Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1716 al Consiliului din 14 octombrie 2019 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Nicaragua, în special articolul 13 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
La 14 octombrie 2019, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2019/1716.
2
La 14 octombrie 2019, Consiliul a adoptat de asemenea concluzii în care și-a reiterat îngrijorarea cu privire la deteriorarea situației politice și sociale din Nicaragua și a condamnat cu fermitate represiunea de către forțele de securitate și grupurile armate proguvernamentale a opozanților politici, a demonstranților, a mijloacelor de informare în masă independente și a organizațiilor societății civile, care se desfășoară din aprilie 2018. Uniunea și-a afirmat, de asemenea, hotărârea de a utiliza toate instrumentele de care dispune pentru a sprijini o soluție pașnică și negociată la criză și intenția de a monitoriza îndeaproape situația din țară, pentru a reacționa la deteriorarea în continuare a drepturilor omului și a statului de drept.
3
Consiliul, subliniind preocupările sale cu privire la situația generală referitoare la respectarea drepturilor omului și a guvernanței democratice, a adoptat măsuri restrictive și a precizat că măsurile respective ar urma să fie utilizate în mod treptat și flexibil și că s-ar putea adăuga desemnări specifice în cazul unui impas care continuă și al unei deteriorări suplimentare în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și a statului de drept.
4
Având în vedere situația din Nicaragua, care rămâne gravă, șase persoane ar trebui să fie incluse pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) 2019/1716.
5
Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) 2019/1716 ar trebui modificată în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (UE) 2019/1716 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 4 mai 2020.Pentru ConsiliuPreședinteleG. Grlić Radman
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Următoarele rubrici se adaugă pe Lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor menționate la articolul 2 prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) 2019/1716:
Tabel 1
Tabelul 1