Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă și combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată, în special articolul 47l literele (a), (b) și (c),
1
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 79/2012 al Comisiei stabilește normele de punere în aplicare a anumitor dispoziții ale Regulamentului (UE) nr. 904/2010 privind cooperarea administrativă și combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată. În temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 79/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/21, Comisia pune un portal web la dispoziția statelor membre care decid să publice, printre altele, cotele de impozitare aplicabile livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii menționate la articolul 47g al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 904/2010, începând cu 1 ianuarie 2021.
2
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 815/2012 al Comisiei stabilește normele de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 în ceea ce privește regimurile speciale pentru persoanele impozabile nestabilite care prestează servicii de telecomunicații, servicii de radiodifuziune și de televiziune sau servicii electronice către persoane neimpozabile. Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 815/2012 este abrogat și înlocuit începând din 1 ianuarie 2021 cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/194 al Comisiei pentru a reflecta domeniul de aplicare extins al regimurilor speciale pentru persoanele impozabile care prestează servicii către persoane neimpozabile și care efectuează vânzări de bunuri la distanță și anumite livrări interne de bunuri. Cu toate acestea, în ceea ce privește transmiterea și rectificarea declarațiilor de TVA cu privire la prestările de servicii care fac obiectul regimurilor speciale menționate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 815/2012 și care au fost efectuate înainte de 1 ianuarie 2021, respectivul regulament de punere în aplicare continuă să se aplice până la 10 februarie 2024. Acest lucru este necesar pentru a se asigura faptul că actualul mecanism de rectificare continuă să se aplice livrărilor efectuate înainte de 1 ianuarie 2021. Rectificările declarațiilor de TVA pot fi efectuate în termen de trei ani de la data la care trebuia depusă declarația inițială.
3
Aceste modificări au fost efectuate pentru a reflecta extinderea regimurilor speciale prevăzute în titlul XII capitolul 6 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului prin Directivele (UE) 2017/2455 și (UE) 2019/1995 ale Consiliului și modificările corespunzătoare aduse Regulamentului (UE) nr. 904/2010 prin Regulamentul (UE) 2017/2454 al Consiliului.
4
Izbucnirea crizei de COVID-19, care afectează profund toate statele membre și le obligă să ia măsuri imediate la nivel național, cu titlu prioritar, prin realocarea resurselor către alte domenii, creează dificultăți pentru unele state membre în a finaliza sistemele informatice necesare pentru a implementa și a aplica aceste schimbări începând cu 1 ianuarie 2021. În consecință, datele de aplicare a modificărilor aduse titlului XII capitolul 6 din Directiva 2006/112/CE și Regulamentului (UE) nr. 904/2010 au fost amânate cu șase luni, până la 1 iulie 2021, prin Decizia (UE) 2020/1109 a Consiliului și prin Regulamentul (UE) 2020/1108 al Consiliului.
5
Pentru ca Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2020/21 și (UE) 2020/194 să se aplice de la aceeași dată ca dispozițiile modificate de la titlul XII capitolul 6 din Directiva 2006/112/CE și din Regulamentul (UE) nr. 904/2010, aceste regulamente de punere în aplicare trebuie să se aplice de la 1 iulie 2021.
6
Este, de asemenea, necesar să se clarifice faptul că informațiile care trebuie furnizate de către un intermediar în momentul înregistrării în anexa I, caseta 21, coloana E din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/194, se referă doar la posibile numere de identificare anterioare care permit persoanei respective să acționeze în calitate de intermediar.
7
Prin urmare, Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2020/21 și (UE) 2020/194 trebuie modificate în consecință.
8
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru cooperare administrativă,
Articolul 1
Modificări aduse Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/21
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/21 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:
Litera d
de la 1 iulie 2021, cotele de impozitare aplicabile livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii în conformitate cu regimurile speciale prevăzute la titlul XII capitolul 6 din Directiva 2006/112/CE menționate la articolul 47g al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 904/2010.
Punctul 2
La articolul 2, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Articolul 2
Modificări aduse Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/194
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/194 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
La articolul 8, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
Anexa I se modifică după cum urmează:
Litera a
caseta 21, coloana E se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
nota de subsol 13 se înlocuiește cu următorul text:
Articolul 3
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 22 septembrie 2020.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen