Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare, în special articolul 1 alineatul (4),
1
În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, orice mențiune asociată produselor alimentare care declară, sugerează sau implică existența unei relații între o categorie de produse alimentare, un produs alimentar sau unul dintre constituenții săi și sănătate trebuie considerată ca fiind o mențiune de sănătate și, prin urmare, trebuie să fie în conformitate cu regulamentul respectiv.
2
Articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede o posibilă derogare de la normele aplicabile în temeiul articolului 1 alineatul (3) din regulamentul respectiv în cazul descriptorilor generici (denumirilor generice) care au fost utilizați (utilizate) în mod tradițional pentru a indica o particularitate a unei categorii de produse alimentare sau de băuturi ce ar putea avea efecte asupra sănătății umane.
3
Cererile de utilizare a unui termen ca descriptor generic pot fi transmise de către operatorii din sectorul alimentar autorității naționale competente dintr-un stat membru destinatar.
4
În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 907/2013 al Comisiei de stabilire a normelor pentru cererile privind utilizarea descriptorilor generici (denumirilor generice), o cerere valabilă ar trebui să fie transmisă Comisiei și tuturor statelor membre; statele membre vizate de cerere îi comunică Comisiei avizele lor în acest sens.
5
După primirea unei cereri valabile și a avizelor statelor membre în cauză, Comisia poate iniția procedura de aprobare a descriptorului generic în conformitate cu articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006.
6
La 13 aprilie 2015, autoritatea competentă austriacă a transmis Comisiei o cerere din partea Asociației industriilor alimentare din Austria, prezentată în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, pentru utilizarea termenilor Hustenbonbon și Hustenstopper ca descriptori generici în Austria.
7
La 13 aprilie 2015, autoritatea competentă austriacă a transmis Comisiei o cerere din partea societății Drapal GmbH, prezentată în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, pentru utilizarea termenului Hustenzuckerl ca descriptor generic în Austria.
8
La 19 mai 2015, autoritatea germană competentă a transmis Comisiei o cerere din partea Asociației industriei dulciurilor din Germania, prezentată în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, pentru utilizarea termenului Brust-Caramellen ca descriptor generic în Germania și în Austria.
9
La 29 mai 2015, autoritatea germană competentă a transmis Comisiei o cerere din partea societății SOLDAN Holding + Bonbonspezialitäten GmbH și a Asociației industriei dulciurilor din Germania, prezentată în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, pentru utilizarea termenului Hustenmischung ca descriptor generic în Germania.
10
La 8 iunie 2015, autoritatea germană competentă a transmis Comisiei o cerere din partea societății SOLDAN Holding + Bonbonspezialitäten GmbH, prezentată în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, pentru utilizarea termenului Hustenperle ca descriptor generic în Germania.
11
La 18 iunie 2015, autoritatea germană competentă a transmis Comisiei două cereri din partea societății SOLDAN Holding + Bonbonspezialitäten GmbH și a Asociației industriei dulciurilor din Germania, prezentate în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, pentru utilizarea termenilor Halsbonbon și keelpastille ca descriptori generici în Germania (Halsbonbon) și în Țările de Jos (keelpastille).
12
La 18 noiembrie 2015, autoritatea germană competentă a transmis Comisiei trei cereri din partea societăților SOLDAN Holding + Bonbonspezialitäten GmbH și Josef Mack GmbH & Co. KG și a Asociației industriei dulciurilor din Germania, prezentate în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, pentru utilizarea termenilor Hustenbonbon, hoestbonbon, rebuçados para a tosse și cough drops ca descriptori generici în Germania și în Austria (Hustenbonbon), în Țările de Jos (hoestbonbon), în Portugalia (rebuçados para a tosse) și în Regatul Unit (cough drops).
13
Autoritățile competente din Austria și din Germania au comunicat cererile tuturor celorlalte state membre. Autoritățile competente din statele membre în cauză au comunicat Comisiei avizele lor cu privire la cereri.
14
Termenii Hustenbonbon, Hustenstopper, Hustenzuckerl, Brust-Caramellen, Hustenmischung, Hustenperle, Halsbonbon, keelpastille, hoestbonbon, rebuçados para a tosse și cough drops intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, deoarece pot implica existența unei relații între produsele alimentare cărora li se aplică și sănătate.
15
Cu toate acestea, au fost furnizate dovezi potrivit cărora acești termeni au fost utilizați în mod tradițional în Germania și în Austria (Hustenbonbon, Brust-Caramellen), în Germania (Halsbonbon, Hustenmischung și Hustenperle), în Austria (Hustenstopper și Hustenzuckerl), în Țările de Jos (keelpastille și hoestbonbon), în Portugalia (rebuçados para a tosse) și în Regatul Unit (cough drops), în sensul articolului 1 alineatul (4) din regulamentul menționat, ca descriptori generici pentru a descrie o categorie de bomboane pe bază de zaharuri, precum și variante fără zahăr și cu conținut caloric redus pe bază de îndulcitori (polioli și/sau îndulcitori intenși) care conțin extracte de ierburi, de fructe sau de alte substanțe vegetale, precum mentolul, miere sau malț.
16
În special, termenii Hustenbonbon, Brust-Caramellen, Halsbonbon, Hustenmischung, Hustenperle, Hustenstopper, Hustenzuckerl, keelpastille, hoestbonbon, rebuçados para a tosse și cough drops nu au fost utilizați în Germania, în Austria, în Țările de Jos, în Portugalia și în Regatul Unit, după caz, pentru a indica un efect asupra sănătății al acestei categorii de produse alimentare și nici nu sunt înțeleși de consumatorul mediu ca indicând un efect asupra sănătății al acestei categorii de produse alimentare.
17
Prin urmare, ar trebui să se acorde o derogare de la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 pentru utilizarea descriptorilor generici Hustenbonbon și Brust-Caramellen în Germania și în Austria, Halsbonbon, Hustenmischung și Hustenperle în Germania, Hustenstopper și Hustenzuckerl în Austria, keelpastille și hoestbonbon în Țările de Jos, rebuçados para a tosse în Portugalia și cough drops în Regatul Unit, atunci când sunt utilizați, în statul membru respectiv, în cazul bomboanelor pe bază de zaharuri, precum și al variantelor fără zahăr și cu conținut caloric redus pe bază de îndulcitori (polioli și/sau îndulcitori intenși) care conțin extracte de ierburi, de fructe sau de alte substanțe vegetale, miere sau malț.
18
La 12 ianuarie 2017, autoritatea finlandeză competentă a transmis Comisiei o cerere din partea Asociației industriilor alimentare din Finlanda, prezentată în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, pentru utilizarea termenului kurkkupastilli/halspastill ca descriptor generic în Finlanda.
19
Autoritatea finlandeză competentă a comunicat cererea tuturor celorlalte state membre; de asemenea, ea a comunicat Comisiei avizul său cu privire la cerere.
20
Termenul kurkkupastilli/halspastill intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, deoarece poate implica existența unei relații între produsele alimentare cărora li se aplică și sănătate. Cu toate acestea, au fost furnizate dovezi potrivit cărora acest termen a fost utilizat în mod tradițional în Finlanda, în sensul articolului 1 alineatul (4) din regulamentul menționat, ca descriptor generic pentru a descrie o categorie de bomboane pe bază de zaharuri, precum și variante fără zahăr și cu conținut caloric redus pe bază de îndulcitori (polioli și/sau îndulcitori intenși).
21
În special, termenul kurkkupastilli/halspastill nu a fost utilizat în Finlanda pentru a indica un efect asupra sănătății al acestei categorii de produse alimentare și nici nu este înțeles de consumatorul mediu ca indicând un efect asupra sănătății al acestei categorii de produse alimentare.
22
Prin urmare, ar trebui să se acorde o derogare de la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 pentru utilizarea descriptorului generic kurkkupastilli/halspastill, atunci când este utilizat, în Finlanda, în cazul bomboanelor tari pe bază de zaharuri, precum și al variantelor fără zahăr și cu conținut caloric redus pe bază de îndulcitori (polioli și/sau îndulcitori intenși).
23
La 13 aprilie 2015, autoritatea competentă austriacă a transmis Comisiei o cerere din partea societății Drapal GmbH, prezentată în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, pentru utilizarea termenului Hustensirup ca descriptor generic în Austria.
24
Autoritatea competentă austriacă a comunicat cererea tuturor celorlalte state membre; de asemenea, ea a comunicat Comisiei avizul său cu privire la cerere.
25
Termenul Hustensirup intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, deoarece poate implica existența unei relații între produsele alimentare cărora li se aplică și sănătate. Cu toate acestea, au fost furnizate dovezi potrivit cărora acest termen a fost utilizat în mod tradițional în Austria, în sensul articolului 1 alineatul (4) din regulamentul menționat, ca descriptor generic pentru a descrie o categorie de produse de cofetărie fabricate din soluții de zahăr, sirop de amidon, zahăr invertit și/sau miere, cu adăugarea unor ingrediente pe bază de plante, întrucât Hustensirup se referă la o categorie de produse sub formă de sirop.
26
În special, termenul Hustensirup nu a fost utilizat în Austria pentru a indica un efect asupra sănătății al acestei categorii de produse alimentare și nici nu este înțeles de consumatorul mediu ca indicând un efect asupra sănătății al acestei categorii de produse alimentare.
27
Prin urmare, ar trebui să se acorde o derogare de la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 pentru utilizarea descriptorului generic Hustensirup, atunci când este utilizat, în Austria, în cazul produselor de cofetărie fabricate din soluții de zahăr, sirop de amidon, zahăr invertit și/sau miere, cu adăugarea unor ingrediente pe bază de plante, sub formă de sirop.
28
Tipurile de zahăr destinate consumului uman sunt definite la punctul A din anexa la Directiva 2001/111/CE a Consiliului. Pentru a se asigura securitatea juridică, definițiile respective ar trebui să se aplice și în sensul prezentului regulament.
29
La 2 aprilie 2015, autoritatea competentă din Regatul Unit a transmis Comisiei o cerere din partea Asociației britanice pentru băuturi nealcoolice, prezentată în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, pentru ca termenul tonic (în limba engleză), utilizat ca parte a denumirii descriptive a unei băuturi denumite tonic water, Indian tonic water sau quinine tonic water și înlocuit în aceleași denumiri descriptive cu termenul tonique (în limba franceză), tónico sau tonica (în limbile italiană, spaniolă și portugheză), τονωτικό sau tonotiko (în limba greacă), tonik (în limbile cehă, croată, maghiară, polonă, slovacă și slovenă) și тоник (în limba bulgară), să fie utilizat ca descriptor generic în toate statele membre, cu excepția României.
30
La 30 septembrie 2015, autoritatea română competentă a transmis Comisiei o cerere din partea Asociației române pentru băuturi nealcoolice, prezentată în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, pentru ca termenul tonic (în limba engleză), utilizat ca parte a denumirii descriptive a unei băuturi denumite tonic water, Indian tonic water sau quinine tonic water și înlocuit în aceleași denumiri descriptive cu termenul tónico, tonică sau tonica (în limba română), să fie utilizat ca descriptor generic în România.
31
Autoritățile competente din Regatul Unit și din România au comunicat cererile tuturor celorlalte state membre. Statele membre au comunicat Comisiei avizele lor cu privire la aceste cereri.
32
Autoritatea elenă competentă consideră că termenii τονωτικό și tonotiko (τονωτικό cu caractere latine) sunt considerați mențiuni de sănătate în sensul Regulamentului (CE) nr. 1924/2006. Autoritatea elenă competentă consideră, de asemenea, că, în cazul băuturilor nealcoolice care conțin chinină, termenul tonic utilizat ca parte a denumirii curente a produsului alimentar este folosit în mod tradițional pe scară largă în Grecia.
33
Autoritățile competente din Germania și din Austria consideră că termenul tonic, utilizat în denumirile tonic water, Indian tonic water sau quinine tonic water, face parte din denumirea curentă a băuturii și, ca atare, nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1924/2006.
34
Autoritatea competentă din Franța consideră că termenul tonique nu este utilizat pentru descrierea unei băuturi carbogazoase nealcoolice care conține agentul de amărâre chinină.
35
Anumite autorități competente consideră că, atunci când termenul tonic (în limba engleză) este înlocuit cu termenul tonik în limbile croată, maghiară, polonă și slovenă, acesta nu este considerat drept mențiune de sănătate în sensul Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 în statele membre respective; prin urmare, în opinia lor, acești termeni nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului.
36
Termenul tonic și formele lingvistice echivalente, și anume tonik, tónico, tónica și tonică, atunci când sunt utilizați ca parte a denumirii descriptive a unei băuturi, intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, deoarece pot implica existența unei relații între produsul alimentar căruia i se aplică și sănătate. Cu toate acestea, au fost furnizate dovezi potrivit cărora acești termeni au fost utilizați în mod tradițional, în sensul articolului 1 alineatul (4) din regulamentul menționat, ca descriptori generici pentru a descrie o categorie de băuturi, și anume băuturi carbogazoase nealcoolice care conțin agentul de amărâre chinină sub forma aromelor FL 14.011, FL 14.152 sau 14.155, astfel cum sunt menționate în lista de arome a Uniunii stabilită în Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind aromele și anumite ingrediente alimentare cu proprietăți aromatizante destinate utilizării în și pe produsele alimentare.
37
În special, termenul tonic și formele lingvistice echivalente, și anume tonik, tónico, tónica și tonică, atunci când sunt utilizate ca parte a denumirii descriptive a unei băuturi, nu sunt folosite pentru a indica un efect asupra sănătății al acestei categorii de băuturi și nici nu sunt înțeleși de consumatorul mediu ca indicând un efect asupra sănătății al acestei categorii de băuturi.
38
Prin urmare, ar trebui să se acorde o derogare de la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 pentru utilizarea descriptorului generic tonic (în limba engleză), atunci când este folosit ca parte a denumirii descriptive a unei băuturi carbogazoase nealcoolice care conține agentul de amărâre chinină sub forma aromelor FL 14.011, FL 14.152 sau 14.155, astfel cum sunt menționate în lista de arome a Uniunii stabilită în Regulamentul (CE) nr. 1334/2008. Termenul tonic (în limba engleză) poate fi înlocuit în denumirea descriptivă cu termenul тоник (în limba bulgară), tonik (în limbile cehă și slovacă), tónica (în limbile spaniolă și portugheză), tonica (în limba italiană) sau tonică (în limba română).
39
La 23 aprilie 2015, autoritatea italiană competentă a transmis Comisiei o cerere din partea societății Monviso S.P.A., prezentată în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, pentru utilizarea termenului biscotto salute ca descriptor generic în Italia și în Malta.
40
Autoritatea italiană competentă a comunicat cererea tuturor celorlalte state membre; statele membre în cauză au comunicat Comisiei avizele lor cu privire la cerere.
41
Termenul biscotto salute intră în domeniul de aplicare al Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, deoarece poate implica existența unei relații între produsul alimentar căruia i se aplică și sănătate. Cu toate acestea, au fost furnizate dovezi potrivit cărora acest termen a fost utilizat în mod tradițional în Italia, în sensul articolului 1 alineatul (4) din regulamentul menționat, ca descriptor generic pentru a descrie o categorie de produse de brutărie de tip biscotti.
42
În special, termenul biscotto salute nu a fost utilizat în Italia pentru a indica un efect asupra sănătății al acestei categorii de produse alimentare și nici nu este înțeles de consumatorul mediu ca indicând un efect asupra sănătății al acestei categorii de produse alimentare.
43
Malta a indicat că termenul biscotto salute nu a fost utilizat pentru a descrie produsele de brutărie de tip biscotti pe piața malteză.
44
Prin urmare, ar trebui să se acorde o derogare de la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 pentru utilizarea descriptorului generic biscotto salute în Italia în cazul produselor de brutărie de tip biscotti.
45
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Paragraf
Descriptorii generici enumerați în anexa la prezentul regulament sunt scutiți de aplicarea articolului 1 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 în condițiile stabilite în anexa respectivă.
Articolul 2
Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile pentru tipurile de zahăr destinate consumului uman stabilite la punctul A din anexa la Directiva 2001/111/CE a Consiliului.
Articolul 3
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 28 februarie 2019.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1