Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, în special articolul 23 primul paragraf și articolul 23a teza introductivă și litera (m),
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 (Regulament privind subprodusele de origine animală), în special articolul 42 alineatul (2) teza introductivă, litera (d) și ultimul paragraf,
1
Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește norme pentru prevenirea, controlul și eradicarea encefalopatiilor spongiforme transmisibile (EST) la bovine, ovine și caprine. El se aplică producției și introducerii pe piață a animalelor vii și a produselor de origine animală și, în anumite cazuri specifice, exportului acestora. Regulamentul respectiv prevede, de asemenea, un temei juridic pentru clasificarea, astfel cum se prevede în Decizia 2007/453/CE a Comisiei, a statelor membre și a țărilor terțe sau a regiunilor acestora în funcție de statutul lor privind encefalopatia spongiformă bovină (ESB) în cele cu risc de ESB neglijabil, cu risc de ESB controlat și cu risc de ESB nedeterminat.
2
Anexa IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește cerințele privind importul în Uniune de animale vii, embrioni, ovule și produse de origine animală. Mai exact, capitolul B din anexa respectivă stabilește cerințele pentru importurile de bovine, care țin cont de statutul privind ESB al țărilor terțe sau al regiunilor acestora. În plus, capitolul D din anexa respectivă stabilește cerințele pentru includerea unui atestat privind riscul asociat EST în certificatul de sănătate animală necesar pentru importul în Uniune de anumite subproduse de origine animală și produse derivate, inclusiv, printre altele, proteinele animale prelucrate.
3
Capitolul B din anexa IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2016/1396 al Comisiei, prevede că bovinele vii importate în Uniune trebuie să nu fi fost expuse la cazuri de ESB sau la cohortele în care există astfel de cazuri. Luând în considerare faptul că principala cale de transmitere a ESB este prin intermediul hranei pentru animale contaminate cu prionul ESB, cerința respectivă ar trebui să fie modificată pentru a prevedea faptul că bovinele vii importate în Uniune nu pot fi cazuri de ESB și nu pot proveni din cohorte în care există astfel de cazuri. Prin urmare, capitolul B din anexa IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ar trebui modificat în consecință.
4
Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 stabilește norme de sănătate publică și de sănătate a animalelor aplicabile subproduselor de origine animală și produselor derivate, cu scopul prevenirii și reducerii la minimum a riscurilor prezentate de produsele respective asupra sănătății publice și a sănătății animalelor. Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei stabilește măsuri de punere în aplicare a normelor de sănătate publică și animală aplicabile subproduselor de origine animală și produselor derivate, prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, inclusiv anumite cerințe privind importul de subproduse de origine animală și de produse derivate provenite din țări terțe.
5
Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 conține anumite definiții care trebuie utilizate în sensul respectivului regulament. Articolul 31 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011 prevede că transporturile de subproduse de origine animală și de produse derivate pentru import în Uniune sau tranzit prin Uniune trebuie să fie însoțite de certificate de sănătate și de declarații de sănătate, în conformitate cu modelele stabilite în anexa XV la regulamentul respectiv.
6
Punctul 1 al articolului 11.4.13 din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (codul OIE) recomandă ca făina de carne și oase și jumările provenite de la rumegătoare, astfel cum sunt definite în codul OIE, precum și mărfurile care conțin astfel de produse, care provin din țări sau zone cu risc de ESB neglijabil în care a existat un caz indigen de ESB, pot intra în comerțul internațional numai dacă produsele au fost obținute din bovine născute după data punerii în aplicare efective, în respectiva țară, a interdicției de hrănire a rumegătoarelor cu făină de carne și oase și cu jumări provenite de la rumegătoare, astfel cum sunt definite în codul OIE. Punctul 2 din articolul respectiv recomandă ca făina de carne și oase și jumările provenite de la rumegătoare, astfel cum sunt definite în codul OIE, precum și mărfurile care conțin astfel de produse, să nu intre în comerțul internațional în cazul în care provin din țări sau din zone cu risc controlat sau nedeterminat de ESB.
7
Codul OIE definește făina de carne și oase ca fiind constituită din produse proteice solide obținute din țesuturi animale neutralizate, inclusiv din orice produs proteic intermediar, altul decât peptidele cu greutate moleculară mai mică de 10000 de daltoni și aminoacizii. Astfel, făina de care și oase, astfel cum este definită în codul OIE, cuprinde atât definiția făinii de carne și oase de la punctul 27 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 142/2011, cât și definiția proteinelor animale prelucrate menționată la punctul 5 din anexa respectivă.
8
În conformitate cu articolul 41 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, importurile în Uniune de făină de carne și oase, astfel cum este definită în legislația Uniunii, pot fi efectuate numai în cazul în care au fost adoptate norme de punere în aplicare care stabilesc condițiile pentru astfel de importuri. Întrucât nicio astfel de normă de punere în aplicare nu a fost adoptată, importul în Uniune de făină de carne și oase derivată din materii de categoria 1 sau de categoria 2 nu este, în prezent, autorizat. Totuși, importurile în Uniune de proteine animale prelucrate, astfel cum sunt definite în legislația Uniunii, se pot efectua, sub rezerva respectării condițiilor de import asociate EST stabilite în secțiunea B din capitolul D al anexei IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, precum și a condițiilor privind importul de proteine animale prelucrate prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 142/2011.
9
Pentru a alinia condițiile asociate EST aferente importurilor în Uniune, prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 999/2001, cu recomandările incluse în capitolul privind ESB din codul OIE, este adecvat să se modifice secțiunea B din capitolul D al anexei IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, astfel încât cerința prevăzută în secțiunea respectivă să țină seama de recomandările de la articolul 11.4.13 al codului OIE. Totuși, întrucât utilizarea proteinelor animale prelucrate provenite de la rumegătoare în fabricarea hranei pentru animale de companie este autorizată în Uniune, pentru a nu aplica un tratament discriminatoriu față de importuri în comparație cu producția din Uniunea Europeană, recomandările de la articolul 11.4.13 din codul OIE nu ar trebui să fie urmate pentru importul de hrană pentru animale de companie care conține proteine animale prelucrate provenite de la rumegătoare, cu condiția ca această hrană pentru animale de companie să fie prelucrată și etichetată în conformitate cu legislația Uniunii.
10
Prin urmare, secțiunea B a capitolului D din anexa IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ar trebui modificată în consecință.
11
Produsele de origine animală pot fi supuse obligației de a fi declarate ca fiind subproduse de origine animală în baza legislației Uniunii sau a deciziei operatorului responsabil. În cazul în care un operator decide că produsele de origine animală trebuie declarate ca fiind subproduse de origine animală, respectiva decizie este ireversibilă. Astfel de subproduse de origine animală sunt excluse de la utilizarea în cadrul consumului uman. Anumite subproduse de origine animală au aceleași coduri vamale din Nomenclatura combinată (NC) ca și produsele de origine animală destinate consumului uman care figurează în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului. Pentru clasificarea în funcție de codurile vamale din NC, autoritățile vamale din statele membre trebuie să fie în măsură să facă în mod clar diferența între produsele care sunt adecvate consumului uman și cele care nu sunt adecvate consumului uman. Pentru a evita orice confuzie în scopurile respectivei clasificări, garanțiile în materie de sănătate menționate în certificatele de import aferente subproduselor de origine animală neprelucrate ar trebui să clarifice faptul că, deși subprodusele de origine animală provin din produse de origine animală care erau adecvate pentru consumul uman într-o etapă anterioară, în prezent ele sunt clasificate și tratate ca subproduse de origine animală care sunt excluse permanent din lanțul alimentar. Prin urmare, modelele de certificate de sănătate prevăzute în capitolele 3(D), 3(F) și 8 din anexa XV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 ar trebui modificate în consecință.
12
În plus, atestatul privind EST din modelele de certificate pentru import și tranzit prin Uniune al anumitor subproduse de origine animală menționate în capitolele 1, 1a, 2(A), 2(B), 3(A), 3(B), 3(C), 3(D), 3(E), 3(F), 4(B), 4(C), 4(D), 6(B), 8, 10(A), 10(B), 11, 12 și 18 din anexa XV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 ar trebui să fie modificat pentru a se ține seama de cerințele din capitolul D al anexei IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 630/2013 al Comisiei, prin Regulamentul (UE) 2016/1396 și prin prezentul regulament.
13
Condițiile de import vizând proteinele animale prelucrate menționate în modelul de certificat de sănătate prevăzut în capitolul 1 din anexa XV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 prevăd absența sângelui de rumegătoare în proteinele animale prelucrate importate din țări terțe. Cu toate acestea, noul atestat privind EST menționat la punctul II.7. din modelul de certificat de sănătate respectiv, astfel cum este modificat prin prezentul regulament, prevede garanții corespunzătoare pentru a atenua riscul de EST determinat de astfel de produse. Prin urmare, textul altele decât rumegătoarele ar trebui eliminat din toate modelele de certificat de sănătate prevăzute în anexa XV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 care urmează să fie modificate prin prezentul regulament.
14
Prin urmare, capitolele 1, 1a, 2(A), 2(B), 3(A), 3(B), 3(C), 3(D), 3(E), 3(F), 4(B), 4(C), 4(D), 6(B), 8, 10(A), 10(B), 11, 12 și 18 din anexa XV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 ar trebui modificate în consecință.
15
În plus, transporturile de produse intermediare destinate fabricării de produse cosmetice și farmaceutice trebuie să fie însoțite de o declarație completată în conformitate cu modelul prezentat în capitolul 20 din anexa XV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 atunci când sunt prezentate la un punct de inspecție la frontieră (PIF) în scopul efectuării controalelor sanitar-veterinare. Produsele intermediare pot fi sau pot conține subproduse de origine animală. Actualul model de declarație indică doar un număr limitat de coduri SA corespunzătoare care trebuie să fie utilizate de operator pentru a notifica produsul autorităților vamale din statele membre. Nu este posibil să se stabilească în prealabil o listă exhaustivă cu coduri SA în modelul de declarație, care să acopere toate combinațiile de subproduse de origine animală din produsele intermediare. Prin urmare, este adecvat să se înlocuiască codurile SA existente pentru ca persoana responsabilă de transport să poată declara produsele intermediare la PIF prin intermediul unor coduri SA adecvate, în conformitate cu Decizia 2007/275/CE a Comisiei. Capitolul 20 al anexei XV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 ar trebui modificat în consecință.
16
Pentru a evita orice perturbare a comerțului, prezentul regulament ar trebui să prevadă o perioadă de tranziție pe parcursul căreia mărfurile vizate de modificările aduse Regulamentului (UE) nr. 142/2011 ar trebui să continue să fie acceptate pentru importul în și tranzitul prin Uniune, cu condiția ca respectivele mărfuri să fie în conformitate cu cerințele menționate în Regulamentul (UE) nr. 142/2011 înainte ca ele să fie modificate prin prezentul regulament.
17
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Paragraf
Anexa IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Anexa XV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.
Articolul 3
Paragraf
În cursul unei perioade de tranziție care se încheie la 30 septembrie 2019, transporturile de subproduse de origine animală și de produse derivate însoțite de un certificat de sănătate completat și semnat în mod corespunzător în conformitate cu modelele de certificate de sănătate corespunzătoare care figurează în capitolele 1, 1a, 2(A), 2(B), 3(A), 3(B), 3(C), 3(D), 3(E), 3(F), 4(B), 4(C), 4(D), 6(B), 8, 10(A), 10(B), 11, 12 și 18 din anexa XV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011, în versiunea aplicabilă înainte de modificările prevăzute la articolul 2 din prezentul regulament și, dacă este cazul, de o declarație completată și semnată în mod corespunzător în conformitate cu modelul de declarație care figurează în capitolul 20 din anexa respectivă, în versiunea sa aplicabilă înainte de modificările prevăzute la articolul 2 din prezentul regulament, continuă să fie acceptate pentru importul în și tranzitul prin Uniune, cu condiția ca astfel de certificate de sănătate sau de declarații să fie completate și semnate în mod corespunzător cel târziu la 31 iulie 2019.
Articolul 4
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 6 februarie 2019.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
Anexa IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 se modifică după cum urmează:
Paragraf
în capitolul B:
Paragraf
în Secțiunea A, teza introductivă de la litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
animalele sunt identificate printr-un sistem permanent de identificare care permite identificarea provenienței lor până la mamă sau la efectivul de origine și nu fac parte dintre următoarele bovine:
Paragraf
în Secțiunea B, teza introductivă de la litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

în Secțiunea C, teza introductivă de la litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

în capitolul D, secțiunea B se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
SECȚIUNEA B
Paragraf
Cerințe pentru certificatele de sănătate
Paragraf
Importurile de subproduse de origine animală și produse derivate provenite de la bovine, ovine și caprine, menționate în secțiunea A, fac obiectul prezentării unui certificat de sănătate care include următoarea atestare:
Paragraf
subprodusul de origine animală sau produsul derivat:
Paragraf
nu conține și nu este derivat din materiale cu riscuri specificate, astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la prezentul regulament; și
Paragraf
nu conține și nu este derivat din carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, ovine sau caprine, cu excepția cazului în care animalele de la care provine subprodusul de origine animală sau produsul derivat au fost născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau o regiune clasificată în conformitate cu Decizia 2007/453/CE ca țară sau regiune cu un risc neglijabil de ESB, în care nu au existat cazuri indigene de ESB; și
Paragraf
este derivat din animale care nu au fost sacrificate, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția cazului în care animalele au fost născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE;
Paragraf
sau
Paragraf
subprodusul de origine animală sau produsul derivat nu conține și nu este derivat din materiale provenind de la bovine, ovine și caprine, altele decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.
Paragraf
În plus față de cerințele de la punctul 1 din prezenta secțiune, importurile de subproduse de origine animală și de produse derivate menționate la literele (d) și (f) din secțiunea A fac obiectul prezentării unui certificat de sănătate care include următoarea atestare:
Paragraf
subprodusul de origine animală sau produsul derivat provine dintr-o țară sau regiune care este clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE și în care nu a existat niciun caz indigen de ESB;
Paragraf
sau
Paragraf
subprodusul de origine animală sau produsul derivat provine dintr-o țară sau o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE, în care a existat un caz indigen de ESB, iar subprodusul de origine animală sau produsul derivat au fost obținute de la animale născute după data de la care interdicția de hrănire a rumegătoarelor cu făină din carne și oase sau cu jumări derivate de la rumegătoare, astfel cum sunt definite în Codul sanitar pentru animale terestre al OIE, a fost aplicată efectiv în țara sau în regiunea respectivă.
Paragraf
Prin derogare de la paragraful precedent, atestarea menționată la literele (a) și (b) nu este necesară pentru importul de hrană prelucrată pentru animale de companie, care este ambalată și etichetată în conformitate cu legislația Uniunii.
Paragraf
În plus față de cerințele de la punctele 1 și 2 din prezenta secțiune, importurile de subproduse de origine animală și de produse derivate menționate în secțiunea A, care conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine și sunt destinate alimentației animalelor, fac obiectul prezentării unui certificat de sănătate care include următoarea atestare:
Paragraf
ovinele și caprinele de la care provin respectivele subproduse de origine animală sau produse derivate au fost ținute în permanență, de la naștere, într-o țară în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
Paragraf
notificarea scrapiei clasice este obligatorie;
Paragraf
există în folosință un sistem de informare, de supraveghere și de monitorizare;
Paragraf
se aplică restricții oficiale exploatațiilor de ovine sau de caprine în cazul unei suspiciuni de EST sau al confirmării prezenței scrapiei clasice;
Paragraf
ovinele și caprinele afectate de scrapie clasică sunt sacrificate și distruse complet;
Paragraf
hrănirea ovinelor și caprinelor cu făină de carne și oase sau cu jumări provenite de la rumegătoare, astfel cum sunt definite în Codul sanitar pentru animale terestre al OIE, a fost interzisă și interdicția a fost pusă efectiv în aplicare pe întreg teritoriul țării pentru o perioadă care acoperă cel puțin ultimii șapte ani;
Paragraf
laptele și produsele din lapte de ovine sau de caprine provin din exploatații în care nu este impusă nicio restricție oficială ca urmare a unei suspiciuni de EST;
Paragraf
laptele și produsele din lapte de ovine sau de caprine provin din exploatații în care nu a fost diagnosticat niciun caz de scrapie clasică cel puțin în ultimii șapte ani sau, în urma confirmării unui caz de scrapie clasică:
Paragraf
toate ovinele și caprinele din exploatație au fost ucise și distruse sau sacrificate, cu excepția berbecilor de reproducție cu genotipul ARR/ARR, a oilor de reproducție cu cel puțin o alelă ARR și care nu prezintă alele VRQ și a altor ovine cu cel puțin o alelă ARR;
Paragraf
sau
Paragraf
toate animalele la care s-a confirmat scrapia clasică au fost ucise și distruse, iar exploatația a fost supusă timp de cel puțin doi ani de la data confirmării ultimului caz de scrapie clasică unei monitorizări intensificate a EST, inclusiv testarea, cu rezultate negative, pentru depistarea prezenței EST în conformitate cu metodele de laborator descrise în anexa X capitolul C punctul 3.2, a tuturor animalelor următoare cu vârsta de peste 18 luni, cu excepția ovinelor cu genotipul ARR/ARR:
Paragraf
animalele care au fost sacrificate pentru consum uman; și
Paragraf
animalele care au murit sau au fost ucise în exploatație, dar care nu au fost ucise în cadrul unei campanii de eradicare a unei boli.
Punctul 1
în capitolul B:
Litera i
în Secțiunea A, teza introductivă de la litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Litera ii
în Secțiunea B, teza introductivă de la litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Litera iii
în Secțiunea C, teza introductivă de la litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
în capitolul D, secțiunea B se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 1
Importurile de subproduse de origine animală și produse derivate provenite de la bovine, ovine și caprine, menționate în secțiunea A, fac obiectul prezentării unui certificat de sănătate care include următoarea atestare:
Litera a
subprodusul de origine animală sau produsul derivat:
Litera i
nu conține și nu este derivat din materiale cu riscuri specificate, astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la prezentul regulament; și
Litera ii
nu conține și nu este derivat din carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, ovine sau caprine, cu excepția cazului în care animalele de la care provine subprodusul de origine animală sau produsul derivat au fost născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau o regiune clasificată în conformitate cu Decizia 2007/453/CE ca țară sau regiune cu un risc neglijabil de ESB, în care nu au existat cazuri indigene de ESB; și
Litera iii
este derivat din animale care nu au fost sacrificate, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția cazului în care animalele au fost născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE;
Litera b
subprodusul de origine animală sau produsul derivat nu conține și nu este derivat din materiale provenind de la bovine, ovine și caprine, altele decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.
Litera i
nu conține și nu este derivat din materiale cu riscuri specificate, astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la prezentul regulament; și
Litera ii
nu conține și nu este derivat din carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, ovine sau caprine, cu excepția cazului în care animalele de la care provine subprodusul de origine animală sau produsul derivat au fost născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau o regiune clasificată în conformitate cu Decizia 2007/453/CE ca țară sau regiune cu un risc neglijabil de ESB, în care nu au existat cazuri indigene de ESB; și
Litera iii
este derivat din animale care nu au fost sacrificate, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția cazului în care animalele au fost născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE;
Punctul 2
În plus față de cerințele de la punctul 1 din prezenta secțiune, importurile de subproduse de origine animală și de produse derivate menționate la literele (d) și (f) din secțiunea A fac obiectul prezentării unui certificat de sănătate care include următoarea atestare:
Litera a
subprodusul de origine animală sau produsul derivat provine dintr-o țară sau regiune care este clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE și în care nu a existat niciun caz indigen de ESB;
Litera b
subprodusul de origine animală sau produsul derivat provine dintr-o țară sau o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE, în care a existat un caz indigen de ESB, iar subprodusul de origine animală sau produsul derivat au fost obținute de la animale născute după data de la care interdicția de hrănire a rumegătoarelor cu făină din carne și oase sau cu jumări derivate de la rumegătoare, astfel cum sunt definite în Codul sanitar pentru animale terestre al OIE, a fost aplicată efectiv în țara sau în regiunea respectivă.
Punctul 3

Litera iv
ovinele și caprinele afectate de scrapie clasică sunt sacrificate și distruse complet;
Litera v
hrănirea ovinelor și caprinelor cu făină de carne și oase sau cu jumări provenite de la rumegătoare, astfel cum sunt definite în Codul sanitar pentru animale terestre al OIE, a fost interzisă și interdicția a fost pusă efectiv în aplicare pe întreg teritoriul țării pentru o perioadă care acoperă cel puțin ultimii șapte ani;
Litera b
laptele și produsele din lapte de ovine sau de caprine provin din exploatații în care nu este impusă nicio restricție oficială ca urmare a unei suspiciuni de EST;
Litera c

Litera

Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
Anexa XV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Capitolele 1 – 3 (F) se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
CAPITOLUL 1
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru alte proteine de origine animală prelucrate decât cele derivate din insecte de crescătorie, care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv alte amestecuri și produse decât hrana pentru animale de companie care conțin astfel de proteine, destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Hrană pentru animale Uz tehnic Fabricarea hranei destinate animalelor de companie
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Natura mărfii
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine de origine animală prelucrate, altele decât cele derivate din insecte de crescătorie, care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv alte amestecuri și produse decât hrana pentru animale de companie care conțin astfel de proteine
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolul său 10, precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special secțiunea 1 a capitolului II din anexa X și capitolul I din anexa XIV, și certific următoarele:
Paragraf
II.1. proteinele de origine animală prelucrate sau produsul cu descrierea de mai sus conțin(e) exclusiv proteine animale prelucrate care nu sunt destinate consumului uman și care:
Paragraf
(a) au fost preparate și depozitate într-o unitate sau fabrică autorizată și supravegheată de către autoritatea competentă în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și
Paragraf
(b) au fost preparate exclusiv din următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(2) fie [- carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise, care sunt adecvate consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu sunt destinate consumului uman din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- carcase și din părțile următoare provenind fie de la animale care au fost sacrificate într-un abator și au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem, fie din cadavre și din părțile următoare ale unor animale din categoria vânatului sălbatic, ucise în vederea consumului uman, în conformitate cu legislația Uniunii:
Paragraf
(i) carcase sau cadavre și părți de animale care sunt respinse ca fiind neadecvate pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale;
Paragraf
(ii) capete de păsări de curte;
Paragraf
(iii) piei, inclusiv bucăți și fragmente ale acestora, coarne și picioare, inclusiv falangele și oasele carpiene și metacarpiene, oasele tarsiene și metatarsiene;
Paragraf
(iv) păr de porc;
Paragraf
(v) pene;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile prin intermediul sângelui la om sau la animale, obținut de la animale care au fost sacrificate într-un abator după ce au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite din fabricarea produselor destinate consumului uman, inclusiv oase degresate, jumări și nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării în cadrul prelucrării laptelui;]
Paragraf
(2) și/sau [- produse de origine animală sau alimente care conțin produse de origine animală, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricare sau defecte de ambalare sau a altor defecte din care nu poate apărea niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge, placentă, lână, pene, păr, coarne, tăieturi de copite și lapte crud provenite de la animale vii care nu au prezentat semne ale vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul produsului respectiv;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale acvatice și părți ale acestor animale, cu excepția mamiferelor marine, care nu au prezentat niciun semn de boli transmisibile la oameni sau la animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite de la animale acvatice, care provin din fabrici sau unități care fabrică produse pentru consumul uman;]
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine de origine animală prelucrate, altele decât cele derivate din insecte de crescătorie, care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv alte amestecuri și produse decât hrana pentru animale de companie care conțin astfel de proteine
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) și/sau [- următoarele materiale provenite de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul materialului respectiv:
Paragraf
(i) cochilii ale crustaceelor cu țesuturi moi sau pulpă;
Paragraf
(ii) următoarele produse care provin de la animale terestre:
Paragraf
— subproduse de incubator,
Paragraf
— ouă,
Paragraf
— subproduse provenite de la ouă, inclusiv coji de ouă;
Paragraf
(iii) pui de o zi uciși din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- alte nevertebrate acvatice și terestre decât cele aparținând speciilor patogene pentru oameni sau animale și altele decât insectele;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale și părți ale acestora din ordinele zoologice Rodentia și Lagomorpha, cu excepția materialelor de categoria 1 menționate la articolul 8 litera (a) punctele (iii), (iv) și (v) și a materialelor de categoria 2 menționate la articolul 9 literele (a) – (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;]
Paragraf
și
Paragraf
(c) au fost supuse următorului standard de prelucrare:
Paragraf
(2) fie [încălzire la o temperatură internă mai mare de 133 °C timp de cel puțin 20 de minute fără întrerupere la o presiune (absolută) de cel puțin 3 bari produsă de aburi saturați, cu o dimensiune a particulelor înainte de prelucrare de maximum 50 milimetri;]
Paragraf
(2) fie [în cazul proteinelor provenite de la nemamifere, altele decât făina de pește, metoda de prelucrare 1-2-3-4-5-7 (a se indica metoda de prelucrare) astfel cum este prezentată în capitolul III al anexei IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011;]
Paragraf
(2) fie [în cazul făinii de pește, metoda de prelucrare 1-2-3-4-5-6-7 (a se indica metoda de prelucrare) astfel cum este prezentată în capitolul III al anexei IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011;]
Paragraf
(2) fie [în cazul sângelui de porcine, metoda de prelucrare 1-2-3-4-5-7 (a se indica metoda de prelucrare) astfel cum este prezentată în capitolul III al anexei IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011, în situația în care, în cazul metodei 7, se aplică un tratament termic la cel puțin 80 °C pentru întreaga masă de substanță;]
Paragraf
II.2. autoritatea competentă a examinat un eșantion aleatoriu imediat înainte de expediere și a constatat că respectă următoarele standarde (3):
Paragraf
Salmonella: Absență în 25 g: n = 5, c = 0, m = 0, M = 0
Paragraf
Enterobacteriaceae: n = 5, c = 2, m = 10, M = 300 în 1g;
Paragraf
II.3. produsul a fost supus tuturor măsurilor de precauție pentru a se evita recontaminarea cu agenți patogeni după tratament;
Paragraf
II.4. produsul finit:
Paragraf
(2) fie [a fost ambalat în saci noi sau sterilizați,]
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine de origine animală prelucrate, altele decât cele derivate din insecte de crescătorie, care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv alte amestecuri și produse decât hrana pentru animale de companie care conțin astfel de proteine
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) fie [a fost transportat în vrac în containere sau prin orice alt mijloc de transport care, înainte de utilizare, au fost curățate și dezinfectate cu meticulozitate,]
Paragraf
care poartă etichete cu mesajul: «NU ESTE DESTINAT CONSUMULUI UMAN»;
Paragraf
II.5. produsul finit a fost depozitat în depozite închise;
Paragraf
(2) [II.6. proteinele prelucrate de origine animală sau produsul cu descrierea de mai sus conțin/conține sau sunt/este derivate/derivat din subproduse de origine animală provenite de la rumegătoare și:
Paragraf
(2) fie [provin dintr-o țară sau regiune care este clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE și în care nu a existat niciun caz indigen de ESB și]]
Paragraf
(2) fie [provin dintr-o țară sau o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE, în care a existat un caz indigen de ESB, iar subprodusul de origine animală sau produsul derivat au fost obținute de la animale născute după data de la care interdicția de hrănire a rumegătoarelor cu făină din carne și oase sau cu jumări derivate de la rumegătoare, astfel cum sunt definite în Codul sanitar pentru animale terestre al OIE, a fost aplicată efectiv în țara sau în regiunea respectivă și]
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (4);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (5), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
II.7. proteinele de origine animală prelucrate sau produsul cu descrierea de mai sus:
Paragraf
(2) fie [nu conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine sau nu sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană.]
Paragraf
(2) fie [conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine și sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană, iar laptele sau produsele din lapte:
Paragraf
(a) provin de la ovine și caprine care au fost crescute în permanență, de la naștere, într-o țară în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
Paragraf
(i) notificarea scrapiei clasice este obligatorie;
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine de origine animală prelucrate, altele decât cele derivate din insecte de crescătorie, care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv alte amestecuri și produse decât hrana pentru animale de companie care conțin astfel de proteine
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(ii) există în uz un sistem de informare, de supraveghere și de monitorizare a scrapiei clasice;
Paragraf
(iii) se aplică restricții oficiale exploatațiilor de ovine sau de caprine în cazul unei suspiciuni de EST sau al confirmării prezenței scrapiei clasice;
Paragraf
(iv) ovinele și caprinele afectate de scrapie clasică sunt sacrificate și distruse;
Paragraf
(v) hrănirea ovinelor și a caprinelor cu făină de carne și oase sau cu jumări provenite de la rumegătoare, conform definiției din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), a fost interzisă, iar interdicția a fost pusă efectiv în aplicare pe întreg teritoriul țării într-o perioadă care acoperă cel puțin cei șapte ani precedenți;
Paragraf
(b) provin din exploatații în care nu este impusă nicio restricție oficială ca urmare a unei suspiciuni de EST;
Paragraf
(c) provin din exploatații în care nu a fost diagnosticat niciun caz de scrapie clasică în cel puțin cei șapte ani precedenți sau, în urma confirmării unui caz de scrapie clasică:
Paragraf
(2) fie [toate ovinele și caprinele din exploatație au fost ucise și distruse sau sacrificate, cu excepția berbecilor de reproducție cu genotipul ARR/ARR, a oilor de reproducție cu cel puțin o alelă ARR și nicio alelă VRQ și a altor ovine care au cel puțin o alelă ARR;]
Paragraf
(2) fie [toate animalele la care s-a confirmat scrapia clasică au fost ucise și distruse, iar exploatația a fost supusă timp de cel puțin doi ani de la data confirmării ultimului caz de scrapie clasică unei monitorizări intensificate a EST, inclusiv testarea, cu rezultate negative, pentru depistarea prezenței EST în conformitate cu metodele de laborator descrise la punctul 3.2 din capitolul C al anexei X la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, a tuturor animalelor următoare cu vârsta de peste 18 luni, cu excepția ovinelor cu genotipul ARR/ARR:
Paragraf
— animalele care au fost sacrificate pentru consum uman; și
Paragraf
— animalele care au murit sau au fost ucise în exploatație, dar care nu au fost ucise în cadrul unei campanii de eradicare a unei boli.]]
Paragraf
II.8. proteinele de origine animală prelucrate sau produsul cu descrierea de mai sus conțin/conține sau sunt/este derivate/derivat din subproduse de origine animală provenite de la animale nerumegătoare și sunt/este, în conformitate cu declarația expeditorului
Paragraf
(2) fie [nedestinate producției de hrană pentru alte animale de crescătorie decât cele de blană.]
Paragraf
(2) (6) fie [destinate producției de hrană pentru alte animalele nerumegătoare de crescătorie decât cele de blană, iar expeditorul s-a angajat să asigure faptul că punctul de inspecție la frontiera de intrare va primi rezultatele analizelor efectuate în conformitate cu metodele prevăzute în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 152/2009 al Comisiei (7).]
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumire (vapor); informațiile se furnizează în caz de descărcare și reîncărcare.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine de origine animală prelucrate, altele decât cele derivate din insecte de crescătorie, care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv alte amestecuri și produse decât hrana pentru animale de companie care conțin astfel de proteine
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
— Rubrica de referință I.19: a se utiliza codul SA corespunzător: 05.05; 05.06; 05.07; 05.11; 23.01 sau 23.09.
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană, precum și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28: Specia: a se selecta dintre următoarele: Aves, Ruminantia, Suidae, Mammalia altele decât Ruminantia sau Suidae, Pesca, Mollusca, Crustacea, alte nevertebrate decât Mollusca și Crustacea. În cazul peștilor de crescătorie, a se preciza denumirea științifică a peștelui.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(3) Unde:
Paragraf
n = numărul de eșantioane de testat;
Paragraf
m = valoarea-prag pentru numărul de bacterii; rezultatul este considerat satisfăcător dacă numărul de bacterii în toate eșantioanele nu depășește valoarea m;
Paragraf
M = valoarea maximă pentru numărul de bacterii; rezultatul este considerat nesatisfăcător dacă numărul de bacterii dintr-unul sau din mai multe eșantioane este egal cu M sau mai mare; și
Paragraf
c = numărul de eșantioane în care numărul de bacterii poate să fie între m și M, eșantionul putând fi considerat în continuare acceptabil dacă numărul de bacterii din celelalte eșantioane este egal cu m sau mai mic.
Paragraf
(4) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(5) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
(6) Persoana responsabilă de încărcătură, menționată la rubrica I.6, trebuie să asigure faptul că, în cazul în care proteinele de origine animală prelucrate sau produsul cu descrierea redată în prezentul certificat de sănătate sunt/este destinate/destinat să fie utilizate/utilizat pentru producția de hrană destinată altor animale de crescătorie nerumegătoare decât cele de blană, transportul trebuie analizat, în conformitate cu metodele stabilite în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 152/2009, cu scopul de a verifica absența constituenților de origine animală neautorizați. Informațiile privind rezultatele analizelor respective trebuie anexate la prezentul certificat de sănătate în momentul prezentării transportului la un punct de inspecție la frontieră al UE.
Paragraf
(7) JO L 54, 26.2.2009, p. 1.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: Prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri sanitar-veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
CAPITOLUL 1a
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru proteine de origine animală prelucrate derivate din insecte de crescătorie, care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv alte amestecuri și produse decât hrana pentru animale de companie care conțin astfel de proteine, destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Hrană pentru animale Uz tehnic Fabricarea hranei destinate animalelor de companie
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Natura mărfii
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine de origine animală prelucrate derivate din insecte de crescătorie, care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv alte amestecuri și produse decât hrana pentru animale de companie care conține astfel de proteine
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolul său 10, precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special secțiunea 1 a capitolului II din anexa X și capitolul I din anexa XIV, și certific următoarele:
Paragraf
II.1. proteinele de origine animală prelucrate derivate din insecte de crescătorie sau produsul cu descrierea de mai sus conțin/conține exclusiv proteine de origine animală prelucrate care nu sunt destinate consumului uman și care:
Paragraf
(a) au fost preparate și depozitate într-o unitate sau fabrică autorizată și supravegheată de către autoritatea competentă în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și
Paragraf
(b) au fost preparate exclusiv din insecte de crescătorie aparținând următoarelor specii:
Paragraf
(2) fie [- musca «soldatul negru» (Hermetia illucens);]
Paragraf
(2) și/sau [- musca comună de casă (Musca domestica);]
Paragraf
(2) și/sau [- viermele de făină galben (Tenebrio molitor);]
Paragraf
(2) și/sau [- gândacul de grajd negru-roșcat (Alphitobius diaperinus);]
Paragraf
(2) și/sau [- greierele de casă (Acheta domesticus);]
Paragraf
(2) și/sau [- greierele mic (Gryllodes sigillatus);]
Paragraf
(2) și/sau [- greierele de câmp (Gryllus assimilis).]
Paragraf
și
Paragraf
(c) au fost prelucrate prin metoda [1]-[2]-[3]-[4]-[5]-[7] (2) astfel cum se menționează în capitolul III din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011;
Paragraf
și
Paragraf
(d) substratul de hrănire a insectelor de crescătorie poate conține numai produse de origine neanimală sau următoarele produse de origine animală obținute din materiale de categoria 3:
Paragraf
— făină de pește;
Paragraf
— produse din sânge provenite de la nerumegătoare;
Paragraf
— fosfat di- și tricalcic de origine animală;
Paragraf
— proteine hidrolizate obținute de la nerumegătoare;
Paragraf
— proteine hidrolizate obținute din piei de rumegătoare;
Paragraf
— gelatină și colagen obținute de la nerumegătoare;
Paragraf
— ouă și produse din ouă;
Paragraf
— lapte, produse pe bază de lapte și produse derivate din lapte și colostru;
Paragraf
— miere;
Paragraf
— grăsimi topite;
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine de origine animală prelucrate derivate din insecte de crescătorie, care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv alte amestecuri și produse decât hrana pentru animale de companie care conține astfel de proteine
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
și
Paragraf
(e) substratul de hrănire a insectelor și insectele sau larvele acestora nu au fost în contact cu niciun alt material de origine animală decât cele menționate la litera (d), iar substratul nu conținea dejecții animaliere, deșeuri de catering sau alte deșeuri.
Paragraf
II.2. autoritatea competentă a examinat un eșantion aleatoriu imediat înainte de expediere și a constatat că respectă următoarele standarde (3):
Paragraf
Salmonella: Absență în 25 g: n = 5, c = 0, m = 0, M = 0
Paragraf
Enterobacteriaceae: n = 5, c = 2, m = 10, M = 300 în 1g;
Paragraf
II.3. produsul a fost supus tuturor măsurilor de precauție pentru a se evita recontaminarea cu agenți patogeni după tratament;
Paragraf
II.4. produsul finit:
Paragraf
(2) fie [a fost ambalat în saci noi sau sterilizați,]
Paragraf
(2) fie [a fost transportat în vrac în containere sau prin orice alt mijloc de transport care, înainte de utilizare, au fost curățate și dezinfectate cu meticulozitate,]
Paragraf
care poartă etichete cu mesajul: «NU ESTE DESTINAT CONSUMULUI UMAN / PROTEINE PRELUCRATE OBȚINUTE DIN INSECTE – A NU SE UTILIZA ÎN HRANA PENTRU ANIMALE DE CRESCĂTORIE CU EXCEPȚIA CELOR DE ACVACULTURĂ ȘI A CELOR DE BLANĂ»;
Paragraf
II.5. produsul finit a fost depozitat în depozite închise;
Paragraf
(2) [II.6. proteinele prelucrate de origine animală sau produsul cu descrierea de mai sus conțin/conține sau sunt/este derivate/derivat din subproduse de origine animală provenite de la rumegătoare și:
Paragraf
(2) fie [provin dintr-o țară sau regiune care este clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE și în care nu a existat niciun caz indigen de ESB și]]
Paragraf
(2) fie [provin dintr-o țară sau dintr-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE, în care a existat un caz indigen de ESB, iar subprodusul de origine animală sau produsul derivat au fost obținute de la animale născute după data de la care interdicția de hrănire a rumegătoarelor cu făină din carne și oase sau cu jumări derivate de la rumegătoare, astfel cum sunt definite în Codul sanitar pentru animale terestre al OIE, a fost aplicată efectiv în țara sau în regiunea respectivă și]]
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (4);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (5), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine de origine animală prelucrate derivate din insecte de crescătorie, care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv alte amestecuri și produse decât hrana pentru animale de companie care conține astfel de proteine
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
II.7. proteinele de origine animală prelucrate sau produsul cu descrierea de mai sus:
Paragraf
(2) fie [nu conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine sau nu sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană.]
Paragraf
(2) fie [conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine și sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană, iar laptele sau produsele din lapte:
Paragraf
(a) provin de la ovine și caprine care au fost crescute în permanență, de la naștere, într-o țară în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
Paragraf
(i) notificarea scrapiei clasice este obligatorie;
Paragraf
(ii) există în uz un sistem de informare, de supraveghere și de monitorizare a scrapiei clasice;
Paragraf
(iii) se aplică restricții oficiale exploatațiilor de ovine sau de caprine în cazul unei suspiciuni de EST sau al confirmării prezenței scrapiei clasice;
Paragraf
(iv) ovinele și caprinele afectate de scrapie clasică sunt sacrificate și distruse;
Paragraf
(v) hrănirea ovinelor și a caprinelor cu făină de carne și oase sau cu jumări provenite de la rumegătoare, conform definiției din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), a fost interzisă, iar interdicția a fost pusă efectiv în aplicare pe întreg teritoriul țării într-o perioadă care acoperă cel puțin cei șapte ani precedenți;
Paragraf
(b) provin din exploatații în care nu este impusă nicio restricție oficială ca urmare a unei suspiciuni de EST;
Paragraf
(c) provin din exploatații în care nu a fost diagnosticat niciun caz de scrapie clasică în cel puțin cei șapte ani precedenți sau, în urma confirmării unui caz de scrapie clasică:
Paragraf
(2) fie [toate ovinele și caprinele din exploatație au fost ucise și distruse sau sacrificate, cu excepția berbecilor de reproducție cu genotipul ARR/ARR, a oilor de reproducție cu cel puțin o alelă ARR și nicio alelă VRQ și a altor ovine care au cel puțin o alelă ARR;]
Paragraf
(2) fie [toate animalele la care s-a confirmat scrapia clasică au fost ucise și distruse, iar exploatația a fost supusă timp de cel puțin doi ani de la data confirmării ultimului caz de scrapie clasică unei monitorizări intensificate a EST, inclusiv testarea, cu rezultate negative, pentru depistarea prezenței EST în conformitate cu metodele de laborator descrise la punctul 3.2 din capitolul C al anexei X la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, a tuturor animalelor următoare cu vârsta de peste 18 luni, cu excepția ovinelor cu genotipul ARR/ARR:
Paragraf
— animalele care au fost sacrificate pentru consum uman; și
Paragraf
— animalele care au murit sau au fost ucise în exploatație, dar care nu au fost ucise în cadrul unei campanii de eradicare a unei boli.]]
Paragraf
II.8. [proteinele de origine animală prelucrate sau produsul cu descrierea de mai sus conțin/conține sau sunt/este derivate/derivat din subproduse de origine animală provenite de la animale nerumegătoare și sunt/este, în conformitate cu declarația expeditorului menționat la rubrica I.1,
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine de origine animală prelucrate derivate din insecte de crescătorie, care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv alte amestecuri și produse decât hrana pentru animale de companie care conține astfel de proteine
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) fie [nedestinate producției de hrană pentru alte animale de crescătorie decât cele de blană.]
Paragraf
(2) (6) fie [destinate producției de hrană pentru alte animale nerumegătoare de crescătorie decât cele de blană, iar expeditorul s-a angajat să asigure faptul că punctul de inspecție la frontiera de intrare în Uniunea Europeană va primi rezultatele analizelor efectuate în conformitate cu metodele prevăzute în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 152/2009 al Comisiei (7).]
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumire (vapor); informațiile se furnizează în caz de descărcare și reîncărcare.
Paragraf
— Rubrica de referință I.19: a se utiliza codul SA corespunzător: 05.11, 23.01 sau 23.09.
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28: Specia: insecte, a se preciza denumirile lor științifice.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(3) Unde:
Paragraf
n = numărul de eșantioane de testat;
Paragraf
m = valoarea-prag pentru numărul de bacterii; rezultatul este considerat satisfăcător dacă numărul de bacterii în toate eșantioanele nu depășește valoarea m;
Paragraf
M = valoarea maximă pentru numărul de bacterii; rezultatul este considerat nesatisfăcător dacă numărul de bacterii dintr-unul sau din mai multe eșantioane este egal cu M sau mai mare; și
Paragraf
c = numărul de eșantioane în care numărul de bacterii poate să fie între m și M, eșantionul putând fi considerat în continuare acceptabil dacă numărul de bacterii din celelalte eșantioane este egal cu m sau mai mic.
Paragraf
(4) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(5) JO L 172 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine de origine animală prelucrate derivate din insecte de crescătorie, care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv alte amestecuri și produse decât hrana pentru animale de companie care conține astfel de proteine
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(6) Persoana responsabilă de încărcătură, menționată la rubrica I.6, trebuie să asigure faptul că, în cazul în care proteinele de origine animală prelucrate sau produsul cu descrierea redată în prezentul certificat de sănătate sunt/este destinate/destinat să fie utilizate/utilizat pentru producția de hrană destinată altor animale de crescătorie nerumegătoare decât cele de blană, transportul trebuie analizat, în conformitate cu metodele stabilite în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 152/2009, cu scopul de a verifica absența constituenților de origine animală neautorizați. Informațiile privind rezultatul acestei analize trebuie anexate la prezentul certificat de sănătate în momentul prezentării transportului la un punct de inspecție la frontieră al UE.
Paragraf
(7) JO L 54, 26.2.2009, p. 1.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: Prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri sanitar-veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
CAPITOLUL 2(A)
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru lapte, produse pe bază de lapte și produse derivate din lapte care nu sunt pentru consumul uman, destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17. Numărul (numerele) CITES
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Hrană pentru animale Prelucrare suplimentară Producția de hrană pentru animale
Paragraf
Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Lapte, produse pe bază de lapte și produse derivate din lapte care nu sunt destinate consumului uman
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolul său 10, precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa X capitolul II secțiunea 4 și anexa XIV capitolul I, și certific faptul că laptele (2), produsele pe bază de lapte (2) și produsele derivate din lapte (2) menționate la rubrica I.28 îndeplinesc următoarele condiții:
Paragraf
II.1. au fost produse și derivate din (se inserează numele țării exportatoa-re) (3), (se înscrie numele regiunii) (3), care este inclusă în lista din partea I a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 605/2010 al Comisiei (4) și care a fost indemnă de febră aftoasă și de pestă bovină în cursul celor 12 luni care preced exportarea și unde nu s-a efectuat vaccinarea împotriva pestei bovine în perioada respectivă;
Paragraf
II.2. au fost produse din lapte crud provenind de la animale care, la momentul mulsului, nu prezentau semne clinice ale niciunei boli transmisibile prin lapte la om sau la animale, și care au fost ținute timp de cel puțin 30 de zile înaintea producției în exploatații care nu făceau obiectul unor restricții oficiale cauzate de febra aftoasă sau de pesta bovină;
Paragraf
II.3. sunt lapte sau produse din lapte care:
Paragraf
(2) fie [au fost supuse unuia dintre tratamentele sau combinațiile de tratamente descrise la punctul II.4;]
Paragraf
(2) fie [conțin zer destinat hranei animalelor din specii receptive la febra aftoasă, iar zerul respectiv provine din lapte care a fost supus unuia dintre tratamentele descrise la punctul II.4 și:
Paragraf
(2) fie [zerul a fost colectat după cel puțin 16 ore de la coagulare și are pH-ul mai mic de 6;]
Paragraf
(2) (5) fie [zerul a fost produs cu cel puțin 21 de zile înainte de expediere, iar în această perioadă nu a fost depistat niciun caz de febră aftoasă în țara exportatoare;]
Paragraf
(2) (5) fie [zerul a fost produs la data de / / , această dată, luând în considerare durata preconizată a transportului, fiind cu cel puțin 21 de zile anterioară datei prezentării transportului la un punct de inspecție la frontieră al Uniunii Europene;]]
Paragraf
II.4. au fost supuse unuia dintre următoarele tratamente:
Paragraf
(2) fie [pasteurizare de scurtă durată la temperatură înaltă, de 72 °C, timp de cel puțin 15 secunde sau o pasteurizare echivalentă prin care se obține o reacție negativă la un test cu fosfatază în laptele de bovină, în combinație cu:
Paragraf
(2) fie [un tratament succesiv prin pasteurizare de scurtă durată la temperatură înaltă, de 72 °C, timp de cel puțin 15 secunde sau o pasteurizare echivalentă prin care se obține o reacție negativă la un test cu fosfatază în laptele de bovină;]
Paragraf
(2) fie [un proces succesiv de deshidratare, care, în cazul laptelui destinat hranei pentru animale, este combinat cu încălzire suplimentară la 72 °C sau mai mult;]
Paragraf
(2) fie [un proces succesiv prin care pH-ul este redus și menținut timp de cel puțin o oră la un nivel mai mic de 6;]
Paragraf
(2) (5) fie [condiția ca laptele/produsul din lapte să fi fost produs cu cel puțin 21 de zile înainte de expediere, iar în această perioadă să nu se fi depistat niciun caz de febră aftoasă în țara exportatoare;]
Paragraf
(2) (5) fie [laptele/produsul din lapte a fost produs la data de / / (a se insera data), această dată, luând în considerare durata preconizată a transportului, fiind cu cel puțin 21 de zile anterioară datei prezentării transportului la un punct de inspecție la frontieră al Uniunii Europene;]
Paragraf
(2) fie [sterilizare la un nivel minim de F03;]]
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Lapte, produse pe bază de lapte și produse derivate din lapte care nu sunt destinate consumului uman
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) fie [tratament la temperatură ultraînaltă, de 132 °C, timp de cel puțin o secundă, în combinație cu:
Paragraf
(2) fie [un proces succesiv de deshidratare, care, în cazul laptelui destinat hranei pentru animale, este combinat cu încălzire suplimentară la 72 °C sau mai mult;]
Paragraf
(2) fie [un proces succesiv prin care pH-ul este redus și menținut timp de cel puțin o oră la un nivel mai mic de 6;]
Paragraf
(2) (5) fie [condiția ca laptele/produsul din lapte să fi fost produs cu cel puțin 21 de zile înainte de expediere, iar în această perioadă să nu se fi depistat niciun caz de febră aftoasă în țara exportatoare;]
Paragraf
(2) (5) fie [laptele/produsul din lapte a fost produs la data de / / (a se insera data), această dată, luând în considerare durata preconizată a transportului, fiind cu cel puțin 21 de zile anterioară datei prezentării transportului la un punct de inspecție la frontieră al Uniunii Europene;]]
Paragraf
II.5. s-au luat toate măsurile de precauție pentru a se evita contaminarea laptelui/produsului pe bază de lapte/produsului derivat din lapte după prelucrare;
Paragraf
II.6. laptele/produsul pe bază de lapte/produsul derivat din lapte a fost ambalat:
Paragraf
(2) fie [în recipiente noi;]
Paragraf
(2) fie [în vehicule sau recipiente de transport în vrac dezinfectate înainte de încărcare cu ajutorul unui produs autorizat de către autoritatea competentă;]
Paragraf
și recipientele sunt marcate astfel încât să se indice natura laptelui/produsului pe bază de lapte/produsului derivat din lapte și poartă etichete indicând faptul că produsul face parte din materialele de categoria 3 și nu este destinat consumului uman;
Paragraf
II.7. laptele, produsele pe bază de lapte și produsele derivate din lapte descrise mai sus:
Paragraf
(2) fie [nu conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine sau nu sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană.]
Paragraf
(2) fie [conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine și sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană, iar laptele sau produsele din lapte:
Paragraf
(a) provin de la ovine și caprine care au fost crescute în permanență, de la naștere, într-o țară în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
Paragraf
(i) notificarea scrapiei clasice este obligatorie;
Paragraf
(ii) există în uz un sistem de informare, de supraveghere și de monitorizare a scrapiei clasice;
Paragraf
(iii) se aplică restricții oficiale exploatațiilor de ovine sau de caprine în cazul unei suspiciuni de EST sau al confirmării prezenței scrapiei clasice;
Paragraf
(iv) ovinele și caprinele afectate de scrapie clasică sunt sacrificate și distruse;
Paragraf
(v) hrănirea ovinelor și a caprinelor cu făină de carne și oase sau cu jumări provenite de la rumegătoare, conform definiției din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), a fost interzisă, iar interdicția a fost pusă efectiv în aplicare pe întreg teritoriul țării într-o perioadă care acoperă cel puțin cei șapte ani precedenți;
Paragraf
(b) provin din exploatații în care nu este impusă nicio restricție oficială ca urmare a unei suspiciuni de EST;
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Lapte, produse pe bază de lapte și produse derivate din lapte care nu sunt destinate consumului uman
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(c) provin din exploatații în care nu a fost diagnosticat niciun caz de scrapie clasică în cel puțin cei șapte ani precedenți sau, în urma confirmării unui caz de scrapie clasică:
Paragraf
(2) fie [toate ovinele și caprinele din exploatație au fost ucise și distruse sau sacrificate, cu excepția berbecilor de reproducție cu genotipul ARR/ARR, a oilor de reproducție cu cel puțin o alelă ARR și nicio alelă VRQ și a altor ovine care au cel puțin o alelă ARR;]
Paragraf
(2) fie [toate animalele la care s-a confirmat scrapia clasică au fost ucise și distruse, iar exploatația a fost supusă timp de cel puțin doi ani de la data confirmării ultimului caz de scrapie clasică unei monitorizări intensificate a EST, inclusiv testarea, cu rezultate negative, pentru depistarea prezenței EST în conformitate cu metodele de laborator descrise la punctul 3.2 din capitolul C al anexei X la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 (6), a tuturor animalelor următoare cu vârsta de peste 18 luni, cu excepția ovinelor cu genotipul ARR/ARR:
Paragraf
— animalele care au fost sacrificate pentru consum uman; și
Paragraf
— animalele care au murit sau au fost ucise în exploatație, dar care nu au fost ucise în cadrul unei campanii de eradicare a unei boli.]]
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: Persoana responsabilă de încărcătură în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumirea (navă). În caz de descărcare și reîncărcare, expeditorul trebuie să informeze punctul de inspecție la frontieră al Uniunii Europene.
Paragraf
— Rubrica de referință I.19: se utilizează codul corespunzător din Sistemul armonizat (SA) al Organizației Mondiale a Vămilor: 04.01; 04.02; 04.03; 04.04; 23.09.10, 23.09.90, 35.01, 35.02 sau 35.04.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28: «Unitatea producătoare»: se indică numărul de înregistrare al unității de tratare sau de prelucrare.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Lapte, produse pe bază de lapte și produse derivate din lapte care nu sunt destinate consumului uman
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(3) Se completează în cazul în care autorizația de import în sau de tranzit Uniunea Europeană este limitată la anumite regiuni din țara terță în cauză.
Paragraf
(4) JO L 175, 10.7.2010, p. 1.
Paragraf
(5) această condiție se aplică numai țărilor terțe cuprinse în lista din anexa I coloana A din Regulamentul (UE) nr. 605/2010.
Paragraf
(6) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: Prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri sanitar-veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
CAPITOLUL 2(B)
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru colostru și produse din colostru de bovine care nu sunt destinate consumului uman, destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17. Numărul (numerele) CITES
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Hrană pentru animale Prelucrare suplimentară Producția de hrană pentru animale
Paragraf
Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Colostrul și produsele din colostru provenite de la bovine care nu sunt destinate consumului uman
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolul său 10, precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa X capitolul II secțiunea 4 și anexa XIV capitolul I, și certific faptul că colostrul (2) sau produsele pe bază de colostru (2) menționate la rubrica I.28 îndeplinesc următoarele condiții:
Paragraf
II.1. au fost produse și derivate din (se inserează numele țării exportatoa-re) (3), (se înscrie numele regiunii) (3), care este inclusă în lista din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 605/2010 al Comisiei (4) și care a fost indemnă de febră aftoasă și de pestă bovină în cursul celor 12 luni care preced exportarea și unde nu s-a efectuat vaccinarea împotriva pestei bovine în perioada respectivă;
Paragraf
II.2. au fost produse din colostru provenind de la animale care, la momentul mulsului, nu prezentau semne clinice ale niciunei boli transmisibile prin colostru la om sau la animale și care au fost ținute timp de cel puțin 30 de zile înaintea datei producției în exploatații care nu făceau obiectul unor restricții oficiale cauzate de febra aftoasă sau de pesta bovină;
Paragraf
II.3. ele sunt colostru sau produse pe bază de colostru provenite de la bovine, care au fost supuse pasteurizării de scurtă durată la temperatură înaltă, de 72 °C, timp de cel puțin 15 secunde sau unei pasteurizări echivalente prin care se obține o reacție negativă la un test cu fosfatază în laptele de bovine, în combinație cu:
Paragraf
(2) (5) fie [condiția ca colostrul sau produsele pe bază de colostru să fi fost produse cu cel puțin 21 de zile înainte de data expedierii, iar în această perioadă să nu se fi depistat niciun caz de febră aftoasă în țara exportatoare,]
Paragraf
(2) (5) fie [condiția ca colostrul sau produsele pe bază de colostru să fi fost produse la datade / / (a se insera data), această dată, luând în considerare durata preconizată a transportului, fiind cu cel puțin 21 de zile anterioară datei prezentării transportului la un punct de inspecție la frontieră al Uniunii Europene;]
Paragraf
și au fost obținute de la animale supuse unor inspecții veterinare periodice pentru a se asigura faptul că ele provin din exploatații în care bovinele sunt:
Paragraf
(2) (5) fie [recunoscute ca fiind oficial indemne de tuberculoză și bruceloză (6),]
Paragraf
(2) (5) fie [nerestricționate în temeiul legislației naționale a țării terțe de origine în ceea ce privește eradicarea tuberculozei și a brucelozei,]
Paragraf
și (2) (5) fie [recunoscute ca fiind oficial indemne de leucoza enzootică bovină (6);]
Paragraf
(2) (5) fie [incluse într-un sistem oficial de control al leucozei enzootice bovine și nu s-au constatat semne, fie clinice, fie ca urmare a testelor de laborator, ale acestei boli în cadrul efectivului, în precedenții doi ani,]]
Paragraf
II.4. s-au luat toate măsurile de precauție pentru a se evita contaminarea colostrului/produsului din colostru după prelucrare;
Paragraf
II.5. colostrul sau produsul din colostru a fost ambalat:
Paragraf
(2) fie [în recipiente noi,]
Paragraf
(2) fie [în vehicule sau recipiente de transport în vrac dezinfectate înainte de încărcare cu ajutorul unui produs autorizat de autoritatea competentă,]
Paragraf
și recipientele sunt marcate astfel încât să se indice natura colostrului/produsului din colostru și poartă etichete indicând faptul că produsul face parte din materialele de categoria 3 și nu este destinat consumului uman;
Paragraf
II.6. colostrul sau produsul din colostru nu conține lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine.
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: Persoana responsabilă de încărcătură în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Colostrul și produsele din colostru provenite de la bovine care nu sunt destinate consumului uman
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumirea (navă). În caz de descărcare și reîncărcare în Uniunea Europeană, expeditorul trebuie să informeze punctul de inspecție la frontieră al Uniunii Europene.
Paragraf
— Rubrica de referință I.19: se utilizează codul corespunzător din Sistemul armonizat (SA) al Organizației Mondiale a Vămilor: 04.04.90; 23.09.10, 23.09.90, 35.01, 35.02 sau 35.04.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28: «Unitatea producătoare»: se indică numărul de înregistrare al unității de tratare sau de prelucrare.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(3) Se completează în cazul în care autorizația de introducere în Uniunea Europeană este limitată la anumite regiuni din țara terță în cauză.
Paragraf
(4) JO L 175, 10.7.2010, p. 1.
Paragraf
(5) Această condiție se aplică numai țărilor terțe autorizate în lista din coloana A a anexei I la Regulamentul (UE)nr. 605/2010 al Comisiei (JO L 175, 10.7.2010, p. 1).
Paragraf
(6) Efectivele considerate oficial ca fiind indemne de tuberculoză și de bruceloză, conform anexei A la Directiva 64/432/CEE a Consiliului (JO 121, 29.7.1964, p. 1977/64) și efectivele considerate oficial ca fiind indemne de leucoză enzootică bovină, conform capitolului I al anexei D la directiva respectivă.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru importator: prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră al Uniunii Europene.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
CAPITOLUL 3(A)
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru conservele de hrană pentru animale de companie destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
23.09
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Hrană pentru animale de companie Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Conserve de hrană pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolele 8 și 10, precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa XIII capitolul II și anexa XIV capitolul II, și certific faptul că hrana pentru animale de companie descrisă mai sus:
Paragraf
II.1. a fost preparată și depozitată într-o unitate sau fabrică autorizată și supravegheată de către autoritatea competentă în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
Paragraf
II.2. a fost preparată exclusiv din următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(2) fie [- carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise, care sunt adecvate consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu sunt destinate consumului uman din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- carcase și din părțile următoare provenind fie de la animale care au fost sacrificate într-un abator și au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem, fie din cadavre și din părțile următoare ale unor animale din categoria vânatului sălbatic, ucise în vederea consumului uman, în conformitate cu legislația Uniunii:
Paragraf
(i) carcase sau cadavre și părți de animale care sunt respinse ca fiind neadecvate pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale;
Paragraf
(ii) capete de păsări de curte;
Paragraf
(iii) piei, inclusiv bucăți și fragmente ale acestora, coarne și picioare, inclusiv falangele și oasele carpiene și metacarpiene, oasele tarsiene și metatarsiene;
Paragraf
(iv) păr de porc;
Paragraf
(v) pene;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite de la păsări și lagomorfe sacrificate în fermă, astfel cum se menționează la articolul 1 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (2a), care nu prezentau niciun semn de boală transmisibilă omului sau animalelor]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile prin intermediul sângelui la om sau la animale, obținut de la animale care au fost sacrificate într-un abator după ce au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite din fabricarea produselor destinate consumului uman, inclusiv oase degresate, jumări și nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării în cadrul prelucrării laptelui;]
Paragraf
(2) și/sau [- produse de origine animală sau alimente care conțin produse de origine animală, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricare sau defecte de ambalare sau a altor defecte din care nu poate apărea niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- hrană pentru animale de companie și hrană pentru animale, de origine animală, sau hrană pentru animale care conține subproduse de origine animală sau produse derivate, care nu mai sunt destinate hranei animalelor din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau defecte de ambalare sau a altor defecte care nu determină niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge, placentă, lână, pene, păr, coarne, tăieturi de copite și lapte crud provenite de la animale vii care nu au prezentat semne ale vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul produsului respectiv;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale acvatice și părți ale acestor animale, cu excepția mamiferelor marine, care nu au prezentat niciun semn de boli transmisibile la oameni sau la animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală obținute de la animale acvatice provenite de la fabrici sau unități de fabricare a unor produse pentru consumul uman;]
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Conserve de hrană pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) și/sau [- următoarele materiale provenite de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul materialului respectiv:
Paragraf
(i) cochilii ale crustaceelor cu țesuturi moi sau pulpă;
Paragraf
(ii) următoarele produse care provin de la animale terestre:
Paragraf
— subproduse de incubator,
Paragraf
— ouă,
Paragraf
— subproduse provenite de la ouă, inclusiv coji de ouă;
Paragraf
(iii) pui de o zi uciși din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite de la nevertebrate acvatice sau terestre, altele decât speciile patogene pentru oameni sau animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale și părți ale acestora din ordinele zoologice Rodentia și Lagomorpha, cu excepția materialelor de categoria 1 menționate la articolul 8 litera (a) punctele (iii), (iv) și (v) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și a materialelor de categoria 2 menționate la articolul 9 literele (a) – (g) din respectivul regulament;]
Paragraf
(2) și/sau [- materiale provenite de la animale cărora li s-au administrat anumite substanțe interzise prin Directiva 96/22/CE a Consiliului (2b), importul materialelor fiind permis conform articolului 35 litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;]
Paragraf
II.3. a fost supusă unui tratament termic până la atingerea unei valori Fc minime de 3 în recipiente închise ermetic;
Paragraf
II.4. a fost analizată după prelevarea aleatorie a cel puțin cinci eșantioane din fiecare lot prelucrat prin metode de diagnostic de laborator pentru a se asigura un tratament termic adecvat al întregului lot, conform prevederilor de la punctul II.3;
Paragraf
II.5. a fost supusă tuturor măsurilor de precauție pentru a se evita contaminarea cu agenți patogeni după tratament.
Paragraf
(2) [II.6. hrana pentru animale, descrisă mai sus
Paragraf
(2) fie [provine de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (3);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (4), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Conserve de hrană pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumire (vapor); informațiile se furnizează în caz de descărcare și reîncărcare în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac, trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28: Specia: a se selecta dintre următoarele: Aves, Ruminantia, Suidae, Mammalia altele decât Ruminantia sau Suidae, Pesca, Mollusca, Crustacea, alte nevertebrate decât Mollusca și Crustacea.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(2a) JO L 139, 30.4.2004, p. 55.
Paragraf
(2b) JO L 125, 23.5.1996, p. 3.
Paragraf
(3) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(4) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: Prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri sanitar-veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
CAPITOLUL 3(B)
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru hrana prelucrată pentru animale de companie, alta decât conservele de hrană pentru animale de companie, destinată expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Hrană pentru animale de companie Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Hrană prelucrată pentru animale de companie, alta decât conservele de hrană pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolele 8 și 10, precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa XIII capitolul II și anexa XIV capitolul II, și certific faptul că hrana pentru animale de companie descrisă mai sus:
Paragraf
II.1. a fost preparată și depozitată într-o fabrică autorizată și supravegheată de către autoritatea competentă în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
Paragraf
II.2. a fost preparată exclusiv din următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(2) fie [- carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise, care sunt adecvate consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu sunt destinate consumului uman din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- carcase și din părțile următoare provenind fie de la animale care au fost sacrificate într-un abator și au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem, fie din cadavre și din părțile următoare ale unor animale din categoria vânatului sălbatic, ucise în vederea consumului uman, în conformitate cu legislația Uniunii:
Paragraf
(i) carcase sau cadavre și părți de animale care sunt respinse ca fiind neadecvate pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale;
Paragraf
(ii) capete de păsări de curte;
Paragraf
(iii) piei, inclusiv bucăți și fragmente ale acestora, coarne și picioare, inclusiv falangele și oasele carpiene și metacarpiene, oasele tarsiene și metatarsiene;
Paragraf
(iv) păr de porc;
Paragraf
(v) pene;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite de la păsări și lagomorfe sacrificate în fermă, astfel cum se menționează la articolul 1 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (2a), care nu prezentau niciun semn de boală transmisibilă omului sau animalelor]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile prin intermediul sângelui la om sau la animale, obținut de la animale care au fost sacrificate într-un abator după ce au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite din fabricarea produselor destinate consumului uman, inclusiv oase degresate, jumări și nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării în cadrul prelucrării laptelui;]
Paragraf
(2) și/sau [- produse de origine animală sau alimente care conțin produse de origine animală, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricare sau defecte de ambalare sau a altor defecte din care nu poate apărea niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- hrană pentru animale de companie și hrană pentru animale, de origine animală, sau hrană pentru animale care conține subproduse de origine animală sau produse derivate, care nu mai sunt destinate hranei animalelor din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau defecte de ambalare sau a altor defecte care nu determină niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge, placentă, lână, pene, păr, coarne, tăieturi de copite și lapte crud provenite de la animale vii care nu au prezentat semne ale vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul produsului respectiv;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale acvatice și părți ale acestor animale, cu excepția mamiferelor marine, care nu au prezentat niciun semn de boli transmisibile la oameni sau la animale;]
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Hrană prelucrată pentru animale de companie, alta decât conservele de hrană pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală obținute de la animale acvatice provenite de la fabrici sau unități de fabricare a unor produse pentru consumul uman;]
Paragraf
(2) și/sau [- următoarele materiale provenite de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul materialului respectiv:
Paragraf
(i) cochilii ale crustaceelor cu țesuturi moi sau pulpă;
Paragraf
(ii) următoarele produse care provin de la animale terestre:
Paragraf
— subproduse de incubator,
Paragraf
— ouă,
Paragraf
— subproduse din ouă, inclusiv coji de ouă,
Paragraf
(iii) pui de o zi uciși din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite de la nevertebrate acvatice sau terestre, altele decât speciile patogene pentru oameni sau animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale și părți ale acestora din ordinele zoologice Rodentia și Lagomorpha, cu excepția materialelor de categoria 1 menționate la articolul 8 litera (a) punctele (iii), (iv) și (v) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și a materialelor de categoria 2 menționate la articolul 9 literele (a) – (g) din respectivul regulament;]
Paragraf
(2) și/sau [- materiale provenite de la animale cărora li s-au administrat anumite substanțe interzise prin Directiva 96/22/CE a Consiliului (2b), importul materialelor fiind permis conform articolului 35 litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;]
Paragraf
II.3.
Paragraf
(2) fie [a fost supusă unui tratament termic la cel puțin 90 °C pentru întreaga masă de substanță;]
Paragraf
(2) fie [a fost produsă, în ce privește ingredientele de origine animală, utilizând exclusiv produse care:
Paragraf
(a) în cazul subproduselor de origine animală sau al produselor derivate din carne sau din produse din carne, au fost supuse unui tratament termic la cel puțin 90 °C pentru întreaga masă de substanță;
Paragraf
(b) în cazul laptelui și al produselor din lapte,
Paragraf
(i) în cazul în care provin din țări terțe sau din zone ale țărilor terțe enumerate în coloana B a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 605/2010 al Comisiei (3), au fost supuse unui tratament de pasteurizare suficient pentru a produce o reacție negativă la testul fosfatazei;
Paragraf
(ii) cu un pH redus la o valoare mai mică de 6, din țări terțe sau din zone ale țărilor terțe enumerate în coloana C a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 605/2010 al Comisiei, au fost supuse în prealabil unui tratament de pasteurizare suficient pentru a produce o reacție negativă la testul fosfatazei;
Paragraf
(iii) în cazul în care provin din țări terțe sau din zone ale țărilor terțe enumerate în coloana C a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 605/2010, au fost supuse unui tratament de sterilizare sau unui dublu proces termic, fiecare dintre tratamente fiind suficient pentru a produce o reacție negativă la testul fosfatazei;
Paragraf
(iv) în cazul în care provin din țări terțe sau din zone ale țărilor terțe enumerate în coloana C a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 605/2010, unde s-a înregistrat un focar de febră aftoasă în precedentele 12 luni sau unde s-a efectuat vaccinare împotriva febrei aftoase în precedentele 12 luni, au fost supuse
Paragraf
fie
Paragraf
— unui proces de sterilizare în urma căruia s-a atins o valoare Fc mai mare sau egală cu 3
Paragraf
sau
Paragraf
— unui tratament termic inițial cu un efect de încălzire cel puțin egal cu cel obținut prin procesul de pasteurizare la cel puțin 72 °C timp de cel puțin 15 secunde și suficient pentru a produce o reacție negativă la testul fosfatazei, urmat
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Hrană prelucrată pentru animale de companie, alta decât conservele de hrană pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
fie
Paragraf
— de un al doilea tratament termic cu un efect de încălzire cel puțin egal cu cel obținut prin tratamentul termic inițial și care să fie suficient pentru a produce o reacție negativă la testul fosfatazei, urmat, în cazul laptelui deshidratat sau al produselor din lapte deshidratate, de un proces de deshidratare
Paragraf
sau
Paragraf
— de un proces de acidificare prin care pH-ul să fie menținut la o valoare mai mică de 6 timp de cel puțin o oră;
Paragraf
(c) în cazul gelatinei, a fost produsă printr-un proces care asigură faptul că materialele de categoria 3 neprelucrate sunt supuse unui tratament cu substanțe acide sau alcaline, urmat de una sau mai multe clătiri, de o ajustare a pH-ului, și de o extracție prin una sau, dacă este necesar, mai multe încălziri succesive, urmate de purificare prin filtrare și sterilizare;
Paragraf
(d) în cazul proteinelor hidrolizate, au fost produse printr-un proces de producție care implică măsuri corespunzătoare pentru reducerea la minimum a contaminării materialelor neprelucrate de categoria 3 și care, în cazul proteinelor hidrolizate derivate în întregime sau parțial din piei de rumegătoare, au fost produse într-o fabrică de prelucrare destinată doar producerii de proteine hidrolizate, folosindu-se doar materiale cu o greutate moleculară sub 10 000 Daltoni și un proces care implică pregătirea materialelor neprelucrate de categoria 3 prin tratarea cu saramură, cenușărire și spălare intensivă, urmate de:
Paragraf
(i) expunerea materialului la un pH mai mare de 11 timp de mai mult de trei ore la o temperatură mai mare de 80 °C, urmată de un tratament termic la o temperatură mai mare de 140 °C timp de 30 de minute la o presiune mai mare de 3,6 bari; sau
Paragraf
(ii) expunerea materialelor la un pH de 1 – 2, apoi la un pH mai mare de 11, urmată de tratament termic la 140 °C timp de 30 de minute la o presiune de 3 bari;
Paragraf
(e) în cazul produselor din ouă, au fost supuse oricăreia dintre metodele de prelucrare 1 – 5 sau 7, după cum se menționează în capitolul III al anexei IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011; sau tratate în conformitate cu capitolul II din secțiunea X a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004;
Paragraf
(f) în cazul colagenului, a fost supus unui proces care asigură că materialele neprelucrate de categoria 3 sunt supuse unui tratament care implică spălarea, ajustarea pH-ului, utilizându-se substanțe acide sau alcaline, urmat de una sau mai multe clătiri, filtrare și extrudare, folosirea altor conservanți decât cei autorizați de legislația Uniunii fiind interzisă;
Paragraf
(g) în cazul produselor din sânge, au fost fabricate prin utilizarea oricărei metode de prelucrare 1 – 5 sau 7, după cum se menționează în capitolul III din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011;
Paragraf
(h) în cazul proteinelor prelucrate de origine animală provenite de la mamifere, au fost supuse oricărei dintre metodele de prelucrare 1 – 5 sau 7 și, în cazul sângelui obținut de la porcine, au fost supuse oricăreia dintre metodele de prelucrare 1 – 5 sau 7, cu condiția ca în cazul metodei 7 să se aplice un tratament termic la cel puțin 80 °C pentru întreaga masă de substanță;
Paragraf
(i) în cazul proteinelor prelucrate de la animale nemamifere, altele decât făina de pește, au fost supuse oricăreia dintre metodele de prelucrare 1 – 5 sau 7, astfel cum se menționează în capitolul III al anexei IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011;
Paragraf
(j) în cazul făinii de pește, a fost supusă oricăreia dintre metodele de prelucrare 1 – 7 astfel cum se menționează în capitolul III al anexei IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 sau unei metode și parametri care asigură faptul că produsele sunt în conformitate cu standardele microbiologice pentru produsele derivate stabilite în capitolul I al anexei X la Regulamentul (UE) nr. 142/2011;
Paragraf
(k) în cazul grăsimilor topite, inclusiv al uleiurilor de pește, au fost supuse oricăreia dintre metodele de prelucrare 1 – 5 sau 7 (și metodei 6 în cazul uleiului de pește) astfel cum se menționează în capitolul III al anexei IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 sau au fost produse în conformitate capitolul II din secțiunea XII a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004; grăsimile topite obținute de la rumegătoare trebuie să fie purificate astfel încât nivelul maxim al cantității totale de impurități insolubile rămase să nu depășească 0,15 % în greutate;
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Hrană prelucrată pentru animale de companie, alta decât conservele de hrană pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(l) în cazul fosfatului dicalcic, au fost produse printr-un proces care asigură faptul că
Paragraf
(i) toate materialele osoase de categoria 3 sunt zdrobite în particule fine, degresate cu apă fierbinte și tratate cu acid clorhidric diluat (cu o concentrație minimă de 4 % și cu un pH mai mic de 1,5) timp de cel puțin două zile;
Paragraf
(ii) ulterior procedurii descrise la punctul (i) se aplică un tratament a lichiorului fosforic obținut cu var, obținându-se un precipitat de fosfat dicalcic cu pH 4 – 7; și
Paragraf
(iii) la final, precipitatul de fosfat dicalcic este uscat cu aer la o temperatură de admisie între 65 °C și 325 °C și o temperatură la evacuare între 30 °C și 65 °C;
Paragraf
(m) în cazul fosfatului tricalcic, au fost produse printr-un proces care asigură faptul că
Paragraf
(i) toate materialele osoase de categoria 3 sunt zdrobit în particule fine și degresate în contracurent cu apă fierbinte (fragmente fine de os mai mici de 14 mm);
Paragraf
(ii) tratament continuu cu aburi timp de 30 de minute la o temperatură de 145 °C și o presiune de 4 bari;
Paragraf
(iii) separarea bulionului proteic de hidroxiapatită (fosfatul tricalcic) prin centrifugare; și
Paragraf
(iv) granularea fosfatului tricalcic după uscare într-un pat de fluid cu aer la 200 °C;
Paragraf
(n) în ceea ce privește subprodusele aromatizante de origine animală, au fost produse în conformitate cu metoda de tratare și parametrii care asigură faptul că produsul respectă standardele microbiologice menționate la punctul II.4.]
Paragraf
(2) fie [au fost supuse unui tratament cum ar fi deshidratarea sau fermentarea care a fost autorizat de autoritatea competentă;]
Paragraf
(2) fie [în cazul nevertebratelor acvatice și terestre, altele decât speciile patogene pentru om sau animale, au fost supuse unui tratament care a fost autorizat de autoritatea competentă și care asigură faptul că hrana pentru animale de companie nu prezintă niciun risc inacceptabil pentru sănătatea publică și animală;]
Paragraf
II.4. a fost analizată prin prelevarea aleatorie a cel puțin cinci eșantioane din fiecare lot prelucrat, prelevate, în cursul depozitării sau ulterior, în fabrica de prelucrare și s-a constatat că respectă următoarele standarde (4):
Paragraf
Salmonella: absență în 25 g: n = 5, c = 0, m = 0, M = 0,
Paragraf
Enterobacteriaceae: n = 5, c = 2, m = 10, M = 300 în 1 gram;
Paragraf
II.5. a fost supusă tuturor măsurilor de precauție pentru a se evita contaminarea cu agenți patogeni după tratament;
Paragraf
II.6. a fost ambalată în ambalaj nou care, dacă hrana pentru animale de companie nu este expediată în ambalaje adecvate vânzării ca atare pe care să fie indicat în mod clar faptul că produsul este destinat doar pentru hrănirea animalelor de companie, poartă etichete cu mesajul: «NU ESTE DESTINATĂ CONSUMULUI UMAN”;
Paragraf
(2) [II.7. hrana pentru animale, descrisă mai sus
Paragraf
(2) fie [provine de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (5);
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Hrană prelucrată pentru animale de companie, alta decât conservele de hrană pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (6), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumirea (navă). În caz de descărcare și reîncărcare, expeditorul trebuie să informeze punctul de inspecție la frontiera de intrare în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.19: se utilizează codul corespunzător din Sistemul Armonizat (SA) de la următoarele rubrici: 04.01; 04.02; 04.03; 04.04; 04.08, 05.04, 05.05, 05.06; 05.11, 15.01, 15.02, 15.03, 15.04, 23.01, 23.09; 28.35.25; 28.35.26; 35.01; 35.02; 35.03 sau 35.04.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac, trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană, precum și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28: Specia: a se selecta dintre următoarele: Aves, Ruminantia, Suidae, Mammalia altele decât Ruminantia sau Suidae, Pesca, Mollusca, Crustacea, Invertebrates altele decât Mollusca și Crustacea.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(2a) JO L 139, 30.4.2004, p. 55.
Paragraf
(2b) JO L 125, 23.5.1996, p. 3.
Paragraf
(3) JO L 175, 10.7.2010, p. 1.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Hrană prelucrată pentru animale de companie, alta decât conservele de hrană pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(4) Unde:
Paragraf
n = numărul de eșantioane de testat;
Paragraf
m = valoarea-prag pentru numărul de bacterii; rezultatul este considerat satisfăcător dacă numărul de bacterii în toate eșantioanele nu depășește valoarea m;
Paragraf
M = valoarea maximă pentru numărul de bacterii; rezultatul este considerat nesatisfăcător dacă numărul de bacterii dintr-unul sau din mai multe eșantioane este egal cu M sau mai mare; și
Paragraf
c = numărul de eșantioane în care numărul de bacterii poate să fie între m și M, eșantionul putând fi considerat în continuare acceptabil dacă numărul de bacterii din celelalte eșantioane este egal cu m sau mai mic.
Paragraf
(5) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(6) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră de la intrarea în Uniunea Europeană.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
CAPITOLUL 3(C)
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru produse de ros pentru câini destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Hrană pentru animale de companie Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse de ros pentru câini
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolul 10, precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa XIII capitolul II și anexa XIV capitolul II, și certific faptul că produsele de ros pentru câini descrise mai sus:
Paragraf
II.1. au fost preparate exclusiv din următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(2) fie [- carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise, care sunt adecvate consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu sunt destinate consumului uman din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- carcase și din părțile următoare provenind fie de la animale care au fost sacrificate într-un abator și au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem, fie din cadavre și din părțile următoare ale unor animale din categoria vânatului sălbatic, ucise în vederea consumului uman, în conformitate cu legislația Uniunii:
Paragraf
(i) carcase sau cadavre și părți de animale care sunt respinse ca fiind neadecvate pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale;
Paragraf
(ii) capete de păsări de curte;
Paragraf
(iii) piei, inclusiv bucăți și fragmente ale acestora, coarne și picioare, inclusiv falangele și oasele carpiene și metacarpiene, oasele tarsiene și metatarsiene;
Paragraf
(iv) păr de porc;
Paragraf
(v) pene;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile prin intermediul sângelui la om sau la animale, obținut de la animale care au fost sacrificate într-un abator după ce au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite din fabricarea produselor destinate consumului uman, inclusiv oase degresate, jumări și nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării în cadrul prelucrării laptelui;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale acvatice și părți ale acestor animale, cu excepția mamiferelor marine, care nu au prezentat niciun semn de boli transmisibile la oameni sau la animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală obținute de la animale acvatice provenite de la fabrici sau unități de fabricare a unor produse pentru consumul uman;]
Paragraf
(2) și/sau [- materiale provenite de la animale care au fost tratate cu anumite substanțe care sunt interzise prin Directiva 96/22/CE a Consiliului(2a), importul materialelor fiind permis în conformitate cu articolul 35 litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;]
Paragraf
II.2. au fost supuse
Paragraf
(2) fie [în cazul produselor de ros pentru câini produse din piei de ungulate sau din pește, unui tratament suficient pentru a distruge organismele patogene (inclusiv Salmonella); și produsele de ros pentru câini sunt deshidratate;]
Paragraf
(2) și/sau [în cazul produselor de ros pentru câini produse din subproduse de origine animală, altele decât piei de ungulate sau pește, unui tratament termic la cel puțin 90 °C aplicat în întreaga masă de substanță;]
Paragraf
II.3. au fost analizate prin prelevarea aleatorie a cel puțin cinci eșantioane din fiecare lot prelucrat prelevate în cursul depozitării sau ulterior, în fabrica de prelucrare și s-a constatat că respectă următoarele standarde (3):
Paragraf
Salmonella: absență în 25 g: n = 5, c = 0, m = 0, M = 0,
Paragraf
Enterobacteriaceae: n = 5, c = 2, m = 10, M = 300 în 1 gram;
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse de ros pentru câini
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
II.4. au fost supus tuturor măsurilor de precauție pentru a se evita contaminarea cu agenți patogeni după tratament;
Paragraf
II.5. au fost ambalate în ambalaj nou;
Paragraf
(2) [II.6. produsele de ros pentru câine descrise mai sus
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (4);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (5), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru marfă în tranzit; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumire (vapor); informațiile se furnizează în caz de descărcare și reîncărcare în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.19: 05.11, 23.09, 41.01 sau 42.05.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac, trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană, precum și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28: Specia: a se selecta dintre următoarele: Aves, Ruminantia, Suidae, Mammalia altele decât Ruminantia sau Suidae, Pesca, Mollusca, Crustacea, Invertebrates altele decât Mollusca și Crustacea.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse de ros pentru câini
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(2a) JO L 125, 23.5.1996, p. 3.
Paragraf
(3) Unde:
Paragraf
— n = numărul de eșantioane de testat;
Paragraf
— m = valoarea-prag pentru numărul de bacterii; rezultatul este considerat satisfăcător dacă numărul de bacterii în toate eșantioanele nu depășește valoarea m;
Paragraf
— M = valoarea maximă pentru numărul de bacterii; rezultatul este considerat nesatisfăcător dacă numărul de bacterii dintr-unul sau din mai multe eșantioane este egal cu M sau mai mare; și
Paragraf
— c = numărul de eșantioane în care numărul de bacterii poate să fie între m și M, eșantionul putând fi considerat în continuare acceptabil dacă numărul de bacterii din celelalte eșantioane este egal cu m sau mai mic.
Paragraf
(4) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(5) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră de la intrarea în Uniunea Europeană.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
CAPITOLUL 3(D)
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru hrana neprelucrată pentru animale de companie destinată vânzării directe sau subproduse de origine animală destinate hranei animalelor de blană, destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Hrană pentru animale de companie Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Natura mărfii
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Hrană neprelucrată pentru animale de companie destinată vânzării directe sau subproduse de origine animală destinate hranei animalelor de blană
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolul 10, precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa XIII capitolul II și anexa XIV capitolul II, și certific faptul că hrana neprelucrată pentru animale de companie sau subprodusele de origine animală descrise mai sus:
Paragraf
II.1. constau în subproduse de origine animală care îndeplinesc cerințele sanitare de mai jos;
Paragraf
II.2. constau în subproduse de origine animală:
Paragraf
(a) derivate din carne care îndeplinește cerințele relevante de sănătate publică și animală expuse în:
Paragraf
— Regulamentul (UE) nr. 206/2010 (3) al Comisiei și cu condiția ca animalele de la care carnea este derivată să provină din țări terțe, teritorii sau părți ale acestora (codul ISO în cazul țărilor sau coduri pentru teritorii sau părți ale acestora);
Paragraf
— și/sau Regulamentul (CE) nr. 798/2008 al Comisiei (4), cu condiția ca animalele de la care carnea este derivată să provină din țări terțe, teritorii sau părți ale acestora … (codul ISO în cazul țărilor sau coduri pentru teritorii sau părți ale acestora) astfel cum sunt enumerate în regulamentul respectiv, care au fost indemne de boala Newcastle și de gripă aviară în precedentele 12 luni;
Paragraf
— și/sau Regulamentul (CE) nr. 119/2009 al Comisiei (5), cu condiția ca animalele de la care carnea este derivată să provină din țări terțe, teritorii sau părți ale acestora (codul ISO în cazul țărilor sau coduri pentru teritorii sau părți ale acestora) astfel cum sunt enumerate în regulamentul respectiv, care au fost indemne de febră aftoasă, pestă bovină, pestă porcină clasică, pestă porcină africană, boala veziculoasă a porcului, boala Newcastle și gripă aviară în precedentele 12 luni și unde nu s-a efectuat nicio vaccinare în acest interval de timp (doar în cazul care este relevant pentru speciile susceptibile);
Paragraf
(b) derivate de la animale care, în abator, au fost supuse inspecției de sănătate ante mortem efectuate pe parcursul celor 24 de ore anterioare sacrificării și nu au prezentat niciun semn al bolilor menționate în regulamentele enumerate la litera (a) la care aceste animale sunt susceptibile; și
Paragraf
(c) derivate de la animale care au fost tratate în abator înainte și în timpul sacrificării sau uciderii lor în conformitate cu dispozițiile relevante din legislația Uniunii și au îndeplinit cerințe cel puțin echivalente cu cele prevăzute la capitolele II și III din Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 al Consiliului (6); sau
Paragraf
(d) în cazul hranei pentru animalele de blană, sunt derivate din animale acvatice care îndeplinesc cerințele relevante de sănătate publică și animală prevăzute în Decizia 2006/766/CE a Comisiei (7), și provin din țări sau teritorii ale acestora (codul ISO), astfel cum sunt enumerate în anexa II la respectiva decizie;
Paragraf
II.3.1. constau doar din următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(a) carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise, care erau considerate adecvate consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii până la momentul în care au fost declarate ireversibil ca fiind subproduse de origine animală din motive comerciale;
Paragraf
(b) părți de animale sacrificate care sunt respinse ca fiind neadecvate pentru consumul uman, dar care nu sunt afectate de niciun semn al bolilor transmisibile omului sau animalelor și care provin din carcase adecvate pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii;
Paragraf
II.3.2. în cazul hranei pentru animale de blană, pe lângă II.3.1., ele constau, de asemenea, din următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(2) fie [- subproduse de origine animală provenite de la păsări și lagomorfe sacrificate în fermă, astfel cum se menționează la articolul 1 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (2a), care nu prezentau niciun semn de boală transmisibilă omului sau animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile prin intermediul sângelui la om sau la animale, obținut de la animale care au fost sacrificate într-un abator după ce au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite din fabricarea produselor destinate consumului uman, inclusiv oase degresate, jumări și nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării în cadrul prelucrării laptelui;]
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Hrană neprelucrată pentru animale de companie destinată vânzării directe sau subproduse de origine animală destinate hranei animalelor de blană
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) și/sau [- produse de origine animală sau alimente care conțin produse de origine animală, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau a unor defecte de ambalare sau a altor defecte care nu pot determina niciun risc pentru sănătatea publică sau animală;]
Paragraf
(2) și/sau [- hrană pentru animale de companie și hrană pentru animale, de origine animală, sau hrană pentru animale care conține subproduse de origine animală sau produse derivate, care nu mai sunt destinate hranei animalelor din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau defecte de ambalare sau a altor defecte care nu determină niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge, placentă, lână, pene, păr, coarne, tăieturi de copite și lapte crud provenite de la animale vii care nu au prezentat semne ale vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul produsului respectiv;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale acvatice și părți ale acestor animale, cu excepția mamiferelor marine, care nu au prezentat niciun semn de boli transmisibile la oameni sau la animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală obținute de la animale acvatice provenite de la fabrici sau unități de fabricare a unor produse pentru consumul uman;]
Paragraf
(2) și/sau [- următoarele materiale provenite de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul materialului respectiv:
Paragraf
(i) cochilii ale crustaceelor cu țesuturi moi sau pulpă;
Paragraf
(ii) următoarele produse care provin de la animale terestre:
Paragraf
— subproduse de incubator,
Paragraf
— ouă,
Paragraf
— subproduse din ouă, inclusiv coji de ouă,
Paragraf
(iii) pui de o zi uciși din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite de la nevertebrate acvatice sau terestre, altele decât speciile patogene pentru oameni sau animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale și părți ale acestora din ordinele zoologice Rodentia și Lagomorpha, cu excepția materialelor de categoria 1 menționate la articolul 8 litera (a) punctele (iii), (iv) și (v) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și a materialelor de categoria 2 menționate la articolul 9 literele (a) – (g) din respectivul regulament;]
Paragraf
II.4. au fost obținute și preparate fără a veni în contact cu alte materiale care nu corespund condițiilor din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și au fost manipulate astfel încât să se evite contaminarea cu agenți patogeni;
Paragraf
II.5. au fost ambalate într-un ambalaj final care poartă etichete cu mesajul: «HRANĂ NEPRELUCRATĂ PENTRU ANIMALE DE COMPANIE – NU ESTE DESTINATĂ CONSUMULUI UMAN” sau „SUBPRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ UTILIZATE ÎN HRANA ANIMALELOR DE BLANĂ – NU SUNT DESTINATE CONSUMULUI UMAN», apoi plasate în cutii/recipiente etanșe și sigilate în mod oficial sau în orice ambalaje noi care previn orice scurgeri și în cutii/recipiente sigilate în mod oficial care poartă etichete cu mesajul: «HRANĂ NEPRELUCRATĂ PENTRU ANIMALE DE COMPANIE – NU ESTE DESTINATĂ CONSUMULUI UMAN” sau „SUBPRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ UTILIZATE ÎN HRANA ANIMALELOR DE BLANĂ – NU SUNT DESTINATE CONSUMULUI UMAN», precum și numele și adresa unității de destinație;
Paragraf
II.6. în cazul hranei neprelucrate pentru animale:
Paragraf
(a) a fost preparată și depozitată într-o fabrică autorizată și supravegheată de către autoritatea competentă în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și
Paragraf
(b) a fost analizată prin prelevarea aleatorie a cel puțin cinci eșantioane din fiecare lot pe parcursul depozitării (înainte de expediere) și s-a constatat că respectă următoarele standarde (8):
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Hrană neprelucrată pentru animale de companie destinată vânzării directe sau subproduse de origine animală destinate hranei animalelor de blană
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Salmonella: absență în 25 g: n = 5, c = 0, m = 0, M = 0
Paragraf
Enterobacteriaceae: n = 5, c = 2, m = 10, M = 5 000 în 1gram;
Paragraf
(2) [II.7. [hrana pentru animale de companie sau subprodusele de origine animală destinate hranei animalelor de blană descrise mai sus conțin sau sunt derivate din subproduse de origine animală provenite de la rumegătoare și:
Paragraf
(2) fie [provin dintr-o țară sau regiune care este clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE și în care nu a existat niciun caz indigen de ESB și]]
Paragraf
(2) fie [provin dintr-o țară sau dintr-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE, în care a existat un caz indigen de ESB, iar subprodusul de origine animală sau produsul derivat au fost obținute de la animale născute după data de la care interdicția de hrănire a rumegătoarelor cu făină din carne și oase sau cu jumări derivate de la rumegătoare, astfel cum sunt definite în Codul sanitar pentru animale terestre al OIE, a fost aplicată efectiv în țara sau în regiunea respectivă și]]
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (9);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (10), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumirea (navă). În caz de descărcare și reîncărcare, expeditorul trebuie să informeze punctul de inspecție la frontiera de intrare în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica I.19: se utilizează codul corespunzător din Sistemul Armonizat (SA) de la următoarea rubrică: 04.08; 05.06; 05.08; 05.11, 23.01 sau 23.09.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac, trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană, precum și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Hrană neprelucrată pentru animale de companie destinată vânzării directe sau subproduse de origine animală destinate hranei animalelor de blană
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28:
Paragraf
Natura produselor: se selectează hrana neprelucrată pentru animale de companie sau subprodusul de origine animală.
Paragraf
În cazul materiei prime pentru producția de hrană neprelucrată pentru animale de companie, a se indica denumirea științifică a speciilor.
Paragraf
În cazul materiei prime pentru producția de hrană pentru animalele de blană, selectați dintre următoarele: Aves, Ruminantia, Suidae, Mammalia altele decât Ruminantia sau Suidae, Pesca, Mollusca, Crustacea, Invertebrates altele decât Mollusca și Crustacea.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(2a) JO L 139, 30.4.2004, p. 55.
Paragraf
(3) JO L 73, 20.3.2010, p. 1.
Paragraf
(4) JO L 226, 23.8.2008, p. 1.
Paragraf
(5) JO L 39, 10.2.2009, p. 12.
Paragraf
(6) JO L 303, 18.11.2009, p. 1.
Paragraf
(7) JO L 320, 18.11.2006, p. 53.
Paragraf
(8) Unde:
Paragraf
n = numărul de eșantioane de testat;
Paragraf
m = valoarea-prag pentru numărul de bacterii; rezultatul este considerat satisfăcător dacă numărul de bacterii în toate eșantioanele nu depășește valoarea m;
Paragraf
M = valoarea maximă pentru numărul de bacterii; rezultatul este considerat nesatisfăcător dacă numărul de bacterii dintr-unul sau din mai multe eșantioane este egal cu M sau mai mare; și
Paragraf
c = numărul de eșantioane în care numărul de bacterii poate să fie între m și M, eșantionul putând fi considerat în continuare acceptabil dacă numărul de bacterii din celelalte eșantioane este egal cu m sau mai mic.
Paragraf
(9) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(10) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: Prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră al Uniunii Europene.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
CAPITOLUL 3(E)
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru subproduse aromatizante de origine animală utilizate la fabricarea hranei pentru animale de companie, destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Hrană pentru animale de companie Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Natura mărfii
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse aromatizante de origine animală utilizate la fabricarea hranei pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolele 8 și 10, precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa XIII capitolul III și anexa XIV capitolul II, și certific faptul că subprodusele aromatizante de origine animală descrise mai sus:
Paragraf
II.1. constau în subproduse de origine animală care respectă cerințele în materie de sănătate animală de mai jos;
Paragraf
II.2. au fost preparate din și includ următoarele subproduse de origine animală care sunt exclusiv:
Paragraf
(2) fie [- carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise, care sunt adecvate consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu sunt destinate consumului uman din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- carcase și din părțile următoare provenind fie de la animale care au fost sacrificate într-un abator și au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem, fie din cadavre și din părțile următoare ale unor animale din categoria vânatului sălbatic, ucise în vederea consumului uman, în conformitate cu legislația Uniunii:
Paragraf
(i) carcase sau cadavre și părți de animale care sunt respinse ca fiind neadecvate pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale;
Paragraf
(ii) capete de păsări de curte;
Paragraf
(iii) piei, inclusiv bucăți și fragmente ale acestora, coarne și picioare, inclusiv falangele și oasele carpiene și metacarpiene, oasele tarsiene și metatarsiene;
Paragraf
(iv) păr de porc;
Paragraf
(v) pene;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile prin intermediul sângelui la om sau la animale, obținut de la animale care au fost sacrificate într-un abator după ce au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite din fabricarea produselor destinate consumului uman, inclusiv oase degresate, jumări și nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării în cadrul prelucrării laptelui; ]
Paragraf
(2) și/sau [- produse de origine animală sau alimente care conțin produse de origine animală, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricare sau defecte de ambalare sau a altor defecte din care nu poate apărea niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- hrană pentru animale de companie și hrană pentru animale, de origine animală, sau hrană pentru animale care conține subproduse de origine animală sau produse derivate, care nu mai sunt destinate hranei animalelor din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau defecte de ambalare sau a altor defecte care nu determină niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge, placentă, lână, pene, păr, coarne, tăieturi de copite și lapte crud provenite de la animale vii care nu au prezentat semne ale vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul produsului respectiv;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale acvatice și părți ale acestor animale, cu excepția mamiferelor marine, care nu au prezentat niciun semn de boli transmisibile la oameni sau la animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală obținute de la animale acvatice provenite de la fabrici sau unități de fabricare a unor produse pentru consumul uman;]
Paragraf
(2) și/sau [- următoarele materiale provenite de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul materialului respectiv:
Paragraf
(i) cochilii ale crustaceelor cu țesuturi moi sau pulpă;
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse aromatizante de origine animală utilizate la fabricarea hranei pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(ii) următoarele produse care provin de la animale terestre:
Paragraf
– subproduse de incubator,
Paragraf
– ouă,
Paragraf
– subproduse provenite de la ouă, inclusiv coji de ouă;
Paragraf
(iii) pui de o zi uciși din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite de la nevertebrate acvatice sau terestre, altele decât speciile patogene pentru oameni sau animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale și părți ale acestora din ordinele zoologice Rodentia și Lagomorpha, cu excepția materialelor de categoria 1 menționate la articolul 8 litera (a) punctele (iii), (iv) și (v) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și a materialelor de categoria 2 menționate la articolul 9 literele (a) – (g) din respectivul regulament;]
Paragraf
(2) și/sau [- materiale provenite de la animale care au fost tratate cu anumite substanțe care sunt interzise prin Directiva 96/22/CE a Consiliului (2a), importul materialelor fiind permis în conformitate cu articolul 35 litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;]
Paragraf
II.3. au fost supuse unei prelucrări în conformitate cu capitolul III din anexa XIII la Regulamentul (UE) nr. 142/2011, în vederea uciderii agenților patogeni;
Paragraf
II.4. au fost analizate prin prelevarea aleatorie a cel puțin cinci eșantioane din fiecare lot prelucrat, prelevate, în cursul depozitării sau ulterior, în fabrica de prelucrare și s-a constatat că respectă următoarele standarde (3):
Paragraf
Salmonella: absență în 25 g: n = 5, c = 0, m = 0, M = 0,
Paragraf
Enterobacteriaceae: n = 5, c = 2, m = 10, M = 300 în 1 gram;
Paragraf
II.5. produsul finit a fost:
Paragraf
(2) fie [ambalat în saci noi sau sterilizați,]
Paragraf
(2) fie [transportat în vrac în recipiente sau în alte mijloace de transport care înainte de utilizare au fost curățate și dezinfectate minuțios cu ajutorul unui produs dezinfectant autorizat de autoritatea competentă,]
Paragraf
și care poartă etichete cu mesajul: «NU ESTE DESTINAT CONSUMULUI UMAN»;
Paragraf
II.6. produsul finit a fost depozitat în depozite închise;
Paragraf
II.7. produsul a făcut obiectul tuturor măsurilor de precauție pentru a se evita contaminarea cu agenți patogeni după tratament;
Paragraf
(2) [II.8. subproduse aromatizante de origine animală descrise mai sus
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (4);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (5), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse aromatizante de origine animală utilizate la fabricarea hranei pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumire (vapor); informațiile se furnizează în caz de descărcare și reîncărcare în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.19: a se utiliza codul SA corespunzător: 05.04; 05.06, 05.11 sau 23.09.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac se menționează numărul recipientului și al sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană, precum și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28:
Paragraf
— specii: a se selecta dintre următoarele: Aves, Ruminantia, Suidae, Mammalia altele decât Ruminantia sau Suidae, Pesca, Mollusca, Crustacea, Invertebrates altele decât Mollusca și Crustacea
Paragraf
— se definește subprodusul aromatizant de origine animală.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(2a) JO L 125, 23.5.1996, p. 3.
Paragraf
(3) Unde:
Paragraf
n = numărul de eșantioane de testat;
Paragraf
m = valoarea-prag pentru numărul de bacterii; rezultatul este considerat satisfăcător dacă numărul de bacterii în toate eșantioanele nu depășește valoarea m;
Paragraf
M = valoarea maximă pentru numărul de bacterii; rezultatul este considerat nesatisfăcător dacă numărul de bacterii dintr-unul sau din mai multe eșantioane este egal cu M sau mai mare; și
Paragraf
c = numărul de eșantioane în care numărul de bacterii poate să fie între m și M, eșantionul putând fi considerat în continuare acceptabil dacă numărul de bacterii din celelalte eșantioane este egal cu m sau mai mic.
Paragraf
(4) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(5) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: Prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri sanitar-veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
CAPITOLUL 3(F)
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru subproduse de origine animală (3) pentru fabricarea de hrană pentru animale de companie, destinate expedierii în sau tranzitului (2) prin Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Fabricarea hranei destinate animalelor de companie Prelucrare suplimentară Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Natura mărfii
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Numărul de pachete
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse de origine animală pentru producerea de hrană pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa XIV capitolul II, și certific faptul că subprodusele de origine animală descrise mai sus:
Paragraf
II.1.1. constau în subproduse de origine animală care respectă cerințele în materie de sănătate animală de mai jos;
Paragraf
II.1.2. au fost obținute pe teritoriul: (1c) de la animale:
Paragraf
(2) fie [(a) care au rămas pe acest teritoriu de la naștere sau cel puțin pe parcursul precedentelor trei luni înaintea datei sacrificării sau a producției;]
Paragraf
(2) fie [(b) care au fost ucise în sălbăticie în acest teritoriu (1d);]
Paragraf
(2) fie [(c) sunt derivate de la rozătoare, lagomorfe, animale acvatice sau nevertebrate terestre sau acvatice;]
Paragraf
II.1.3. au fost obținute de la sau produse de animale:
Paragraf
(2) fie [(a) provenind din exploatații:
Paragraf
(i) unde, în cazul următoarelor boli la care animalele sunt susceptibile, nu s-a înregistrat niciun caz/focar de pestă bovină, boală veziculoasă a porcului, boală Newcastle sau gripă aviară înalt patogenă în cursul precedentelor 30 de zile, nici de pestă porcină clasică sau pestă porcină africană în cursul precedentelor 40 de zile; nici în exploatații situate în vecinătatea lor pe o rază de 10 km, în cursul precedentelor 30 de zile; și
Paragraf
(ii) unde nu s-a înregistrat niciun caz/focar de febră aftoasă, în cursul precedentelor 60 de zile, nici în exploatațiile situate în vecinătatea lor pe o rază de 25 km, în cursul precedentelor 30 de zile; și
Paragraf
(b) care:
Paragraf
(i) nu au fost ucise în vederea eradicării unei boli epizootice;
Paragraf
(ii) au rămas în exploatațiile lor de origine pentru cel puțin 40 de zile înaintea datei plecării și au fost transportate direct la abator fără a veni în contact cu alte animale care nu corespundeau acelorași cerințe în materie de sănătate;
Paragraf
(iii) la abator, au fost supuse inspecției de sănătate ante mortem în cursul celor 24 de ore anterioare sacrificării și nu au prezentat niciun semn al bolilor menționate mai sus, la care animalele sunt susceptibile; și
Paragraf
(iv) au fost tratate în abator înainte și în timpul sacrificării sau uciderii lor în conformitate cu dispozițiile relevante din legislația Uniunii și au îndeplinit cerințe cel puțin echivalente cu cele prevăzute la capitolele II și III din Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 al Consiliului (4)]
Paragraf
(2) fie [(a) capturate și ucise în sălbăticie într-o zonă:
Paragraf
(i) în care, pe o rază de 25 km, nu s-a constatat niciun caz/focar al niciuneia dintre bolile următoare la care animalele sunt susceptibile: febră aftoasă, pestă bovină, boala Newcastle sau gripă aviară înalt patogenă în cursul precedentelor 30 de zile, nici de pestă porcină clasică sau pestă porcină africană în cursul precedentelor 40 de zile; și
Paragraf
(ii) situată la o distanță de cel puțin 20 km de orice țară sau parte a teritoriului unei țări care nu este autorizată pentru exportul în Uniunea Europeană de materiale provenite de la păsări de curte în precedentele 30 de zile sau de materiale provenite de la porcine în precedentele 40 de zile; și
Paragraf
(b) care, după ucidere, au fost transportate în decurs de 12 ore după ucidere în vederea refrigerării fie la un centru de colectare, după care imediat la o unitate de prelucrare a vânatului, fie direct la o unitate de prelucrare a vânatului;]
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse de origine animală pentru producerea de hrană pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
II.1.4. au fost obținute într-o unitate în vecinătatea căreia, pe o rază de 10 km, nu s-a constatat niciun caz/focar al bolilor menționate la punctul II.1.3 la care animalele sunt susceptibile, în cursul precedentelor 30 de zile sau, în eventualitatea survenirii unui astfel de caz, prepararea materiei prime pentru export în Uniunea Europeană a fost autorizată doar după înlăturarea totală a cărnii și după curățarea și dezinfectarea completă a unității sub supravegherea unui medic veterinar oficial;
Paragraf
II.1.5. au fost obținute și preparate fără a veni în contact cu orice alt material care nu corespund condițiilor de mai sus și au fost manipulate astfel încât să se evite contaminarea cu agenți patogeni;
Paragraf
II.1.6. au fost ambalate în ambalaje noi care previn orice scurgeri și în recipiente sigilate în mod oficial care poartă etichete cu mesajul: «MATERIE PRIMĂ DESTINATĂ EXCLUSIV PRODUCERII HRANEI PENTRU ANIMALE DE COMPANIE», precum și numele și adresa unității de destinație din Uniunea Europeană;
Paragraf
II.1.7. constau doar din următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(2) fie [- carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise, care erau considerate adecvate consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii până la momentul în care au fost declarate ireversibil ca fiind subproduse de origine animală din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- carcase și din părțile următoare provenind fie de la animale care au fost sacrificate într-un abator și au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem, fie din cadavre și din părțile următoare ale unor animale din categoria vânatului sălbatic, ucise în vederea consumului uman, în conformitate cu legislația Uniunii:
Paragraf
(i) carcase sau cadavre și părți de animale care sunt respinse ca fiind neadecvate pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale;
Paragraf
(ii) capete de păsări de curte;
Paragraf
(iii) piei, inclusiv bucăți și fragmente ale acestora, coarne și picioare, inclusiv falangele și oasele carpiene și metacarpiene, oasele tarsiene și metatarsiene;
Paragraf
(iv) păr de porc;
Paragraf
(v) pene;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite din fabricarea produselor destinate consumului uman, inclusiv oase degresate, jumări și nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării în cadrul prelucrării laptelui;]
Paragraf
(2) și/sau [- produse de origine animală sau alimente care conțin produse de origine animală, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricare sau defecte de ambalare sau a altor defecte din care nu poate apărea niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale acvatice și părți ale acestor animale, cu excepția mamiferelor marine, care nu au prezentat niciun semn de boli transmisibile la oameni sau la animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală obținute de la animale acvatice provenite de la fabrici sau unități de fabricare a unor produse pentru consumul uman;]
Paragraf
(2) și/sau [- următoarele materiale provenite de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul materialului respectiv:
Paragraf
(i) cochilii ale crustaceelor cu țesuturi moi sau pulpă;
Paragraf
(ii) următoarele produse care provin de la animale terestre:
Paragraf
— subproduse de incubator,
Paragraf
— ouă,
Paragraf
— subproduse provenite de la ouă, inclusiv coji de ouă;
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse de origine animală pentru producerea de hrană pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(iii) pui de o zi uciși din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite de la nevertebrate acvatice sau terestre, altele decât speciile patogene pentru oameni sau animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale și părți ale acestora din ordinele zoologice Rodentia și Lagomorpha, cu excepția materialelor de categoria 1 menționate la articolul 8 litera (a) punctele (iii), (iv) și (v) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și a materialelor de categoria 2 menționate la articolul 9 literele (a) – (g) din respectivul regulament;]
Paragraf
(2) și/sau [- materiale provenite de la animale care au fost tratate cu anumite substanțe care sunt interzise prin Directiva 96/22/CE a Consiliului (4a), importul materialelor fiind permis în conformitate cu articolul 35 litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;]
Paragraf
II.1.8. au fost congelate la temperaturi foarte joase în fabrica de origine sau au fost conservate în conformitate cu legislația Uniunii Europene, astfel încât să se evite alterarea lor între data expedierii și data livrării la fabrica de destinație din Uniunea Europeană sau în cursul tranzitului prin Uniunea Europeană;
Paragraf
II.1.9. în cazul materiei prime provenite de la animale tratate cu anumite substanțe interzise în temeiul Directivei 96/22/CE pentru producerea hranei pentru animale de companie, importul fiind permis în conformitate cu articolul 35 litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009:
Paragraf
(a) a fost marcată în țara terță înainte de intrarea pe teritoriul Uniunii Europene cu o cruce de mangal lichefiat sau de cărbune activ, pe fiecare față externă a fiecărui bloc congelat sau, atunci când materia primă este transportată în paleți care nu sunt împărțiți în transporturi separate în timpul transportului la fabrica de producere a hranei pentru animale de companie de destinație din Uniunea Europeană sau în timpul tranzitului prin Uniunea Europeană, pe fiecare parte externă a fiecărui palet, astfel încât marcajul să acopere cel puțin 70 % din lungimea diagonalei blocului congelat și să aibă o lățime de cel puțin 10 cm;
Paragraf
(b) în cazul materialelor necongelate, materia primă a fost marcată în țara terță înainte de intrarea pe teritoriul Uniunii Europene prin pulverizare cu mangal lichefiat sau prin aplicarea unui praf de mangal astfel încât mangalul să fie clar vizibil pe suprafața materialului; și
Paragraf
(c) în cazul în care subprodusele de origine animală sunt fabricate din materie primă care a fost tratată astfel cum se menționează mai sus și din alte materii prime netratate, toate materiile prime au fost marcate în conformitate cu literele (a) și (b) de mai sus.
Paragraf
(2) (5) [II.2. Cerințe specifice
Paragraf
(2) (6) [II.2.1. Subprodusele din acest transport provin de la animale care au fost ținute pe teritoriul menționat la punctul II.1.2, unde programele de vaccinare împotriva febrei aftoase se aplică în mod regulat și sunt controlate în mod oficial în cazul bovinelor domestice.]
Paragraf
(2) (7) [II.2.2. Subprodusele din acest transport constau doar din subproduse de origine animală provenite din organe comestibile prelucrate de la rumegătoare domestice, care s-au maturat la o temperatură ambiantă depeste + 2 °C pentru cel puțin trei ore sau, în cazul mușchilor maseteri de bovine și al cărnii dezosate provenită de la animale domestice, pentru cel puțin 24 de ore.]]
Paragraf
(2) [II.3. subprodusele de origine animală destinate fabricării hranei animalelor de companie conțin sau sunt derivate din subproduse de origine animală provenite de la rumegătoare și:
Paragraf
(2) fie [provin dintr-o țară sau dintr-o regiune care este clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE și în care nu a existat niciun caz indigen de ESB și]]
Paragraf
(2) fie [provin dintr-o țară sau dintr-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE, în care a existat un caz indigen de ESB, iar subprodusul de origine animală sau produsul derivat au fost obținute de la animale născute după data de la care interdicția de hrănire a rumegătoarelor cu făină din carne și oase sau cu jumări derivate de la rumegătoare, astfel cum sunt definite în Codul sanitar pentru animale terestre al OIE, a fost aplicată efectiv în țara sau în regiunea respectivă, și]]
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse de origine animală pentru producerea de hrană pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (8);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (9), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]]
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru marfă în tranzit; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumire (vapor); informațiile se furnizează în caz de descărcare și reîncărcare în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.19: a se utiliza codul SA corespunzător: 05.04; 05.06; 05.07; 05.11.91 sau 05.11.99; 23.01; 41,01.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele destinate mărfii în vrac, se menționează numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană, precum și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28:
Paragraf
— specii: a se selecta dintre următoarele: Aves, Ruminantia, Suidae, Mammalia altele decât Ruminantia sau Suidae, Pesca, Mollusca, Crustacea, invertebrates altele decât Mollusca și Crustacea;
Paragraf
— Unitatea producătoare: a se furniza numărul de control veterinar al unității autorizate.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse de origine animală pentru producerea de hrană pentru animale de companie
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(1c) Denumirea și codul ISO al țării exportatoare după cum este menționat în:
Paragraf
— Partea 1 din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 206/2010;
Paragraf
— Partea 1 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 798/2008, și
Paragraf
— partea 1 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 119/2009.
Paragraf
În plus, în anexele menționate mai sus trebuie inclus codul ISO al regionalizării (dacă este cazul pentru speciile susceptibile în cauză).
Paragraf
(1d) Doar pentru țările din care carnea de vânat de la aceeași specie de animale destinată consumului uman este autorizată pentru import în Uniunea Europeană.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(3) Cu excepția sângelui neprelucrat, a laptelui neprelucrat, a pieilor, a copitelor și coarnelor, a părului de porc și a penelor (a se vedea certificate specifice relevante din anexa respectivă pentru importul acestor produse).
Paragraf
(4) JO L 303, 18.11.2009, p. 1.
Paragraf
(4a) JO L 125, 23.5.1996, p. 3.
Paragraf
(5) Garanții suplimentare de furnizat în cazul în care materialele provenite de la rumegătoare domestice își au originea într-un teritoriu al unei țări din America de Sud sau sudul Africii sau într-o parte a acestora, de unde doar carnea proaspătă maturată și dezosată provenită de la rumegătoare domestice destinată consumului uman este autorizată pentru export în Uniunea Europeană. Mușchii maseteri întregi de bovine, incizați în conformitate cu anexa I secțiunea IV capitolul Ipartea B.1 din Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 139, 30.4.2004, p. 206), sunt, de asemenea, autorizați.
Paragraf
(6) Doar pentru anumite țări din America de Sud.
Paragraf
(7) Doar pentru anumite țări din America de Sud și din sudul Africii.
Paragraf
(8) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(9) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră al Uniunii Europene.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
Capitolele 4(B) – 4 (D) se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
CAPITOLUL 4(B)
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru produsele din sânge care nu sunt destinate consumului uman, care ar putea fi utilizate ca materiale în hrana animalelor și care sunt destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Hrană pentru animale Fabricarea hranei destinate animalelor de companie Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Natura mărfii
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse din sânge care nu sunt destinate consumului uman și care ar putea fi utilizate ca materiale pentru hrana animalelor
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a) și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b) și certific faptul că produsele din sânge descrise mai sus:
Paragraf
II.1. constau din produse din sânge care îndeplinesc cerințele sanitare de mai jos;
Paragraf
II.2. constau exclusiv din produse din sânge care nu sunt destinate consumului uman;
Paragraf
II.3. au fost preparate și depozitate într-o fabrică autorizată și supravegheată de către autoritatea competentă în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
Paragraf
II.4. au fost preparate exclusiv din următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(2) fie [sânge provenit de la animale sacrificate, adecvat pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu este destinat consumului uman din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [sânge provenit de la animale sacrificate, care este respins ca fiind inadecvat pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale, sângele fiind derivat din carcasele unor animale care au fost sacrificate într-un abator și care au fost considerate adecvate consumului uman în urma unei inspecții ante mortem efectuată în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
II.5. pentru a se inactiva agenții patogeni, au fost supuse
Paragraf
(2) fie [prelucrării în conformitate cu metoda de prelucrare (3) astfel cum este descrisă în capitolul III din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011;]
Paragraf
(2) fie [unei metode și unor parametri prin care să se asigure conformitatea produselor cu standardele microbiologice din capitolul I al anexei X la Regulamentul (UE) nr. 142/2011;]
Paragraf
(2) fie [în cazul produselor din sânge, inclusiv sângele și plasma sanguină uscate prin pulverizare, de origine porcină, destinate hrănirii porcinelor, unui tratament termic la o temperatură de celpuțin 80 °C în toată masa substanței, iar sângele și plasma uscate au o umiditate de maximum8 % G/G, cu o activitate a apei (Aw) mai mică de 0,6.]
Paragraf
II.6. produsul finit a fost:
Paragraf
(2) fie [ambalat în saci noi sau sterilizați;]
Paragraf
(2) fie [transportat în vrac în recipiente sau în alte mijloace de transport care înainte de utilizare au fost curățate și dezinfectate minuțios cu ajutorul unui produs dezinfectant autorizat de autoritatea competentă,]
Paragraf
și care poartă etichete cu mesajul: «NU ESTE DESTINAT CONSUMULUI UMAN»;
Paragraf
II.7. produsul finit a fost depozitat în depozite închise;
Paragraf
II.8. produsul a făcut obiectul tuturor măsurilor de precauție pentru a se evita contaminarea cu agenți patogeni după tratament;
Paragraf
(2) și [în cazul produselor din sânge, incluzând sângele și plasma sanguină uscate prin pulverizare, de origine porcină, destinate hrănirii porcinelor, au fost depozitate într-un antrepozit uscat, la temperatura ambiantă, timp de cel puțin 6 săptămâni.]
Paragraf
II.9. au fost analizate înainte de expediere sub responsabilitatea autorității competente prin prelevarea unui eșantion aleatoriu în cursul depozitării sau la momentul scoaterii din depozit, constatându-se că respectă următoarele standarde (4):
Paragraf
Salmonella: absență în 25 g: n = 5, c = 0, m = 0, M = 0,
Paragraf
Enterobacteriaceae: n = 5, c = 2, m = 10, M = 300 în 1 gram;
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse din sânge care nu sunt destinate consumului uman și care ar putea fi utilizate ca materiale pentru hrana animalelor
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) [II.10. produsele din sânge descrise mai sus
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 dinanexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (5);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (6), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
II.11. produsele din sânge descrise mai sus:
Paragraf
(2) fie [nu conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine sau nu sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană.]
Paragraf
(2) fie [conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine și sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană, care:
Paragraf
(a) provin de la ovine și caprine care au fost crescute în permanență, de la naștere, într-o țară în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
Paragraf
(i) notificarea scrapiei clasice este obligatorie;
Paragraf
(ii) există în uz un sistem de informare, de supraveghere și de monitorizare a scrapiei clasice;
Paragraf
(iii) se aplică restricții oficiale exploatațiilor de ovine sau de caprine în cazul unei suspiciuni de EST sau al confirmării prezenței scrapiei clasice;
Paragraf
(iv) ovinele și caprinele afectate de scrapie clasică sunt sacrificate și distruse;
Paragraf
(v) hrănirea ovinelor și a caprinelor cu făină de carne și oase sau cu jumări provenite de la rumegătoare, conform definiției din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), a fost interzisă, iar interdicția a fost pusă efectiv în aplicare pe întreg teritoriul țării într-o perioadă care acoperă cel puțin cei șapte ani precedenți;
Paragraf
(b) provin din exploatații în care nu este impusă nicio restricție oficială ca urmare a unei suspiciuni de EST;
Paragraf
(c) provin din exploatații în care nu a fost diagnosticat niciun caz de scrapie clasică în cel puțin cei șapte ani precedenți sau, în urma confirmării unui caz de scrapie clasică:
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse din sânge care nu sunt destinate consumului uman și care ar putea fi utilizate ca materiale pentru hrana animalelor
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) fie [toate ovinele și caprinele din exploatație au fost ucise și distruse sau sacrificate, cu excepția berbecilor de reproducție cu genotipul ARR/ARR, a oilor de reproducție cu cel puțin o alelă ARR și nicio alelă VRQ și a altor ovine care au cel puțin o alelă ARR;]
Paragraf
(2) fie [toate animalele la care s-a confirmat scrapia clasică au fost ucise și distruse, iar exploatația a fost supusă timp de cel puțin doi ani de la data confirmării ultimului caz de scrapie clasică unei monitorizări intensificate a EST, inclusiv testarea, cu rezultate negative, pentru depistarea prezenței EST în conformitate cu metodele de laborator descrise la punctul 3.2 din capitolul C al anexei X la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, a tuturor animalelor următoare cu vârsta de peste 18 luni, cu excepția ovinelor cu genotipul ARR/ARR:
Paragraf
— animalele care au fost sacrificate pentru consum uman; și
Paragraf
— animalele care au murit sau au fost ucise în exploatație, dar care nu au fost ucise în cadrul unei campanii de eradicare a unei boli.]]
Paragraf
II.12. produsele din sânge descrise mai sus conțin sau sunt derivate din subproduse de origine animală provenite de la animale nerumegătoare și sunt, în conformitate cu declarația expeditorului menționat la rubrica I.1,
Paragraf
(2) fie [nedestinate producției de hrană pentru alte animale de crescătorie decât cele de blană.]
Paragraf
(2) (7) fie [destinate producției de hrană pentru alte animalele nerumegătoare de crescătorie decât cele de blană, iar expeditorul s-a angajat să asigure faptul că punctul de inspecție la frontiera de intrare va primi rezultatele analizelor efectuate în conformitate cu metodele prevăzute în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 152/2009 al Comisiei (8).]
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumire (vapor); informațiile se furnizează în caz de descărcare și reîncărcare în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.19: a se utiliza codul SA corespunzător: 05.11.91, 05.11.99, 35.02 sau 35.04.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele destinate mărfii în vrac, se menționează numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană, precum și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28: Specia: a se selecta dintre următoarele: Aves, Ruminantia, Suidae, Mammalia altele decât Ruminantia sau Suidae, Pesca, Reptilia.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse din sânge care nu sunt destinate consumului uman și care ar putea fi utilizate ca materiale pentru hrana animalelor
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(3) Se introduce metoda de la 1 la 5 sau metoda 7, după caz.
Paragraf
(4) Unde:
Paragraf
n = numărul de eșantioane de testat;
Paragraf
m = valoarea-prag pentru numărul de bacterii; rezultatul este considerat satisfăcător dacă numărul de bacterii în toate eșantioanele nu depășește valoarea m;
Paragraf
M = valoarea maximă pentru numărul de bacterii; rezultatul este considerat nesatisfăcător dacă numărul de bacterii dintr-unul sau din mai multe eșantioane este egal cu M sau mai mare; și
Paragraf
c = numărul de eșantioane în care numărul de bacterii poate să fie între m și M, eșantionul putând fi considerat în continuare acceptabil dacă numărul de bacterii din celelalte eșantioane este egal cu m sau mai mic.
Paragraf
(5) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(6) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
(7) Persoana responsabilă de încărcătură, menționată la rubrica I.6, trebuie să asigure faptul că, în cazul în care produsele din sânge descrise în prezentul certificat de sănătate sunt destinate să fie utilizate pentru producția de hrană destinată altor animale de crescătorie nerumegătoare decât cele de blană, transportul trebuie analizat, în conformitate cu metodele stabilite în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 152/2009, cu scopul de a verifica absența constituenților de origine animală neautorizați. Informațiile privind rezultatul acestei analize trebuie anexate la prezentul certificat de sănătate în momentul prezentării transportului la un punct de inspecție la frontieră al Uniunii Europene.
Paragraf
(8) JO L 54, 26.2.2009, p. 1.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră de la intrarea în Uniunea Europeană.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
CAPITOLUL 4(C)
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru produse din sânge netratate, cu excepția celor provenite de la ecvidee, pentru fabricarea de produse derivate destinate utilizărilor în afara lanțului alimentar animal pentru animalele de fermă, destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse din sânge netratate, cu excepția celor provenite de la ecvidee, pentru fabricarea de produse derivate destinate utilizărilor în afara lanțului alimentar animal pentru animalele de fermă
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolul 8 litera (c), articolul 8 litera (d) și articolul 10, precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa XIV capitolul II, și certific faptul că:
Paragraf
II.1. produsele din sânge descrise mai sus constau din produse din sânge care îndeplinesc cerințele sanitare de mai jos;
Paragraf
II.2. constau exclusiv din produse din sânge care nu sunt destinate consumului uman sau animal;
Paragraf
II.3. au fost preparate și depozitate într-o fabrică supravegheată de către autoritatea competentă sau în unitatea de colectare, exclusiv cu următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(2) fie [- sânge provenit de la animale sacrificate, adecvat pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu este destinat consumului uman din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge provenit de la animale sacrificate, care este respins ca fiind inadecvat pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, animale care nu prezentau niciun semn de boală transmisibilă la om sau la animale, provenit din carcasele unor animale care au fost sacrificate într-un abator și care au fost considerate adecvate pentru consumul uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge de la animale sacrificate care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale, obținut de la animale care au fost sacrificate într-un abator după ce au fost considerate adecvate pentru consumul uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge și produse din sânge provenite din fabricarea de produse destinate consumului uman;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge și produse din sânge provenite de la animale vii care nu au prezentat semne ale vreunei boli transmisibile la om sau la animale prin intermediul produselor respective;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală derivate de la animale care au fost supuse unui tratament ilegal definit la articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Directiva 96/22/CE a Consiliului (2a) sau la articolul 2 litera (b) din Directiva 96/23/CE a Consiliului (2b);]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală care conțin reziduuri de alte substanțe și substanțe vătămătoare pentru mediu enumerate în anexa I grupul B punctul 3 din Directiva 96/23/CE, dacă reziduurile respective depășesc nivelul permis stabilit în legislația Uniunii sau, în absența lui, în legislația națională;]
Paragraf
II.4. sângele din care sunt fabricate produsele respective a fost recoltat în abatoare autorizate în conformitate cu legislația Uniunii, în abatoare autorizate și supravegheate de către autoritatea competentă a țării în care s-a efectuat recoltarea sau de la animale vii, în unități autorizate și supravegheate de către autoritatea competentă a țării în care s-a efectuat recoltarea;
Paragraf
(2) [II.5. în cazul produselor din sânge obținute de la animale care aparțin taxonilor Artiodactyla, Perissodactyla și Proboscidea, inclusiv de la animalele rezultate din încrucișările dintre specii ale acestor taxoni, sângele a fost recoltat într-o țară sau într-o regiune în care nu s-a înregistrat niciun caz de pestă bovină, de pestă a micilor rumegătoare sau de febră a Văii de Rift cel puțin în precedentele 12 luni și în care nu s-a efectuat vaccinare împotriva bolilor respective cel puțin în precedentele 12 luni, și;
Paragraf
(2) fie [în țările terțe, teritoriile sau părți ale acestora (a se insera codul de țară ISO în cazul țărilor sau coduri (3) în cazul teritoriilor sau părților acestora) în care, cel puțin în precedentele 12 luni, nu s-a înregistrat niciun caz de febră aftoasă și unde, cel puțin în precedentele 12 luni, nu s-a efectuat vaccinare împotriva bolii respective, și]
Paragraf
(2) fie [în țările terțe, teritoriile sau părți ale acestora (a se insera codul de țară ISO în cazul țărilor sau coduri (3) în cazul teritoriilor sau părților acestora) în care, cel puțin în precedentele 12 luni, nu s-a înregistrat niciun caz de febră aftoasă și unde programele de vaccinare împotriva febrei aftoase sunt efectuate și controlate oficial la animalele rumegătoare domestice cel puțin în precedentele 12 luni (4), și]]
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse din sânge netratate, cu excepția celor provenite de la ecvidee, pentru fabricarea de produse derivate destinate utilizărilor în afara lanțului alimentar animal pentru animalele de fermă
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) [II.5.1. în cazul altor animale decât cele care fac parte din Suidae și Tayassuidae, în țări terțe sau regiuni în care:
Paragraf
(2) fie [nu s-a înregistrat, cel puțin în precedentele 12 luni, niciun caz de stomatită veziculoasă și de boală a limbii albastre (2) (inclusiv prezența de animale seropozitive) și unde, cel puțin în precedentele 12 luni, nu s-a efectuat vaccinare împotriva bolilor respective;]
Paragraf
(2) fie [sunt prezente (4) animale seropozitive pentru stomatita veziculoasă și boala limbii albastre (2);]]
Paragraf
(2) [II.5.2. în cazul animalelor care fac parte din Suidae și Tayassuidae, în țările terțe sau în regiunile în care nu s-a înregistrat, cel puțin în precedentele 12 luni, niciun caz de boală veziculoasă a porcului, pestă porcină clasică și pestă porcină africană, iar vaccinarea animalelor din speciile susceptibile împotriva bolilor respective nu a fost efectuată cel puțin în precedentele 12 luni și:
Paragraf
(2) fie [nu s-a înregistrat, cel puțin în precedentele 12 luni, niciun caz de stomatită veziculoasă (inclusiv prezența de animale seropozitive) și unde, cel puțin în precedentele 12 luni, nu s-a efectuat vaccinare împotriva bolii respective;]]
Paragraf
(2) fie [sunt prezente (4) animale seropozitive pentru stomatita veziculoasă;]]]
Paragraf
(2) [II.6. în cazul produselor din sânge obținute de la păsări de curte sau de la alte specii aviare, animalele și produsele provin de pe teritoriul unei țări sau regiuni cu codul (5)
Paragraf
care a fost indemnă de boala Newcastle și de gripa aviară înalt patogenă, definite în Codul de Sănătate al Animalelor Terestre al OIE,
Paragraf
în care, cel puțin în precedentele 12 luni, nu a efectuat vaccinarea împotriva gripei aviare,
Paragraf
în care animalele de la care provin produsele nu au fost vaccinate împotriva bolii Newcastle cu vaccinuri preparate dintr-o tulpină matcă a virusului bolii Newcastle care are patogenitate mai mare decât tulpinile lentogene ale virusului;]
Paragraf
II.7. produsele au fost:
Paragraf
(2) fie [ambalate în saci sau recipiente din sticlă, noi sau sterilizate,]
Paragraf
(2) fie [transportat în vrac în recipiente sau în alte mijloace de transport care înainte de utilizare au fost curățate și dezinfectate minuțios cu ajutorul unui produs dezinfectant autorizat de autoritatea competentă,]
Paragraf
exteriorul ambalajelor sau al recipientelor poartă etichete cu mesajul: «NU ESTE DESTINAT CONSUMULUI UMAN SAU ANIMAL»;
Paragraf
II.8. produsele au fost depozitate în depozite închise;
Paragraf
II.9. au fost luate toate măsurile de precauție pentru a se evita contaminarea produselor cu agenți patogeni pe durata transportului;
Paragraf
(2) [II.10. produsele din sânge netratat descrise mai sus
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (6);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (7), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse din sânge netratate, cu excepția celor provenite de la ecvidee, pentru fabricarea de produse derivate destinate utilizărilor în afara lanțului alimentar animal pentru animalele de fermă
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubricile de referință I.11 și I.12: Numărul de aprobare: numărul de înregistrare al unității sau fabricii, emis de autoritatea competentă.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumirea (navă). În caz de descărcare și reîncărcare în Uniunea Europeană, expeditorul trebuie să informeze punctul de inspecție la frontieră de la intrarea în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica I.19: se utilizează codul corespunzător din Sistemul Armonizat (SA) de la următoarele rubrici: 05.11; 30.02sau 35.02.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană, precum și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28 Specii: a se selecta dintre următoarele: Aves, Ruminantia, Suidae, Mammalia altele decât Ruminantia sau Suidae, Pesca, Reptilian.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(2a) JO L 125, 23.5.1996, p. 3.
Paragraf
(2b) JO L 125, 23.5.1996, p. 10.
Paragraf
(3) Codul teritoriului, astfel cum figurează în partea 1 din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 206/2010 (JO L 73, 20.3.2010,p. 1).
Paragraf
(4) În acest caz, în urma controalelor veterinare prevăzute în Directiva 97/78/CE (JO L 24, 30.1.1998, p. 9) și în conformitate cu cerințele menționate la articolul 8 alineatul (4) din directiva respectivă, produsele trebuie să fie transportate direct la unitatea de la locul de destinație.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse din sânge netratate, cu excepția celor provenite de la ecvidee, pentru fabricarea de produse derivate destinate utilizărilor în afara lanțului alimentar animal pentru animalele de fermă
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(5) Codul teritoriului, astfel cum figurează în partea 1 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 798/2008 al Comisiei (JO L 226, 23.8.2008, p. 1).
Paragraf
(6) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(7) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră de la intrarea în Uniunea Europeană.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
CAPITOLUL 4(D)
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru produse din sânge tratate, cu excepția celor provenite de la ecvidee, pentru fabricarea de produse derivate destinate utilizărilor în afara lanțului alimentar animal pentru animalele de fermă, destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse din sânge tratate, cu excepția celor provenite de la ecvidee, pentru fabricarea de produse derivate destinate utilizărilor în afara lanțului alimentar animal pentru animalele de fermă
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolul 8 litera (c), articolul 8 litera (d) și articolul 10, precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa XIV capitolul II, și certific faptul că:
Paragraf
II.1. produsele din sânge descrise mai sus constau din produse din sânge care îndeplinesc cerințele de mai jos;
Paragraf
II.2. constau exclusiv din produse din sânge care nu sunt destinate consumului uman sau animal;
Paragraf
II.3. au fost preparate și depozitate într-o fabrică supravegheată de către autoritatea competentă, exclusiv cu următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(2) fie [- sânge provenit de la animale sacrificate, adecvat pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu este destinat consumului uman din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge provenit de la animale sacrificate, care este respins ca fiind inadecvat pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, animale care nu prezentau niciun semn de boală transmisibilă la om sau la animale, provenit din carcasele unor animale care au fost sacrificate într-un abator și care au fost considerate adecvate pentru consumul uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge de la animale sacrificate care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale, obținut de la animale care au fost sacrificate într-un abator după ce au fost considerate adecvate pentru consumul uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge și produse din sânge provenite de la animale vii care nu au prezentat semne clinice ale niciunei boli transmisibile la om sau la animale prin intermediul produselor respective;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge și produse din sânge provenite din fabricarea de produse destinate consumului uman;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală derivate de la animale care au fost supuse unui tratament ilegal definit la articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Directiva 96/22/CE a Consiliului (2a) sau la articolul 2 litera (b) din Directiva 96/23/CE a Consiliului (2b);]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală care conțin reziduuri de alte substanțe și contaminanți pentru mediu, enumerate în anexa I grupa B punctul 3 la Directiva 96/23/CE, dacă reziduurile respective depășesc nivelul permis stabilit în legislația Uniunii sau, în absența lui, în legislația națională;]
Paragraf
II.4. sângele din care sunt fabricate produsele respective a fost recoltat în abatoare autorizate în conformitate cu legislația Uniunii, în abatoare autorizate și supravegheate de către autoritatea competentă a țării în care s-a efectuat recoltarea sau de la animale vii, în unități autorizate și supravegheate de către autoritatea competentă a țării în care s-a efectuat recoltarea.
Paragraf
(2) [II.5. În cazul produselor din sânge provenite de la Artiodactyla, Perissodactyla și Proboscidea, inclusiv de la hibrizii acestora, care nu fac parte din Suidae și Tayassuidae, produsele au fost supuse unuia dintre următoarele tratamente, asigurându-se absența agenților patogeni ai febrei aftoase, ai stomatitei veziculoase, ai pestei bovine, ai pestei rumegătoarelor mici, ai febrei Văii de Rift și ai bolii limbii albastre:
Paragraf
(2) fie [tratament termic la o temperatură de 65 °C timp de cel puțin trei ore, urmat de un test de eficacitate;]
Paragraf
(2) și/sau [iradiere cu 25 kGy prin raze gamma, urmată de un test de eficacitate;]
Paragraf
(2) și/sau [modificarea pH-ului la valoarea 5 timp de două ore, urmată de un test de eficacitate;]
Paragraf
(2) și/sau [tratament termic la cel puțin 80 °C în întreaga masă de substanță, urmat de un test de eficacitate.]]
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse din sânge tratate, cu excepția celor provenite de la ecvidee, pentru fabricarea de produse derivate destinate utilizărilor în afara lanțului alimentar animal pentru animalele de fermă
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) [II.6. În cazul produselor din sânge provenite de la Suidae și Tayassuidae, păsări domestice și alte specii aviare, produsele au fost supuse unuia dintre următoarele tratamente, asigurându-se absența agenților patogeni ai următoarelor boli: febra aftoasă, stomatita veziculoasă, boala veziculoasă a porcului, pesta porcină clasică, pesta porcină africană, boala Newcastle și gripa aviară înalt patogenă, în funcție de specia în cauză:
Paragraf
(2) fie [tratament termic la o temperatură de 65 °C timp de cel puțin trei ore, urmat de un test de eficacitate;]
Paragraf
(2) și/sau [iradiere cu 25 kGy prin raze gamma, urmată de un test de eficacitate;]
Paragraf
(2) și/sau [tratament termic la cel puțin 80 °C pentru Suidae/Tayassuidae (2) și la cel puțin 70 °C pentru păsări domestice și alte specii aviare (2) în întreaga masă de substanță a produsului, urmat de un test de eficacitate]].
Paragraf
(2) [II.7. în cazul produselor din sânge obținute de la alte specii decât cele menționate la punctul II.5 sau II.6, produsele au fost supuse următorului tratament (a se specifica): ]
Paragraf
II.8. Produsele au fost:
Paragraf
(2) fie [ambalate în saci sau recipiente din sticlă, noi sau sterilizate,]
Paragraf
(2) fie [transportate în vrac în recipiente sau în alte mijloace de transport care înainte de utilizare a fost curățate și dezinfectate minuțios, cu ajutorul unui produs dezinfectant autorizat de autoritatea competentă;] și
Paragraf
exteriorul ambalajelor sau al recipientelor poartă etichete cu mesajul: «NU ESTE DESTINAT CONSUMULUI UMAN SAU ANIMAL»;
Paragraf
II.9. produsele au fost depozitate în depozite închise;
Paragraf
II.10. au fost luate toate măsurile de precauție pentru a se evita contaminarea produselor cu agenți patogeni după tratament;
Paragraf
(2) [II.11. Produsele din sânge tratat descrise mai sus
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (3);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (4), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse din sânge tratate, cu excepția celor provenite de la ecvidee, pentru fabricarea de produse derivate destinate utilizărilor în afara lanțului alimentar animal pentru animalele de fermă
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubricile de referință I.11 și I.12: Numărul de aprobare: numărul de înregistrare al unității sau fabricii, emis de autoritatea competentă.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumirea (navă). În caz de descărcare și reîncărcare în Uniunea Europeană, expeditorul trebuie să informeze PIF de la intrarea în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica I.19: se utilizează codul corespunzător din Sistemul Armonizat (SA) de la următoarele rubrici: 05.11, 30.02, 35.02 sau 35.04.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană, precum și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica I.28 în cazul speciilor: a se selecta dintre următoarele: Aves, Ruminantia, Suidae, Mammalia altele decât Ruminantia sau Suidae, Pesca, Reptilian.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(2a) JO L 125, 23.5.1996, p. 3.
Paragraf
(2b) JO L 125, 23.5.1996, p. 10.
Paragraf
(3) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(4) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră al Uniunii Europene.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
Capitolul 6(B) se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAPITOLUL 6(B)
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru trofee de vânătoare sau alte preparate de păsări și ungulate care constau din părți întregi care nu au fost tratate, destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17. Numărul (numerele) CITES
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21.
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Specie (denumirea științifică) Numărul de pachete
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Trofee de vânătoare sau alte preparate de păsări și ungulate care constau în părți întregi care nu au fost tratate
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa XIV capitolul II, și certific faptul că trofeele de vânătoare descrise mai sus:
Paragraf
(2) fie [II.1. în ceea ce privește trofeele de vânătoare sau alte preparate de animale biungulate, cu excepția porcinelor:
Paragraf
(a) (regiunea) a fost indemnă de febră aftoasă și de pestă bovină în precedentele 12 luni și în această perioadă nu s-au efectuat vaccinări împotriva acestor boli; și
Paragraf
(b) trofeele de vânătoare sau alte preparate descrise mai sus:
Paragraf
(i) au fost obținute de la animale care au fost ucise pe teritoriul regiunii respective, care este autorizată pentru exportarea în Uniunea Europeană a cărnii proaspete provenind de la speciile domestice susceptibile corespunzătoare și unde, pe parcursul precedentelor 60 zile, nu s-a impus nicio restricție în materie de sănătate animală din cauza unor focare de boli la care vânatul este susceptibil; și
Paragraf
(ii) au provenit de la animale care au fost ucise la o distanță de cel puțin 20 km de frontierele unei alte țări terțe sau unei părți dintr-o țară terță care nu este autorizată să exporte în Uniunea Europeană trofee de vânătoare netratate provenite de la alte animale biungulate decât suinele;]
Paragraf
(2) fie [II.1. în ceea ce privește trofeele de vânătoare sau alte preparate de porci sălbatici:
Paragraf
(a) (regiunea), în precedentele 12 luni, a fost indemnă de pestă porcină clasică, pestă porcină africană, boală veziculoasă a porcului, febră aftoasă și encefalomielită enterovirală porcină (boala Teschen), iar pe parcursul celor 12 luni nu s-au efectuat vaccinări împotriva respectivelor boli; și
Paragraf
(b) trofeele de vânătoare sau alte preparate descrise mai sus:
Paragraf
(i) au fost obținute de la animale care au fost ucise pe teritoriul respectiv, care este autorizată pentru exportarea în Uniunea Europeană a cărnii proaspete provenind de la speciile domestice susceptibile corespunzătoare și unde, pe parcursul precedentelor 60 zile, nu s-a impus nicio restricție în materie de sănătate animală din cauza unor focare de boli la care suinele sunt susceptibile; și
Paragraf
(ii) au provenit de la animale care au fost ucise la o distanță de cel puțin 20 km de frontierele unei alte țări terțe sau unei părți dintr-o țară terță care nu este autorizată să exporte în Uniunea Europeană trofee de vânătoare netratate provenite de la porci sălbatici;]
Paragraf
(2) fie [II.1. în ceea ce privește trofeele de vânătoare sau alte preparate de solipede, trofeele de vânătoare sau respectivele alte preparate descrise mai sus au fost obținute de la solipede sălbatice care au fost ucise pe teritoriul țării exportatoare menționate mai sus;]
Paragraf
(2) fie [II.1. în ceea ce privește trofeele de vânătoare sau alte preparate de vânat sălbatic cu pene:
Paragraf
(a) (regiunea) este indemnă de gripă aviară înalt patogenă și de boala Newcastle; și
Paragraf
(b) trofeele de vânătoare sau respectivele alte preparate descrise mai sus au fost obținute de la vânat sălbatic cu pene care a fost ucis în regiunea în cauză și în care în precedentele 30 de zile nu au existat restricții de sănătate animală din cauza focarelor de boli la care păsările sălbatice sunt susceptibile;]
Paragraf
II.2. Trofeele de vânătoare sau alte preparate descrise mai sus au fost ambalate, fără să fi intrat în contact cu alte produse de origine animală care le-ar putea contamina, în ambalaje individuale, transparente și închise, astfel încât să se evite orice contaminare ulterioară.
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Trofee de vânătoare sau alte preparate de păsări și ungulate care constau în părți întregi care nu au fost tratate
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) [II.3. Trofeele de vânătoare sau alte preparate descrise mai sus
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (3);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (4), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubricile de referință I.11 și I.12: Numărul de aprobare: numărul de înregistrare al unității sau fabricii, emis de autoritatea competentă.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumire (vapor); informațiile se furnizează în caz de descărcare și reîncărcare în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.19: a se utiliza codul SA corespunzător: 05.05; 05.06, 05.07, 05.11; 96.01 sau 97.05.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice altă utilizare decât consumul animal.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28: Specia: a se selecta dintre următoarele: Aves, Equidae, Tapiridae, Rhinoceritidae, Antilocaparidae, Bovidae, Camelidae, Cervidae, Giraffidae, Hippopotamindae, Moschidae Suidae, Tayassuidae, Tragulidae și Elephantidae.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Trofee de vânătoare sau alte preparate de păsări și ungulate care constau în părți întregi care nu au fost tratate
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(3) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(4) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră de la intrarea în Uniunea Europeană.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
Capitolul 8 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAPITOLUL 8
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru subproduse de origine animală destinate utilizării în afara lanțului alimentar animal sau ca probe comerciale (2), destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Natura mărfii
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Numărul de pachete
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse de origine animală destinate utilizării în afara lanțului alimentar animal sau ca probe comerciale (2)
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa XIV capitolul II, și certific faptul că subprodusele de origine animală descrise mai sus
Paragraf
(2) fie [sunt probe comerciale care constau din subproduse de origine animală destinate anumitor studii sau analize descrise în definiția probelor comerciale de la punctul 39 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 142/2011, care poartă eticheta cu mesajul: «PROBĂ COMERCIALĂ CARE NU ESTE DESTINAT CONSUMULUI UMAN».]
Paragraf
(2) fie [satisfac cerințele în materie de sănătate animală de la punctul II.1.];
Paragraf
II.1. Subprodusele de origine animală descrise mai sus
Paragraf
II.1.1. au fost
Paragraf
(2) fie [(a) obținute din materiale importate dintr-o țară terță, dintr-un teritoriu sau dintr-o parte a acesteia: (3), autorizată să exporte în Uniunea Europeană carne proaspătă;]
Paragraf
(2) și/sau [(b) obținute în țara terță exportatoare, în teritoriul sau în partea acesteia: (3) de la animale care
Paragraf
fie:
Paragraf
(i) au rămas în acea țară terță, acel teritoriu sau acea parte a sa care sunt eligibile pentru a exporta carne proaspătă în Uniunea Europeană de la naștere sau cel puțin în precedentele trei luni înainte de data sacrificării; și/sau
Paragraf
(ii) care au fost ucise în sălbăticie în acea țară terță, acel teritoriu sau acea partea sa (4);]
Paragraf
(2) și/sau [(c) sunt derivate din ouă, lapte, rozătoare, lagomorfe sau animale acvatice sau nevertebrate terestre sau acvatice;]
Paragraf
(2) [II.1.2. în cazul altor materiale decât cele derivate din ouă, lapte, rozătoare, lagomorfe, usuc, animale acvatice sau animale nevertebrate acvatice sau terestre și blănuri neprelucrate, au fost obținute de la animale:
Paragraf
(2) fie [(a) provenind din exploatații:
Paragraf
(i) unde, în cazul următoarelor boli la care animalele sunt susceptibile, nu s-a înregistrat niciun caz/focar de pestă bovină, boală veziculoasă a porcului, boală Newcastle sau gripă aviară înalt patogenă în cursul precedentelor 30 de zile, nici de pestă porcină clasică sau pestă porcină africană în cursul precedentelor 40 de zile; nici în exploatații situate în vecinătatea lor pe o rază de 10 km, în cursul precedentelor 30 de zile; și
Paragraf
(ii) unde nu s-a înregistrat niciun caz/focar de febră aftoasă în cursul precedentelor 60 de zile, nici în exploatațiile situate în vecinătatea lor pe o rază de 25 km în cursul precedentelor 30 de zile; și
Paragraf
(b) care:
Paragraf
(i) nu au fost ucise în vederea eradicării unei boli epizootice;
Paragraf
(ii) au rămas în exploatațiile lor de origine timp de cel puțin 40 de zile înaintea datei plecării și au fost transportate direct la abator fără a veni în contact cu alte animale care nu corespund acelorași cerințe în materie de sănătate;
Paragraf
(iii) la abator, au fost supuse inspecției de sănătate ante mortem în cursul celor 24 de ore anterioare sacrificării și nu au prezentat niciun semn al bolilor menționate mai sus la care animalele sunt susceptibile; și
Paragraf
(iv) au fost tratate în abator înainte și în timpul sacrificării sau uciderii lor în conformitate cu dispozițiile relevante din legislația Uniunii și au îndeplinit cerințe cel puțin echivalente cu cele prevăzute în capitolele II și III din Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 al Consiliului (5)]
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse de origine animală destinate utilizării în afara lanțului alimentar animal sau ca probe comerciale (2)
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) fie [(a) capturate și ucise în sălbăticie într-o zonă:
Paragraf
(i) în care, pe o rază de 25 km, nu s-a constatat niciun caz/focar al niciuneia dintre bolile următoare la care animalele sunt susceptibile: febră aftoasă, pestă bovină, boala Newcastle sau gripă aviară înalt patogenă în cursul precedentelor 30 de zile, nici de pestă porcină clasică sau pestă porcină africană în cursul precedentelor 40 de zile; și
Paragraf
(ii) care este situată la o distanță mai mare de 20 km de frontierele care separă un alt teritoriu dintr-o țară terță sau o parte a acesteia care nu sunt autorizate la data respectivă să exporte acest material în Uniunea Europeană; și
Paragraf
(b) care, după ce au fost ucise, au fost transportate în decurs de 12 ore pentru refrigerare fie la un centru de colectare, după care imediat la o unitate de prelucrare a vânatului, fie direct la o unitate de prelucrare a vânatului;]]
Paragraf
(2) [II.1.3. în cazul altor materiale decât cele derivate din pește sau nevertebrate capturate în sălbăticie, au fost obținute într-o unitate în jurul căreia, pe o rază de 10 km, nu s-a constatat niciun caz/focar de boli menționate la punctul II.1.2 la care animalele sunt susceptibile în cursul precedentelor 30 de zile sau, în eventualitatea survenirii unui astfel de caz/focar de una dintre bolile respective, prepararea materiilor prime pentru export în Uniunea Europeană a fost autorizată doar după înlăturarea totală a cărnii și după curățarea și dezinfectarea completă a unității sub supravegherea unui medic veterinar oficial;]
Paragraf
II.1.4. au fost obținute și preparate fără a veni în contact cu alte materiale care nu corespund condițiilor de mai sus și au fost manipulate astfel încât să se evite contaminarea cu agenți patogeni;
Paragraf
II.1.5. au fost ambalate în ambalaje noi care previn orice scurgeri sau în ambalaje curățate și dezinfectate înainte de utilizare și, în cazul loturilor transportate altfel decât prin colet poștal, în recipiente sigilate sub responsabilitatea autorității competente, care poartă etichete cu mesajul: «SUBPRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ DESTINATE NUMAI FABRICĂRII DE PRODUSE DERIVATE DESTINATE UTILIZĂRILOR ÎN AFARA LANȚULUI ALIMENTAR ANIMAL», precum și numele și adresa unității de destinație din Uniunea Europeană;
Paragraf
II.1.6. constau doar din următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(2) fie [- carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise, care erau considerate adecvate consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii până la momentul în care au fost declarate ireversibil ca fiind subproduse de origine animală din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- carcase și părțile următoare provenind fie de la animale care au fost sacrificate într-un abator și au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem sau din cadavre și din părțile următoare ale unor animale din categoria vânatului sălbatic, ucise în vederea consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii:
Paragraf
(i) carcase sau cadavre și părți de animale care au fost respinse ca fiind neadecvate pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale;
Paragraf
(ii) capete de păsări de curte;
Paragraf
(iii) piei, inclusiv bucăți și fragmente ale acestora, coarne și picioare, inclusiv falangele și oasele carpiene și metacarpiene, oasele tarsiene și metatarsiene;
Paragraf
(iv) păr de porc;
Paragraf
(v) pene;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite de la păsări și lagomorfe sacrificate în fermă, astfel cum se menționează la articolul 1 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (2a), care nu prezentau niciun semn de boală transmisibilă omului sau animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile prin intermediul sângelui la om sau la animale, obținut de la animale care au fost sacrificate într-un abator după ce au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse de origine animală destinate utilizării în afara lanțului alimentar animal sau ca probe comerciale (2)
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite din fabricarea produselor destinate consumului uman, inclusiv oase degresate, jumări și nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării în cadrul prelucrării laptelui;]
Paragraf
(2) și/sau [- produse de origine animală sau alimente care conțin produse de origine animală, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau a unor defecte de ambalare sau a altor defecte care nu pot determina niciun risc pentru sănătatea publică sau animală;]
Paragraf
(2) și/sau [- hrană pentru animale de companie și hrană pentru animale, de origine animală, sau hrană pentru animale care conține subproduse de origine animală sau produse derivate, care nu mai sunt destinate hranei animalelor din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau defecte de ambalare sau a altor defecte care nu determină niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge, placentă, lână, pene, păr, coarne, tăieturi de copite și lapte crud provenite de la animale vii care nu au prezentat semne ale vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul produsului respectiv;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale acvatice și părți ale acestor animale, cu excepția mamiferelor marine, care nu au prezentat niciun semn de boli transmisibile la oameni sau la animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite de la animale acvatice, care provin din fabrici sau unități care fabrică produse pentru consumul uman;]
Paragraf
(2) și/sau [- următoarele materiale provenite de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul materialului respectiv:
Paragraf
(i) cochilii ale crustaceelor cu țesuturi moi sau pulpă;
Paragraf
(ii) următoarele produse care provin de la animale terestre:
Paragraf
— subproduse de incubator;
Paragraf
— ouă;
Paragraf
— subproduse provenite de la ouă, inclusiv coji de ouă;
Paragraf
(iii) pui de o zi uciși din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite de la nevertebrate acvatice sau terestre, altele decât speciile patogene pentru oameni sau animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale și părți ale acestora din ordinele zoologice Rodentia și Lagomorpha, cu excepția materialelor de categoria 1 menționate la articolul 8 litera (a) punctele (iii), (iv) și (v) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și a materialelor de categoria 2 menționate la articolul 9 literele (a) – (g) din respectivul regulament;]
Paragraf
(2) și/sau [- blană provenită de la animale moarte care nu prezentau semne clinice ale niciunei boli transmisibile la om sau la animale prin intermediul produsului în cauză;]
Paragraf
II.1.7. au fost congelate în unitatea de origine sau au fost conservate în conformitate cu legislația Uniunii Europene, astfel încât să nu se altereze între data expedierii și data livrării la unitatea de destinație.
Paragraf
(2) (6) [II.1.8.
Paragraf
(2) (7)
Paragraf
fie [II.1.8.1. Subprodusele de origine animală din acest transport provin de la animale obținute în țara, în teritoriul sau în partea sa menționată la punctul II.1.1, unde programele de vaccinare împotriva febrei aftoase se aplică în mod regulat și sunt controlate în mod oficial în cazul bovinelor domestice.]]
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse de origine animală destinate utilizării în afara lanțului alimentar animal sau ca probe comerciale (2)
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) (8)
Paragraf
și/sau [II.1.8.2. [Subprodusele de origine animală din acest transport constau în subproduse de origine animală provenite din organe comestibile sau din carne dezosată.]]
Paragraf
(2) [II.1.9. subprodusele de origine animală descrise mai sus
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 dinanexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (9);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (10), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
II.1.10 subprodusele de origine animală descrise mai sus:
Paragraf
(2) fie [nu conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine sau nu sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană.]
Paragraf
(2) fie [conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine și sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană, iar laptele sau produsele din lapte:
Paragraf
(a) provin de la ovine și caprine care au fost crescute în permanență, de la naștere, într-o țară în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
Paragraf
(i) notificarea scrapiei clasice este obligatorie;
Paragraf
(ii) există în uz un sistem de informare, de supraveghere și de monitorizare a scrapiei clasice;
Paragraf
(iii) se aplică restricții oficiale exploatațiilor de ovine sau de caprine în cazul unei suspiciuni de EST sau al confirmării prezenței scrapiei clasice;
Paragraf
(iv) ovinele și caprinele afectate de scrapie clasică sunt sacrificate și distruse;
Paragraf
(v) hrănirea ovinelor și a caprinelor cu făină de carne și oase sau cu jumări provenite de la rumegătoare, conform definiției din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), a fost interzisă, iar interdicția a fost pusă efectiv în aplicare pe întreg teritoriul țării într-o perioadă care acoperă cel puțin cei șapte ani precedenți;
Paragraf
(b) provin din exploatații în care nu este impusă nicio restricție oficială ca urmare a unei suspiciuni de EST;
Paragraf
(c) provin din exploatații în care nu a fost diagnosticat niciun caz de scrapie clasică în precedenții șapte ani sau, în urma confirmării unui caz de scrapie clasică,:
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse de origine animală destinate utilizării în afara lanțului alimentar animal sau ca probe comerciale (2)
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) fie [toate ovinele și caprinele din exploatație au fost ucise și distruse sau sacrificate, cu excepția berbecilor de reproducție cu genotipul ARR/ARR, a oilor de reproducție cu cel puțin o alelă ARR și nicio alelă VRQ și a altor ovine care au cel puțin o alelă ARR;]
Paragraf
(2) fie [toate animalele la care s-a confirmat scrapia clasică au fost ucise și distruse, iar exploatația a fost supusă timp de cel puțin doi ani de la data confirmării ultimului caz de scrapie clasică unei monitorizări intensificate a EST, inclusiv testarea, cu rezultate negative, pentru depistarea prezenței EST în conformitate cu metodele de laborator descrise la punctul 3.2 din capitolul C al anexei X la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, a tuturor animalelor următoare cu vârsta de peste 18 luni, cu excepția ovinelor cu genotipul ARR/ARR:
Paragraf
— animalele care au fost sacrificate pentru consum uman; și
Paragraf
— animalele care au murit sau au fost ucise în exploatație, dar care nu au fost ucise în cadrul unei campanii de eradicare a unei boli.]].
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.11: În cazul transporturilor care conțin produse care sunt probe comerciale sau care vor fi supuse unor analize: a se indica numai numele și adresa unității.
Paragraf
— Rubricile de referință I.11 și I.12: Numărul de aprobare: numărul de înregistrare al unității sau fabricii, emis de autoritatea competentă.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică urmează să fie completată:
Paragraf
— produse destinate fabricării de produse derivate destinate utilizărilor în afara lanțului alimentar animal: doar în cazul unui certificat pentru marfă în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— produse care sunt probe comerciale sau care vor fi supuse unor analize: fabrica în Uniunea Europeană indicată în autorizația autorității competente, dacă este cazul.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumirea (navă). În caz de descărcare și reîncărcare în Uniunea Europeană, expeditorul trebuie să informeze punctul de inspecție la frontieră de la intrarea în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.19: se utilizează codul corespunzător din Sistemul Armonizat (SA) de la următoarele rubrici: 04.01; 04.02; 04.03; 04.04; 04.08; 05.05; 05.06, 05.07; 05.11.91; 05.11.99, 23.01 sau 30.01.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană, precum și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: în sensul certificatului, „uz tehnic” include utilizarea ca probă comercială.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: cu excepția probelor comerciale, care nu sunt trimise în tranzit, se completează în funcție de tipul de certificat, de tranzit sau de import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28:
Paragraf
— produse destinate fabricării de produse derivate destinate utilizărilor în afara lanțului alimentar animal: Unitatea producătoare: a se furniza numărul de control veterinar al unității autorizate.
Paragraf
— produse destinate anumitor studii sau analize tehnologice: fabrica în Uniunea Europeană indicată în autorizația autorității competente, dacă este cazul.
Paragraf
— Specia: a se selecta dintre următoarele: Aves, Ruminantia, Suidae, Mammalia altele decât Ruminantia sau Suidae, Pesca, Mollusca, Crustacea, alte nevertebrate decât Mollusca și Crustacea.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse de origine animală destinate utilizării în afara lanțului alimentar animal sau ca probe comerciale (2)
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(2a) JO L 139, 30.4.2004, p. 55.
Paragraf
(3) Denumirea și codul ISO al țării exportatoare după cum este menționat în:
Paragraf
— Partea 1 din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 206/2010 al Comisiei (JO L 73, 20.3.2010, p. 1);
Paragraf
— Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 798/2008 al Comisiei (JO L 226, 23.8.2008, p. 1), și
Paragraf
— Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 119/2009 al Comisiei (JO L 39, 10.2.2009, p. 12).
Paragraf
În plus, codurile ISO ale teritoriilor și ale părților acestora menționate în anexele la Regulamentele (UE) nr. 206/2010, (CE) nr. 798/2008 și (CE) nr. 119/2009 menționate în prezentele observații (dacă este cazul pentru speciile susceptibile în cauză) trebuie să fie incluse, dacă este cazul.
Paragraf
(4) Doar pentru țările din care carnea de vânat de la aceeași specie de animale destinată consumului uman este autorizată pentru import în Uniunea Europeană.
Paragraf
(5) JO L 303, 18.11.2009, p. 1.
Paragraf
(6) Garanții suplimentare de furnizat în cazul în care materialele provenite de la rumegătoare domestice își au originea într-un teritoriu al unei țări din America de Sud sau sudul Africii sau într-o parte a acestora, de unde doar carnea proaspătă maturată și dezosată provenită de la rumegătoare domestice destinată consumului uman este autorizată pentru export în Uniunea Europeană. Mușchii maseteri întregi de bovine, incizați în conformitate cu cerințele din anexa I secțiunea IV capitolul I partea B.1 din Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 139, 30.4.2004, p. 206), sunt, de asemenea, autorizați.
Paragraf
(7) Doar pentru anumite țări din America de Sud.
Paragraf
(8) Doar pentru anumite țări din America de Sud și din sudul Africii.
Paragraf
(9) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(10) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră de la intrarea în Uniunea Europeană.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
Capitolele 10(A), 10(B), 11 și 12 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
CAPITOLUL 10(A)
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru grăsimile topite nedestinate consumului uman, utilizate ca materie primă pentru hrana animalelor, destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Hrană pentru animale Fabricarea hranei destinate animalelor de companie Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Natura mărfii
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Numărul de pachete
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Grăsimi topite nedestinate consumului uman utilizate ca materie primă pentru hrana animalelor
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolul 10, precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa XIV capitolul II, și certific faptul că grăsimile topite descrise mai sus:
Paragraf
II.1. constau în grăsimi topite care sunt în conformitate cu cerințele în materie de sănătate de mai jos;
Paragraf
II.2. constau în grăsimi topite care nu sunt destinate consumului uman;
Paragraf
II.3. au fost preparate și depozitate într-o fabrică autorizată și supravegheată de către autoritatea competentă în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 sau în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (3), în vederea uciderii agenților patogeni;
Paragraf
II.4. au fost preparate exclusiv din următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(2) fie [- carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise, care sunt adecvate consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu sunt destinate consumului uman din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- carcase și din părțile următoare provenind fie de la animale care au fost sacrificate într-un abator și au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem, fie din cadavre și din părțile următoare ale unor animale din categoria vânatului sălbatic, ucise în vederea consumului uman, în conformitate cu legislația Uniunii:
Paragraf
(i) carcase sau cadavre și părți de animale care sunt respinse ca fiind neadecvate pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale;
Paragraf
(ii) capete de păsări de curte;
Paragraf
(iii) piei, inclusiv bucăți și fragmente ale acestora, coarne și picioare, inclusiv falangele și oasele carpiene și metacarpiene, oasele tarsiene și metatarsiene;
Paragraf
(iv) păr de porc;
Paragraf
(v) pene;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile prin intermediul sângelui la om sau la animale, obținut de la animale care au fost sacrificate într-un abator după ce au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite din fabricarea produselor destinate consumului uman, inclusiv oase degresate, jumări și nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării în cadrul prelucrării laptelui;]
Paragraf
(2) și/sau [- produse de origine animală sau alimente care conțin produse de origine animală, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricare sau defecte de ambalare sau a altor defecte din care nu poate apărea niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- hrană pentru animale de companie și hrană pentru animale, de origine animală, sau hrană pentru animale care conține subproduse de origine animală sau produse derivate, care nu mai sunt destinate hranei animalelor din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau defecte de ambalare sau a altor defecte care nu determină niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge, placentă, lână, pene, păr, coarne, tăieturi de copite și lapte crud provenite de la animale vii care nu au prezentat semne ale vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul produsului respectiv;]
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Grăsimi topite nedestinate consumului uman utilizate ca materie primă pentru hrana animalelor
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) și/sau [- animale acvatice și părți ale acestor animale, cu excepția mamiferelor marine, care nu au prezentat niciun semn de boli transmisibile la oameni sau la animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală obținute de la animale acvatice provenite de la fabrici sau unități de fabricare a unor produse pentru consumul uman;]
Paragraf
(2) și/sau [- următoarele materiale provenite de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul materialului respectiv:
Paragraf
(i) cochilii ale crustaceelor cu țesuturi moi sau pulpă;
Paragraf
(ii) următoarele produse care provin de la animale terestre:
Paragraf
— subproduse de incubator,
Paragraf
— ouă,
Paragraf
— subproduse provenite de la ouă, inclusiv coji de ouă;
Paragraf
(iii) pui de o zi uciși din motive comerciale;]
Paragraf
II.5. (2) fie [- în cazul materialelor provenite de la porcine, provin dintr-o țară sau dintr-o parte a teritoriului unei țări care este indemnă de febra aftoasă în precedentele 24 de luni sau indemnă de pesta porcină clasică sau de pesta porcină africană în precedentele 12 luni;]
Paragraf
(2) și/sau [- în cazul materialelor provenite de la păsări de curte, provin dintr-o țară sau dintr-o parte a teritoriului unei țări care este indemnă de boala Newcastle sau de gripa aviară în precedentele 6 luni;]
Paragraf
(2) și/sau [- în cazul materialelor provenite de la rumegătoare, provin dintr-o țară sau dintr-o parte a teritoriului unei țări care este indemnă de febra aftoasă în precedentele 24 de luni și indemnă de pesta porcină clasică sau de pesta bovină în precedentele 12 luni;]
Paragraf
(2) și/sau [- în cazul în care s-a înregistrat un focar al uneia dintre bolile menționate la punctul II.5 în perioada relevantă menționată la punctul II.5, și în cazul în care grăsimile topite provin de la specii susceptibile, au fost supuse unui tratament termic la cel puțin 70 °C timp de 30 de minute sau la cel puțin 90 °C timp de cel puțin 15 minute, și
Paragraf
se înregistrează și se păstrează informații detaliate privind punctele critice de control astfel încât proprietarul, operatorul sau reprezentantul acestora și, dacă este necesar, autoritatea competentă, să poată monitoriza funcționarea fabricii; informațiile trebuie să includă dimensiunea particulelor, temperatura critică și, dacă este cazul, valoarea absolută a timpului, profilul presiunii, viteza de alimentare cu materii prime și rata de reciclare a grăsimilor.]
Paragraf
II.6. dacă provin de la animale rumegătoare, au fost purificate astfel încât nivelurile maxime de impurități insolubile totale să nu fie mai mare de 0,15 % din greutate;
Paragraf
II.7. grăsimile topite:
Paragraf
(a) au fost supuse prelucrării în conformitate cu cerințele din anexa X capitolul II secțiunea 3 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011, sau unui tratament în conformitate cu anexa III secțiunea XII din Regulamentul (CE) nr. 853/2004, în vederea uciderii agenților patogeni; și
Paragraf
(2) fie [(b) sunt ambalate în recipiente noi sau în recipiente care au fost curățate și dezinfectate dacă a fost necesar, pentru prevenirea contaminării, și s-au luat toate măsurile de precauție pentru a se preveni contaminarea lor;]
Paragraf
(2) fie [(b) în cazul în care urmează să se efectueze transportul în vrac al produselor, tuburile, pompele și rezervoarele pentru marfa în vrac, precum și orice alt recipient sau autocisternă pentru marfă în vrac, folosite la transportul produselor din fabrica producătoare fie direct pe navă sau în rezervoarele de coastă, fie direct la fabrici, au fost verificate sub responsabilitatea autorității competente și declarate curate înainte de utilizare;]
Paragraf
și care poartă etichete cu mesajul: «NU ESTE DESTINAT CONSUMULUI UMAN»;
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Grăsimi topite nedestinate consumului uman utilizate ca materie primă pentru hrana animalelor
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) [II.8. grăsimile topite descrise mai sus
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 dinanexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (4);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (5), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
II.9. grăsimile topite descrise mai sus:
Paragraf
(2) fie [nu conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine sau nu sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană.]
Paragraf
(2) fie [conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine și sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană, iar laptele sau produsele din lapte:
Paragraf
(a) provin de la ovine și caprine care au fost crescute în permanență, de la naștere, într-o țară în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
Paragraf
(i) notificarea scrapiei clasice este obligatorie;
Paragraf
(ii) există în uz un sistem de informare, de supraveghere și de monitorizare a scrapiei clasice;
Paragraf
(iii) se aplică restricții oficiale exploatațiilor de ovine sau de caprine în cazul unei suspiciuni de EST sau al confirmării prezenței scrapiei clasice;
Paragraf
(iv) ovinele și caprinele afectate de scrapie clasică sunt sacrificate și distruse;
Paragraf
(v) hrănirea ovinelor și a caprinelor cu făină de carne și oase sau cu jumări provenite de la rumegătoare, conform definiției din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), a fost interzisă, iar interdicția a fost pusă efectiv în aplicare pe întreg teritoriul țării într-o perioadă care acoperă cel puțin cei șapte ani precedenți;
Paragraf
(b) provin din exploatații în care nu este impusă nicio restricție oficială ca urmare a unei suspiciuni de EST;
Paragraf
(c) provin din exploatații în care nu a fost diagnosticat niciun caz de scrapie clasică în precedenții șapte ani sau, în urma confirmării unui caz de scrapie clasică,:
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Grăsimi topite nedestinate consumului uman utilizate ca materie primă pentru hrana animalelor
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) fie [toate ovinele și caprinele din exploatație au fost ucise și distruse sau sacrificate, cu excepția berbecilor de reproducție cu genotipul ARR/ARR, a oilor de reproducție cu cel puțin o alelă ARR și nicio alelă VRQ și a altor ovine care au cel puțin o alelă ARR;]
Paragraf
(2) fie [toate animalele la care s-a confirmat scrapia clasică au fost ucise și distruse, iar exploatația a fost supusă timp de cel puțin doi ani de la data confirmării ultimului caz de scrapie clasică unei monitorizări intensificate a EST, inclusiv testarea, cu rezultate negative, pentru depistarea prezenței EST în conformitate cu metodele de laborator descrise la punctul 3.2 din capitolul C al anexei X la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, a tuturor animalelor următoare cu vârsta de peste 18 luni, cu excepția ovinelor cu genotipul ARR/ARR:
Paragraf
— animalele care au fost sacrificate pentru consum uman; și
Paragraf
— animalele care au murit sau au fost ucise în exploatație, dar care nu au fost ucise în cadrul unei campanii de eradicare a unei boli.]]
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumire (vapor); informațiile se furnizează în caz de descărcare și reîncărcare în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.19: a se utiliza codul SA corespunzător: 04.05; 15.01; 15.02; 15.03; 15.04; 15.05; 15.06; 15.16.10 sau 15.18.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană sau de companie, și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28:
Paragraf
— Specia: a se selecta dintre următoarele: Ruminantia, altele decât Ruminantia
Paragraf
— Unitatea producătoare: se indică numărul de înregistrare al unității de tratare/de prelucrare.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(3) JO L 139, 30.4.2004, p. 55.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Grăsimi topite nedestinate consumului uman utilizate ca materie primă pentru hrana animalelor
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(4) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(5) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră al Uniunii Europene.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
CAPITOLUL 10(B)
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru grăsimile topite nedestinate consumului uman, utilizate pentru anumite scopuri în afara lanțului alimentar animal, destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Codul poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Codul poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Codul poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specii(denumire științifică)
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Numărul de pachete
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Grăsimi topite nedestinate consumului uman, utilizate pentru anumite scopuri în afara lanțului alimentar animal
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolele 8, 9 și 10, precum și Regulamentul (UE)nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa XIV capitolul II, și certific faptul că grăsimile topite descrise mai sus:
Paragraf
II.1. constau în grăsimi topite nedestinate consumului uman care sunt în conformitate cu cerințele în materie de sănătate de mai jos;
Paragraf
II.2. au fost preparate exclusiv din următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(2) [II.2.1. în cazul materialelor destinate producerii de combustibili regenerabili menționate în anexa IV capitolul IV secțiunea 2 punctul L din Regulamentul (UE) nr. 142/2011, biomotorină și produse oleochimice, subprodusele de origine animală menționate la articolele 8, 9 și 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;]
Paragraf
(2) [II.2.2. în cazul materialelor destinate producerii de combustibili regenerabili menționate în anexa IV capitolul IV secțiunea 2 punctul J din Regulamentul (UE) nr. 142/2011, materialele au fost preparate exclusiv din subproduse de origine animală menționate la articolele 9 și 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;]
Paragraf
(2) [II.2.3. în cazul materialelor destinate altor scopuri decât fabricarea de produse cosmetice, produse farmaceutice sau dispozitive medicale, materialele au fost preparate exclusiv din:
Paragraf
(2) fie [- subproduse de origine animală care conțin reziduuri de substanțe autorizate sau contaminanți care depășesc nivelurile permise menționate la articolul 15 alineatul (3) din Directiva 96/23/CE a Consiliului (2a);]
Paragraf
(2) și/sau [- produse de origine animală care au fost declarate improprii consumului uman din cauza prezenței corpurilor străine în respectivele produse;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale și părți de animale, altele decât cele menționate la articolele 8 și 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, care au decedat altfel decât prin sacrificare sau ucidere în vederea consumului uman, inclusiv animale ucise din motive de combatere a unor boli;]
Paragraf
(2) și/sau [- carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise, care sunt adecvate consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu sunt destinate consumului uman din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- carcase și părțile următoare care provin fie de la animale care au fost sacrificate într-un abator și au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem fie de la cadavre și părțile următoare care provin de la vânat ucis în vederea consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii:
Paragraf
(i) carcase sau cadavre și părți de animale care sunt respinse ca fiind neadecvate pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale;
Paragraf
(ii) capete de păsări de curte;
Paragraf
(iii) piei, inclusiv bucăți și fragmente ale acestora, coarne și picioare, inclusiv falangele și oasele carpiene și metacarpiene, oasele tarsiene și metatarsiene;
Paragraf
(iv) păr de porc;
Paragraf
(v) pene;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile prin intermediul sângelui la om sau la animale, obținut de la animale care au fost sacrificate într-un abator după ce au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite din fabricarea produselor destinate consumului uman, inclusiv oase degresate, jumări și nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării în cadrul prelucrării laptelui;]
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Grăsimi topite nedestinate consumului uman, utilizate pentru anumite scopuri în afara lanțului alimentar animal
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) și/sau [- produse de origine animală sau alimente care conțin produse de origine animală, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau a unor defecte de ambalare sau a altor defecte care nu pot determina niciun risc pentru sănătatea publică sau animală;]
Paragraf
(2) și/sau [- hrană pentru animale de companie și hrană pentru animale, de origine animală, sau hrană pentru animale care conține subproduse de origine animală sau produse derivate, care nu mai sunt destinate hranei animalelor din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau defecte de ambalare sau a altor defecte care nu pot determina niciun risc pentru sănătatea publică sau animală;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge, placentă, lână, pene, păr, coarne, tăieturi de copite și lapte crud provenite de la animale vii care nu au prezentat semne ale vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul produsului respectiv;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale acvatice și părți ale acestor animale, cu excepția mamiferelor marine, care nu au prezentat niciun semn de boli transmisibile la oameni sau la animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală obținute de la animale acvatice provenite de la fabrici sau unități de fabricare a unor produse pentru consumul uman;]
Paragraf
(2) și/sau [- următoarele materiale provenite de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul materialului respectiv:
Paragraf
(i) cochilii ale crustaceelor cu țesuturi moi sau pulpă;
Paragraf
(ii) următoarele produse care provin de la animale terestre:
Paragraf
— subproduse de incubator,
Paragraf
— ouă,
Paragraf
— subproduse din ouă, inclusiv coji de ouă,
Paragraf
(iii) pui de o zi uciși din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- nevertebrate acvatice și terestre, altele decât speciile patogene pentru oameni sau animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale și părți ale acestora din ordinele zoologice Rodentia și Lagomorpha, cu excepția materialelor de categoria 1 menționate la articolul 8 litera (a) punctele (iii), (iv) și (v) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și a materialelor de categoria 2 menționate la articolul 9 literele (a) – (g) din regulamentul respectiv;]
Paragraf
(2) și/sau [- piei, copite, pene, lână, coarne, păr și blană provenite de la animale moarte care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale prin intermediul produsului în cauză;]
Paragraf
(2) și/sau [- țesut adipos provenit de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale prin intermediul materialului în cauză, care au fost sacrificate într-un abator și care au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]]
Paragraf
(2) [II.2.4. în cazul materialelor destinate altor scopuri decât producției de îngrășăminte organice sau de amelioratori de sol, de produse cosmetice, de produse farmaceutice sau de dispozitive medicale:
Paragraf
(2) fie [- materiale cu riscuri specificate, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (2b);]
Paragraf
(2) și/sau [- cadavre întregi sau părți de animale moarte care conțin materiale cu riscuri specificate, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE)nr. 999/2001 în momentul eliminării;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală derivate de la animale care au fost supuse unui tratament ilegal definit la articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Directiva 96/22/CE a Consiliului (2c) sau la articolul 2 litera (b) din Directiva 96/23/CE a Consiliului;]
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Grăsimi topite nedestinate consumului uman, utilizate pentru anumite scopuri în afara lanțului alimentar animal
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală care conțin reziduuri de alte substanțe și contaminanți pentru mediu, enumerate în anexa I grupa B punctul 3 la Directiva 96/23/CE, dacă reziduurile respective depășesc nivelurile permise stabilite în legislația Uniunii sau, în absența acestora, în legislația statului membru importator;]]
Paragraf
II.3. grăsimile topite:
Paragraf
(a) au fost supuse prelucrării în conformitate cu metoda (a se indica metoda) astfel cum este menționată în anexa IV capitolul III din Regulamentul (UE) nr. 142/2011, în vederea uciderii agenților patogeni,
Paragraf
(b) au fost marcate înainte de expedierea în Uniunea Europeană cu triheptanoat de glicerol (GTH) astfel încât să se obțină o concentrație minimă omogenă de cel puțin 250 mg GTH per kilogram de grăsime,
Paragraf
(c) în cazul grăsimilor topite obținute din rumegătoare, au fost îndepărtate impuritățile insolubile care depășesc concentrația de 0,15 % în greutate,
Paragraf
(d) au fost transportate în condiții care previn contaminarea lor și
Paragraf
(e) pe ambalaj sau pe recipient poartă etichete cu mesajul «NU SUNT DESTINATE CONSUMULUI UMAN SAU ANIMAL»;
Paragraf
(2) [II.4. în cazul materialelor destinate producției de îngrășăminte organice, produse cosmetice, produse farmaceutice, dispozitive medicale sau amelioratori de sol, grăsimile topite descrise mai sus
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (3);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (4), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubricile de referință I.11 și I.12: Numărul de aprobare: numărul de înregistrare al unității sau fabricii, emis de autoritatea competentă.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Grăsimi topite nedestinate consumului uman, utilizate pentru anumite scopuri în afara lanțului alimentar animal
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumirea (navă). În caz de descărcare și reîncărcare în Uniunea Europeană, expeditorul trebuie să informeze punctul de inspecție la frontieră de la intrarea în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica I.19: se utilizează codul corespunzător din Sistemul Armonizat (SA) de la următoarele rubrici: 04.05; 15.01, 15.02; 15.03; 15.04; 15.05; 15.06; 15.16 sau 15.18.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană sau de companie, și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28:
Paragraf
Specia: a se selecta dintre următoarele: Ruminantia, altele decât Ruminantia
Paragraf
Unitatea producătoare: se indică numărul de înregistrare al unității de tratare/de prelucrare.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(2a) JO L 125, 23.5.1996, p. 10.
Paragraf
(2b) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(2c) JO L 125, 23.5.1996, p. 3.
Paragraf
(3) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(4) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră de la intrarea în Uniunea Europeană.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
CAPITOLUL 11
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru gelatină și colagen nedestinate consumului uman, utilizate ca materie primă pentru hrana animalelor sau în afara lanțului alimentar animal, destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Hrană pentru animale Fabricarea hranei destinate animalelor de companie Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Numărul de pachete
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Gelatină și colagen nedestinate consumului uman, utilizate ca materie primă pentru hrana animalelor sau în afara lanțului alimentar animal
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolul 10, precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa XIV capitolul I, și certific faptul că colagenul/gelatina (2) descris(ă) mai sus:
Paragraf
II.1. constă în colagen/gelatină (2) care este în conformitate cu cerințele în materie de sănătate de mai jos;
Paragraf
II.2. constă exclusiv în colagen/gelatină (2) care nu este destinat(ă) consumului uman;
Paragraf
II.3. a fost preparat(ă) și depozitat(ă) într-o fabrică autorizată și supravegheată de către autoritatea competentă în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, în vederea uciderii agenților patogeni;
Paragraf
II.4. au fost preparate exclusiv din următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(2) fie [- carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise, care sunt adecvate consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu sunt destinate consumului uman din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- carcase și din părțile următoare provenind fie de la animale care au fost sacrificate într-un abator și au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem, fie din cadavre și din părțile următoare ale unor animale din categoria vânatului sălbatic, ucise în vederea consumului uman, în conformitate cu legislația Uniunii:
Paragraf
(i) carcase sau cadavre și părți de animale care sunt respinse ca fiind neadecvate pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale;
Paragraf
(ii) capete de păsări de curte;
Paragraf
(iii) piei, inclusiv bucăți și fragmente ale acestora, coarne și picioare, inclusiv falangele și oasele carpiene și metacarpiene, oasele tarsiene și metatarsiene;
Paragraf
(iv) păr de porc;
Paragraf
(v) pene;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite din fabricarea produselor destinate consumului uman, inclusiv oase degresate, jumări și nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării în cadrul prelucrării laptelui;]
Paragraf
(2) și/sau [- produse de origine animală sau alimente care conțin produse de origine animală, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau a unor defecte de ambalare sau a altor defecte care nu pot determina niciun risc pentru sănătatea publică sau animală;]
Paragraf
(2) și/sau [- hrană pentru animale de companie și hrană pentru animale, de origine animală, sau hrană pentru animale care conține subproduse de origine animală sau produse derivate, care nu mai sunt destinate hranei animalelor din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau defecte de ambalare sau a altor defecte care nu determină niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale acvatice și părți ale acestor animale, cu excepția mamiferelor marine, care nu au prezentat niciun semn de boli transmisibile la oameni sau la animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală obținute de la animale acvatice provenite de la fabrici sau unități de fabricare a unor produse pentru consumul uman;]
Paragraf
II.5. colagenul/gelatina (2):
Paragraf
(a) a fost împachetat(ă), ambalat(ă), depozitat(ă) și transportat(ă) în condiții de igienă satisfăcătoare, iar în special împachetarea și ambalarea au avut loc într-o încăpere prevăzută pentru acest scop, folosindu-se doar agenți de conservare autorizați în baza legislației Uniunii.
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Gelatină și colagen nedestinate consumului uman, utilizate ca materie primă pentru hrana animalelor sau în afara lanțului alimentar animal
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Pachetele și ambalajele conținând colagen/gelatină (2) poartă un mesaj cu textul: «COLAGEN/GELATINĂ (2) ADECVAT(Ă) CONSUMULUI ANIMAL»; și
Paragraf
(2) fie [(b) în cazul gelatinei, a fost produsă printr-un proces care asigură faptul că materialele de categoria 3 neprelucrate au fost supuse unui tratament cu acizi sau alcaline, urmat de una sau mai multe clătiri, implicând ajustarea pH-ului, extracția prin una sau mai multe încălziri succesive, urmate de purificare prin filtrare și sterilizare, în vederea uciderii agenților patogeni;]
Paragraf
(2) fie [(b) în cazul colagenului, a fost produs printr-un proces care să asigure faptul că materialele de categoria 3 neprelucrate au fost supuse unui tratament care include spălare, ajustarea pH-ului cu acizi sau alcaline, urmată de una sau mai multe clătiri, filtrare și extrudare, în vederea uciderii agenților patogeni;]
Paragraf
(2) [II.6. în cazul colagenului/gelatinei (2) obținut(e) din alte materiale decât pieile
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (3);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (4), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
II.7. în cazul colagenului/gelatinei (2) obținut(e) din alte materiale decât pieile descrise mai sus:
Paragraf
(2) fie [nu conține lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine sau nu sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană.]
Paragraf
(2) fie [conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine și sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană, iar laptele sau produsele din lapte:
Paragraf
(a) provin de la ovine și caprine care au fost crescute în permanență, de la naștere, într-o țară în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
Paragraf
(i) notificarea scrapiei clasice este obligatorie;
Paragraf
(ii) există în uz un sistem de informare, de supraveghere și de monitorizare a scrapiei clasice;
Paragraf
(iii) se aplică restricții oficiale exploatațiilor de ovine sau de caprine în cazul unei suspiciuni de EST sau al confirmării prezenței scrapiei clasice;
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Gelatină și colagen nedestinate consumului uman, utilizate ca materie primă pentru hrana animalelor sau în afara lanțului alimentar animal
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(iv) ovinele și caprinele afectate de scrapie clasică sunt sacrificate și distruse;
Paragraf
(v) hrănirea ovinelor și a caprinelor cu făină de carne și oase sau cu jumări provenite de la rumegătoare, conform definiției din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), a fost interzisă, iar interdicția a fost pusă efectiv în aplicare pe întreg teritoriul țării într-o perioadă care acoperă cel puțin cei șapte ani precedenți;
Paragraf
(b) provin din exploatații în care nu este impusă nicio restricție oficială ca urmare a unei suspiciuni de EST;
Paragraf
(c) provin din exploatații în care nu a fost diagnosticat niciun caz de scrapie clasică în precedenții șapte ani sau, în urma confirmării unui caz de scrapie clasică,:
Paragraf
(2) fie [toate ovinele și caprinele din exploatație au fost ucise și distruse sau sacrificate, cu excepția berbecilor de reproducție cu genotipul ARR/ARR, a oilor de reproducție cu cel puțin o alelă ARR și nicio alelă VRQ și a altor ovine care au cel puțin o alelă ARR;]
Paragraf
(2) fie [toate animalele la care s-a confirmat scrapia clasică au fost ucise și distruse, iar exploatația a fost supusă timp de cel puțin doi ani de la data confirmării ultimului caz de scrapie clasică unei monitorizări intensificate a EST, inclusiv testarea, cu rezultate negative, pentru depistarea prezenței EST în conformitate cu metodele de laborator descrise la punctul 3.2 din capitolul C al anexei X la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, a tuturor animalelor următoare cu vârsta de peste 18 luni, cu excepția ovinelor cu genotipul ARR/ARR:
Paragraf
— animalele care au fost sacrificate pentru consum uman; și
Paragraf
— animalele care au murit sau au fost ucise în exploatație, dar care nu au fost ucise în cadrul unei campanii de eradicare a unei boli.]]
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumirea (navă). În caz de descărcare și reîncărcare în Uniunea Europeană, expeditorul trebuie să informeze punctul de inspecție la frontieră de la intrarea în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica I.19: se utilizează codul corespunzător din Sistemul Armonizat (SA) de la următoarele rubrici: 35.03 sau 35.04.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană, precum și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28: Specia: a se selecta dintre următoarele: Aves, Ruminantia, Suidae, Mammalia altele decât Ruminantia sau Suidae, Pesca.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Gelatină și colagen nedestinate consumului uman, utilizate ca materie primă pentru hrana animalelor sau în afara lanțului alimentar animal
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(3) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(4) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri sanitar-veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
CAPITOLUL 12
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru proteine hidrolizate, fosfat dicalcic și fosfat tricalcic nedestinate consumului uman, utilizate ca materie primă pentru hrana animalelor sau în afara lanțului alimentar animal, destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Hrană pentru animale Fabricarea hranei destinate animalelor de companie Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Natura mărfii
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Numărul de pachete
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine hidrolizate, fosfat dicalcic și fosfat tricalcic nedestinate consumului uman destinate a fi utilizate ca materie primă furajeră sau în afara lanțului alimentar animal
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), în special articolul 10, precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special anexa XIV capitolul I și certific faptul că proteinele hidrolizate/fosfatul dicalcic/fosfatul tricalcic (2) descrise mai sus:
Paragraf
II.1. constau în proteine hidrolizate/fosfat dicalcic/fosfat tricalcic (2) care sunt în conformitate cu cerințele în materie de sănătate de mai jos;
Paragraf
II.2. constau exclusiv din proteine hidrolizate/fosfat dicalcic/fosfat tricalcic (2) care nu sunt destinate consumului uman;
Paragraf
II.3. au fost preparate și depozitate într-o fabrică autorizată și supravegheată de către autoritatea competentă în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, în vederea uciderii agenților patogeni;
Paragraf
II.4. au fost preparate exclusiv din următoarele subproduse de origine animală:
Paragraf
(2) fie [în cazul fosfatului dicalcic derivat din oase degresate, carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise, care sunt adecvate consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu sunt destinate consumului uman din motive comerciale;]
Paragraf
(2) fie [în cazul altor materiale:
Paragraf
(2) fie [- carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise, care sunt adecvate consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu sunt destinate consumului uman din motive comerciale;]]
Paragraf
(2) și/sau [- carcase și din părțile următoare provenind fie de la animale care au fost sacrificate într-un abator și au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem, fie din cadavre și din părțile următoare ale unor animale din categoria vânatului sălbatic, ucise în vederea consumului uman, în conformitate cu legislația Uniunii:
Paragraf
(i) carcase sau cadavre și părți de animale care sunt respinse ca fiind neadecvate pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale;
Paragraf
(ii) capete de păsări de curte;
Paragraf
(iii) piei, inclusiv bucăți și fragmente ale acestora, coarne și picioare, inclusiv falangele și oasele carpiene și metacarpiene, oasele tarsiene și metatarsiene;
Paragraf
(iv) păr de porc;
Paragraf
(v) pene;]]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile prin intermediul sângelui la om sau la animale, obținut de la animale care au fost sacrificate într-un abator după ce au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite din fabricarea produselor destinate consumului uman, inclusiv oase degresate, jumări și nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării în cadrul prelucrării laptelui;]]
Paragraf
(2) și/sau [- produse de origine animală sau alimente care conțin produse de origine animală, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau a unor defecte de ambalare sau a altor defecte care nu pot determina niciun risc pentru sănătatea publică sau animală;]]
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine hidrolizate, fosfat dicalcic și fosfat tricalcic nedestinate consumului uman destinate a fi utilizate ca materie primă furajeră sau în afara lanțului alimentar animal
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) și/sau [- hrană pentru animale de companie și hrană pentru animale, de origine animală, sau hrană pentru animale care conține subproduse de origine animală sau produse derivate, care nu mai sunt destinate hranei animalelor din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau defecte de ambalare sau a altor defecte care nu determină niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge, placentă, lână, pene, păr, coarne, tăieturi de copite și lapte crud provenite de la animale vii care nu au prezentat semne ale vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul produsului respectiv;]]
Paragraf
(2) și/sau [- animale acvatice și părți ale acestor animale, cu excepția mamiferelor marine, care nu au prezentat niciun semn de boli transmisibile la oameni sau la animale;]]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală obținute de la animale acvatice provenite de la fabrici sau unități de fabricare a unor produse pentru consumul uman;]]
Paragraf
(2) și/sau [- următoarele materiale provenite de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul materialului respectiv:
Paragraf
(i) cochilii ale crustaceelor cu țesuturi moi sau pulpă;
Paragraf
(ii) următoarele produse care provin de la animale terestre:
Paragraf
— subproduse de incubator,
Paragraf
— ouă,
Paragraf
— subproduse provenite de la ouă, inclusiv coji de ouă;
Paragraf
(iii) pui de o zi uciși din motive comerciale;]]
Paragraf
II.5. proteinele hidrolizate/fosfatul dicalcic/fosfatul tricalcic (2):
Paragraf
(a) au fost împachetate și ambalate în ambalaje care poartă etichete cu mesajul: «NU ESTE DESTINAT CONSUMULUI UMAN», și au fost depozitate și transportate în condiții de igienă satisfăcătoare, iar în special împachetarea și ambalarea au avut loc într-o încăpere prevăzută în acest scop, folosindu-se doar agenți de conservare autorizați conform legislației Uniunii; și
Paragraf
(2) fie [(b) în cazul proteinelor hidrolizate, au fost produse printr-un proces de producție care implică măsuri corespunzătoare de minimizare a riscurilor de contaminare a materiilor prime de categoria 3.
Paragraf
În cazul proteinelor hidrolizate provenite integral sau parțial din piei de rumegătoare, ele au fost produse într-o fabrică de prelucrare destinată în exclusivitate producerii proteinelor hidrolizate, printr-un proces care implică prepararea materiilor prime de categoria 3 prin tratare cu saramură, cenușare și spălare intensivă, urmate de:
Paragraf
(i) expunerea materiei la un pH mai mare de 11 timp de mai mult de 3 ore la o temperatură mai mare de 80 °C, urmată de un tratament termic la o temperatură mai mare de 140 °C timp de 30 de minute la o presiune mai mare de 3,6 bari; sau
Paragraf
(ii) expunerea materiei la un pH de 1 – 2, apoi la un pH mai mare de 11, urmată de tratament termic la 140 °C timp de 30 de minute la o presiune de 3 bari.]
Paragraf
(2) fie [(b) în cazul fosfatului dicalcic, au fost produse printr-un proces care asigură faptul că:
Paragraf
(i) garantează că întregul material osos de categoria 3 este zdrobit în particule fine și degresat cu apă fierbinte și tratat cu acid clorhidric diluat (la o concentrație minimă de 4 % și la un pH mai mic de 1,5) timp de cel puțin două zile,
Paragraf
(ii) ulterior, soluția fosforică obținută este tratată cu var, rezultând un precipitat de fosfat dicalcic la un pH de 4 – 7 și
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine hidrolizate, fosfat dicalcic și fosfat tricalcic nedestinate consumului uman destinate a fi utilizate ca materie primă furajeră sau în afara lanțului alimentar animal
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(iii) în final, deshidratarea cu aer a acestui precipitat, la o temperatură de admisie de 65 – 325 °C și o temperatură finală de 30 – 65 °C.]
Paragraf
(2) fie [(b) în cazul fosfatului tricalcic, au fost produse printr-un proces care asigură:
Paragraf
(i) faptul că întreaga cantitate de material osos de categoria 3 este măcinată fin și degresată cu apă fierbinte în contracurent (fragmente de os mai mici de 14 mm),
Paragraf
(ii) fierberea continuă în aburi la 145 °C, timp de 30 de minute, la 4 bari,
Paragraf
(iii) separarea soluției proteice de hidroxiapatită (fosfatul tricalcic) prin centrifugare, și
Paragraf
(iv) granularea fosfatului tricalcic după uscare în pat fluidizat cu aer la 200 °C.]
Paragraf
(2) [II.6. proteinele hidrolizate/fosfatul dicalcic/fosfatul tricalcic (2) descrise mai sus
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (3);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (4), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
II.7. proteinele hidrolizate/fosfatul dicalcic/fosfatul tricalcic (2) descrise mai sus:
Paragraf
(2) fie [nu conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine sau nu sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană.]
Paragraf
(2) fie [conțin lapte sau produse din lapte de ovine sau de caprine și sunt destinate hranei altor animale de crescătorie decât animalele de blană, iar laptele sau produsele din lapte:
Paragraf
(a) provin de la ovine și caprine care au fost crescute în permanență, de la naștere, într-o țară în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
Paragraf
(i) notificarea scrapiei clasice este obligatorie;
Paragraf
(ii) există în uz un sistem de informare, de supraveghere și de monitorizare a scrapiei clasice;
Paragraf
(iii) se aplică restricții oficiale exploatațiilor de ovine sau de caprine în cazul unei suspiciuni de EST sau al confirmării prezenței scrapiei clasice;
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine hidrolizate, fosfat dicalcic și fosfat tricalcic nedestinate consumului uman destinate a fi utilizate ca materie primă furajeră sau în afara lanțului alimentar animal
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(iv) ovinele și caprinele afectate de scrapie clasică sunt sacrificate și distruse;
Paragraf
(v) hrănirea ovinelor și a caprinelor cu făină de carne și oase sau cu jumări provenite de la rumegătoare, conform definiției din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), a fost interzisă, iar interdicția a fost pusă efectiv în aplicare pe întreg teritoriul țării într-o perioadă care acoperă cel puțin cei șapte ani precedenți;
Paragraf
(b) provin din exploatații în care nu este impusă nicio restricție oficială ca urmare a unei suspiciuni de EST;
Paragraf
(c) provin din exploatații în care nu a fost diagnosticat niciun caz de scrapie clasică în precedenții șapte ani sau, în urma confirmării unui caz de scrapie clasică,:
Paragraf
(2) fie [toate ovinele și caprinele din exploatație au fost ucise și distruse sau sacrificate, cu excepția berbecilor de reproducție cu genotipul ARR/ARR, a oilor de reproducție cu cel puțin o alelă ARR și nicio alelă VRQ și a altor ovine care au cel puțin o alelă ARR;]
Paragraf
(2) fie [toate animalele la care s-a confirmat scrapia clasică au fost ucise și distruse, iar exploatația a fost supusă timp de cel puțin doi ani de la data confirmării ultimului caz de scrapie clasică unei monitorizări intensificate a EST, inclusiv testarea, cu rezultate negative, pentru depistarea prezenței EST în conformitate cu metodele de laborator descrise la punctul 3.2 din capitolul C al anexei X la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, a tuturor animalelor următoare cu vârsta de peste 18 luni, cu excepția ovinelor cu genotipul ARR/ARR:
Paragraf
— animalele care au fost sacrificate pentru consum uman; și
Paragraf
— animalele care au murit sau au fost ucise în exploatație, dar care nu au fost ucise în cadrul unei campanii de eradicare a unei boli.]]
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit pot fi depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumire (vapor); informațiile se furnizează în caz de descărcare și reîncărcare.
Paragraf
— Rubrica de referință I.19: a se utiliza codul SA corespunzător: 05.08, 28.35.25; 28.35.26, 29.22; 35.02; 35.03 sau 35.04.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice alte utilizări decât hrănirea animalelor de crescătorie, altele decât animalele de blană, precum și producerea sau fabricarea de hrană pentru animalele de companie.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28:
Paragraf
— Specia: a se selecta dintre următoarele: Aves, Ruminantia, Suidae, Mammalia altele decât Ruminantia sau Suidae, Pesca, Mollusca, Crustacea, alte nevertebrate decât Mollusca și Crustacea.
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Proteine hidrolizate, fosfat dicalcic și fosfat tricalcic nedestinate consumului uman destinate a fi utilizate ca materie primă furajeră sau în afara lanțului alimentar animal
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
— Natura produselor: se specifică dacă este vorba despre proteine hidrolizate, fosfat dicalcic sau fosfat tricalcic.
Paragraf
— Unitatea producătoare: se indică numărul de înregistrare al unității de tratare/prelucrare.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(3) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(4) JO L 94, 1.4.2006, p. 28.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră de la intrarea în Uniunea Europeană.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
Capitolul 18 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAPITOLUL 18
Paragraf
Certificat de sănătate
Paragraf
Pentru coarne și produse din coarne, exceptând făina din coarne, și pentru copite și produse din copite, exceptând făina din copite, destinate producției de îngrășăminte organice sau de amelioratori de sol, destinate expedierii în sau tranzitului prin (2) Uniunea Europeană
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17. Numărul (numerele) CITES
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
05.07
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Prelucrare suplimentară Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Coarne și produse din coarne, exceptând făina din coarne, și copite și produse din copite, exceptând făina din copite, destinate producției de îngrășăminte organice sau de amelioratori de sol
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Subsemnatul, medic veterinar oficial, declar că am citit și am înțeles Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (1a), precum și Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1b), în special capitolul II din anexa XIV și certific faptul că coarnele și produsele din coarne, exceptând făina din coarne, și copitele și produsele din copite, exceptând făina din copite (2) descrise mai sus
Paragraf
II.1. provin de la animale
Paragraf
(2) fie [care au fost sacrificate într-un abator, după efectuarea unei inspecții ante mortem și care, în urma inspecției respective, s-au dovedit a fi adecvate pentru sacrificare în vederea consumului uman;]
Paragraf
(2) fie [care nu prezentau semne clinice ale niciunei boli transmisibile la om sau la animale prin intermediul produsului respectiv;]
Paragraf
II.2. coarnele, produsele din coarne, copitele și produsele din copite trebuie să fi fost supuse unui tratament termic timp de o oră la o temperatură interioară de cel puțin 80 °C;
Paragraf
II.3. coarnele trebuie să fi fost îndepărtate fără deschiderea cavității craniene;
Paragraf
II.4. în orice etapă a prelucrării, depozitării sau transportului, s-au luat toate măsurile de precauție pentru a se evita contaminarea încrucișată.
Paragraf
II.5. coarnele și produsele din coarne, exceptând făina din coarne, și copitele și produsele din copite, exceptând făina din copite, au fost ambalate:
Paragraf
(2) fie [în ambalaje sau recipiente noi;]
Paragraf
(2) fie [în vehicule sau recipiente de transport în vrac dezinfectate înainte de încărcare cu ajutorul unui produs autorizat de către autoritatea competentă;]
Paragraf
iar ambalajele sau recipientele sunt marcate astfel încât să se indice tipul de subprodus de origine animală (3) și poartă etichete cu mesajul: «NU ESTE DESTINAT CONSUMULUI UMAN SAU ANIMAL» și numele și adresa unității de destinație.
Paragraf
(2) [II.6. Coarnele și produsele din coarne, exceptând făina din coarne, și copitele și produsele din copite, exceptând făina din copite, descrise mai sus
Paragraf
(2) fie [provin de la alte rumegătoare decât bovinele, ovinele sau caprinele.]]
Paragraf
(2) fie [provin de la bovine, ovine sau caprine și nu conțin și nu sunt derivate din:
Paragraf
(2) fie [alte materiale provenind de la bovine, ovine sau caprine decât cele provenite de la animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate Decizia 2007/453/CE.]
Paragraf
(2) fie [(a) materiale cu riscuri specificate astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (4);
Paragraf
(b) carne separată mecanic obținută de pe oasele de bovine, de ovine sau de caprine, cu excepția acelor animale născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca prezentând un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE a Comisiei (5), în care nu s-a înregistrat niciun caz indigen de ESB,,
Paragraf
(c) subprodus de origine animală sau produs derivat obținut de la bovine, ovine sau caprine care au fost ucise, după asomare, prin lacerarea țesutului nervos central cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, cu excepția animalelor născute, crescute în permanență și sacrificate într-o țară sau într-o regiune clasificată ca având un risc neglijabil de ESB în conformitate cu Decizia 2007/453/CE.]]]
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Coarne și produse din coarne, exceptând făina din coarne, și copite și produse din copite, exceptând făina din copite, destinate producției de îngrășăminte organice sau de amelioratori de sol
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
Observații
Paragraf
Partea I:
Paragraf
— Rubrica de referință I.6: persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: această rubrică trebuie completată doar în cazul unui certificat pentru un produs care urmează să fie tranzitat prin Uniunea Europeană; ea poate fi completată în cazul în care certificatul este eliberat pentru un produs care urmează să fie importat în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubricile de referință I.11 și I.12: Numărul de aprobare: numărul de înregistrare al unității sau fabricii, emis de autoritatea competentă.
Paragraf
— Rubrica de referință I.12: Locul de destinație: această rubrică se completează doar în cazul unui certificat pentru un produs în tranzit. Produsele aflate în tranzit trebuie să fie depozitate doar în zone libere, în antrepozite libere sau în antrepozite vamale.
Paragraf
— Rubrica de referință I.15: Numărul de înregistrare (vagoane de tren sau containere și camioane), numărul zborului (avion) sau denumire (vapor); informațiile se furnizează în caz de descărcare și reîncărcare în Uniunea Europeană.
Paragraf
— Rubrica de referință I.23: pentru recipientele de transport în vrac, trebuie menționate numărul recipientului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice altă utilizare decât consumul animal.
Paragraf
— Rubricile de referință I.26 și I.27: se completează în funcție de destinația certificatului: pentru tranzit sau import.
Paragraf
— Rubrica de referință I.28: Natura mărfurilor.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
(1a) JO L 300, 14.11.2009, p. 1.
Paragraf
(1b) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(3) Tipul de produs: coarne, produse din coarne, copite, produse din copite.
Paragraf
(4) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
Paragraf
(5) JO L 172, 30.6.2007, p. 84.
Paragraf
— Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
— Notă pentru persoana responsabilă de transport în Uniunea Europeană: prezentul certificat este eliberat exclusiv în scopuri veterinare și trebuie să însoțească transportul până când acesta ajunge la punctul de inspecție la frontieră de la intrarea în Uniunea Europeană.
Paragraf
Medic veterinar oficial/Inspector oficial
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Calificarea și titlul:
Paragraf
Data: Semnătura:
Paragraf
Ștampila:
Paragraf
Capitolul 20 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
CAPITOLUL 20
Paragraf
Model de declarație
Paragraf
Declarație pentru importul din țări terțe și pentru tranzitul prin (2) Uniunea Europeană al produselor intermediare care sunt destinate să fie utilizate în fabricarea de medicamente, de medicamente de uz veterinar, de dispozitive medicale destinate unor scopuri medicale și veterinare, de dispozitive medicale implantabile active, de dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro destinate unor scopuri medicale și veterinare, de reactivi de laborator și de produse cosmetice
Paragraf
ȚARA:
Paragraf
Certificat sanitar-veterinar pentru UE
Paragraf
Partea I: Detalii privind transportul expediat
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.2. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
I.2.a.
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.6. Persoana responsabilă de încărcătură în UE
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
Telefon
Paragraf
I.7. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.8. Regiunea de origine
Paragraf
Codul
Paragraf
I.9. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.10. Regiunea de destinație
Paragraf
Codul
Paragraf
I.11. Locul de origine
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
I.12. Locul de destinație
Paragraf
Antrepozitul vamal
Paragraf
Nume Numărul de aprobare
Paragraf
Adresă
Paragraf
Cod poștal
Paragraf
I.13. Locul de încărcare
Paragraf
I.14. Data plecării
Paragraf
I.15. Mijloace de transport
Paragraf
Avion Navă Vagon de tren
Paragraf
Vehicul rutier Altele
Paragraf
Identificare
Paragraf
Referințe documentare
Paragraf
I.16. PIF de intrare în UE
Paragraf
I.17.
Paragraf
I.18. Descrierea mărfii
Paragraf
I.19. Codul mărfii (codul SA)
Paragraf
I.20. Cantitatea
Paragraf
I.21. Temperatura produsului
Paragraf
Ambiantă Refrigerat Congelat
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul de ambalaj
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Uz tehnic
Paragraf
I.26. Pentru tranzit prin UE către o țară terță
Paragraf
Țara terță Codul ISO
Paragraf
I.27. Pentru import sau admitere în UE
Paragraf
I.28. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de aprobare al unităților
Paragraf
Specie (denumirea științifică)
Paragraf
Unitatea producătoare
Paragraf
Greutatea netă
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse intermediare destinate să fie utilizate în fabricarea de medicamente, de medicamente de uz veterinar, de dispozitive medicale destinate unor scopuri medicale și veterinare, de dispozitive medicale implantabile active, de dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro destinate unor scopuri medicale și veterinare, de reactivi de laborator și de produse cosmetice
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
DECLARAȚIE
Paragraf
Subsemnatul, declar că produsul intermediar menționat mai sus este destinat să fie importat de mine în Uniunea Europeană sau să tranziteze Uniunea Europeană și că produsul corespunde definiției unui produs intermediar, prevăzută la punctul 35 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (1a), și în special că:
Paragraf
(1) este destinat fabricării de:
Paragraf
(2) fie [- medicamente,]
Paragraf
(2) și/sau [- medicamente de uz veterinar,]
Paragraf
(2) și/sau [- dispozitive medicale destinate unor scopuri medicale și veterinare,]
Paragraf
(2) și/sau [- dispozitive medicale implantabile active,]
Paragraf
(2) și/sau [- dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro destinate unor scopuri medicale și veterinare,]
Paragraf
(2) și/sau [- reactivi de laborator,]
Paragraf
(2) și/sau [- produse cosmetice;]
Paragraf
(2) stadiile sale de proiectare, de prelucrare și de fabricare au fost suficient de finalizate pentru a putea clasifica materialul direct ca un produs sau ca o componentă a unui produs destinată scopului menționat, cu excepția faptului că necesită să fie supus unor procese de fabricare sau prelucrări suplimentare, cum ar fi amestecare, învelire, asamblare sau ambalare pentru ca produsul să fie adecvat pentru introducerea pe piață sau pentru punerea în funcțiune ca medicament, ca medicament de uz veterinar, ca dispozitiv medical destinat unor scopuri medicale sau veterinare, ca dispozitiv medical implantabil activ, ca dispozitiv medical pentru diagnostic in vitro destinat unor scopuri medicale sau veterinare sau ca produs cosmetic în conformitate cu legislația Uniunii (1b) aplicabilă produselor respective sau ca reactiv de laborator;
Paragraf
(3) este derivat din:
Paragraf
(2) fie [- material care ar putea proveni de la animale care au fost supuse unui tratament ilegal astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Directiva 96/22/CE a Consiliului (2a) sau la articolul 2litera (b) din Directiva 96/23/CE a Consiliui (2b);]
Paragraf
(2) și/sau [- carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise, care sunt adecvate consumului uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu sunt destinate consumului uman din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- carcase și din părțile următoare provenind fie de la animale care au fost sacrificate într-un abator și au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem, fie din cadavre și din părțile următoare ale unor animale din categoria vânatului sălbatic, ucise în vederea consumului uman, în conformitate cu legislația Uniunii:
Paragraf
(i) carcase sau cadavre și părți de animale care sunt respinse ca fiind neadecvate pentru consumul uman în conformitate cu legislația Uniunii, dar care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la om sau la animale;
Paragraf
(ii) capete de păsări de curte;
Paragraf
(iii) piei, inclusiv bucăți și fragmente ale acestora, coarne și picioare, inclusiv falangele și oasele carpiene și metacarpiene, oasele tarsiene și metatarsiene ale unor animale care nu sunt rumegătoare;
Paragraf
(iv) păr de porc;
Paragraf
(v) pene;]
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse intermediare destinate să fie utilizate în fabricarea de medicamente, de medicamente de uz veterinar, de dispozitive medicale destinate unor scopuri medicale și veterinare, de dispozitive medicale implantabile active, de dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro destinate unor scopuri medicale și veterinare, de reactivi de laborator și de produse cosmetice
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) și/sau [- sânge de animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile prin intermediul sângelui la oameni sau la animale, obținut de la alte animale decât rumegătoarele, care au fost sacrificate într-un abator după ce au fost considerate adecvate pentru a fi sacrificate în vederea consumului uman în urma unei inspecții ante mortem în conformitate cu legislația Uniunii;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite din fabricarea produselor destinate consumului uman, inclusiv oase degresate, jumări și nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării în cadrul prelucrării laptelui;]
Paragraf
(2) și/sau [- produse de origine animală sau alimente care conțin produse de origine animală, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricare sau defecte de ambalare sau a altor defecte din care nu poate apărea niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- hrană pentru animale de companie și hrană pentru animale, de origine animală, sau hrană pentru animale care conține subproduse de origine animală sau produse derivate, care nu mai sunt destinate hranei animalelor din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau defecte de ambalare sau a altor defecte care nu determină niciun risc pentru sănătatea publică sau a animalelor;]
Paragraf
(2) și/sau [- sânge, placentă, lână, pene, păr, coarne, tăieturi de copite și lapte crud provenite de la animale vii care nu au prezentat semne ale vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul produsului respectiv;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale acvatice și părți ale acestor animale, cu excepția mamiferelor marine, care nu au prezentat niciun semn de boli transmisibile la oameni sau la animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală obținute de la animale acvatice provenite de la fabrici sau unități de fabricare a unor produse pentru consumul uman;]
Paragraf
(2) și/sau [- următoarele materiale provenite de la animale care nu au prezentat niciun semn al vreunei boli transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul materialului respectiv:
Paragraf
(i) cochilii ale crustaceelor cu țesuturi moi sau pulpă;
Paragraf
(ii) următoarele produse care provin de la animale terestre:
Paragraf
— subproduse de incubator,
Paragraf
— ouă,
Paragraf
— subproduse provenite de la ouă, inclusiv coji de ouă;
Paragraf
(iii) pui de o zi uciși din motive comerciale;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală provenite de la nevertebrate acvatice sau terestre, altele decât speciile patogene pentru oameni sau animale;]
Paragraf
(2) și/sau [- animale și părți ale acestora din ordinele zoologice Rodentia și Lagomorpha, cu excepția materialelor de categoria 1 menționate la articolul 8 litera (a) punctele (iii), (iv) și (v) și a materialelor de categoria 2 menționate la articolul 9 literele (a) – (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;]
Paragraf
(2) și/sau [- produse derivate de la sau generate de:
Paragraf
— animale acvatice și părți ale acestor animale, cu excepția mamiferelor marine, care nu au prezentat niciun semn de boli transmisibile la oameni sau la animale,
Paragraf
— nevertebrate acvatice sau terestre, altele decât speciile patogene pentru oameni sau animale,
Paragraf
— animale și părți ale acestora din ordinele zoologice Rodentia și Lagomorpha, cu excepția materialelor de categoria 1 menționate la articolul 8 litera (a) punctele (iii), (iv) și (v) și a materialelor de categoria 2 menționate la articolul 9 literele (a) – (g) din Regulamentul (CE)nr. 1069/2009;]
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Produse intermediare destinate să fie utilizate în fabricarea de medicamente, de medicamente de uz veterinar, de dispozitive medicale destinate unor scopuri medicale și veterinare, de dispozitive medicale implantabile active, de dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro destinate unor scopuri medicale și veterinare, de reactivi de laborator și de produse cosmetice
Paragraf
II. Informații privind starea de sănătate
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
(2) și/sau [- animale sau părți de animale, altele decât cele menționate la articolul 8 sau la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009,
Paragraf
(i) care au decedat altfel decât prin sacrificare sau ucidere în vederea consumului uman, inclusiv animale ucise din motive de control al bolilor;
Paragraf
(ii) fetuși;
Paragraf
(iii) oocite, embrioni și material seminal, care nu sunt destinate reproducerii; și
Paragraf
(iv) păsări de curte moarte în ou;]
Paragraf
(2) și/sau [- subproduse de origine animală, altele decât materialele de categoria 1 sau de categoria 3;]
Paragraf
(4) ambalajul său exterior este etichetat cu textul: «EXCLUSIV PENTRU MEDICAMENTE / MEDICAMENTE DE UZ VETERINAR / DISPOZITIVE MEDICALE DESTINATE UNOR SCOPURI MEDICALE SAU VETERINARE / DISPOZITIVE MEDICALE IMPLANTABILE ACTIVE / DISPOZITIVE MEDICALE PENTRU DIAGNOSTIC IN VITRO DESTINATE UNOR SCOPURI MEDICALE SAU VETERINARE / REACTIVI DE LABORATOR / PRODUSE COSMETICE» și nu este destinat să fie deturnat în orice etapă în Uniunea Europeană în vederea oricărei alte utilizări;
Paragraf
(5) transportul va fi transportat direct la locul de destinație din Uniunea Europeană indicat la punctul I.12. din prezenta declarație, care este:
Paragraf
(2) fie [o unitate sau o fabrică pentru producerea de medicamente, de medicamente de uz veterinar, de dispozitive medicale destinate unor scopuri medicale sau veterinare, de dispozitive medicale implantabile active, de dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro destinate unor scopuri medicale sau veterinare, de reactivi de laborator sau de produse cosmetice, care a fost înregistrată în conformitate cu articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009],
Paragraf
(2) fie [o unitate sau o fabrică care a fost autorizată în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, de unde vor fi expediate numai la o unitate sau la o fabrică menționată la liniuța precedentă a prezentului punct.]
Paragraf
Observații
Paragraf
— Rubrica de referință I.19: a se utiliza codul corespunzător din Sistemul Armonizat (SA) în conformitate cu Decizia 2007/275/CE a Comisiei din 17 aprilie 2007 privind listele de animale și produse care urmează să fie supuse controalelor la punctele de control la frontieră în conformitate cu Directivele 91/496/CEE și 97/78/CE ale Consiliului (JO L 116, 4.5.2007, p. 9)
Paragraf
— Rubrica de referință I.25: uz tehnic: orice altă utilizare decât consumul animal.
Paragraf
(1a) JO L 54, 26.2.2011, p. 1.
Paragraf
(1b) Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare (JO L 311, 28.11.2001, p. 1), Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (JO L 311, 28.11.2001, p. 67), Directiva 93/42/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele medicale(JO L 169, 12.7.1993, p. 1) și Directiva 98/79/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 octombrie 1998 privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro (JO L 331, 7.12.1998, p. 1), Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice (JO L 342, 22.12.2009,p. 59), după caz.
Paragraf
(2) A se elimina, dacă e cazul.
Paragraf
(2a) JO L 125, 23.5.1996, p. 3.
Paragraf
(2b) JO L 125, 23.5.1996, p. 10.
Paragraf
Importatorul
Paragraf
Numele (cu litere de tipar): Adresa:
Paragraf
Data: Semnătura:
Punctul 1
Capitolele 1 – 3 (F) se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 2
Capitolele 4(B) – 4 (D) se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 3
Capitolul 6(B) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 4
Capitolul 8 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 5
Capitolele 10(A), 10(B), 11 și 12 se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 6
Capitolul 18 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 7