Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (3) și articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborate cu articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) punctul (v),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
1
La 12 iunie 2002, Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocierile în vederea încheierii unor acorduri de parteneriat economic cu membrii grupului statelor din Africa, Zona Caraibilor și Pacific.
2
Acordul interimar de parteneriat între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte (denumit în continuare Acordul interimar de parteneriat), care stabilește un cadru pentru un acord de parteneriat economic, a fost semnat la Londra la 30 iulie 2009. Acordul interimar de parteneriat este aplicat cu titlu provizoriu de Papua-Noua Guinee, de Fiji și de Samoa de la 20 decembrie 2009, de la 28 iulie 2014 și, respectiv, de la 31 decembrie 2018.
3
Articolul 80 din Acordul interimar de parteneriat conține dispoziții privind aderarea altor state insulare din Pacific.
4
La 4 iunie 2018, Insulele Solomon au transmis Consiliului o cerere de aderare, împreună cu o ofertă de acces pe piață.
5
Comisia a evaluat oferta transmisă de Insulele Solomon și, după introducerea unor modificări, a considerat că aceasta poate fi acceptată. Prin urmare, Comisia a încheiat negocierile cu Insulele Solomon la 23 octombrie 2018.
6
În conformitate cu articolul 76 alineatul (3) din Acordul interimar de parteneriat, Uniunea și Insulele Solomon urmează să aplice cu titlu provizoriu Acordul interimar de parteneriat după 10 zile de la data la care își notifică reciproc, în scris, îndeplinirea procedurilor necesare în acest scop.
7
Aderarea Insulelor Solomon la Acordul interimar de parteneriat ar trebui să fie aprobată în numele Uniunii, sub rezerva depunerii de către Insulele Solomon a actului de aderare în temeiul articolului 80 alineatul (2) din acord,
Articolul 1
Alineatul 1
Aderarea Insulelor Solomon la Acordul interimar de parteneriat între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte (Acordul interimar de parteneriat) este aprobată în numele Uniunii, sub rezerva depunerii de către Insulele Solomon a actului de aderare în temeiul articolului 80 alineatul (2) din acord.
Alineatul 2
Președintele Consiliului notifică, în numele Uniunii, celorlalte părți contractante la Acordul interimar de parteneriat și Insulelor Solomon cu privire la aprobarea, de către Uniune, a aderării Insulelor Solomon la Acordul interimar de parteneriat.
Alineatul 3
Textul ofertei de acces pe piață a Insulelor Solomon este atașat la prezenta decizie.
Articolul 2
Alineatul 1
În scopul aplicării cu titlu provizoriu a Acordului interimar de parteneriat, președintele Consiliului efectuează, în numele Uniunii, notificarea menționată la articolul 76 alineatul (3) din Acordul interimar de parteneriat.
Alineatul 2
Uniunea și Insulele Solomon aplică cu titlu provizoriu Acordul interimar de parteneriat după 10 zile de la data la care își notifică reciproc, în scris, îndeplinirea procedurilor necesare în acest scop în conformitate cu alineatul (1).
Articolul 3
Paragraf
Aprobarea aderării Insulelor Solomon la Acordul interimar de parteneriat nu se interpretează în sensul conferirii de drepturi sau al impunerii de obligații care pot fi invocate direct în fața instanțelor judecătorești ale Uniunii sau ale statelor membre.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 17 februarie 2020.Pentru ConsiliuPreședinteleJ. BORRELL FONTELLES
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
CALENDARUL DE LIBERALIZARE A TARIFELOR PENTRU INSULELE SOLOMON
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3