AcasăLegislație UE32019R0555

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/555 al Comisiei din 5 aprilie 2019 de modificare pentru a 298-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu organizațiile ISIL (Da'esh) și Al-Qaida

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:05.04.2019
În vigoare din:09.04.2019
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu organizațiile ISIL (Da'esh) și Al-Qaida, în special articolul 7 alineatul (1) litera (a) și articolul 7a alineatul (5),
1
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 conține lista persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului respectiv.
2
La 29 martie 2019, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a decis să modifice șase mențiuni de pe lista sa de persoane, grupuri și entități cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice.
3
Una dintre mențiunile modificate de Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a vizat doar o modificare ce nu necesită a fi transpusă în Regulamentul (CE) nr. 881/2002.
4
Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 ar trebui modificată în consecință,

Articolul 1

Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 5 aprilie 2019.Pentru Comisie,Pentru Președinte,Șeful Serviciului Instrumente de Politică Externă
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului se modifică după cum urmează:
Paragraf
Datele de identificare pentru următoarea mențiune de la rubrica Persoane fizice se modifică după cum urmează:
Paragraf
Sayf-Al Adl [alias (a) Mohammed Salahaldin Abd El Halim Zidan. Data nașterii: 11.4.1963. Locul nașterii: guvernoratul Monufia, Egipt. Cetățenia: egipteană; (b) Muhamad Ibrahim Makkawi. Data nașterii: (i) 11.4.1960, (ii) 11.4.1963. Locul nașterii: Egipt. Cetățenia: egipteană; (c) Ibrahim al-Madani; (d) Saif Al-'Adil; (e) Sef al Adel]. Data nașterii: 11.4.1963. Locul nașterii: guvernoratul Monufia, Egipt. Cetățenia: egipteană. Data desemnării menționate la articolul 7d alineatul (2) litera (i): 25.1.2001.

se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Mohammed Salahaldin Abd El Halim Zidane [alias (a) Sayf-Al Adl. Data nașterii: 11.4.1963. Locul nașterii: guvernoratul Monufia, Egipt. Cetățenia: egipteană; (b) Muhamad Ibrahim Makkawi. Data nașterii: (i) 11.4.1960, (ii) 11.4.1963. Locul nașterii: Egipt. Cetățenia: egipteană; (c) Ibrahim al-Madani; (d) Saif Al-'Adil; (e) Sef al Adel]. Data nașterii: (i) 11.4.1963, (ii) 11.4.1960. Locul nașterii: guvernoratul Monufia, Egipt. Cetățenia: egipteană. Alte informații: responsabil cu securitatea lui Usama bin Laden (decedat). Păr: închis la culoare. Ochi: de culoare închisă. Data desemnării menționate la articolul 7d alineatul (2) litera (i): 25.1.2001.
Paragraf
Mohammed Salahaldin Abd El Halim Zidane [alias (a) Sayf-Al Adl. Data nașterii: 11.4.1963. Locul nașterii: guvernoratul Monufia, Egipt. Cetățenia: egipteană; (b) Muhamad Ibrahim Makkawi. Data nașterii: (i) 11.4.1960, (ii) 11.4.1963. Locul nașterii: Egipt. Cetățenia: egipteană; (c) Ibrahim al-Madani; (d) Saif Al-'Adil; (e) Sef al Adel]. Data nașterii: (i) 11.4.1963, (ii) 11.4.1960. Locul nașterii: guvernoratul Monufia, Egipt. Cetățenia: egipteană. Alte informații: responsabil cu securitatea lui Usama bin Laden (decedat). Păr: închis la culoare. Ochi: de culoare închisă. Data desemnării menționate la articolul 7d alineatul (2) litera (i): 25.1.2001.
Paragraf
Datele de identificare pentru următoarea mențiune de la rubrica Persoane fizice se modifică după cum urmează:
Paragraf
Yassin Syawal [alias (a) Salim Yasin, (b) Yasin Mahmud Mochtar, (c) Abdul Hadi Yasin, (d) Muhamad Mubarok, (e) Muhammad Syawal, (f) Yassin Sywal, (g) Abu Seta, (h) Mahmud, (i) Abu Muamar, (j) Mubarok]. Data nașterii: aproximativ 1972. Cetățenia: indoneziană. Alte informații: necapturat din decembrie 2003.

Yassin Syawal [alias (a) Salim Yasin, (b) Yasin Mahmud Mochtar, (c) Abdul Hadi Yasin, (d) Muhamad Mubarok, (e) Muhammad Syawal, (f) Yassin Sywal, (g) Abu Seta, (h) Mahmud, (i) Abu Muamar, (j) Mubarok]. Data nașterii: 3.9.1962. Locul nașterii: Makassar, Indonezia. Cetățenia: indoneziană. Alte informații: necapturat din decembrie 2003. Data desemnării menționate la articolul 7d alineatul (2) litera (i): 9.9.2003.
Paragraf
Yassin Syawal [alias (a) Salim Yasin, (b) Yasin Mahmud Mochtar, (c) Abdul Hadi Yasin, (d) Muhamad Mubarok, (e) Muhammad Syawal, (f) Yassin Sywal, (g) Abu Seta, (h) Mahmud, (i) Abu Muamar, (j) Mubarok]. Data nașterii: 3.9.1962. Locul nașterii: Makassar, Indonezia. Cetățenia: indoneziană. Alte informații: necapturat din decembrie 2003. Data desemnării menționate la articolul 7d alineatul (2) litera (i): 9.9.2003.
Paragraf
Datele de identificare pentru următoarea mențiune de la rubrica Persoane fizice se modifică după cum urmează:
Paragraf
Abid Hammadou Ghedeir [alias (a) Abdelhamid Abou Zeid, (b) Youcef Adel, (c) Abou Abdellah, (d) Abid Hammadou]. Data nașterii: aproximativ 1958. Locul nașterii: Deb-Deb, Amenas, provincia (wilaya) Illizi, Algeria. Cetățenia: algeriană. Alte informații: (a) numele mamei: Benarouba Bachira; (b) numele tatălui: Mabrouk. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 3.7.2008.

Amor Mohamed Ghedeir [alias (a) Abdelhamid Abou Zeid, (b) Youcef Adel, (c) Abou Abdellah, (d) Abid Hammadou, născut la 12 decembrie 1965, în Touggourt, provincia (wilaya) Ouargla, Algeria (astfel cum a fost menționat anterior)]. Data nașterii: aproximativ 1958. Locul nașterii: Deb-Deb, Amenas, provincia (wilaya) Illizi, Algeria. Cetățenia: algeriană. Alte informații: (a) numele mamei: Benarouba Bachira; (b) numele tatălui: Mabrouk. Alte informații: se presupune că a decedat la 24 februarie 2013. Data desemnării menționate la articolul 7d alineatul (2) litera (i): 3.7.2008.
Paragraf
Amor Mohamed Ghedeir [alias (a) Abdelhamid Abou Zeid, (b) Youcef Adel, (c) Abou Abdellah, (d) Abid Hammadou, născut la 12 decembrie 1965, în Touggourt, provincia (wilaya) Ouargla, Algeria (astfel cum a fost menționat anterior)]. Data nașterii: aproximativ 1958. Locul nașterii: Deb-Deb, Amenas, provincia (wilaya) Illizi, Algeria. Cetățenia: algeriană. Alte informații: (a) numele mamei: Benarouba Bachira; (b) numele tatălui: Mabrouk. Alte informații: se presupune că a decedat la 24 februarie 2013. Data desemnării menționate la articolul 7d alineatul (2) litera (i): 3.7.2008.
Paragraf
Datele de identificare pentru următoarea mențiune de la rubrica Persoane fizice se modifică după cum urmează:
Paragraf
Mohamed Lahbous [alias (a) Mohamed Ennouini, (b) Hassan, (c) Hocine]. Data nașterii: 1978. Locul nașterii: Mali. Cetățenie: maliană. Adresă: Mali. Data desemnării menționate la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 24 octombrie 2013.
Paragraf
Mohamed Lahbous [alias (a) Mohamed Ennouini, (b) Hassan, (c) Hocine]. Data nașterii: 1978. Locul nașterii: Mali. Cetățenie: maliană. Adresă: Mali. Data desemnării menționate la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 24 octombrie 2013.
Paragraf
se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Mohamed Lahbous [alias (a) Mohamed Ennouini, (b) Hassan, (c) Hocine]. Data nașterii: 1978. Locul nașterii: Mali. Cetățenia: maliană. Adresă: Mali. Alte informații: membru al Mouvement pour l'Unification et le Jihad en Afrique de l'Ouest (MUJAO). se presupune că a decedat la 14 februarie 2018. Data desemnării menționate la articolul 7d alineatul (2) litera (i): 24.10.2013.
Paragraf
Mohamed Lahbous [alias (a) Mohamed Ennouini, (b) Hassan, (c) Hocine]. Data nașterii: 1978. Locul nașterii: Mali. Cetățenia: maliană. Adresă: Mali. Alte informații: membru al Mouvement pour l'Unification et le Jihad en Afrique de l'Ouest (MUJAO). se presupune că a decedat la 14 februarie 2018. Data desemnării menționate la articolul 7d alineatul (2) litera (i): 24.10.2013.
Paragraf
Datele de identificare pentru următoarea mențiune de la rubrica Persoane fizice se modifică după cum urmează:
Paragraf
Nusret Imamovic (alias Nusret Sulejman Imamovic). Data nașterii: (a) 26.9.1971, (b) 26.9.1977. Cetățenia: Bosnia și Herțegovina. Pașaport nr.: (a) 349054 (numărul de pașaport eliberat de Bosnia și Herțegovina), (b) 3490054 (numărul de pașaport eliberat de Bosnia și Herțegovina). Adresa: Republica Arabă Siriană (locația din septembrie 2015). Data desemnării menționată la articolul 7d alineatul (2) punctul (i): 29.2.2016.

Nusret Imamovic (alias Nusret Sulejman Imamovic). Data nașterii: (a) 26.9.1971, (b) 26.9.1977. Locul nașterii: Miljanovci, municipalitatea Kalesija, Bosnia. Cetățenia: Bosnia și Herțegovina. Pașaport nr.: (a) 349054 (numărul de pașaport eliberat de Bosnia și Herțegovina), (b) 3490054 (numărul de pașaport eliberat de Bosnia și Herțegovina). Adresa: Republica Arabă Siriană (locația din septembrie 2015). Data desemnării menționate la articolul 7d alineatul (2) litera (i): 29.2.2016.

Punctul 1
Datele de identificare pentru următoarea mențiune de la rubrica Persoane fizice se modifică după cum urmează:
Punctul 2

Punctul 3

Punctul 4

Punctul 5