Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora și de abrogare a Directivei 2009/40/CE, în special articolul 4 alineatul (3),
1
În conformitate cu Directiva 2014/45/UE, pentru a facilita inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora, Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare care să definească setul de informații tehnice necesare pentru elementele care trebuie testate și cu privire la utilizarea metodelor de testare recomandate.
2
Anexa I la Directiva 2014/45/UE stabilește numărul minim de elemente care trebuie testate, standardele minime care trebuie utilizate și metodele de testare recomandate.
3
Pentru a facilita inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora, Comisia ar trebui să adopte, de asemenea, norme detaliate privind formatul datelor și procedurile de accesare a informațiilor tehnice relevante.
4
Statele membre pot exclude de la inspecția tehnică vehiculele cu două sau trei roți – categoriile de vehicule L3e, L4e, L5e și L7e cu o capacitate cilindrică de peste 125 cm3 – dacă au fost puse în aplicare măsuri alternative eficiente de siguranță rutieră. Cu toate acestea, pentru a facilita introducerea și armonizarea inspecției tehnice a unor astfel de vehicule, ar trebui să se definească, de asemenea, un set de informații în scop de orientare.
5
Obligațiile și cerințele prevăzute în prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor și cerințelor prevăzute în Regulamentele (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului.
6
Producătorilor ar trebui să li se acorde timp suficient pentru a pune în aplicare soluțiile online necesare pentru a pune informațiile tehnice la dispoziția centrelor de inspecție tehnică și a autorităților competente relevante.
7
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt adoptate în conformitate cu avizul comitetului instituit în baza articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2014/45/UE,
Articolul 1
Obiect
Alineatul 1
Prezentul regulament stabilește inspecțiile tehnice periodice ale autovehiculelor și ale remorcilor acestora:
Litera a
setul de informații tehnice privind echipamentul de frânare, direcția, vizibilitatea, lămpile, dispozitivele reflectorizante, sistemul electric, punțile, jantele, anvelopele, suspensia, șasiul, accesoriile șasiului, alte echipamente și elemente poluante necesare pentru inspecțiile tehnice ale elementelor care trebuie testate și privind utilizarea metodelor de testare recomandate, în conformitate cu punctul 3 al anexei I la Directiva 2014/45/UE, și
Litera b
normele detaliate privind formatul datelor și procedurile de acces la informațiile tehnice relevante.
Articolul 2
Domeniu de aplicare
Paragraf
Prezentul regulament se aplică vehiculelor supuse inspecției tehnice în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2014/45/UE, care sunt înmatriculate sau puse în circulație pentru prima dată într-un stat membru de la 20 mai 2018.
Articolul 3
Definiții
Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
Punctul 1
producător înseamnă orice persoană fizică sau juridică, astfel cum este definită în Regulamentele (UE) nr. 167/2013 și (UE) nr. 168/2013 ale Parlamentului European și ale Consiliului și Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului;
Punctul 2
reprezentant al producătorului înseamnă orice persoană fizică sau juridică, astfel cum este definită în Regulamentele (UE) nr. 167/2013 și (UE) nr. 168/2013 și Directiva 2007/46/CE;
Punctul 3
citibil automat înseamnă direct utilizabil de către un computer;
Punctul 4
informații referitoare la reparare și întreținere înseamnă informațiile astfel cum sunt definite în Regulamentele (UE) nr. 167/2013 și (UE) nr. 168/2013 și Directiva 2007/46/CE;
Punctul 5
înmatriculare înseamnă autorizația administrativă de punere în exploatare în traficul rutier a unui vehicul, astfel cum este definită la articolul 2 litera (b) din Directiva 1999/37/CE a Consiliului.
Articolul 4
Informații tehnice ale vehiculelor
Paragraf
Informațiile tehnice necesare pentru efectuarea inspecției tehnice sunt prezentate în anexa la prezentul regulament.
Articolul 5
Proceduri de acces la informațiile tehnice ale vehiculelor
Alineatul 1
Informațiile tehnice ale unui vehicul prevăzute în anexa la prezentul regulament se pun la dispoziția centrelor de inspecție și a autorităților competente relevante într-o manieră nediscriminatorie, în condiții de acces facil, nerestricționat, în timp util și în mod consecvent.
Alineatul 2
Informațiile tehnice se pun la dispoziție în termen de cel mult 6 luni de la înmatricularea sau punerea în exploatare a vehiculului. Cu toate acestea, pentru vehiculele înmatriculate sau puse în exploatare în perioada 20 mai 2018-20 noiembrie 2019, aceste informații se pun la dispoziție la data de 20 mai 2020.
Alineatul 3
Prin derogare de la alineatul (2), în cazurile prevăzute la articolul 5 alineatul (4) prima, a doua și a cincea liniuță din Directiva 2014/45/UE, producătorul furnizează informațiile tehnice centrului de inspecție tehnică și autorității competente relevante, la cerere și fără întârziere.
Alineatul 4
Producătorul furnizează modificările și completările ulterioare ale informațiilor tehnice menționate la alineatul (1) centrelor de inspecție tehnică și autorităților competente relevante în același timp cu punerea la dispoziție a modificărilor și completărilor aduse informațiilor referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor.
Alineatul 5
Informațiile tehnice se pun la dispoziție în limba sau limbile oficiale ale statului membru al centrului de inspecție tehnică sau în orice altă limbă convenită de autoritatea competentă a statului membru în cauză.
Alineatul 6
Producătorii desemnează un punct de contact responsabil cu acordarea accesului la informațiile tehnice ale vehiculului. Datele de contact ale punctului de contact se publică pe site-ul de internet al producătorului. Punctul de contact poate fi și reprezentantul producătorului.
Alineatul 7
Pentru a asigura faptul că un centru de inspecție tehnică care solicită acces la informațiile tehnice ale unui vehicul este autorizat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2014/45/UE, statele membre sau autoritățile lor competente asistă producătorul, după caz.
Articolul 6
Formatul datelor
Alineatul 1
Informațiile tehnice se pun la dispoziție de către producător pe baza numărului de identificare a vehiculului, sub formă de sursă deschisă, într-un format de date structurat:
Litera a
autorităților competente, la cerere, ca o colecție de fișiere de date utilizabile offline și citibile automat și
Litera b
centrelor de inspecție tehnică și autorităților competente prin utilizarea unei soluții online. Atunci când se utilizează o soluție online, informațiile tehnice care trebuie furnizate de către producător, în același timp cu o parte din informațiile referitoare la reparare și întreținere, pe un site de internet, se pun la dispoziție în același format de date. Alte informații tehnice ale vehiculelor se pun la dispoziție în formatul de date utilizat pentru informații similare.
Alineatul 2
Producătorul se poate abate de la cerințele definite la alineatul (1) în ceea ce privește vehiculele care sunt supuse unei omologări individuale, naționale sau de serie mică, astfel cum se menționează în Regulamentele (UE) nr. 167/2013 și (UE) nr. 168/2013 și Directiva 2007/46/CE, sau în cazul în care producătorul nu trebuie să respecte Regulamentele (UE) nr. 715/2007, (UE) nr. 167/2013 sau (UE) nr. 168/2013. Totuși, informațiile se furnizează într-un mod ușor accesibil și consecvent, astfel încât să poată fi prelucrate cu un efort rezonabil.
Alineatul 3
În cazul vehiculelor care sunt supuse omologării de tip în etape succesive, mixtă sau în mai multe etape, astfel cum se menționează în Regulamentele (UE) nr. 167/2013 și (UE) nr. 168/2013 și Directiva 2007/46/CE, producătorul responsabil de etapa respectivă a producției este responsabil de comunicarea informațiilor tehnice ale unui vehicul referitoare la un anumit sistem, componentă sau unitate tehnică separată pentru etapa respectivă la producătorul final. Producătorul final este responsabil cu comunicarea la autoritățile competente și centrele de inspecție tehnică a informațiilor tehnice privind vehiculul finit.
Alineatul 4
Alineatul (3) nu se aplică vehiculelor care primesc omologări individuale, naționale sau de serie mică, astfel cum se menționează în Regulamentele (UE) nr. 167/2013 și (UE) nr. 168/2013 și Directiva 2007/46/CE.
Articolul 7
Intrare în vigoare și aplicare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 20 mai 2020.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 17 aprilie 2019.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
GENERALITĂȚI
Paragraf
În sensul prezentei anexe, instrucțiuni de utilizare a interfeței electronice a vehiculului înseamnă informații de bază pentru diagnosticare și informații privind testele de montaj, în special:
Paragraf
Descrierea specifică pentru un vehicul a amplasării și a accesului la interfața electronică a vehiculului.
Paragraf
Informații din care să rezulte dacă sistemul specific permite interacțiunea în scop de diagnosticare (Da/Nu). Dacă da:
Paragraf
Specificații proprii unui vehicul cu privire la sistemul și la protocoalele de interconectare
Paragraf
Specificații proprii unui vehicul cu privire la parametrii de comunicare ai sistemului/funcției inspectate
Paragraf
Informații proprii unui vehicul cu privire la sistemul instalat inițial.
Paragraf
Informațiile tehnice ale vehiculelor privind vehiculele de categoria L și vehiculele din afara domeniului de aplicare al Directivei 2014/45/UE sunt indicate orientativ.
Paragraf
IFORMAȚII PENTRU INSPECȚIA TEHNICĂ
Paragraf
NOTE:
Paragraf
Cerințele sunt stabilite prin omologarea de tip la data omologării, a primei înmatriculări sau a primei puneri în circulație, precum și prin obligațiile privind postechiparea sau prin dreptul intern al țării de înmatriculare. Aceste motive de respingere se aplică numai în cazul în care a fost verificată conformitatea cu cerințele.
Paragraf
(X) identifică elementele referitoare la starea vehiculului și la caracterul adecvat al utilizării acestuia pe carosabil, dar care nu sunt considerate esențiale pentru o inspecție tehnică.
Litera I.1
Descrierea specifică pentru un vehicul a amplasării și a accesului la interfața electronică a vehiculului.
Litera I.2
Informații din care să rezulte dacă sistemul specific permite interacțiunea în scop de diagnosticare (Da/Nu). Dacă da:
Litera I.2.1
Specificații proprii unui vehicul cu privire la sistemul și la protocoalele de interconectare
Litera I.2.2
Specificații proprii unui vehicul cu privire la parametrii de comunicare ai sistemului/funcției inspectate
Litera I.3
Informații proprii unui vehicul cu privire la sistemul instalat inițial.
Litera I.2.1
Specificații proprii unui vehicul cu privire la sistemul și la protocoalele de interconectare
Litera I.2.2
Specificații proprii unui vehicul cu privire la parametrii de comunicare ai sistemului/funcției inspectate
Tabel 1
Tabelul 1