Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului, în special articolul 13 alineatul (2),
1
În conformitate cu articolul 80 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, Directiva 91/414/CEE a Consiliului se aplică, în ceea ce privește procedura și condițiile de autorizare, substanțelor active pentru care s-a adoptat o hotărâre în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din directiva respectivă înainte de 14 iunie 2011. Pentru etametsulfuron-metil, Decizia 2011/124/UE a Comisiei a fost adoptată la 23 februarie 2011 în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din directiva menționată.
2
La 29 iunie 2010, DuPont de Nemours GmbH a depus o cerere de includere a substanței active etametsulfuron-metil în anexa I la Directiva 91/414/CEE pentru Regatul Unit, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE. Decizia 2011/124/UE a confirmat faptul că dosarul era complet, în sensul că se putea considera că acesta îndeplinea, în principiu, cerințele privind datele și informațiile prevăzute în anexele II și III la Directiva 91/414/CEE.
3
Ulterior, FMC Agricultural Solutions A/S a dobândit toate drepturile privind etametsulfuron-metil din partea DuPont de Nemours GmbH.
4
Evaluarea efectelor substanței etametsulfuron-metil asupra sănătății umane și animale și asupra mediului, pentru utilizările propuse de solicitant, a fost efectuată în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 6 alineatele (2) și (4) din Directiva 91/414/CEE. Regatul Unit a prezentat Comisiei și Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) un proiect de raport la 17 septembrie 2012.
5
Proiectul de raport de evaluare a fost examinat de către statele membre și de către autoritate. La 11 decembrie 2013, autoritatea a prezentat Comisiei concluzia sa cu privire la evaluarea riscului utilizării ca pesticid a substanței active etametsulfuron-metil. În aprilie 2014, Comisia Europeană a mandatat autoritatea să organizeze și să efectueze o evaluare inter pares în ceea ce privește datele noi referitoare la un metabolit al substanței etametsulfuron-metil. La 14 iulie 2014, autoritatea a prezentat Comisiei concluzia sa actualizată.
6
Prin scrisoarea din 7 mai 2020, FMC Agricultural Solutions A/S și-a retras cererea de aprobare a substanței etametsulfuron-metil.
7
Ca urmare a retragerii cererii, etametsulfuron-metil nu trebuie să fie aprobată.
8
Prezentul regulament nu împiedică depunerea unei noi cereri pentru substanța etametsulfuron-metil în temeiul articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.
9
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Neaprobarea substanței active
Paragraf
Nu se aprobă substanța activă etametsulfuron-metil.
Articolul 2
Intrarea în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 14 septembrie 2020.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen