Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare și de reînnoire a unor astfel de autorizații.
2
Selenometionina produsă de Saccharomyces cerevisiae CNCM I-3399 a fost autorizată timp de 10 ani ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale, prin Regulamentul (CE) nr. 900/2009 al Comisiei.
3
În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de reînnoire a autorizării selenometioninei produse de Saccharomyces cerevisiae CNCM I-3399 ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale din categoria de aditivi nutriționali. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
4
Din avizul din 7 mai 2020 al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (denumită în continuare autoritatea) reiese că, în condițiile de utilizare propuse, selenometionina produsă de Saccharomyces cerevisiae CNCM I-3399 nu are niciun efect advers asupra sănătății animalelor, asupra siguranței consumatorilor sau asupra mediului. Autoritatea a concluzionat, totodată, că aditivul este potențial sensibilizant pentru piele și pentru căile respiratorii. Prin urmare, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri adecvate de protecție pentru a preveni efectele negative asupra sănătății umane, îndeosebi în ceea ce îi privește pe utilizatorii aditivului. Proba eficacității aditivului pe care s-a bazat autorizația inițială continuă să fie valabilă în cadrul unei proceduri de reînnoire. În fine, autoritatea a recomandat schimbarea denumirii aditivului. În plus, autoritatea a verificat raportul referitor la metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
5
Evaluarea selenometioninei produse de Saccharomyces cerevisiae CNCM I-3399 arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, autorizarea acestui aditiv ar trebui reînnoită.
6
Ca urmare a reînnoirii autorizării selenometioninei produse de Saccharomyces cerevisiae CNCM I-3399 ca aditiv destinat hranei animalelor, ar trebui abrogat Regulamentul (CE) nr. 900/2009.
7
Deoarece nu există motive de siguranță care să impună aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare a selenometioninei produse de Saccharomyces cerevisiae CNCM I-3399, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din reînnoirea autorizării.
8
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Paragraf
Se reînnoiește autorizarea aditivului specificat în anexă, aparținând categoriei aditivi nutriționali și grupei funcționale compuși de oligoelemente, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa respectivă.
Articolul 2
Alineatul 1
Selenometionina produsă de Saccharomyces cerevisiae CNCM I-3399 și preamestecurile care conțin acest aditiv, produse și etichetate înainte de 6 iulie 2021 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 6 ianuarie 2021, pot continua să fie introduse pe piață și să fie utilizate până la epuizarea stocurilor existente.
Alineatul 2
Materiile prime destinate hranei animalelor și hrana combinată pentru animale care conțin Saccharomyces cerevisiae CNCM I-3399, produse și etichetate înainte de 6 ianuarie 2022 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 6 ianuarie 2021, pot continua să fie introduse pe piață și să fie utilizate până la epuizarea stocurilor existente dacă sunt destinate animalelor de la care se obțin produse alimentare.
Alineatul 3
Materiile prime destinate hranei animalelor și hrana combinată pentru animale care conțin Saccharomyces cerevisiae CNCM I-3399, produse și etichetate înainte de 6 ianuarie 2023 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 6 ianuarie 2021, pot continua să fie introduse pe piață și să fie utilizate până la epuizarea stocurilor existente dacă sunt destinate animalelor de la care nu se obțin produse alimentare.
Articolul 3
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 900/2009 se abrogă.
Articolul 4
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 16 decembrie 2020.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1