Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unor astfel de autorizații.
2
În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere de autorizare a preparatului de acid citric, acid sorbic, timol și vanilină. Aceste cereri au fost însoțite de detaliile și documentele necesare conform dispozițiilor articolului 7 alineatul (3) din regulamentul respectiv.
3
Cererile privesc autorizarea unui preparat de acid citric, acid sorbic, timol și vanilină ca aditiv furajer pentru purceii de lapte, curcanii pentru îngrășare și curcanii pentru reproducție, care urmează să fie clasificat în categoria aditivi zootehnici.
4
În avizul său din 4 iulie 2019, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de acid citric, acid sorbic, timol și vanilină nu are efecte adverse asupra sănătății animalelor, asupra siguranței consumatorilor sau asupra mediului. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că aditivul este considerat un iritant potențial pentru piele și ochi și un sensibilizant potențial pentru piele. Prin urmare, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri adecvate de protecție pentru a preveni efectele negative asupra sănătății umane, în special în ceea ce îi privește pe utilizatorii aditivului. Autoritatea a concluzionat că aditivul are potențialul de a fi eficace în ceea ce privește îmbunătățirea performanțelor zootehnice ale puilor pentru îngrășare, iar această concluzie poate fi extinsă și la puicuțele crescute pentru ouat și la speciile minore de păsări de curte crescute pentru ouat. Pe baza acestei concluzii, în avizul său din 2019, autoritatea a extrapolat concluziile în ceea ce privește puii pentru îngrășare la curcanii pentru îngrășare și la curcanii pentru reproducție. De asemenea, s-a concluzionat că aditivul are potențialul de a fi eficace în ceea ce privește îmbunătățirea performanțelor zootehnice la purceii de lapte, la doza recomandată, prin extinderea concluziei la care s-a ajuns în cazul purceilor înțărcați. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare după introducerea pe piață. Autoritatea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda analitică a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
5
Evaluarea preparatului de acid citric, acid sorbic, timol și vanilină arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, trebuie autorizată utilizarea preparatului respectiv, astfel cum se specifică în anexa la prezentul regulament.
6
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Paragraf
Se autorizează preparatul menționat în anexă, aparținând categoriei aditivi zootehnici și grupei funcționale alți aditivi zootehnici, ca aditiv destinat hranei pentru animale, în condițiile stabilite în anexa respectivă.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 1 octombrie 2020.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1