Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 175 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
Paragraf
după consultarea Comitetului Economic și Social European,
Paragraf
după consultarea Comitetului Regiunilor,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
1
Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European și al Consiliului stabilește normele aplicabile Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (denumit în continuare fondul).
2
Statele membre sunt afectate de epidemia de COVID-19 într-un mod fără precedent. Criza generează riscuri mai mari pentru cei mai vulnerabili, cum ar fi cele mai defavorizate persoane, în special prin perturbarea sprijinului oferit de fond.
3
Pentru a oferi un răspuns imediat la impactul crizei asupra celor mai defavorizate persoane, cheltuielile aferente operațiunilor de sprijinire a capacităților de răspuns la situații de criză pentru abordarea epidemiei de COVID-19 ar trebui să fie eligibile de la 1 februarie 2020.
4
Pentru a reduce sarcina suportată de bugetele publice pentru a răspunde la epidemia de COVID‐19, statelor membre ar trebui să li se acorde, în mod excepțional, posibilitatea de a solicita o rată de cofinanțare de 100 % care să fie aplicată pentru anul contabil 2020‐2021 în conformitate cu creditele bugetare și sub rezerva existenței sumelor necesare. Pe baza unei evaluări a aplicării respectivei rate de cofinanțare excepționale, Comisia poate propune prelungirea măsurii.
5
Pentru a garanta faptul că cele mai defavorizate persoane pot beneficia în continuare de asistență prin intermediul fondului într-un mediu sigur, este necesar să se prevadă suficientă flexibilitate pentru ca statele membre să își adapteze schemele de sprijin la contextul actual în baza consultărilor cu organizațiile partenere, inclusiv prin autorizarea unor sisteme alternative de furnizare, cum ar fi prin intermediul bonurilor sau al cardurilor în format electronic sau în alt format, și permițând statelor membre să modifice anumite elemente ale programului operațional fără a fi necesară adoptarea unei decizii de către Comisie. Pentru a asigura asistența în siguranță a celor mai vulnerabile persoane, ar trebui să fie posibilă, de asemenea, furnizarea către organizațiile partenere a materialelor și echipamentelor de protecție necesare din afara bugetului de asistență tehnică.
6
Este oportun să se stabilească norme specifice pentru determinarea costurilor eligibile suportate de beneficiari în cazul în care operațiunile sunt întârziate, suspendate sau nu sunt implementate integral ca urmare a epidemiei de COVID-19.
7
Pentru a le permite statelor membre să se concentreze asupra introducerii de măsuri de răspuns la epidemia de COVID-19 și să evite întreruperea furnizării sprijinului pentru cele mai defavorizate persoane din cauza riscurilor de contaminare, este oportun să se prevadă măsuri specifice care să reducă sarcina administrativă suportată de autorități și să se ofere flexibilitate în ceea ce privește respectarea anumitor cerințe legislative, în special a celor referitoare la monitorizare, control și audit.
8
Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume de a introduce măsuri specifice pentru a asigura implementarea eficientă a fondului pe durata epidemiei de COVID-19, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.
9
Având în vedere caracterul urgent al sprijinului necesar, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
10
Având în vedere urgența impusă de circumstanțele excepționale cauzate de epidemia de COVID‐19, criza de sănătate publică rezultată și consecințele sale sociale și economice, s-a considerat adecvat să se prevadă o excepție de la termenul de opt săptămâni menționat la articolul 4 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la TUE, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.
11
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 223/2014 ar trebui modificat în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 223/2014 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 9 alineatul (4), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
La articolul 13 alineatul (1), se adaugă următorul paragraf:
Punctul 3
La articolul 20, se introduce următorul alineat:
Punctul 4
La articolul 22 alineatul (4), se adaugă următorul paragraf:
Punctul 5
La articolul 23, se introduce următorul alineat:
Punctul 6
La articolul 26, alineatul (2) se modifică după cum urmează:
Litera a
litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
costurile achiziționării de alimente și/sau de asistență materială de bază și costurile achiziționării de materiale și echipamente individuale de protecție pentru organizațiile partenere;;
Litera b
litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
costurile administrative, de pregătire, de transport și de depozitare suportate de organizațiile partenere, la o rată fixă de 5 % din costurile menționate la litera (a); sau 5 % din valoarea produselor alimentare desfăcute în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013;.
Litera a
costurile achiziționării de alimente și/sau de asistență materială de bază și costurile achiziționării de materiale și echipamente individuale de protecție pentru organizațiile partenere;;
Litera c
costurile administrative, de pregătire, de transport și de depozitare suportate de organizațiile partenere, la o rată fixă de 5 % din costurile menționate la litera (a); sau 5 % din valoarea produselor alimentare desfăcute în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013;.
Punctul 7
Se introduc următoarele articole:
Litera a
implementarea operațiunii este suspendată după 31 ianuarie 2020;
Litera b
suspendarea operațiunii este cauzată de epidemia de COVID‐19;
Litera c
cheltuielile au fost angajate și plătite;
Litera d
cheltuielile constituie un cost real pentru beneficiar și nu pot fi recuperate sau compensate; în ceea ce privește recuperările și compensațiile care nu se furnizează de statul membru, statul membru poate considera această condiție îndeplinită pe baza unei declarații a beneficiarului; recuperările și compensațiile se deduc din cheltuieli;
Litera e
cheltuielile sunt limitate la perioada suspendării operațiunii.
Litera a
implementarea acțiunilor este suspendată după 31 ianuarie 2020;
Litera b
suspendarea acțiunilor este cauzată de epidemia de COVID‐19;
Litera c
opțiunile simplificate în materie de costuri corespund unui cost real suportat de beneficiar, care se demonstrează de acesta, și nu pot fi recuperate sau compensate; în ceea ce privește recuperările și compensațiile care nu se furnizează de statul membru, statul membru poate considera această condiție îndeplinită pe baza unei declarații a beneficiarului; recuperările și compensațiile se deduc din suma corespunzătoare opțiunii simplificate în materie de costuri;
Litera d
rambursarea costurilor către beneficiar este limitată la perioada suspendării acțiunilor.
Litera a
implementarea operațiunii încetează după 31 ianuarie 2020;
Litera b
încetarea implementării operațiunii este cauzată de epidemia de COVID‐19;
Litera c
cheltuielile anterioare încetării implementării operațiunii au fost angajate de beneficiar și plătite.
Litera a
implementarea operațiunii încetează după 31 ianuarie 2020;
Litera b
încetarea implementării operațiunii este cauzată de epidemia de COVID-19;
Litera c
acțiunile vizate de opțiunile simplificate în materie de costuri au fost finalizate cel puțin parțial înainte de încetarea implementării operațiunii.
Punctul 8
La articolul 30 se introduce următorul alineat:
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 23 aprilie 2020.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleD.M. SassoliPentru ConsiliuPreședinteleG. Grlić Radman