AcasăLegislație UE32020D2135

Decizia (UE) 2020/2135 a Consiliului din 10 decembrie 2020 privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE referitor la modificarea anexei VI (Asigurări sociale) la Acordul privind SEE (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:10.12.2020
În vigoare din:10.12.2020
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 48, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2894/94 al Consiliului din 28 noiembrie 1994 privind normele de punere în aplicare a Acordului privind Spațiul Economic European, în special articolul 1 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Acordul privind Spațiul Economic European (Acordul privind SEE) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994.
2
În temeiul articolului 98 din Acordul privind SEE, Comitetul mixt al SEE poate decide modificarea a anexei VI la Acordul privind SEE, care conține dispoziții privind asigurările sociale.
3
La articolul 33 din Acordul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumit în continuare Acordul de retragere) se prevede că dispozițiile titlului III din partea a doua din Acordul de retragere se aplică resortisanților Islandei, Principatului Liechtenstein, Regatului Norvegiei și Confederației Elvețiene, cu condiția ca aceste țări să fi încheiat și să aplice acorduri corespunzătoare cu Regatul Unit care se aplică cetățenilor Uniunii, precum și acorduri corespunzătoare cu Uniunea care se aplică resortisanților Regatului Unit.
4
La articolul 32 din Acordul privind dispoziții între Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană, din Acordul privind SEE și din alte acorduri aplicabile între Regatul Unit și statele AELS care fac parte din SEE în temeiul apartenenței Regatului Unit la Uniunea Europeană (Acordul de separare) se prevede că dispozițiile titlului III din partea a doua din Acordul de separare se aplică cetățenilor Uniunii, cu condiția ca Uniunea să fi încheiat și să aplice acordurile corespunzătoare cu Regatul Unit care se aplică resortisanților AELS din SEE, precum și acordurile corespunzătoare cu statele AELS care fac parte din SEE care se aplică resortisanților Regatului Unit.
5
Prin urmare, este necesar să se asigure protecția reciprocă a drepturilor de securitate socială ale resortisanților Regatului Unit, apatrizilor și refugiaților, precum și ale membrilor de familie și ale urmașilor acestora care, la încheierea perioadei de tranziție, astfel cum este determinată la articolul 126 din Acordul de retragere, sunt sau au fost într-o situație transfrontalieră care implică, în același timp, atât una sau mai multe dintre părțile contractante la Acordul privind SEE, cât și Regatul Unit.
6
Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt al SEE ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie a Comitetului mixt al SEE,

Articolul 1

Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt al SEE cu privire la propunerea de modificare a anexei VI (Asigurările sociale) la Acordul privind SEE se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului mixt al SEE.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 10 decembrie 2020.Pentru ConsiliuPreședinteleM. Roth