AcasăLegislație UE32020D1324

Decizia (UE) 2020/1324 a Consiliului din 21 septembrie 2020 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului Internațional al Cerealelor în ceea ce privește aderarea Regatului Unit la Convenția din 1995 privind comerțul cu cereale

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:21.09.2020
În vigoare din:21.09.2020
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Convenția din 1995 privind comerțul cu cereale (denumită în continuare convenția) a fost încheiată de către Uniune prin Decizia 96/88/CE a Consiliului și a intrat în vigoare la 1 iulie 1995. Convenția a fost încheiată pentru o perioadă de trei ani.
2
În temeiul articolului 33 din convenție, Consiliul Internațional al Cerealelor poate prelungi aplicarea convenției pentru perioade succesive ce nu depășesc doi ani pentru fiecare prelungire. De la încheierea acesteia, aplicarea convenției a fost prelungită periodic cu câte doi ani. Aplicarea convenției a fost prelungită ultima dată printr-o decizie a Consiliului Internațional al Cerealelor la 10 iunie 2019 și rămâne în vigoare până la 30 iunie 2021.
3
În temeiul articolului 27 alineatul (2) din convenție, guvernele tuturor statelor pot adera la convenție în condițiile considerate adecvate de către Consiliul Internațional al Cerealelor.
4
La 9 aprilie 2020, Regatul Unit a depus o cerere formală de aderare la convenție începând cu data de 1 ianuarie 2021.
5
Regatul Unit este un producător important de cereale, în special orz și de grâu. În cazul în care se aprobă cererea Regatului Unit de a adera la convenție și, în consecință, de a participa în Consiliul Internațional al Cerealelor, Regatul Unit va fi membru importator în conformitate cu articolul 12 din convenție. Întrucât Uniunea este membru exportator, aderarea Regatului Unit nu va avea un impact asupra numărului de voturi alocate Uniunii în vederea votării în temeiul articolului 12 din convenție. Cu toate acestea, aderarea Regatului Unit va reduce, începând cu exercițiul financiar 2021/2022, numărul de voturi alocate Uniunii în temeiul articolului 11 din convenție, care determină contribuția financiară a membrilor.
6
Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului Internațional al Cerealelor și să se aprobe aderarea Regatului Unit la convenție cu condiția ca aderarea să nu producă efecte, iar convenția să nu se aplice cu titlu provizoriu, în ceea ce privește Regatul Unit, înainte de încheierea perioadei de tranziție menționate la articolul 126 din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice,

Articolul 1

Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului Internațional al Cerealelor este de a aproba aderarea Regatului Unit la Convenția din 1995 privind comerțul cu cereale cu condiția ca aderarea să nu producă efecte, iar convenția să nu se aplice cu titlu provizoriu, în ceea ce privește Regatul Unit, înainte de încheierea perioadei de tranziție menționate la articolul 126 din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 21 septembrie 2020.Pentru ConsiliuPreședinteleJ. Kloeckner