AcasăLegislație UE32020R0154

Regulamentul de Punere în Aplicare (UE) 2020/154 al Comisiei din 23 ianuarie 2020 de înregistrare a unei indicații geografice a unei băuturi spirtoase în temeiul articolului 30 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/787 al Parlamentului European și al Consiliului Norsk Vodka/Norwegian Vodka

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:23.01.2020
În vigoare din:26.02.2020
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2019/787 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea băuturilor spirtoase, utilizarea denumirilor băuturilor spirtoase în prezentarea și etichetarea altor produse alimentare, protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase, utilizarea alcoolului etilic și a distilatelor de origine agricolă în băuturile alcoolice, și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008, în special articolul 30 alineatul (2),
1
În conformitate cu articolul 17 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, Comisia a examinat cererea Norvegiei din 25 noiembrie 2016 de înregistrare a indicației geografice Norsk Vodka/Norwegian Vodka.
2
Regulamentul (UE) 2019/787, care înlocuiește Regulamentul (CE) nr. 110/2008, a intrat în vigoare la 25 mai 2019. În conformitate cu articolul 49 alineatul (1) din regulamentul respectiv, capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 110/2008, referitor la indicațiile geografice, se abrogă de la 8 iunie 2019.
3
După ce a concluzionat că cererea este conformă cu Regulamentul (CE) nr. 110/2008, Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene specificațiile de bază din dosarul tehnic în temeiul articolului 17 alineatul (6) din regulamentul menționat, în conformitate cu articolul 50 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul (UE) 2019/787.
4
Comisia nu a primit nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/787.
5
Prin urmare, este oportun ca indicația Norsk Vodka/Norwegian Vodka să fie înregistrată ca indicație geografică,

Articolul 1

Paragraf
Se înregistrează indicația geografică Norsk Vodka/Norwegian Vodka. În conformitate cu articolul 30 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2019/787, prezentul regulament acordă denumirii Norsk Vodka/Norwegian Vodka protecția menționată la articolul 21 din Regulamentul (UE) 2019/787.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 23 ianuarie 2020.Pentru Comisie,Pentru Președinte,Janusz WojciechowskiMembru al Comisiei