Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1753 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2019 privind acțiunile Uniunii în urma aderării acesteia la Actul de la Geneva al Acordului de la Lisabona privind denumirile de origine și indicațiile geografice, în special articolul 2 alineatul (3),
1
Actul de la Geneva al Acordului de la Lisabona privind denumirile de origine și indicațiile geografice (Actul de la Geneva) este un acord internațional în temeiul căruia părțile contractante pun în aplicare un sistem de protecție reciprocă a denumirilor de origine și a indicațiilor geografice.
2
În urma Deciziei (UE) 2019/1754 a Consiliului privind aderarea Uniunii la Actul de la Geneva, Uniunea a depus instrumentul de aderare la Actul de la Geneva la 26 noiembrie 2019. Aderarea Uniunii la Actul de la Geneva a intrat în vigoare la 26 februarie 2020. Întrucât Uniunea a fost a cincea parte contractantă care a aderat la Actul de la Geneva, acesta a intrat în vigoare la aceeași dată, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Actul de la Geneva.
3
În conformitate cu articolul 5 alineatele (1) și (2) din Actul de la Geneva, autoritățile competente ale fiecărei părți contractante la Actul de la Geneva pot depune cereri de înregistrare internațională a unei denumiri de origine sau a unei indicații geografice la Biroul Internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, care o înregistrează în registrul internațional. În conformitate cu articolul 9 din Actul de la Geneva, celelalte părți contractante pot decide dacă să protejeze denumirea de origine sau indicația geografică respectivă pe teritoriul lor la finalul și în baza unei proceduri specifice de examinare.
4
În conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1753, în sensul regulamentului respectiv și al actelor adoptate în temeiul acestuia, termenul indicații geografice se referă la indicațiile geografice în sensul Regulamentului (UE) nr. 251/2014 al Parlamentului European și al Consiliului.
5
În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1753, în calitate de autoritate competentă a Uniunii, Comisia este împuternicită să depună cereri de înregistrare internațională a denumirilor de origine și a indicațiilor geografice ale Uniunii la Biroul Internațional în momentul aderării Uniunii la Actul de la Geneva și ulterior în mod regulat.
6
În perioada septembrie-decembrie 2020, statele membre au trimis Comisiei, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1753, 2 cereri de înregistrare în registrul internațional a unor indicații geografice care provin de pe teritoriul lor și care sunt protejate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 251/2014.
7
Pentru denumirile protejate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 251/2014 ca indicații geografice trebuie depuse cereri de înregistrare în registrul internațional ca indicații geografice.
8
Prin urmare, trebuie stabilită o listă a indicațiilor geografice, pe baza respectivelor cereri ale statelor membre adresate Comisiei de a depune cereri de înregistrare internațională a indicațiilor geografice care sunt originare de pe teritoriul lor și care sunt protejate în Uniune în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 251/2014.
9
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru produse vitivinicole aromatizate,
Articolul unic
Paragraf
În anexa la prezenta decizie este stabilită o listă a indicațiilor geografice protejate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 251/2014 pentru care se depun cereri de înregistrare internațională de către Comisie.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 8 iunie 2021.Pentru ComisieJanusz WojciechowskiMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂLista indicațiilor geograficeprotejate în Uniune în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 251/2014(indicații geografice)pentru care se depun cereri de înregistrare internaționalăîn temeiul articolului 2 din Regulamentul (UE) 2019/1753
Paragraf
Spania
Paragraf
Vino Naranja del Condado de Huelva (IG)
Paragraf
Italia
Paragraf
Vermut di Torino/Vermouth di Torino (IG)
Litera
Vino Naranja del Condado de Huelva (IG)
Litera
Vermut di Torino/Vermouth di Torino (IG)