombrie a anului N-1 și se încheie la data de 15 octombrie a anului N. La verificarea conturilor pentru exercițiul financiar 2020, pentru a alinia perioada de referință privind cheltuielile din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) la cea a Fondului european de garantare agricolă (FEGA), trebuie să se țină seama de cheltuielile suportate de statele membre între 16 octombrie 2019 și 15 octombrie 2020, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei.
3
Articolul 33 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 prevede că sumele recuperabile de la fiecare stat membru sau plătibile acestuia, în conformitate cu decizia privind verificarea conturilor menționată la articolul 33 alineatul (1) din regulamentul respectiv, se calculează prin scăderea plăților intermediare pentru exercițiul financiar în cauză din cheltuielile recunoscute pentru același exercițiu în conformitate cu articolul 33 alineatul (1). Comisia urmează să scadă suma respectivă din următoarea plată intermediară sau să o adauge la aceasta.
4
Comisia a verificat informațiile prezentate de statele membre și le-a comunicat acestora rezultatele verificărilor sale, însoțite de modificările necesare.
5
În cazul anumitor agenții de plăți, conturile anuale și documentele însoțitoare permit Comisiei să ia o decizie în ceea ce privește integralitatea, acuratețea și veridicitatea conturilor anuale prezentate.
6
Informațiile prezentate de alte agenții de plăți necesită investigații suplimentare și, prin urmare, conturile acestora nu pot fi validate prin prezenta decizie.
7
În conformitate cu articolul 83 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, termenul-limită pentru plățile intermediare prevăzut la articolul 36 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 poate fi întrerupt pentru o perioadă maximă de șase luni, în scopul efectuării de verificări suplimentare în urma informațiilor primite cu privire la faptul că aceste plăți sunt afectate de o neregulă care are consecințe financiare grave. La adoptarea prezentei decizii, Comisia trebuie să țină seama de sumele afectate de o astfel de întrerupere, pentru a evita orice plată necorespunzătoare sau inoportună.
8
În conformitate cu articolul 41 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia a redus sau a suspendat deja o serie de plăți intermediare pentru exercițiul financiar 2020, din cauza cheltuielilor care nu au fost efectuate în conformitate cu normele Uniunii. La adoptarea prezentei decizii, Comisia trebuie să țină seama de sumele reduse sau suspendate pe baza articolului 41 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, pentru a evita orice plată sau rambursare necuvenită sau inoportună care ar putea face, mai târziu, obiectul unor corecții financiare.
9
Articolul 36 alineatul (3) primul paragraf litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 prevede că plățile intermediare se efectuează fără a se depăși contribuția totală programată din FEADR. În temeiul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014, atunci când totalul combinat al declarațiilor de cheltuieli depășește contribuția totală programată pentru un program de dezvoltare rurală, suma care trebuie plătită trebuie limitată la suma programată, fără a aduce atingere plafonului prevăzut la articolul 34 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Suma limitată va face obiectul unei rambursări ulterioare de către Comisie în urma adoptării planului financiar modificat sau la încheierea perioadei de programare.
10
În conformitate cu articolul 75 alineatul (1) al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, normele privind termenele de plată pentru măsurile din cadrul dezvoltării rurale în contextul sistemului integrat de administrare și control se aplică începând cu anul de cerere 2019. Reducerile pentru nerespectarea ultimelor termene de plată, calculate în conformitate cu articolul 5a din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei, urmează procedura prevăzută la articolele 40 și 41 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 și trebuie luate în considerare în prezenta decizie pentru exercițiul financiar 2020. Aceste reduceri pot fi examinate, acolo unde este cazul, în conformitate cu procedurile de verificare a conformității în temeiul articolului 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.
11
În temeiul articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, 50 % din consecințele financiare ale nerecuperării sumelor corespunzătoare neregulilor trebuie suportate de statul membru în cauză dacă recuperarea nu se produce în termen de patru ani de la data solicitării de recuperare sau în decurs de opt ani în cazul în care recuperarea face obiectul unei acțiuni într-o instanță națională. Articolul 54 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 impune statelor membre să atașeze la conturile anuale pe care trebuie să le prezinte Comisiei în temeiul articolului 29 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 un tabel certificat reflectând sumele pe care urmează să le suporte în temeiul articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Normele de aplicare privind obligația statelor membre de a raporta sumele care trebuie recuperate sunt stabilite în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014. Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 stabilește modelul de tabel pe care statele membre trebuie să îl utilizeze pentru a furniza informații cu privire la sumele care trebuie să fie recuperate. Pe baza tabelelor completate de statele membre, Comisia decide asupra consecințelor financiare ale nerecuperării sumelor corespunzătoare neregulilor mai vechi de patru ani sau, respectiv, de opt ani.
12
În conformitate cu articolul 54 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, pe baza unor argumente bine justificate, statele membre pot decide să nu continue procedurile de recuperare. O asemenea decizie poate fi luată numai în cazul în care costurile deja suportate și cele susceptibile a fi suportate totalizează o sumă mai mare decât suma care trebuie recuperată sau în cazul în care recuperarea se dovedește a fi imposibilă din cauza insolvenței, înregistrate și recunoscute în temeiul dreptului național, a debitorului sau a persoanelor responsabile din punct de vedere juridic pentru neregulă. Dacă decizia a fost luată în decurs de patru ani de la data cererii de recuperare sau în decurs de opt ani în cazul în care se inițiază o acțiune de recuperare în fața unei instanțe naționale, consecințele financiare ale nerecuperării trebuie suportate în proporție de 100 % din bugetul Uniunii. Sumele pentru care un anumit stat membru a decis să nu continue procedurile de recuperare și motivele deciziei sale se includ în raportul de sinteză menționat la articolul 54 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 coroborat cu articolul 102 alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (iv) din regulamentul respectiv. Prin urmare, aceste sume nu trebuie suportate de statele membre respective și, în consecință, trebuie suportate din bugetul Uniunii.
13
Prezenta decizie trebuie să țină cont și de sumele care sunt încă imputabile statelor membre, rezultate din aplicarea articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 în ceea ce privește perioada de programare 2007-2013 pentru FEADR.
14
În conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, prezenta decizie nu trebuie să aducă atingere deciziilor ulterioare pe care le-ar putea lua Comisia pentru a exclude de la finanțarea de către Uniune cheltuielile care nu au fost efectuate în conformitate cu normele Uniunii,

Articolul 1

Paragraf
Se validează conturile agențiilor de plăți ale statelor membre în ceea ce privește cheltuielile finanțate de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru exercițiul financiar 2020 și aferente perioadei de programare 2014-2020.
Paragraf
Sumele care trebuie recuperate de la fiecare stat membru sau plătibile acestuia în cadrul fiecărui program de dezvoltare rurală, în temeiul prezentei decizii, sunt stabilite în anexa I.

Articolul 2

Paragraf
Pentru exercițiul financiar 2020, conturile agențiilor de plăți ale statelor membre, în ceea ce privește cheltuielile pentru programele de dezvoltare rurală finanțate de FEADR în legătură cu perioada de programare 2014-2020, astfel cum sunt prezentate în anexa II, nu sunt validate prin prezenta decizie, ci vor face obiectul unei decizii viitoare privind verificarea conturilor.

Articolul 3

Paragraf
Sumele imputabile statelor membre, rezultate din aplicarea articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 în ceea ce privește perioada de programare 2014-2020 și perioada de programare 2007-2013 pentru FEADR, sunt stabilite în anexa III la prezenta decizie.

Articolul 4

Paragraf
Reducerile pentru nerespectarea ultimelor termene de plată în conformitate cu articolul 75 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 în cadrul fiecărui program de dezvoltare rurală sunt stabilite în anexa IV la prezenta decizie.

Articolul 5

Paragraf
Prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor ulterioare privind verificarea conformității pe care Comisia le poate lua în temeiul articolului 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 pentru a exclude de la finanțarea de către Uniune cheltuielile care nu au fost efectuate în conformitate cu normele Uniunii.

Articolul 6

Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 28 mai 2021.Pentru ComisieJanusz WojciechowskiMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXA ICheltuieli FEADR validate per program de dezvoltare rurală pentru exercițiul financiar 2020Suma care trebuie recuperată de la statul membru sau plătită acestuia, per programPrograme aprobate pentru care au fost declarate cheltuieli în cadrul FEADR 2014-2020
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 2
ANEXA IIVerificarea conturilor agențiilor de plățiExercițiul financiar 2020 – FEADR
Paragraf
Lista agențiilor de plată ale căror conturi sunt disociate și vor face obiectul unei decizii ulterioare privind verificarea
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 3
ANEXA IIIVerificarea conturilor agențiilor de plățiExercițiul financiar 2020 – FEADR
Paragraf
Corecții în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 4
ANEXA IVVerificarea conturilor agențiilor de plățiExercițiul financiar 2020 – FEADR
Paragraf
Reduceri pentru nerespectarea ultimelor termene de plată în conformitate cu articolul 75 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013
Paragraf
În ceea ce privește agențiile de plăți ale căror conturi au fost disociate, reducerile prevăzute la articolul 75 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 trebuie aplicate după ce conturile sunt propuse pentru validare
Tabel 1
Tabelul 1