Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 113,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
Paragraf
având în vedere avizul Parlamentului European,
Paragraf
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
Paragraf
hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială,
1
Prin scrisoarea sa din 18 iulie 2017, Italia a solicitat includerea comunei italiene Campione d'Italia și a apelor italiene ale lacului Lugano în teritoriul vamal al Uniunii, astfel cum este definit în Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și în domeniul de aplicare teritorială al Directivei 2008/118/CE a Consiliului în ceea ce privește accizele, lăsând totodată teritoriile respective în afara domeniului de aplicare teritorială al Directivei 2006/112/CE a Consiliului în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată.
2
Comuna italiană Campione d'Italia, o enclavă italiană pe teritoriul Elveției, și apele italiene ale lacului Lugano ar trebui incluse în teritoriul vamal al Uniunii deoarece motivele istorice care justificau excluderea respectivelor teritorii, cum este izolarea lor și dezavantajele economice, nu mai sunt pertinente. Din aceleași motive, respectivele teritorii ar trebui să fie incluse în domeniul de aplicare teritorială al Directivei 2008/118/CE.
3
Cu toate acestea, Italia dorește să continue excluderea respectivelor teritorii din domeniul de aplicare teritorială al Directivei 2006/112/CE, întrucât acest lucru este esențial pentru menținerea unor condiții echitabile de concurență între operatorii economici stabiliți în Elveția și cei stabiliți în comuna italiană Campione d'Italia, prin aplicarea unui regim local de impozitare indirectă concordant cu regimul taxei pe valoarea adăugată din Elveția.
4
Prezenta directivă ar trebui să fie strâns legată de Regulamentul (UE) 2019/474 al Parlamentului European și al Consiliului. Prin urmare, măsurile naționale de transpunere necesare pentru a se conforma prezentei directive ar trebui să se aplice de la data aplicării respectivului regulament.
5
Prin urmare, Directivele 2006/112/CE și 2008/118/CE ar trebui modificate în consecință,
Articolul 1
Paragraf
În Directiva 2006/112/CE, articolul 6 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La alineatul (1) se adaugă următoarele litere:
Litera f
Campione d'Italia;
Litera g
apele italiene ale lacului Lugano.
Punctul 2
La alineatul (2), literele (f) și (g) se elimină.
Articolul 2
Paragraf
La articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2008/118/CE, literele (f) și (g) se elimină.
Articolul 3
Alineatul 1
Statele membre adoptă și publică, până la 31 decembrie 2019, măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Alineatul 2
Statele membre comunică Comisiei textul principalelor măsuri de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 5
Paragraf
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 18 februarie 2019.Pentru ConsiliuPreședinteleN. Bădălău