AcasăLegislație UE32019R1155

Regulamentul (UE) 2019/1155 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 810/2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:20.06.2019
În vigoare din:02.02.2020
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 77 alineatul (2) litera (a),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
Paragraf
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
1
Politica comună a Uniunii în domeniul vizelor a făcut parte integrantă din instituirea unui spațiu fără frontiere interne. Politica în domeniul vizelor ar trebui să rămână un instrument esențial de facilitare a turismului și a afacerilor, contribuind în același timp la combaterea riscurilor la adresa securității și a riscului de migrație neregulamentară în Uniune. Politica comună în domeniul vizelor ar trebui să contribuie la generarea de creștere economică și să fie coerentă cu alte politici ale Uniunii, precum politicile în materie de relații externe, comerț, educație, cultură și turism.
2
Uniunea ar trebui să își utilizeze politica în domeniul vizelor în cadrul cooperării sale cu țările terțe și să asigure un echilibru mai bun între preocupările în materie de migrație și securitate, considerentele economice și relațiile externe în general.
3
Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului stabilește procedurile și condițiile de eliberare a vizelor pentru șederile preconizate pe teritoriul statelor membre care nu depășesc 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile.
4
Examinarea cererilor de viză și luarea deciziilor cu privire la acestea ar trebui să revină consulatelor sau, prin derogare, autorităților centrale. Statele membre ar trebui să se asigure că consulatele și autoritățile centrale dispun de suficiente cunoștințe referitoare la circumstanțele locale pentru a asigura integritatea procedurii de acordare a vizelor.
5
Procedura de depunere a cererilor ar trebui să fie cât mai simplă posibil pentru solicitanți. Ar trebui să fie clar care este statul membru competent să examineze o cerere, în special atunci când solicitantul intenționează să viziteze mai multe state membre. În cazul în care este posibil, statele membre ar trebui să permită completarea și transmiterea pe cale electronică a formularelor de cerere. De asemenea, ar trebui să fie posibil ca formularul de cerere să fie semnat electronic de către solicitanți, în cazul în care semnătura electronică este recunoscută de statul membru competent. Ar trebui stabilite termene pentru diversele etape ale procedurii, în special pentru a le permite călătorilor să își planifice deplasarea din timp și să evite perioadele de vârf în consulate.
6
Statele membre nu ar trebui să aibă obligația de a menține posibilitatea accesului direct pentru depunerea cererilor la consulat în locurile în care un prestator extern de servicii a fost mandatat să colecteze cererile în numele său, fără a se aduce atingere obligațiilor impuse statelor membre prin Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, în special la articolul 5 alineatul (2).
7
Taxa de viză ar trebui să asigure faptul că sunt disponibile resurse financiare suficiente pentru a acoperi cheltuielile de prelucrare a cererilor, inclusiv pentru structuri corespunzătoare și personal suficient care să garanteze calitatea și integritatea examinării cererilor, precum și respectarea termenelor. Cuantumul taxei de viză ar trebui să fie revizuit la fiecare trei ani, pe baza unor criterii obiective de evaluare.
8
Resortisanții țărilor terțe supuși obligației de a deține viză ar trebui să poată să își depună cererile la locul lor de reședință, chiar dacă statul membru competent nu are un consulat în scopul colectării cererilor și nu este reprezentat de un alt stat membru în respectiva țară terță. În acest sens, statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a coopera cu prestatorii externi de servicii, care ar trebui să poată percepe o taxă pentru servicii. Respectiva taxă pentru servicii ar trebui, în principiu, să nu depășească cuantumul taxei de viză. Dacă respectivul cuantum nu este suficient pentru prestarea unui serviciu complet, prestatorul extern de servicii ar trebui, cu toate acestea, să poată să perceapă o taxă pentru servicii mai mare, sub rezerva limitei prevăzute în prezentul regulament.
9
Înțelegerile de reprezentare ar trebui să fie simplificate și facilitate, iar obstacolele din calea încheierii unor astfel de înțelegeri între statele membre ar trebui să fie evitate. Statul membru reprezentant ar trebui să fie responsabil de întreaga procedură de acordare a vizelor, fără implicarea statului membru reprezentat.
10
În cazul în care jurisdicția consulatului statului membru reprezentant cuprinde mai mult decât țara gazdă, ar trebui să fie posibil ca înțelegerea de reprezentare să poată include țările terțe respective.
11
Pentru a reduce sarcina administrativă suportată de consulate și pentru a facilita deplasarea persoanelor care călătoresc în mod frecvent sau regulat, vizele cu intrări multiple cu o perioadă lungă de valabilitate ar trebui să fie eliberate solicitanților care îndeplinesc condițiile de intrare pe întreaga perioadă de valabilitate a vizelor eliberate conform unor criterii comune stabilite în mod obiectiv și fără a se limita la anumite scopuri de călătorie sau categorii de solicitanți. În acest context, statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită persoanelor care călătoresc în scopul exercitării profesiei lor, cum ar fi oamenii de afaceri, navigatorii, artiștii și sportivii. Ar trebui să fie posibil să se elibereze vize cu intrări multiple cu o perioadă de valabilitate mai scurtă în cazul în care există motive întemeiate de a face acest lucru.
12
Date fiind diferențele în ceea ce privește circumstanțele locale, în special în legătură cu riscurile în materie de migrație și securitate, precum și relațiile pe care Uniunea le are cu anumite țări, consulatele din fiecare locație în parte ar trebui să evalueze necesitatea de a adapta normele privind eliberarea vizelor cu intrări multiple pentru a permite o aplicare mai favorabilă sau mai restrictivă. Abordările mai favorabile în ceea ce privește eliberarea de vize cu intrări multiple cu o perioadă lungă de valabilitate ar trebui să țină seama, în special, de existența acordurilor comerciale care acoperă mobilitatea oamenilor de afaceri. Pe baza respectivei evaluări, Comisia ar trebui să adopte, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, norme privind condițiile de eliberare a acestor vize care trebuie să fie aplicate în fiecare jurisdicție.
13
În cazul în care anumite țări terțe nu cooperează în materie de readmisie a propriilor resortisanți care au fost reținuți într-o situație neregulamentară, și nu cooperează în mod eficace în cadrul procesului de returnare, ar trebui ca, pe baza unui mecanism transparent întemeiat pe criterii obiective, anumite dispoziții ale Regulamentului (CE) nr. 810/2009 să se aplice în mod restrictiv și cu titlu temporar pentru a consolida cooperarea țării terțe în cauză în materie de readmisie a migranților în situație neregulamentară. Comisia ar trebui să evalueze în mod regulat, cel puțin o dată pe an, cooperarea țărilor terțe în materie de readmisie și să examineze orice notificare a statelor membre privind cooperarea cu o țară terță în materie de readmisie a migranților în situație neregulamentară. În evaluarea sa referitoare la faptul dacă o țară terță nu cooperează îndeajuns și dacă este necesar să se acționeze, Comisia ar trebui să țină seama de nivelul general de cooperare a țării terțe respective în domeniul migrației, în special în ceea ce privește gestionarea frontierelor, prevenirea și combaterea traficului de migranți și prevenirea tranzitului migranților aflați în situație neregulamentară pe teritoriul său. Dacă Comisia consideră că țara terță respectivă nu cooperează îndeajuns sau dacă primește o notificare din partea unei majorități simple a statelor membre că o țară terță nu cooperează îndeajuns, Comisia ar trebui să prezinte Consiliului o propunere de a adopta o decizie de punere în aplicare, continuându-și totodată eforturile de a îmbunătăți cooperarea cu țara terță în cauză. De asemenea, în cazul în care, în ceea ce privește nivelul de cooperare a unei țări terțe cu statele membre în materie de readmisie a migranților în situație neregulamentară, evaluat pe baza unor date relevante și obiective, Comisia consideră că o țară terță cooperează suficient, ar trebui să fie posibil pentru Comisie să poată înainta o propunere Consiliului pentru adoptarea unei decizii de punere în aplicare privind solicitanții sau categoriile de solicitanți care sunt resortisanți ai țării terțe respective și care solicită o viză pe teritoriul țării terțe respective, prevăzând una sau mai multe facilități în domeniul vizelor.
14
Pentru a se asigura că sunt luați în considerare în mod corespunzător toți factorii relevanți și posibilele implicații ale aplicării măsurilor de consolidare a cooperării unei țări terțe în materie de readmisie, având în vedere caracterul politic deosebit de sensibil al acestor măsuri și implicațiile lor orizontale pentru statele membre și pentru Uniune însăși, în special pentru relațiile lor externe și pentru funcționarea globală a spațiului Schengen, ar trebui conferite Consiliului competențe de executare, acționând la propunerea Comisiei. La conferirea unor astfel de competențe de executare Consiliului, se ține seama în mod adecvat de potențialul caracter politic sensibil al punerii în aplicare a măsurilor de consolidare a cooperării unei țări terțe în materie de readmisie, având în vedere și acordurile de facilitare pe care statele membre le au cu țările terțe.
15
Solicitanții cărora li s-a refuzat eliberarea unei vize ar trebui să aibă dreptul de a exercita o cale de atac. Notificarea refuzului ar trebui să includă informații detaliate privind motivele de refuz și procedura de exercitare a unei căi de atac. În cursul procedurii de exercitare a căii de atac, solicitanților ar trebui să li se ofere accesul la toate informațiile relevante privind cazul lor, în conformitate cu dreptul intern.
16
Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale, precum și drepturile și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În special, acesta urmărește să asigure respectarea deplină a dreptului la protecția datelor cu caracter personal, a dreptului la respectarea vieții private și de familie, a drepturilor copilului, precum și protecția persoanelor vulnerabile.
17
Cooperarea locală Schengen este fundamentală pentru aplicarea armonizată a politicii comune a vizelor și pentru evaluarea corespunzătoare a riscurilor în materie de migrație și securitate. În cadrul respectivei cooperări, statele membre ar trebui să evalueze aplicarea operațională a anumitor dispoziții, în lumina circumstanțelor locale și a riscului de migrație. Cooperarea și schimburile dintre consulatele din fiecare locație ar trebui să fie coordonate de către delegațiile Uniunii.
18
Statele membre ar trebui să monitorizeze îndeaproape și cu regularitate activitățile prestatorilor externi de servicii pentru a se asigura conformitatea cu instrumentul juridic care reglementează responsabilitățile încredințate acestora. Statele membre ar trebui să prezinte anual Comisiei un raport privind cooperarea cu prestatorii externi de servicii și monitorizarea respectivilor prestatori. Statele membre ar trebui să se asigure că întreaga procedură de prelucrare a cererilor și cooperarea cu prestatorii externi de servicii sunt monitorizate de către personalul expatriat.
19
Ar trebui să se instituie norme flexibile pentru a permite statelor membre să optimizeze punerea în comun a resurselor și să sporească acoperirea consulară. Cooperarea dintre statele membre (centrele de vize Schengen) ar putea lua orice formă adaptată circumstanțelor locale pentru a spori acoperirea geografică a consulatelor, pentru a reduce costurile suportate de statele membre, pentru a accentua vizibilitatea Uniunii și pentru a îmbunătăți serviciile oferite solicitanților.
20
Sistemele electronice de depunere a cererilor reprezintă un instrument important pentru a facilita procedurile de depunere a cererilor. În viitor, ar trebui să se dezvolte o soluție comună vizând digitalizarea, valorificând astfel pe deplin evoluțiile juridice și tehnologice recente, pentru a permite depunerea online a cererilor astfel încât să se răspundă nevoilor solicitanților și să se atragă mai mulți vizitatori în spațiul Schengen. O serie de garanții procedurale clare și simplificate ar trebui să fie consolidate și aplicate în mod uniform. De asemenea, atunci când este posibil, ar putea fi organizate interviuri prin intermediul unor instrumente digitale moderne și al unor mijloace de comunicare la distanță, precum apelurile de voce și video prin internet. Drepturile fundamentale ale solicitanților ar trebui să fie garantate pe parcursul procesului.
21
Pentru a oferi posibilitatea de a revizui cuantumul taxelor de viză prevăzute în prezentul regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea prezentului regulament în legătură cu cuantumul taxelor de viză. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare. În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
22
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 810/2009, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului.
23
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deoarece prezentul regulament constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezentul regulament dacă îl va pune în aplicare în dreptul său intern.
24
Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului; prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
25
Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului; prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
26
În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se află sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE a Consiliului.
27
În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în înțelesul Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se află sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului.
28
În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se află sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului.
29
În ceea ce privește Ciprul, prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se referă la acesta în înțelesul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003.
30
În ceea ce privește Bulgaria și România, prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2005.
31
În ceea ce privește Croația, prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2011.
32
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 810/2009 ar trebui modificat în consecință,

Articolul 1

Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 810/2009 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 1 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
se adaugă următorul alineat:
Punctul 2
Articolul 2 se modifică după cum urmează:
Litera a
la punctul 2, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
punctul 7 se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
se adaugă următoarele puncte:
Punctul 12
navigator înseamnă orice persoană încadrată în muncă, angajată sau care lucrează, indiferent de funcție, la bordul unei nave de navigație maritimă sau al unei nave care navighează în apele interioare internaționale;
Punctul 13
semnătură electronică înseamnă o semnătură electronică în sensul definiției de la articolul 3 punctul 10 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului.

Punctul 3
La articolul 3 alineatul (5), literele (b) și (c) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
resortisanții țărilor terțe care dețin un permis de ședere valabil eliberat de un stat membru care nu participă la adoptarea prezentului regulament sau de un stat membru care nu aplică încă integral dispozițiile acquis-ului Schengen sau resortisanții țărilor terțe care dețin unul dintre permisele de ședere valabile enumerate în anexa V, eliberate de Andorra, Canada, Japonia, San Marino sau Statele Unite ale Americii, care îi garantează titularului un drept de readmisie necondiționat sau care dețin un permis de ședere valabil pentru una sau mai multe dintre țările și teritoriile de peste mări care aparțin Regatului Țărilor de Jos (Aruba, Curaçao, Sint-Maarten, Bonaire, Sint Eustatius și Saba);
Litera c
resortisanții țărilor terțe care dețin o viză valabilă pentru un stat membru care nu participă la adoptarea prezentului regulament sau pentru un stat membru care nu aplică încă integral dispozițiile acquis-ului Schengen sau pentru o țară care este parte la Acordul privind Spațiul Economic European sau pentru Canada, Japonia ori Statele Unite ale Americii sau titularii unei vize valabile pentru una sau mai multe dintre țările și teritoriile de peste mări care aparțin Regatului Țărilor de Jos (Aruba, Curaçao, Sint-Maarten, Bonaire, Sint Eustatius și Saba), atunci când călătoresc în țara emitentă sau în orice altă țară terță, sau atunci când se întorc din țara emitentă, după ce au utilizat viza;;
Punctul 4
La articolul 4 se introduce următorul alineat:
Punctul 5
La articolul 5 alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 6
Articolul 8 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
alineatul (2) se elimină;
Litera c
alineatele (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera a
precizează durata reprezentării, dacă aceasta este doar temporară, și procedurile de încetare a reprezentării;
Litera b
poate să prevadă, în special atunci când statul membru reprezentat are un consulat în țara terță în cauză, punerea la dispoziție de către statul membru reprezentat de sedii, personal și fonduri.;
Litera d
alineatele (7) și (8) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera e
se adaugă următoarele alineate:
Litera a
precizează durata reprezentării, dacă aceasta este doar temporară, și procedurile de încetare a reprezentării;
Litera b
poate să prevadă, în special atunci când statul membru reprezentat are un consulat în țara terță în cauză, punerea la dispoziție de către statul membru reprezentat de sedii, personal și fonduri.;
Punctul 7
Articolul 9 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
de către solicitant;
Litera b
de către un intermediar comercial acreditat;
Litera c
de către o asociație sau instituție profesională, culturală, sportivă sau educațională în numele membrilor săi.;
Litera c
se adaugă următorul alineat:
Litera a
de către solicitant;
Litera b
de către un intermediar comercial acreditat;
Litera c
de către o asociație sau instituție profesională, culturală, sportivă sau educațională în numele membrilor săi.;
Punctul 8
Articolul 10 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
alineatul (2) se elimină.
Punctul 9
Articolul 11 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (1), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
se introduc următoarele alineate:
Litera c
alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
limba (limbile) oficială (oficiale) a(le) statului membru pentru care se solicită viză sau a(le) statului membru reprezentant; și
Litera b
limba (limbile) oficială (oficiale) a(le) țării gazdă.
Litera d
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
limba (limbile) oficială (oficiale) a(le) statului membru pentru care se solicită viză sau a(le) statului membru reprezentant; și
Litera b
limba (limbile) oficială (oficiale) a(le) țării gazdă.
Punctul 10
Articolul 14 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatele (3)-(5) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera a
dacă scopul său îl constituie dovada unui angajament de luare în întreținere sau de cazare privată, ori a ambelor;
Litera b
dacă persoana care își ia angajamentul de luare în întreținere sau face invitația este o persoană fizică, o societate sau o organizație;
Litera c
identitatea și datele de contact ale persoanei care își ia angajamentul de luare în întreținere sau face invitația;
Litera d
datele de identitate (prenume, nume de familie, data nașterii, locul nașterii și cetățenia) ale solicitantului;
Litera e
adresa locului de cazare;
Litera f
durata și scopul șederii;
Litera g
eventualele legături de rudenie cu persoana care își ia angajamentul de luare în întreținere sau face invitația;
Litera h
informațiile necesare în temeiul articolului 37 alineatul (1) din Regulamentul VIS.
Litera b
se introduce următorul alineat:
Litera c
alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:

Punctul 11
La articolul 15 alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 12
Articolul 16 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
se introduce următorul alineat:
Litera c
alineatul (3) se elimină;
Litera d
la alineatul (4), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera e
alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
copiii cu vârsta mai mare de șase ani și mai mică de 18 ani;
Litera b
titularii de pașapoarte diplomatice și de serviciu;
Litera c
participanții la seminare, conferințe, evenimente sportive, culturale sau educaționale, organizate de organizații non-profit, cu vârsta de cel mult 25 de ani.;
Litera f
alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:
Litera g
la alineatul (7), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Litera h
se adaugă următorul alineat:
Litera a
copiii cu vârsta mai mare de șase ani și mai mică de 18 ani;
Litera b
titularii de pașapoarte diplomatice și de serviciu;
Litera c
participanții la seminare, conferințe, evenimente sportive, culturale sau educaționale, organizate de organizații non-profit, cu vârsta de cel mult 25 de ani.;
Punctul 13
Articolul 17 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (1), prima teză se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
alineatul (3) se elimină;
Litera c
se introduc următoarele alineate:
Litera d
alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 14
Articolul 19 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (1), partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
la alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Litera
urmează procedurile descrise la articolul 8 din Regulamentul VIS; și
Litera
continuă examinarea cererii.;
Litera c
alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Litera
returnează formularul de cerere și orice documente prezentate de solicitant;
Litera
distruge datele biometrice colectate;
Litera
rambursează taxa de viză; și
Litera
nu examinează cererea;
Litera d
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
Litera
urmează procedurile descrise la articolul 8 din Regulamentul VIS; și
Litera
continuă examinarea cererii.;
Litera
returnează formularul de cerere și orice documente prezentate de solicitant;
Litera
distruge datele biometrice colectate;
Litera
rambursează taxa de viză; și
Litera
nu examinează cererea;
Punctul 15
Articolul 21 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (3) se modifică după cum urmează:
Litera i
partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:
Litera ii
litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
la alineatul (6), partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:
Litera d
alineatul (8) se înlocuiește cu următorul text:
Litera i
partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:
Litera ii
litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 16
Articolul 22 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatele (1), (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
alineatul (5) se elimină.
Punctul 17
Articolul 23 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
se introduce următorul alineat:
Litera c
alineatul (3) se elimină;
Litera d
alineatul (4) se modifică după cum urmează:
Litera i
se introduce următoarea literă:
Litera ii
litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera iii
litera (d) se elimină.

Punctul 18
Articolul 24 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se modifică după cum urmează:
Litera i
al treilea paragraf se elimină;
Litera ii
al patrulea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
pentru o perioadă de valabilitate de un an, cu condiția ca solicitantul să fi obținut și să fi utilizat în mod legal trei vize în cei doi ani anteriori;
Litera b
pentru o perioadă de valabilitate de doi ani, cu condiția ca solicitantul să fi obținut și să fi utilizat în mod legal, în cursul celor doi ani precedenți, o viză anterioară cu intrări multiple cu o perioadă de valabilitate de un an;
Litera c
pentru o perioadă de valabilitate de cinci ani, cu condiția ca solicitantul să fi obținut și să fi utilizat în mod legal, în cursul celor trei ani precedenți, o viză anterioară cu intrări multiple cu o perioadă de valabilitate de doi ani.

Punctul 19
Se introduce următorul articol:
Litera a
numărul de decizii de returnare emise pentru persoanele din țara terță în cauză, aflate în situație de ședere ilegală pe teritoriul statelor membre;
Litera b
numărul de returnări forțate efective ale persoanelor pentru care s-au emis decizii de returnare ca procent din numărul de decizii de returnare emise pentru resortisanții țării terțe în cauză, inclusiv, dacă este cazul, în temeiul acordurilor de readmisie ale Uniunii sau bilaterale, numărul de resortisanți ai țărilor terțe care au tranzitat teritoriul țării terțe în cauză;
Litera c
numărul de cereri de readmisie pentru fiecare stat membru acceptate de țara terță în cauză, ca procent din numărul de astfel de cereri care i-au fost înaintate;
Litera d
nivelul cooperării practice cu privire la returnare în diferitele etape ale procedurii de returnare, cum ar fi:
Litera i
asistența furnizată în identificarea persoanelor aflate în situație de ședere ilegală pe teritoriul statelor membre și în eliberarea în timp util a documentelor de călătorie;
Litera ii
acceptarea documentului european de călătorie pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală sau a permisului de liberă trecere;
Litera iii
acceptarea readmisiei persoanelor care urmează să fie returnate legal în țara lor;
Litera iv
acceptarea zborurilor și a operațiunilor de returnare.

unei decizii de punere în aplicare de suspendare temporară a aplicării, pentru toți resortisanții țării terțe în cauză ori pentru anumite categorii ale acestora, a uneia sau mai multora dintre următoarele dispoziții: articolul 14 alineatul (6), articolului 16 alineatul (5) litera (b), articolul 23 alineatul (1) sau articolul 24 alineatele (2) și (2c);
Litera b
în cazul în care, în urma unei evaluări efectuate de către Comisie, măsurile aplicate în conformitate cu decizia de punere în aplicare menționată la litera (a) din prezentul alineat sunt considerate ineficace, a unei decizii de punere în aplicare prin care să se aplice, în mod treptat, una dintre taxele de viză prevăzute la articolul 16 alineatul (2a) pentru toți resortisanții țării terțe în cauză sau pentru anumite categorii ale acestora.
Litera a
reducerea taxei de viză menționate la articolul 16 alineatul (1) la 60 EUR;
Litera b
reducerea la 10 zile a termenului în care trebuie luate deciziile privind o cerere menționate la articolul 23 alineatul (1);
Litera c
creșterea perioadei de valabilitate a vizelor cu intrări multiple în temeiul articolului 24 alineatul (2).
Punctul 20
Articolul 27 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 21
Articolul 29 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
se introduce următorul alineat:
Punctul 22
Articolul 31 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
alineatul (4) se elimină.
Punctul 23
Articolul 32 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (1) litera (a), se introduce următorul punct:
Litera b
alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
alineatul (4) se elimină.
Punctul 24
Articolul 36 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (2) se elimină;
Litera b
se introduce următorul alineat:
Punctul 25
La articolul 37, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 26
Articolul 38 se modifică după cum urmează:
Litera a
titlul se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
se introduce următorul alineat:
Litera d
alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Litera e
se introduc următoarele alineate:
Litera f
se adaugă următorul alineat:
Litera a
conduita personalului în cadrul consulatelor și, dacă este cazul, a prestatorilor externi de servicii; sau
Litera b
procesul de depunere a cererii.

Punctul 27
La articolul 39, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 28
Articolul 40 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
își dotează consulatele și autoritățile responsabile cu eliberarea vizelor la frontiere cu materialul necesar pentru colectarea elementelor biometrice de identificare, precum și birourile consulilor onorifici, în cazul în care recurg la acestea în scopul colectării elementelor biometrice de identificare, în conformitate cu articolul 42;
Litera b
cooperează cu unul sau mai multe alte state membre în cadrul unor înțelegeri de reprezentare sau al oricărei alte forme de cooperare consulară.
Punctul 29
Articolul 41 se elimină.
Punctul 30
Articolul 43 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (3) se elimină;
Litera b
alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
alineatul (6) se modifică după cum urmează:
Litera i
litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera ii
litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera iii
literele (e) și (f) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera e
gestionarea programărilor solicitantului, după caz, la consulat sau la sediul prestatorului extern de servicii.
Litera f
colectarea documentelor de călătorie, inclusiv a notificării refuzului, dacă este cazul, de la consulat sau de la autoritățile centrale și returnarea acestora solicitantului.;

alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:
Litera e
alineatul (9) se înlocuiește cu următorul text:
Litera f
alineatul (11) se modifică după cum urmează:
Litera i
la primul paragraf, literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera a
informațiile generale privind criteriile, condițiile și procedurile de solicitare a vizelor, astfel cum se prevede la articolul 47 alineatul (1) literele (a), (b) și (c), și conținutul formularelor de cerere furnizate solicitanților de către prestatorul extern de servicii.
Litera b
toate măsurile de securitate tehnice și organizatorice impuse în vederea protejării datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, ori a pierderii accidentale, a modificării, a divulgării sau accesului neautorizat, în special în cazul în care cooperarea implică transmiterea dosarelor și a datelor către consulatul sau către autoritățile centrale ale statului membru (statelor membre) în cauză, precum și împotriva oricăror alte forme de prelucrare ilegală ale datelor cu caracter personal;;
Litera ii
al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

Punctul 31
Articolul 44 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 32
Articolul 45 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
la alineatul (5), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 33
Articolul 47 alineatul (1) se modifică după cum urmează:
Litera a
se introduc următoarele litere:
Litera aa
criteriile pentru ca o cerere să fie considerată admisibilă, astfel cum se prevede la articolul 19 alineatul (1);
Litera ab
faptul că datele biometrice trebuie, în principiu, să fie colectate la fiecare 59 de luni, începând cu data primei colectări;;
Litera b
litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
se adaugă următoarea literă:
Litera aa
criteriile pentru ca o cerere să fie considerată admisibilă, astfel cum se prevede la articolul 19 alineatul (1);
Litera ab
faptul că datele biometrice trebuie, în principiu, să fie colectate la fiecare 59 de luni, începând cu data primei colectări;;
Punctul 34
Articolul 48 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
se introduce următorul alineat:
Litera a
întocmirii unei liste armonizate de documente justificative care trebuie să fie prezentate de către solicitanți, ținând seama de articolul 14;
Litera b
pregătirii unei puneri în aplicare locale a articolului 24 alineatul (2) privind eliberarea vizelor cu intrări multiple;
Litera c
asigurării unei traduceri comune a formularului de cerere, dacă este cazul;
Litera d
stabilirii listei de documente de călătorie eliberate de țara-gazdă și în vederea actualizării regulate a respectivei liste;
Litera e
elaborării unei fișe informative comune care conține informațiile menționate la articolul 47 alineatul (1);
Litera f
monitorizării, dacă este cazul, a punerii în aplicare a articolului 25a alineatele (5) și (6).;
Litera c
alineatul (2) se elimină;
Litera d
alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
statistici trimestriale privind vizele uniforme, vizele cu valabilitate teritorială limitată și vizele de tranzit aeroportuar solicitate, eliberate și refuzate;
Litera b
informații privind evaluarea riscurilor în materie de migrație și securitate, în special privind:
Litera i
structura socioeconomică a țării-gazdă;
Litera ii
sursele de informare de la nivel local, inclusiv privind asigurările sociale, asigurările medicale, registrele fiscale și evidențele privind intrările și ieșirile;
Litera iii
utilizarea de documente false, contrafăcute sau falsificate;
Litera iv
rutele de imigrație neregulamentară;
Litera v
tendințele în materie de comportament fraudulos;
Litera vi
tendințele în materie de refuzuri;
Litera c
informații privind cooperarea cu prestatorii externi de servicii și cu societățile de transport;
Litera d
informații privind societățile de asigurare care furnizează asigurări medicale de călătorie corespunzătoare, inclusiv verificarea tipului de acoperire și eventualele sume excedentare.;

la alineatul (5), al doilea paragraf se elimină;

Punctul 35
Articolul 50 se elimină.
Punctul 36
Articolul 51 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 37
Se introduce următorul articol:
Punctul 38
Articolul 52 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 39
Anexa I se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa I la prezentul regulament.
Punctul 40
Anexa V se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa II la prezentul regulament.
Punctul 41
Anexa VI se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa III la prezentul regulament.
Punctul 42
Anexele VII, VIII și IX se elimină.
Punctul 43
Anexa X se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa IV la prezentul regulament.

Articolul 2

Monitorizare și evaluare

Alineatul 1
Până la 2 august 2022, Comisia efectuează o evaluare a aplicării Regulamentului (CE) nr. 810/2009, astfel cum a fost modificat prin prezentul regulament. Această evaluare globală include o examinare a rezultatelor obținute în raport cu obiectivele și a punerii în aplicare a dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 810/2009, astfel cum a fost modificat prin prezentul regulament.
Alineatul 2
Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului evaluarea menționată la alineatul (1). Pe baza acestei evaluări, Comisia prezintă, dacă este necesar, propuneri corespunzătoare.
Alineatul 3
Până la 2 mai 2020, statele membre furnizează Comisiei datele disponibile relevante privind utilizarea asigurării medicale de călătorie menționate la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 de către titularii de viză pe durata șederii lor pe teritoriul statelor membre, precum și costurile suportate de autoritățile naționale sau de furnizorii de servicii medicale pentru titularii de viză. Pe baza respectivelor date, Comisia elaborează, până la 2 noiembrie 2020, un raport care urmează să fie transmis Parlamentului European și Consiliului.

Articolul 3

Intrarea în vigoare

Alineatul 1
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Alineatul 2
Prezentul regulament se aplică de la 2 februarie 2020.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 20 iunie 2019.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleA. TajaniPentru ConsiliuPreședinteleG. Ciamba
Anexa 1
ANEXA I
Anexa 2
ANEXA I
Paragraf
Formular de cerere armonizat
Paragraf
CERERE DE ELIBERARE A UNEI VIZE SCHENGEN
Paragraf
Prezentul formular de cerere este gratuit
Paragraf
Pentru Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Elveția nu este necesară nicio siglă.
Paragraf
Membrii de familie ai cetățenilor UE, SEE sau CH nu completează rubricile nr. 21, 22, 30, 31 și 32 (marcate cu *).
Paragraf
Rubricile 1-3 se completează în conformitate cu datele din documentul de călătorie.
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 3
ANEXA II
Anexa 4
ANEXA V
Paragraf
LISTA PERMISELOR DE ȘEDERE CARE CONFERĂ TITULARULUI DREPTUL DE TRANZIT PRIN AEROPORTURILE STATELOR MEMBRE FĂRĂ SĂ AIBĂ OBLIGAȚIA DE A DEȚINE O VIZĂ DE TRANZIT AEROPORTUAR
Paragraf
ANDORRA:
Paragraf
autorització temporal (permis temporar de imigrare – verde),
Paragraf
autorització temporal per a treballadors d'empreses estrangeres (permis temporar de imigrare pentru angajații întreprinderilor străine – verde),
Paragraf
autorització residència i treball (permis de ședere și de muncă – verde),
Paragraf
autorització residència i treball del personal d'ensenyament (permis de ședere și de muncă pentru personalul didactic – verde),
Paragraf
autorització temporal per estudis o per recerca (permis temporar de imigrare pentru studii sau cercetare – verde),
Paragraf
autorització temporal en pràctiques formatives (permis temporar de imigrare pentru stagii sau activități de formare – verde),
Paragraf
autorització residència (permis de ședere – verde).
Paragraf
CANADA:
Paragraf
carte de rezident permanent (Permanent resident – PR),
Paragraf
document de călătorie de rezident permanent (Permanent Resident Travel Document – PRTD).
Paragraf
JAPONIA:
Paragraf
carte de rezidență.
Paragraf
SAN MARINO:
Paragraf
permesso di soggiorno ordinario (cu o perioadă de valabilitate de un an, reînnoibil la data expirării),
Paragraf
permise de ședere speciale pentru următoarele motive (cu o perioadă de valabilitate de un an, reînnoibile la data expirării): studii universitare, sport, asistență medicală, motive religioase, exercitarea profesiei de infirmier într-un spital public, funcții diplomatice, coabitare faptică, permis pentru minori, motive umanitare, permis parental,
Paragraf
permise de muncă sezoniere și temporare (cu o perioadă de valabilitate de 11 luni, reînnoibile la data expirării),
Paragraf
carte de identitate eliberată persoanelor cu reședință oficială (residenza) în San Marino (cu o perioadă de valabilitate de 5 ani).
Paragraf
STATELE UNITE ALE AMERICII:
Paragraf
viză de imigrant valabilă, neexpirată; poate fi validată la portul de intrare pentru o perioadă de un an, ca probă temporară a reședinței, până la eliberarea cărții I-551,
Paragraf
formular I-551, valabil, neexpirat (carte de rezident permanent); poate avea o perioadă maximă de valabilitate de 2 ani sau de 10 ani – în funcție de tipul de admitere; dacă nu există o dată de expirare pe carte, aceasta este valabilă pentru a călători,
Paragraf
formular I-327, valabil, neexpirat (permis de reintrare),
Paragraf
formular I-571, valabil, neexpirat (document de călătorie pentru refugiați, care ține loc de carte de cetățean străin rezident permanent, Permanent Resident Alien).

Anexa 5
ANEXA III
Paragraf
.
Anexa 6
ANEXA VI
Paragraf
Pentru Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Elveția nu este necesară nicio siglă.
Paragraf
FORMULAR STANDARD PENTRU NOTIFICAREA MOTIVELOR REFUZULUI, ANULĂRII SAU REVOCĂRII UNEI VIZE
Paragraf
REFUZARE/ANULARE/REVOCARE A VIZEI
Paragraf
Stimată Doamnă/Stimate Domn …,
Paragraf
ambasada/consulatul general/consulatul/[altă autoritate competentă] … din … [în numele (denumirea statului membru reprezentat)];
Paragraf
[altă autoritate competentă] a …;
Paragraf
autoritățile însărcinate cu verificarea persoanelor la …
Paragraf
a/au
Paragraf
examinat cererea dumneavoastră;
Paragraf
examinat viza dumneavoastră, numărul: …, eliberată la: … [data/luna/anul].
Paragraf
Decizia se bazează pe motivul (motivele) de mai jos:
Paragraf
a fost prezentat un document de călătorie fals, contrafăcut sau falsificat
Paragraf
nu s-a prezentat justificarea scopului și a condițiilor privind șederea preconizată
Paragraf
nu ați făcut dovada unor mijloace de întreținere suficiente pentru durata șederii preconizate sau pentru întoarcerea în țara de origine ori de reședință sau pentru tranzitul către o țară terță în care este sigur că veți fi primit(ă)
Paragraf
nu ați făcut dovada că sunteți în măsură să dobândiți în mod legal mijloace de întreținere suficiente pentru durata șederii preconizate sau pentru întoarcerea în țara de origine ori de reședință sau pentru tranzitul către o țară terță în care este sigur că veți fi primit(ă)
Paragraf
ați petrecut deja 90 de zile în cursul perioadei curente de 180 de zile pe teritoriul statelor membre pe baza unei vize uniforme sau a unei vize cu valabilitate teritorială limitată
Paragraf
s-a emis o semnalare în Sistemul de informații Schengen (SIS) în scopul refuzării intrării de către … (se precizează statul membru)
Paragraf
unul sau mai multe state membre consideră că reprezentați o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității interne
Paragraf
unul sau mai multe state membre consideră că reprezentați o amenințare pentru sănătatea publică, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 21 din Regulamentul (UE) 2016/399 (Codul frontierelor Schengen)
Paragraf
unul sau mai multe state membre consideră că reprezentați o amenințare la adresa relațiilor lor internaționale
Paragraf
informațiile prezentate cu privire la justificarea scopului și a condițiilor șederii preconizate nu sunt fiabile
Paragraf
există îndoieli întemeiate referitoare la fiabilitatea declarațiilor făcute în ceea ce privește … (precizați)
Paragraf
există îndoieli întemeiate referitoare la fiabilitatea documentelor justificative, la autenticitatea documentelor justificative sau la veridicitatea conținutului acestora
Paragraf
există îndoieli întemeiate referitoare la intenția dumneavoastră de a părăsi teritoriul statelor membre înainte de expirarea vizei
Paragraf
nu s-au prezentat dovezi suficiente potrivit cărora nu ați putut solicita o viză anterior, justificându-se astfel solicitarea unei vize la frontieră
Paragraf
nu ați prezentat nicio justificare privind scopul și condițiile tranzitului aeroportuar preconizat
Paragraf
nu ați făcut dovada că dețineți o asigurare medicală de călătorie corespunzătoare și valabilă
Paragraf
revocarea vizei a fost solicitată de titularul acesteia.
Paragraf
Revocarea unei vize din acest motiv nu poate face obiectul unei căi de atac.
Paragraf
Observații suplimentare:
Paragraf
Paragraf
Paragraf
Paragraf
Paragraf
Paragraf
Puteți introduce o cale de atac împotriva deciziei de refuzare/anulare/revocare a vizei.
Paragraf
Normele privind introducerea unei căi de atac împotriva deciziilor de refuzare/anulare/revocare a unei vize sunt prevăzute în (trimitere la dreptul intern):
Paragraf
Paragraf
Autoritatea competentă la care poate fi introdusă calea de atac (date de contact):
Paragraf
Paragraf
Informații cu privire la procedura care trebuie urmată se găsesc la (date de contact):
Paragraf
Paragraf
Calea de atac trebuie introdusă în termen de (a se preciza termenul-limită):
Paragraf
Paragraf
Data și ștampila ambasadei/consulatului general/consulatului/autorităților însărcinate cu verificarea persoanelor/altor autorități competente:
Paragraf
Semnătura persoanei vizate: …
Paragraf
Dacă dreptul intern prevede acest lucru.

Punctul 1

Litera ☐
a fost prezentat un document de călătorie fals, contrafăcut sau falsificat

Punctul 2

Litera ☐
nu s-a prezentat justificarea scopului și a condițiilor privind șederea preconizată

Punctul 3

Litera ☐
nu ați făcut dovada unor mijloace de întreținere suficiente pentru durata șederii preconizate sau pentru întoarcerea în țara de origine ori de reședință sau pentru tranzitul către o țară terță în care este sigur că veți fi primit(ă)

Punctul 4

Litera ☐
nu ați făcut dovada că sunteți în măsură să dobândiți în mod legal mijloace de întreținere suficiente pentru durata șederii preconizate sau pentru întoarcerea în țara de origine ori de reședință sau pentru tranzitul către o țară terță în care este sigur că veți fi primit(ă)

Punctul 5

Litera ☐
ați petrecut deja 90 de zile în cursul perioadei curente de 180 de zile pe teritoriul statelor membre pe baza unei vize uniforme sau a unei vize cu valabilitate teritorială limitată

Punctul 6

Litera ☐
s-a emis o semnalare în Sistemul de informații Schengen (SIS) în scopul refuzării intrării de către … (se precizează statul membru)

Punctul 7

Litera ☐
unul sau mai multe state membre consideră că reprezentați o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității interne

Punctul 8

Litera ☐
unul sau mai multe state membre consideră că reprezentați o amenințare pentru sănătatea publică, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 21 din Regulamentul (UE) 2016/399 (Codul frontierelor Schengen)

Punctul 9

Litera ☐
unul sau mai multe state membre consideră că reprezentați o amenințare la adresa relațiilor lor internaționale

Punctul 10

Litera ☐
informațiile prezentate cu privire la justificarea scopului și a condițiilor șederii preconizate nu sunt fiabile

Punctul 11

Litera ☐
există îndoieli întemeiate referitoare la fiabilitatea declarațiilor făcute în ceea ce privește … (precizați)

Punctul 12

Litera ☐
există îndoieli întemeiate referitoare la fiabilitatea documentelor justificative, la autenticitatea documentelor justificative sau la veridicitatea conținutului acestora

Punctul 13

Litera ☐
există îndoieli întemeiate referitoare la intenția dumneavoastră de a părăsi teritoriul statelor membre înainte de expirarea vizei

Punctul 14

Litera ☐
nu s-au prezentat dovezi suficiente potrivit cărora nu ați putut solicita o viză anterior, justificându-se astfel solicitarea unei vize la frontieră

Punctul 15

Litera ☐
nu ați prezentat nicio justificare privind scopul și condițiile tranzitului aeroportuar preconizat

Punctul 16

Litera ☐
nu ați făcut dovada că dețineți o asigurare medicală de călătorie corespunzătoare și valabilă

Punctul 17

Litera ☐
revocarea vizei a fost solicitată de titularul acesteia.
Litera ☐
a fost prezentat un document de călătorie fals, contrafăcut sau falsificat
Litera ☐
nu s-a prezentat justificarea scopului și a condițiilor privind șederea preconizată
Litera ☐
nu ați făcut dovada unor mijloace de întreținere suficiente pentru durata șederii preconizate sau pentru întoarcerea în țara de origine ori de reședință sau pentru tranzitul către o țară terță în care este sigur că veți fi primit(ă)
Litera ☐
nu ați făcut dovada că sunteți în măsură să dobândiți în mod legal mijloace de întreținere suficiente pentru durata șederii preconizate sau pentru întoarcerea în țara de origine ori de reședință sau pentru tranzitul către o țară terță în care este sigur că veți fi primit(ă)
Litera ☐
ați petrecut deja 90 de zile în cursul perioadei curente de 180 de zile pe teritoriul statelor membre pe baza unei vize uniforme sau a unei vize cu valabilitate teritorială limitată
Litera ☐
s-a emis o semnalare în Sistemul de informații Schengen (SIS) în scopul refuzării intrării de către … (se precizează statul membru)
Litera ☐
unul sau mai multe state membre consideră că reprezentați o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității interne
Litera ☐
unul sau mai multe state membre consideră că reprezentați o amenințare pentru sănătatea publică, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 21 din Regulamentul (UE) 2016/399 (Codul frontierelor Schengen)
Litera ☐
unul sau mai multe state membre consideră că reprezentați o amenințare la adresa relațiilor lor internaționale
Litera ☐
informațiile prezentate cu privire la justificarea scopului și a condițiilor șederii preconizate nu sunt fiabile
Litera ☐
există îndoieli întemeiate referitoare la fiabilitatea declarațiilor făcute în ceea ce privește … (precizați)
Litera ☐
există îndoieli întemeiate referitoare la fiabilitatea documentelor justificative, la autenticitatea documentelor justificative sau la veridicitatea conținutului acestora
Litera ☐
există îndoieli întemeiate referitoare la intenția dumneavoastră de a părăsi teritoriul statelor membre înainte de expirarea vizei
Litera ☐
nu s-au prezentat dovezi suficiente potrivit cărora nu ați putut solicita o viză anterior, justificându-se astfel solicitarea unei vize la frontieră
Litera ☐
nu ați prezentat nicio justificare privind scopul și condițiile tranzitului aeroportuar preconizat
Litera ☐
nu ați făcut dovada că dețineți o asigurare medicală de călătorie corespunzătoare și valabilă
Litera ☐
revocarea vizei a fost solicitată de titularul acesteia.
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 7
ANEXA IV
Anexa 8
ANEXA X
Paragraf
LISTA CERINȚELOR MINIME CARE TREBUIE INCLUSE ÎN INSTRUMENTUL JURIDIC ÎN CAZUL COOPERĂRII CU PRESTATORI EXTERNI DE SERVICII
Paragraf
Instrumentul juridic:
Paragraf
enumeră sarcinile care trebuie efectuate de prestatorul extern de servicii, în conformitate cu articolul 43 alineatul (6) din prezentul regulament;
Paragraf
indică locațiile în care prestatorul extern de servicii urmează să își desfășoare activitatea și consulatul la care se referă fiecare centru de depunere a cererilor;
Paragraf
enumeră serviciile acoperite de taxa pentru servicii obligatorie;
Paragraf
solicită prestatorului extern de servicii să informeze în mod clar publicul cu privire la faptul că alte taxe acoperă servicii opționale.
Paragraf
În raport cu îndeplinirea sarcinilor sale, prestatorul extern de servicii are următoarele obligații în ceea ce privește protecția datelor:
Paragraf
previne, în orice moment, orice citire, copiere, modificare sau ștergere neautorizată a datelor, în special în timpul transmiterii acestora către consulatul statului (statelor) membru (membre) competent(e) în ceea ce privește prelucrarea unei cereri;
Paragraf
în conformitate cu instrucțiunile primite de la statul (statele) membru (membre) în cauză, transmite datele:
Paragraf
pe cale electronică, în formă criptată, sau
Paragraf
fizic, într-un mod securizat;
Paragraf
transmite datele în cel mai scurt timp posibil:
Paragraf
cel puțin o dată pe săptămână, în cazul datelor transferate fizic,
Paragraf
în cazul datelor criptate transferate pe cale electronică, cel târziu la sfârșitul zilei în care s-a realizat colectarea acestora;
Paragraf
asigură mijloace adecvate de urmărire a fiecărui dosar de cerere către și de la consulat;
Paragraf
șterge datele după cel târziu șapte zile de la transmiterea acestora și se asigură că se păstrează numai numele și datele de contact ale solicitantului, în vederea demersurilor necesare pentru programare, precum și numărul pașaportului, până în momentul în care i se înapoiază pașaportul solicitantului și că, ulterior, după cinci zile acestea sunt șterse;
Paragraf
asigură toate măsurile de securitate tehnice și organizatorice necesare în vederea protejării datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale sau a pierderii accidentale, a modificării, a divulgării sau a accesului neautorizat, în special în cazul în care cooperarea implică transmiterea dosarelor și a datelor către consulatul statului (statelor) membru (membre) în cauză, precum și împotriva oricăror alte forme de prelucrare ilegală a datelor cu caracter personal;
Paragraf
prelucrează datele exclusiv în scopul prelucrării datelor cu caracter personal ale solicitanților în numele statului (statelor) membru (membre) în cauză;
Paragraf
aplică standarde de protecție a datelor cel puțin echivalente cu cele prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679;
Paragraf
le furnizează solicitanților informațiile necesare în temeiul articolului 37 din Regulamentul VIS.
Paragraf
În raport cu îndeplinirea sarcinilor sale, prestatorul extern de servicii are următoarele obligații în ceea ce privește conduita personalului:
Paragraf
se asigură că personalul său este format în mod corespunzător;
Paragraf
se asigură că, în îndeplinirea sarcinilor care îi revin, personalul său:
Paragraf
întâmpină cu amabilitate solicitanții;
Paragraf
respectă demnitatea și integritatea umană a solicitanților, nu fac discriminări pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală; și
Paragraf
respectă normele de confidențialitate; respectivele norme se aplică și după ce membrii personalului și-au încetat activitatea sau după suspendarea ori încetarea instrumentului juridic;
Paragraf
asigură identificarea în orice moment a personalului care lucrează pentru prestatorul extern de servicii;
Paragraf
dovedește că personalul său nu are antecedente penale și deține competențele necesare.
Paragraf
În ceea ce privește verificarea îndeplinirii sarcinilor sale, prestatorul extern de servicii:
Paragraf
asigură accesul personalului mandatat de statul (statele) membru (membre) în cauză la sediul său, în orice moment, fără notificare prealabilă, în special în scopul efectuării unor inspecții;
Paragraf
asigură posibilitatea accesului de la distanță la sistemul său de programare în scopul efectuării unor inspecții;
Paragraf
asigură utilizarea unor metode de monitorizare pertinente (de exemplu, solicitanți de probă; cameră web);
Paragraf
asigură accesul autorității naționale pentru protecția datelor a statului membru la dovezi privind respectarea normelor în materie de protecție a datelor, inclusiv a obligațiilor de raportare, a auditurilor externe și a controalelor prin sondaj periodice;
Paragraf
raportează imediat în scris statului (statelor) membru (membre) în cauză orice încălcare a securității sau orice reclamație din partea solicitanților cu privire la utilizarea necorespunzătoare a datelor sau la accesul neautorizat la date și colaborează cu statul (statele) membru (membre) în cauză pentru a găsi o soluție și a răspunde prompt reclamațiilor din partea solicitanților.
Paragraf
În ceea ce privește cerințele generale, prestatorul extern de servicii:
Paragraf
acționează în conformitate cu instrucțiunile statului (statelor) membru (membre) competent(e) în ceea ce privește prelucrarea cererilor;
Paragraf
adoptă măsuri anticorupție adecvate (de exemplu, remunerarea corespunzătoare a personalului; cooperarea în selecționarea membrilor personalului angajat pentru realizarea sarcinii; regula minimum două persoane; principiul rotației);
Paragraf
respectă pe deplin dispozițiile instrumentului juridic, care conține o clauză suspensivă sau de încetare a contractului, în special în cazul încălcării normelor stabilite, precum și o clauză de revizuire menită să asigure că instrumentul juridic reflectă bunele practici.
Litera A
Instrumentul juridic:
Litera a
enumeră sarcinile care trebuie efectuate de prestatorul extern de servicii, în conformitate cu articolul 43 alineatul (6) din prezentul regulament;
Litera b
indică locațiile în care prestatorul extern de servicii urmează să își desfășoare activitatea și consulatul la care se referă fiecare centru de depunere a cererilor;
Litera c
enumeră serviciile acoperite de taxa pentru servicii obligatorie;
Litera d
solicită prestatorului extern de servicii să informeze în mod clar publicul cu privire la faptul că alte taxe acoperă servicii opționale.
Litera B
În raport cu îndeplinirea sarcinilor sale, prestatorul extern de servicii are următoarele obligații în ceea ce privește protecția datelor:
Litera a
previne, în orice moment, orice citire, copiere, modificare sau ștergere neautorizată a datelor, în special în timpul transmiterii acestora către consulatul statului (statelor) membru (membre) competent(e) în ceea ce privește prelucrarea unei cereri;
Litera b
în conformitate cu instrucțiunile primite de la statul (statele) membru (membre) în cauză, transmite datele:
Litera
pe cale electronică, în formă criptată, sau
Litera
fizic, într-un mod securizat;
Litera c
transmite datele în cel mai scurt timp posibil:
Litera
cel puțin o dată pe săptămână, în cazul datelor transferate fizic,
Litera
în cazul datelor criptate transferate pe cale electronică, cel târziu la sfârșitul zilei în care s-a realizat colectarea acestora;
Litera d
asigură mijloace adecvate de urmărire a fiecărui dosar de cerere către și de la consulat;
Litera e
șterge datele după cel târziu șapte zile de la transmiterea acestora și se asigură că se păstrează numai numele și datele de contact ale solicitantului, în vederea demersurilor necesare pentru programare, precum și numărul pașaportului, până în momentul în care i se înapoiază pașaportul solicitantului și că, ulterior, după cinci zile acestea sunt șterse;
Litera f
asigură toate măsurile de securitate tehnice și organizatorice necesare în vederea protejării datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale sau a pierderii accidentale, a modificării, a divulgării sau a accesului neautorizat, în special în cazul în care cooperarea implică transmiterea dosarelor și a datelor către consulatul statului (statelor) membru (membre) în cauză, precum și împotriva oricăror alte forme de prelucrare ilegală a datelor cu caracter personal;
Litera g
prelucrează datele exclusiv în scopul prelucrării datelor cu caracter personal ale solicitanților în numele statului (statelor) membru (membre) în cauză;
Litera h
aplică standarde de protecție a datelor cel puțin echivalente cu cele prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679;
Litera i
le furnizează solicitanților informațiile necesare în temeiul articolului 37 din Regulamentul VIS.
Litera
pe cale electronică, în formă criptată, sau
Litera
fizic, într-un mod securizat;
Litera
cel puțin o dată pe săptămână, în cazul datelor transferate fizic,
Litera
în cazul datelor criptate transferate pe cale electronică, cel târziu la sfârșitul zilei în care s-a realizat colectarea acestora;
Litera C
În raport cu îndeplinirea sarcinilor sale, prestatorul extern de servicii are următoarele obligații în ceea ce privește conduita personalului:
Litera a
se asigură că personalul său este format în mod corespunzător;
Litera b
se asigură că, în îndeplinirea sarcinilor care îi revin, personalul său:
Litera
întâmpină cu amabilitate solicitanții;
Litera
respectă demnitatea și integritatea umană a solicitanților, nu fac discriminări pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală; și
Litera
respectă normele de confidențialitate; respectivele norme se aplică și după ce membrii personalului și-au încetat activitatea sau după suspendarea ori încetarea instrumentului juridic;
Litera c
asigură identificarea în orice moment a personalului care lucrează pentru prestatorul extern de servicii;
Litera d
dovedește că personalul său nu are antecedente penale și deține competențele necesare.
Litera
întâmpină cu amabilitate solicitanții;
Litera
respectă demnitatea și integritatea umană a solicitanților, nu fac discriminări pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală; și
Litera
respectă normele de confidențialitate; respectivele norme se aplică și după ce membrii personalului și-au încetat activitatea sau după suspendarea ori încetarea instrumentului juridic;
Litera D
În ceea ce privește verificarea îndeplinirii sarcinilor sale, prestatorul extern de servicii:
Litera a
asigură accesul personalului mandatat de statul (statele) membru (membre) în cauză la sediul său, în orice moment, fără notificare prealabilă, în special în scopul efectuării unor inspecții;
Litera b
asigură posibilitatea accesului de la distanță la sistemul său de programare în scopul efectuării unor inspecții;
Litera c
asigură utilizarea unor metode de monitorizare pertinente (de exemplu, solicitanți de probă; cameră web);
Litera d
asigură accesul autorității naționale pentru protecția datelor a statului membru la dovezi privind respectarea normelor în materie de protecție a datelor, inclusiv a obligațiilor de raportare, a auditurilor externe și a controalelor prin sondaj periodice;
Litera e
raportează imediat în scris statului (statelor) membru (membre) în cauză orice încălcare a securității sau orice reclamație din partea solicitanților cu privire la utilizarea necorespunzătoare a datelor sau la accesul neautorizat la date și colaborează cu statul (statele) membru (membre) în cauză pentru a găsi o soluție și a răspunde prompt reclamațiilor din partea solicitanților.
Litera E