Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2015/477 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2015 privind măsurile pe care Uniunea le poate adopta în ceea ce privește efectul combinat al măsurilor antidumping sau antisubvenții și al măsurilor de salvgardare,
1
Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/159, Comisia a instituit măsuri de salvgardare în ceea ce privește anumite produse siderurgice pe o perioadă de trei ani. Aceste măsuri iau forma contingentelor tarifare aplicabile pentru anumite perioade, prin care se aplică o taxă vamală în afara contingentului de 25 % atunci când importurile depășesc un prag specificat corespunzător nivelului mediu al importurilor din anii 2015-2017.
2
Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1382, Comisia a instituit un mecanism de prevenire a aplicării concomitente a acestei taxe vamale în afara contingentului și a măsurilor antidumping și/sau compensatorii care sunt de asemenea aplicabile anumitor produse siderurgice.
3
În acest scop, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1382 a enumerat toate măsurile antidumping și antisubvenție pentru produsele care făceau totodată obiectul măsurilor de salvgardare la momentul respectiv și a specificat taxa antidumping și/sau antisubvenție care ar trebui să se aplice după ce devine aplicabilă taxa în afara contingentului.
4
La data de 6 octombrie 2020, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1408, Comisia a impus măsuri antidumping definitive asupra importurilor de anumite folii din oțel inoxidabil laminate la cald originare din Indonezia, Republica Populară Chineză și Taiwan.
5
Astfel cum se menționează în considerentul 310 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1408, mecanismul de prevenire a aplicării concomitente a măsurilor se aplică acestor produse, deoarece acestea fac totodată obiectul unor măsuri de salvgardare (categoria de produse 8). Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1382 trebuie așadar modificată pentru a include Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1408.
6
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru instrumentele de protecție comercială,
Articolul 1
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1382 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
În anexa 1.B, Lista regulamentelor de instituire a unor măsuri antidumping și antisubvenție pentru produsele care fac obiectul măsurii de salvgardare, se adaugă următorul paragraf:
Punctul 2
În anexa 2, Nivelurile taxelor antidumping și/sau compensatorii aplicabile în cazul aplicării unei taxe de salvgardare pentru același produs, se adaugă următoarea anexă 2.18:
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 16 noiembrie 2020.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXA 2.18
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1408 al Comisiei din 6 octombrie 2020 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de colectare definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite folii din oțel inoxidabil laminate la cald originare din Indonezia, Republica Populară Chineză și Taiwan (JO L 325, 7.10.2020, p. 26)
Tabel 1
Tabelul 1