Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 338 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
1
Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European și al Consiliului stabilește un cadru legal comun și comparabil pentru statisticile europene din domeniul migrației și protecției internaționale.
2
Pentru a răspunde unor nevoi noi în Uniune în domeniul statisticilor privind migrația și protecția internațională, și deoarece caracteristicile mișcărilor migratorii se schimbă rapid, este necesară stabilirea unui cadru care să permită un răspuns rapid la nevoile în schimbare în ceea ce privește statisticile din domeniul migrației și protecției internaționale.
3
Pentru a sprijini Uniunea în efortul său de a răspunde în mod eficace provocărilor reprezentate de migrație și de a elabora politici care au la bază drepturile omului, este necesară colectarea pe bază subanuală a datelor privind migrația și protecția internațională.
4
Statisticile din domeniul migrației și protecției internaționale sunt fundamentale pentru studierea, formularea și evaluarea unui spectru larg de politici, îndeosebi în ceea ce privește răspunsurile la sosirea persoanelor care solicită protecție în Europa, cu scopul de a defini și de a aplica cele mai bune politici.
5
Statisticile din domeniul migrației și protecției internaționale sunt esențiale pentru formarea unei imagini de ansamblu asupra mișcărilor migratorii din cadrul Uniunii și pentru a permite o aplicare adecvată a dreptului Uniunii de către statele membre, cu respectarea drepturilor fundamentale astfel cum sunt consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare carta) și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
6
Pentru a asigura calitatea și, în special, comparabilitatea datelor furnizate de statele membre și pentru a permite redactarea unor sinteze fiabile la nivelul Uniunii, datele utilizate ar trebui să se bazeze pe aceleași concepte și să se refere la aceleași date sau perioade de referință.
7
Datele furnizate în materie de migrație și protecție internațională ar trebui să fie în concordanță cu statisticile relevante colectate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 862/2007.
8
Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului stabilește un cadru de referință pentru statisticile europene din domeniul migrației și protecției internaționale. În special, acesta impune statelor membre respectarea principiilor de independență profesională, imparțialitate, obiectivitate, fiabilitate, confidențialitate statistică și eficiență a costurilor, precum și a criteriilor de calitate specificate.
9
Rapoartele privind calitatea sunt esențiale pentru evaluarea, îmbunătățirea și comunicarea cu privire la calitatea statisticilor europene. Comitetul Sistemului Statistic European a aprobat un standard al Sistemului Statistic European (SSE) pentru structura rapoartelor de calitate, în conformitate cu dispoziția privind calitatea statisticilor prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 223/2009. Acest standard al SSE ar trebui să contribuie la armonizarea raportării privind calitatea în temeiul Regulamentului (CE) nr. 862/2007.
10
Pentru a îmbunătăți eficiența producerii statisticilor, autoritățile naționale de statistică au dreptul de a accesa și de a utiliza, cu promptitudine și gratuit, toate registrele administrative din cadrul propriilor sisteme administrative publice, precum și de a integra respectivele registre administrative în statistici, în măsura în care acest lucru este necesar pentru dezvoltarea, producerea și difuzarea de statistici europene în conformitate cu dispozițiile referitoare la accesarea, utilizarea și integrarea registrelor administrative prevăzute la articolul 17a din Regulamentul (CE) nr. 223/2009.
11
În cursul elaborării, producerii și difuzării statisticilor europene, autoritățile naționale și europene de statistică și, dacă este cazul, alte autorități relevante ar trebui să țină seama de principiile stabilite în Codul de bune practici al statisticilor europene, astfel cum a fost revăzut și actualizat de către Comitetul Sistemului Statistic European la 16 noiembrie 2017.
12
Studiile-pilot ar trebui să ia în considerare valoarea adăugată a Uniunii, să stabilească condițiile pentru introducerea unor noi colectări de date în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 862/2007, să evalueze fezabilitatea și calitatea statisticilor, inclusiv comparabilitatea lor între țări, precum și costurile colectărilor de date aferente. Înainte de a lansa fiecare studiu-pilot, Comisia (Eurostat) ar trebui să evalueze sursele administrative relevante la nivelul Uniunii și să examineze dacă statisticile solicitate s-ar putea baza pe aceste surse. Ar trebui să se acorde prioritate examinării numărului de cereri și numărului de cereri respinse de eliberare a primului permis de ședere. Comisia (Eurostat), în strânsă cooperare cu statele membre, ar trebui să evalueze rezultatele respectivelor studii-pilot și să le facă publice. Introducerea unor noi colectări de date în statele membre ar trebui să fie avută în vedere numai dacă evaluarea rezultatelor studiilor-pilot este pozitivă. Comisia ar trebui, de asemenea, să consulte Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, în condițiile pentru consultare legislativă prevăzute în Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului.
13
Este important să se optimizeze utilizarea informațiilor existente și a datelor deja colectate în cadrul domeniului de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 862/2007. În acest scop, ar trebui analizate sursele de date existente la nivelul Uniunii și la nivel național, precum și modalitățile de a beneficia de cadrul pentru interoperabilitate instituit prin Regulamentele (UE) 2019/817 și (UE) 2019/818 ale Parlamentului European și ale Consiliului, pentru a evalua utilizarea acestora pentru statisticile oficiale. O astfel de evaluare ar trebui să includă, de asemenea, punerea în aplicare a conceptului de interoperabilitate la nivelul Uniunii, pentru a permite mai multor organizații să utilizeze aceleași date în conformitate cu nevoile acestora și cu autorizațiile pe care le au.
14
În cadrul domeniului de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 862/2007, Comisia (Eurostat) ar trebui să urmărească asigurarea coordonării colectărilor de date utilizate de agențiile relevante ale Uniunii și, în acest scop, ar trebui să încheie acorduri de cooperare cu respectivele agenții, în cadrul competențelor lor respective.
15
Pentru a realiza obiectivele Regulamentului (CE) nr. 862/2007, ar trebui alocate suficiente resurse financiare pentru colectarea, analizarea și difuzarea unor statistici europene și naționale de înaltă calitate privind migrația și protecția internațională.
16
În cazul în care punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 862/2007 ar necesita ca sistemul statistic național al unui stat membru să elaboreze și să pună în aplicare noi metodologii și noi colectări de date pentru statistici în temeiul respectivului regulament, inclusiv participarea statului membru respectiv la studiile-pilot și la modernizarea surselor de date și a sistemelor informatice, ar trebui să se acorde statului membru respectiv o contribuție financiară a Uniunii, sub forma unui grant, în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului.
17
Prezentul regulament respectă dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la protecția datelor cu caracter personal și dreptul la nediscriminare, prevăzute în Cartă. Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului și Regulamentul (UE) 2018/1725 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 862/2007.
18
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 862/2007, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru stabilirea modalităților practice pentru rapoartele de calitate și a conținutului acestora; pentru definirea formatelor adecvate pentru transmiterea de date; pentru precizarea defalcărilor; precum și pentru determinarea noilor colectări de date și a noilor defalcări de date, pe baza evaluării rezultatelor studiilor-pilot. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului.
19
În cazul în care punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 862/2007 ar necesita adaptări majore ale sistemului statistic național al unui stat membru, Comisia ar trebui să fie în măsură, în cazuri justificate corespunzător și pentru o perioadă limitată de timp, să acorde o derogare statului membru în cauză, prin intermediul unor acte de punere în aplicare. Astfel de adaptări majore ar putea rezulta, în special, din necesitatea de a îmbunătăți actualitatea, de a adapta modelul metodelor de colectare a datelor, inclusiv accesul la surse administrative, sau de a dezvolta noi instrumente în vederea producerii de date.
20
Monitorizarea efectivă a aplicării Regulamentului (CE) nr. 862/2007 necesită evaluări periodice. Comisia ar trebui să evalueze în detaliu statisticile compilate în temeiul respectivului regulament, precum și calitatea și disponibilitatea acestora în timp util, în vederea transmiterii rapoartelor către Parlamentul European și Consiliu. Comisia (Eurostat) ar trebui să se consulte îndeaproape cu toți actorii implicați în colectarea datelor privind migrația și protecția internațională, precum și cu principalii utilizatori ai respectivelor statistici.
21
Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume revizuirea și completarea normelor comune existente pentru colectarea și compilarea statisticilor europene din domeniul migrației și protecției internaționale, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, din motive de armonizare și de comparabilitate, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.
22
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 862/2007 ar trebui modificat în consecință.
23
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului.
24
A fost consultat Comitetul Sistemului Statistic European,
Articolul 1
Modificarea Regulamentului (CE) nr. 862/2007
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 862/2007 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 1, litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
procedurile și procesele administrative și judiciare aplicate de statele membre în ceea ce privește imigrația, acordarea permisiunii de ședere, a cetățeniei, a azilului și a altor forme de protecție internațională, intrarea și șederea ilegală, precum și returnarea.
Punctul 2
Articolul 2 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se modifică după cum urmează:
Litera i
literele (j)-(m) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera j
cerere de protecție internațională înseamnă cerere de protecție internațională în sensul definiției de la articolul 2 litera (h) din Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate;
Litera k
statut de refugiat înseamnă statut de refugiat în sensul definiției de la articolul 2 litera (e) din Directiva 2011/95/UE;
Litera l
statut conferit prin protecție subsidiară înseamnă statut conferit prin protecție subsidiară în sensul definiției de la articolul 2 litera (g) din Directiva 2011/95/UE;
Litera m
membri de familie înseamnă membri de familie în sensul definiției de la articolul 2 litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid;
Litera ii
literele (o)-(q) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera o
minor neînsoțit înseamnă un minor neînsoțit în sensul definiției de la articolul 2 litera (l) din Directiva 2011/95/UE;
Litera „(p
frontiere externe înseamnă frontiere externe în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen);
Litera q
resortisanți ai unor țări terțe cărora li s-a refuzat intrarea înseamnă resortisanți ai unor țări terțe cărora li s-a refuzat intrarea la frontiera externă deoarece nu îndeplinesc toate condițiile de intrare stabilite la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/399 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de persoane menționate la articolul 6 alineatul (5) din regulamentul respectiv;

Litera b
alineatul (3) se elimină.

Punctul 3
Articolul 4 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se modifică după cum urmează:
Litera i
la primul paragraf, litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
numărul de cereri de protecție internațională care au fost retrase în cursul perioadei de referință, defalcat în funcție de retragerile explicite și implicite, astfel cum sunt menționate la articolele 27 și 28 din Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului;
Litera ii
la primul paragraf se adaugă următoarele litere:
Litera d
numărul de persoane care au depus o cerere de protecție internațională sau care au fost incluse într-o astfel de cerere ca membru de familie în cursul perioadei de referință și care au depus cerere de protecție internațională pentru prima dată;
Litera e
numărul de persoane care au depus o cerere de protecție internațională sau care au fost incluse într-o astfel de cerere ca membru de familie în cursul perioadei de referință și ale căror cereri au fost prelucrate în cadrul procedurii accelerate prevăzute la articolul 31 alineatul (8) din Directiva 2013/32/UE;
Litera f
numărul de persoane care au depus o cerere ulterioară de protecție internațională, menționată la articolul 40 din Directiva 2013/32/UE, sau care au fost incluse într-o astfel de cerere ca membru de familie în cursul perioadei de referință;
Litera g
numărul de persoane care au depus o cerere de protecție internațională sau care au fost incluse într-o astfel de cerere ca membru de familie și care au beneficiat de condiții materiale de primire care asigură un nivel de trai adecvat pentru solicitanți, în conformitate cu articolul 17 din Directiva 2013/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului, la sfârșitul perioadei de referință;
Litera iii
al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

alineatul (2) se modifică după cum urmează:
Litera i
la primul paragraf, literele (b) și (c) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
numărul de persoane care fac obiectul unor decizii în fond de acordare, de revocare, de încetare sau de refuz al reînnoirii statutului de refugiat, adoptate de organe administrative sau judiciare în cursul perioadei de referință;
Litera c
numărul de persoane care fac obiectul unor decizii în fond de acordare, de revocare, de încetare sau de refuz al reînnoirii statutului conferit prin protecție subsidiară, adoptate de organe administrative sau judiciare în cursul perioadei de referință;;

alineatul (3) se modifică după cum urmează:
Litera i
la primul paragraf, literele (c) și (d) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera c
numărul de persoane care fac obiectul unor decizii definitive de acordare, de revocare, de încetare sau de refuz al reînnoirii statutului de refugiat, adoptate de organe administrative sau judiciare în cursul perioadei de referință;
Litera d
numărul de persoane care fac obiectul unor decizii definitive de acordare, de revocare, de încetare sau de refuz al reînnoirii statutului conferit prin protecție subsidiară, adoptate de organe administrative sau judiciare în cursul perioadei de referință;;

alineatul (4) se modifică după cum urmează:
Litera i
la primul paragraf se adaugă următoarele puncte:
Litera f
numărul cererilor de reexaminare a cererilor de reprimire sau de preluare a unui solicitant de azil;
Litera g
dispozițiile pe care se întemeiază cererile menționate la litera (f);
Litera h
deciziile adoptate ca răspuns la cererile menționate la litera (f);
Litera i
numărul de transferuri determinate de deciziile menționate la litera (h).;

Punctul 4
La articolul 5, alineatul (1) se modifică după cum urmează:
Litera a
al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 5
Articolul 6 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 1
Statele membre furnizează Comisiei (Eurostat) statistici privind:
Litera a
numărul de permise de ședere emise unor resortisanți ai unor țări terțe, defalcat după cum urmează:
Litera i
permise emise în cursul perioadei de referință în temeiul cărora resortisantului unei țări terțe i se acordă, pentru prima dată, permisiunea de ședere, defalcate în funcție de cetățenie, de motivul emiterii permisului, de durata valabilității acestuia, de vârstă și de sex;
Litera ii
permise emise în cursul perioadei de referință și acordate cu ocazia schimbării statutului de imigrant sau a motivului de ședere al unui resortisant al unei țări terțe, defalcate în funcție de cetățenie, de motivul emiterii permisului, de durata valabilității acestuia, de vârstă și de sex;
Litera iii
permise valabile la sfârșitul perioadei de referință (numărul de permise emise, neretrase și neexpirate), defalcate în funcție de cetățenie, de motivul emiterii permisului, de durata valabilității acestuia, de vârstă și de sex;
Litera b
numărul de rezidenți pe termen lung la sfârșitul perioadei de referință, defalcat în funcție de cetățenie, de tipul de statut pe termen lung, de vârstă și de sex;
Litera c
numărul de resortisanți ai unor țări terțe care au dobândit un permis de ședere pe termen lung în cursul anului de referință, defalcat în funcție de vârstă și sex.;

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
Statisticile menționate la alineatul (1) se referă la perioade de referință de un an calendaristic și sunt furnizate Comisiei (Eurostat) în termen de șase luni de la sfârșitul anului de referință. Primul an de referință este 2021.

Punctul 6
Articolul 7 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
numărul de resortisanți ai unor țări terțe care au părăsit efectiv teritoriul statului membru, ca urmare a unei decizii administrative sau judiciare sau a unui act astfel cum se menționează la litera (a), defalcat în funcție de cetățenia persoanelor returnate, de tipul de returnare și de asistența primită, precum și de țara de destinație.;
Litera b
alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
Statisticile menționate la alineatul (1) sunt defalcate în funcție de vârsta și de sexul persoanelor în cauză, precum și în funcție de minorii neînsoțiți. Acestea se referă la perioade de referință de trei luni calendaristice și sunt furnizate Comisiei (Eurostat) în termen de două luni de la sfârșitul perioadei de referință. Prima perioadă de referință este ianuarie-martie 2021.

Punctul 7
Articolul 8 se elimină.
Punctul 8
Articolul 9 se modifică după cum urmează:
Litera a
se introduc următoarele alineate:
Litera 1a
Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura calitatea datelor și metadatelor transmise în temeiul prezentului regulament.
Litera 1b
Criteriile de calitate enumerate la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului se aplică în sensul prezentului regulament.
Litera b
alineatele (2)-(5) se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 2
Statele membre transmit Comisiei (Eurostat), sub forma unor rapoarte de calitate, sursele de informații utilizate, motivele pentru care au fost selectate sursele în cauză, efectele surselor de informații selectate asupra calității statisticilor, măsurile tehnice și organizatorice folosite pentru a asigura protecția datelor cu caracter personal și metodele de estimare utilizate și informează Comisia (Eurostat) cu privire la orice modificări aduse acestora.
Punctul 3
La solicitarea Comisiei (Eurostat), statele membre îi furnizează clarificările suplimentare necesare pentru evaluarea calității informațiilor statistice.
Punctul 4
Statele membre informează de îndată Comisia (Eurostat) cu privire la orice revizuiri sau corecții aduse statisticilor furnizate în temeiul prezentului regulament, cu privire la orice modificări ale metodelor și surselor de informații utilizate, precum și cu privire la orice informații sau modificări relevante în ceea ce privește punerea în aplicare a prezentului regulament, care ar putea influența calitatea datelor transmise.
Punctul 5
Comisia poate adopta acte de punere în aplicare referitoare la:
Litera a
stabilirea modalităților practice pentru rapoartele de calitate menționate la alineatul (2) din prezentul articol și a conținutului acestora;
Litera b
măsurile privind definirea formatelor adecvate pentru transmiterea datelor în temeiul prezentului regulament.

Punctul 9
Se introduc următoarele articole:
Litera a
pentru statisticile prevăzute la articolul 4 în ansamblu, defalcări în funcție de luna în care se depune cererea de protecție internațională;
Litera b
pentru statisticile prevăzute la articolul 4 alineatul (1):
Litera i
numărul de persoane care au depus o cerere de protecție internațională sau sunt incluse într-o astfel de cerere ca membru al familiei și care:
Litera
au fost exceptate de la aplicarea unei proceduri accelerate sau a unei proceduri la frontieră sau ale căror cereri de protecție internațională au fost prelucrate în conformitate cu o astfel de procedură la frontieră;
Litera
nu au fost înregistrate în Eurodac;
Litera
au prezentat documente justificative care ar putea contribui la stabilirea identității lor;
Litera
se aflau în custodie publică, defalcat în funcție de durata șederii în custodie publică și în funcție de motivele luării în custodie publică, sau care au făcut obiectul unei decizii administrative sau judiciare sau al unui act care dispune luarea lor în custodie publică sau o măsură alternativă la luarea în custodie publică, defalcat în funcție de tipul de măsură alternativă și de luna în care a fost emisă decizia sau actul respectiv;
Litera
au beneficiat de asistență juridică gratuită;
Litera
au beneficiat de condiții materiale de primire astfel cum este prevăzut la articolul 4 alineatul (1) litera (g), defalcat în funcție de vârstă, sex, cetățenie și minorii neînsoțiți, precum și posibilitatea de a corela aceste statistici cu perioade de referință de o lună;
Litera
au fost minori neînsoțiți pentru care a fost desemnat un reprezentant, au fost minori neînsoțiți cărora li s-a acordat accesul la sistemul de învățământ sau au fost minori neînsoțiți care au fost plasați în conformitate cu articolul 31 alineatul (3) din Directiva 2011/95/UE;
Litera
au fost supuse unei proceduri de determinare a vârstei, inclusiv rezultatele unor astfel de proceduri;
Litera ii
numărul mediu de minori neînsoțiți care au depus o cerere de protecție internațională pe fiecare reprezentant;

pentru statisticile prevăzute la articolul 4 alineatele (2) și (3):
Litera i
pentru persoanele prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (a) și la articolul 4 alineatul (3) litera (b), defalcările în funcție de deciziile de respingere a cererilor de protecție internațională pentru următoarele motive:
Litera
ca fiind inadmisibile, în funcție de motivele inadmisibilității;
Litera
ca fiind neîntemeiate;
Litera
ca fiind vădit neîntemeiate în cadrul procedurii ordinare, în funcție de motivele respingerii;
Litera
ca fiind vădit neîntemeiate în cadrul procedurii accelerate, în funcție de motivele respingerii și ale accelerării;
Litera
pe motiv că solicitantul poate beneficia de protecție în țara sa de origine;
Litera ii
pentru persoanele prevăzute la articolul 4 alineatul (2) literele (b) și (c) și la articolul 4 alineatul (3) literele (c) și (d), defalcările în funcție de deciziile de încetare sau de excludere, defalcate în continuare funcție de motivul de încetare sau excludere;
Litera iii
numărul de persoane în privința cărora au fost luate decizii în urma unui interviu personal;
Litera iv
numărul de persoane în privința cărora au fost luate decizii în fond sau decizii definitive prin care sunt reduse sau retrase condiții materiale de primire;

pentru statisticile prevăzute la articolul 4 alineatul (3), durata căilor de atac;
Litera e
pentru statisticile prevăzute la articolul 4 alineatul (4), defalcări în funcție de vârstă și în funcție de cetățenie;
Litera f
pentru statisticile prevăzute la articolul 6:
Litera i
numărul de cereri de eliberare a primului permis de ședere și de astfel de cereri respinse, depuse de resortisanți ai unor țări terțe în cursul perioadei de referință, defalcat în funcție de cetățenie, de motivul solicitării permisului, de vârstă și de sex;
Litera ii
numărul de cereri respinse de eliberare a unui permis de ședere cu ocazia schimbării statutului de imigrant sau a motivului de ședere al unui resortisant al unei țări terțe;
Litera iii
numărul de permise de ședere emise pentru motive familiale, defalcat în funcție de motivul emiterii permiselor și de statutul de susținător al reîntregirii familiei al resortisantului unei țări terțe;
Litera g
pentru statisticile prevăzute la articolul 7, defalcări în funcție de:
Litera i
motivele deciziilor sau actelor menționate la alineatul (1) litera (a) din respectivul articol;
Litera ii
numărul de persoane menționate la alineatul (1) litera (a) din respectivul articol cărora li se aplică o interdicție de intrare;
Litera iii
numărul de persoane incluse în proceduri de returnare cărora li se aplică o decizie administrativă sau judiciară sau un act care dispune luarea lor în custodie publică, defalcat în continuare în funcție de durata șederii în custodie publică, sau care dispune o măsură alternativă la luarea în custodie publică, defalcat în funcție de tipul de măsură alternativă și de luna în care a fost emisă decizia sau actul;
Litera iv
numărul de persoane returnate, defalcat în continuare în funcție de țara de destinație și de tipul de decizie sau act, după cum urmează:
Litera
în conformitate cu un acord oficial de readmisie al Uniunii;
Litera
în conformitate cu un aranjament informal de readmisie al Uniunii;
Litera
în conformitate cu un acord oficial de readmisie la nivel național.

elaborarea de noi metodologii în scopuri statistice în temeiul prezentului regulament, inclusiv participarea statelor membre la studiile-pilot astfel cum sunt menționate la articolul 9a;
Litera b
elaborarea sau punerea în aplicare a unor noi colectări de date și a unor noi defalcări care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, inclusiv modernizarea surselor de date și a sistemelor informatice, pentru o perioadă de până la cinci ani.
Articolul 2
Intrare în vigoare și aplicare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Articolul 1 punctul 3 literele (a) și (b) și articolul 1 punctul 6 se aplică de la 1 martie 2021.
Paragraf
Articolul 1 punctul 3 literele (c) și (d) și articolul 1 punctul 5 se aplică de la 1 iulie 2021.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 18 iunie 2020.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleD. M. SassoliPentru ConsiliuPreședinteleN. Brnjac