Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare și de reînnoire a unei astfel de autorizații.
2
Saccharomyces cerevisiae CNCM I-1077 a fost autorizat pentru o perioadă de 10 ani ca aditiv în hrana oilor de lapte și a caprelor de lapte prin Regulamentul (CE) nr. 226/2007 al Comisiei.
3
În conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, titularul autorizației respective a depus o cerere de reînnoire a autorizației pentru Saccharomyces cerevisiae CNCM I-1077 ca aditiv în hrana oilor de lapte și a caprelor de lapte, solicitând ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria aditivi zootehnici. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
4
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a concluzionat în avizul său din 5 iulie 2018 că solicitantul a furnizat date care demonstrează că aditivul respectă condițiile de autorizare.
5
Evaluarea Saccharomyces cerevisiae CNCM I-1077 arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, autorizarea acestui aditiv ar trebui să fie reînnoită, conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament.
6
Ca urmare a reînnoirii autorizației pentru Saccharomyces cerevisiae CNCM I-1077 ca aditiv pentru hrana animalelor în condițiile stabilite în anexa la prezentul regulament, Regulamentul (CE) nr. 226/2007 ar trebui abrogat.
7
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Paragraf
Autorizarea aditivului menționat în anexă, aparținând categoriei aditivi zootehnici și grupei funcționale stabilizatori ai florei intestinale, se reînnoiește sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa respectivă.
Articolul 2
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 226/2007 se abrogă.
Articolul 3
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 27 mai 2019.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1