AcasăLegislație UE32019D1275

Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1275 a Comisiei din 29 iulie 2019 privind echivalența cadrului juridic și de supraveghere aplicabil indicilor de referință din Singapore în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European și al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE.)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:29.07.2019
În vigoare din:19.08.2019
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind indicii utilizați ca indici de referință în cadrul instrumentelor financiare și al contractelor financiare sau pentru a măsura performanțele fondurilor de investiții și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2014/17/UE și a Regulamentului (UE) nr. 596/2014, în special articolul 30,
1
Regulamentul (UE) 2016/1011 introduce un cadru comun menit să asigure exactitatea și integritatea indicilor utilizați ca indici de referință în cadrul instrumentelor financiare și al contractelor financiare sau pentru a măsura performanțele fondurilor de investiții din Uniune.
2
Regulamentul se aplică de la 1 ianuarie 2018, iar administratorii din afara Uniunii beneficiază de o perioadă de tranziție care permite utilizarea, în Uniune, a unor indici de referință din țări terțe. După expirarea perioadei de tranziție, un indice de referință sau o combinație de indici de referință furnizați de un administrator situat într-o țară terță poate fi utilizat(ă) în Uniune numai în cazul în care indicele de referință și administratorul sunt înscriși în registrul ținut de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) în urma adoptării de către Comisie a unei decizii de echivalare sau în urma unei recunoașteri sau aprobări acordate de către autoritățile competente.
3
Comisia este împuternicită să adopte decizii de punere în aplicare în care să declare că un cadru juridic și de supraveghere al unei țări terțe este echivalent, în privința anumitor administratori, anumitor indici de referință sau anumitor familii de indici de referință, cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/1011. Atunci când evaluează o astfel de echivalență, Comisia ține seama dacă respectivul cadru juridic și practicile de supraveghere dintr-o țară terță asigură respectarea principiilor IOSCO privind indicii de referință financiari sau, dacă este cazul, a principiilor IOSCO pentru agențiile de raportare a prețului petrolului (ARP) și dacă respectivii administratori, indici de referință sau respectivele familii de indici de referință fac obiectul unei supravegheri și al unui control al asigurării respectării normelor eficace și continuu în țara terță respectivă.
4
Indici de referință precum Singapore Interbank Offered Rates (SIBOR) și Singapore Dollar Swap Offer Rate (SOR) sunt administrați în Singapore și utilizați în Uniune de mai multe entități supravegheate. În consecință, Comisia a efectuat o evaluare a regimului indicilor de referință din Singapore.
5
Legea privind valorile mobiliare și contractele futures (The Securities and Futures Act – SFA) și Reglementările privind valorile mobiliare și contractele futures din 2018 (indicii de referință financiari) [Securities and Futures (Financial Benchmarks) Regulations 2018, denumite în continuare reglementările SFA privind indicii de referință] stabilesc cadrul juridic și de supraveghere din Singapore aplicabil administratorilor de indici de referință desemnați și contribuitorilor la acești indici de referință. La elaborarea cerințelor în temeiul SFA și al reglementărilor SFA privind indicii de referință, autoritatea monetară din Singapore (Monetary Authority of Singapore, denumită în continuare MAS) a luat în considerare regimurile aplicabile indicilor de referință din străinătate, inclusiv Regulamentul (UE) 2016/1011.
6
Partea VIAA din SFA introduce un regim de reglementare care prevede că toți administratorii de indici de referință și contribuitorii la acești indici trebuie să obțină din partea MAS, în ceea ce privește un indice de referință desemnat, o autorizație de administrator autorizat de indice de referință (Authorised Benchmark Administrator – ABA) sau de transmițător autorizat de contribuții la indici de referință (Authorised Benchmark Submitter – ABS). ABA și ABS sunt supuși unor obligații specifice și unor cerințe aplicabile administrării forțate a unui indice de referință desemnat și transmiterii forțate de contribuții la acesta. În plus, SFA conferă MAS competențe de reglementare. Normele puse în aplicare de MAS sunt obligatorii din punct de vedere juridic.
7
Definiția stabilită în secțiunea 2 din SFA prevede că un indice de referință financiar înseamnă orice preț, rată, indice sau valoare care (i) se stabilește periodic prin aplicarea (directă sau indirectă) a unei formule sau a oricărei alte metode de calcul unor informații sau unor opinii exprimate cu privire la tranzacții de pe piață sau la starea pieții în ceea ce privește unul sau mai multe aspecte subiacente; (ii) se pune la dispoziția publicului (fie gratuit, fie contra cost); și (iii) se utilizează pentru a stabili dobânda de plătit sau alte sume datorate pentru depozite sau facilități de credit; pentru determinarea prețului sau valorii oricărui produs de investiții; sau pentru a măsura performanțele oricărui produs oferit de o persoană care intră sub incidența reglementărilor.
8
În conformitate cu secțiunea 123B din SFA, printr-o ordonanță publicată în Government Gazette (Monitorul Oficial), MAS poate declara un indice de referință financiar ca indice de referință desemnat. MAS poate lua această măsură în cazul în care consideră că (i) indicele de referință financiar are o importanță sistemică în sistemul financiar din Singapore, (ii) o perturbare a stabilirii indicelui de referință financiar ar putea afecta încrederea publicului în indicele de referință sau în sistemul financiar din Singapore, (iii) procesul de stabilire a indicelui de referință financiar ar putea fi expus riscului de manipulare sau (iv) măsura este în interesul publicului din alte motive.
9
MAS a desemnat indici de referință financiari prin intermediul Ordonanței din 2018 privind valorile mobiliare și contractele futures (Indici de referință desemnați) [Securities and Futures (Designated Benchmarks) Order 2018], emisă în temeiul secțiunii 123B din SFA. Prezenta decizie vizează numai administratorii indicilor de referință enumerați în cea mai recentă versiune aplicabilă a Ordonanței privind valorile mobiliare și contractele futures (Indici de referință desemnați) [Securities and Futures (Designated Benchmarks) Order]. Prezenta decizie nu se aplică administratorilor de indici de referință care îndeplinesc criteriile pentru a fi excluși din domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2016/1011 în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din regulamentul menționat.
10
SFA (în special secțiunile 123D și 123ZC) prevede că atât administratorii, cât și transmițătorii de contribuții la indici de referință desemnați trebuie să dispună de o autorizație, mai puțin în cazul în care beneficiază de exceptări. Atunci când decide dacă să acorde sau nu o autorizație în legătură cu un ABA sau să o retragă, MAS poate lua în considerare factorii prevăzuți în secțiunile 123F(5), 123F(6), 123F(8), 123J(1), 123J(6) din SFA și în reglementarea 4(1) din reglementările SFA privind indicii de referință. De asemenea, MAS poate impune, modifica sau revoca condițiile sau restricțiile impuse unui ABA în temeiul secțiunilor 123F(2) și 123F(3) din SFA. O persoană comite o infracțiune în cazul în care administrează sau pretinde că administrează un indice de referință desemnat fără să fi obținut o autorizație în acest sens, mai puțin atunci când este scutită de această obligație.
11
În conformitate cu secțiunea 123O din SFA, administratorii de indici de referință trebuie să emită câte un cod pentru fiecare indice de referință desemnat, în cadrul căruia să stabilească standardele pe care trebuie să le respecte fiecare transmițător de contribuții la indicele de referință desemnat. Reglementarea menționată prevede, de asemenea, instituirea unui comitet de supraveghere în conformitate cu reglementarea nr. 8 din reglementările SFA privind indicii de referință, care trebuie să efectueze reexaminări periodice ale domeniului de aplicare, ale elaborării și ale metodologiei indicelui de referință desemnat și ale mecanismelor de facilitare a administrării unui indice de referință desemnat.
12
Secțiunile 123J(4) și 123ZZB din SFA permit MAS să oblige un ABA să continue să administreze un indice de referință desemnat. Secțiunile 123F(2) și 123F(3) din SFA permit MAS să impună unui ABA condiții referitoare la procesul de stabilire a indicelui de referință desemnat. Secțiunile 123ZI(1) și 123ZJ(1) din SFA permit MAS să oblige orice persoană să fie transmițător de contribuții la un indice de referință desemnat, declarând persoana respectivă transmițător de contribuții la un indice de referință desemnat (designated benchmark submitter – DBS). MAS trebuie să ia în considerare factorii prevăzuți în secțiunile 123ZI(2) și 123ZI(3) din SFA atunci când decide dacă desemnează sau nu o persoană drept DBS sau dacă retrage această desemnare. Un DBS este supus acelorași obligații continue ca cele care revin unui ABS.
13
Partea VIAA din SFA și reglementările SFA privind indicii de referință reflectă, în general, principiile IOSCO privind indicii de referință financiari. Administratorul răspunde în principal de toate aspectele administrării unui indice de referință desemnat și face obiectul cerințelor de reglementare prevăzute de SFA și reglementările SFA privind indicii de referință. În cazul în care un administrator externalizează atribuții unei părți terțe, acesta trebuie să respecte Orientările privind externalizarea emise de MAS. Toate aceste dispoziții reflectă principiile IOSCO privind responsabilitatea generală a administratorului și supravegherea părților terțe.
14
Secțiunea 123A din SFA prevede că obiectivele regimului de reglementare sunt promovarea echității și transparenței în stabilirea indicilor financiari de referință și reducerea riscurilor sistemice. În conformitate cu această dispoziție, secțiunea 123P din SFA impune menținerea unor mecanisme de guvernanță adecvate, astfel încât indicele de referință desemnat să fie stabilit într-un mod echitabil și eficient, care să reflecte principiul general privind evitarea conflictelor de interese în ceea ce privește administratorii. În plus, trebuie să se asigure faptul că sistemele și controalele privind desfășurarea activității de administrare a unui indice de referință desemnat sunt adecvate și corespund dimensiunii și naturii operațiunilor acestuia, reflectând principiul IOSCO privind cadrul de control pentru administratori.
15
Întrucât SFA impune, de asemenea, elaborarea câte unui cod pentru fiecare indice de referință desemnat, pentru care administratorul trebuie să obțină aprobarea scrisă a MAS, și instituirea unui comitet de supraveghere care trebuie să efectueze reexaminări periodice ale domeniului de aplicare și ale adecvării definițiilor, ale elaborării și ale metodologiei indicelui de referință desemnat, sunt reflectate, de asemenea, principiile referitoare la transparență, la metodologie, la supravegherea internă, la reexaminarea periodică și la codul de conduită al transmițătorului.
16
Având în vedere principiul IOSCO privind tranziția, secțiunea 123J permite MAS să refuze retragerea autorizației unui ABA în cazul în care retragerea nu este în interesul public. Secțiunea 123S din SFA, precum și reglementarea 13 din reglementările SFA privind indicii de referință și Comunicarea privind transmiterea de rapoarte periodice pentru administratorii de indici de referință (Notice on Submission of Periodic Reports for Benchmark Administrators) corespund principiul IOSCO privind auditurile. Secțiunea 123R din SFA și reglementarea 12 din reglementările SFA privind indicii de referință, în ceea ce privește administratorii de indici de referință, și secțiunea 123ZN(1) din SFA și reglementarea 20 din reglementările SFA privind indicii de referință, în ceea ce privește transmițătorii de contribuții la indici de referință, corespund principiului IOSCO privind pista de audit. Secțiunile 123V și 123ZR din SFA corespund principiului IOSCO privind cooperarea cu autoritățile de reglementare.
17
Prin urmare, se poate concluziona că cerințele obligatorii referitoare la administratorii indicilor de referință financiari desemnați drept indici desemnați în temeiul celei mai recente versiuni aplicabile a Ordonanței privind valorile mobiliare și contractele futures (Indici de referință desemnați) [Securities and Futures (Designated Benchmarks) Order] sunt echivalente cu cerințele corespunzătoare prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/1011.
18
Articolul 30 din Regulamentul (UE) 2016/1011 prevede, de asemenea, că cerințele obligatorii trebuie să fie supuse unei supravegheri și unor măsuri eficace și continue de asigurare a respectării lor în țara terță.
19
Administratorii reglementați de indici de referință și transmițătorii reglementați de contribuții la acești indici fac obiectul unei supravegheri și al unui control continue din partea MAS în Singapore. MAS este responsabilă cu asigurarea respectării, de către administratorii și transmițătorii reglementați, a obligațiilor care le revin în temeiul SFA și al reglementărilor SFA privind indicii de referință și, în acest sens, efectuează evaluări periodice ale respectării obligațiilor de către administratorii și transmițătorii reglementați. În evaluarea sa, MAS poate lua în considerare orice informații și rapoarte pe care le consideră adecvate. Secțiunile 123O-123V din SFA prezintă obligațiile generale, iar secțiunile 123F(4) și 123K(6) din SFA prevăd că administratorii trebuie să respecte toate condițiile aferente autorizării sau exceptării care le-a fost acordată. Secțiunile 123ZZA și 123ZZB din SFA permit MAS să adopte reglementări și orientări suplimentare pe care administratorii au obligația să le respecte.
20
Secțiunile 123Q(1) și 123S din SFA și reglementările 11, 13(1) și 13(2) din reglementările SFA privind indicii de referință obligă administratorii să transmită MAS notificări cu privire la anumite aspecte, inclusiv în cazul în care administratorul nu și-a respectat obligațiile de reglementare. MAS dispune de competențe de colectare a informațiilor menite să îi permită să evalueze respectarea SFA de către deținătorii de autorizații.
21
Secțiunea 123ZZB din SFA împuternicește MAS să emită instrucțiuni adresate administratorilor. Aceste instrucțiuni pot lua forma unei solicitări adresate administratorului de a raporta către MAS cu privire la orice aspect specificat, inclusiv printr-o declarație de audit privind raportul referitor la aspectele respective. Secțiunile 150 și 150A din SFA împuternicesc MAS să inspecteze un administrator și să comunice raportul unor autorități de reglementare străine, după caz.
22
În cazul în care un administrator de indice de referință nu își îndeplinește obligațiile de reglementare, MAS îi poate adresa, în temeiul secțiunii 123ZZB din SFA, instrucțiunea de a lua măsuri specifice pentru a remedia situația. MAS poate aplica măsura mustrării împotriva unui administrator în temeiul secțiunii 334 din SFA și/sau poate impune condiții sau restricții asupra activității profesionale sau a activității administratorului indicelui de referință în conformitate cu secțiunile 123F(3) și 123K(4) din SFA. De asemenea, în anumite circumstanțe, MAS poate suspenda sau revoca o autorizație sau o exceptare [a se vedea secțiunile 123J(1), 123J(2), 123J(6), 123N(1) și 123N(3)]. În plus, MAS poate emite o ordonanță de interdicție împotriva unui administrator în temeiul secțiunii 123ZZC(1) din SFA. Mai mult, nerespectarea cerințelor prevăzute de SFA constituie o infracțiune. SFA prevede sancțiuni în caz de nerespectare a cerințelor.
23
În cele din urmă, articolul 4 litera (n) din formularul 7 publicat la secțiunea 123E(2) din SFA, intitulat Cerere de autorizare ca administrator autorizat de indice de referință (Application for Authorisation as an Authorised Benchmark Administrator), impune respectarea principiilor IOSCO, stabilind că aceasta face parte din criteriile pe care trebuie să le respecte un administrator autorizat de indice de referință. MAS reexaminează politicile și procedurile administratorului de indice de referință, precum și cadrul și procedurile de control, ca parte a procesului de reexaminare a unei cereri de autorizare sau de exceptare depuse de către un administrator de indice de referință. De asemenea, secțiunea 123P(1)(a) din SFA impune administratorului unui indice de referință desemnat să gestioneze cu prudență orice riscuri asociate activității sale profesionale și operațiunilor sale.
24
Prin urmare, Comisia concluzionează că cerințele obligatorii referitoare la administratorii indicilor de referință financiari desemnați drept indici desemnați în temeiul celei mai recente versiuni aplicabile a Ordonanței privind valorile mobiliare și contractele futures (Indici de referință desemnați) [Securities and Futures (Designated Benchmarks) Order] fac obiectul unei supravegheri și unor măsuri eficace și continue de asigurare a respectării lor.
25
Administratorii de indici de referință din UE nu trebuie să obțină o autorizație pentru ca indicii lor de referință să fie utilizați în Singapore, cu excepția cazului în care un indice de referință este desemnat ca indice de referință desemnat de către MAS. MAS a informat Comisia cu privire la evaluarea sa conform căreia indicii de referință din UE îndeplinesc criteriile necesare pentru a fi declarați indici de referință desemnați în Singapore.
26
Prezenta decizie va fi completată de acorduri de cooperare pentru a se asigura schimbul eficace de informații între ESMA și MAS și coordonarea activităților de supraveghere ale celor două entități.
27
Prezenta decizie se bazează pe evaluarea cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile indicilor de referință din Singapore la momentul adoptării prezentei decizii. Comisia va continua să monitorizeze periodic evoluțiile pieței, evoluția cadrului juridic și de supraveghere privind indicii de referință și eficacitatea cooperării în materie de supraveghere din punctul de vedere al monitorizării și al asigurării respectării acestor cerințe pentru a asigura îndeplinirea continuă a cerințelor pe baza cărora a fost adoptată prezenta decizie.
28
Prezenta decizie nu aduce atingere competenței Comisiei de a efectua în orice moment o revizuire specifică, în cazul în care evoluțiile relevante impun reevaluarea de către Comisie a prezentei decizii.
29
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

Articolul 1

Paragraf
În sensul articolului 30 din Regulamentul (UE) 2016/1011, cadrul juridic și de supraveghere din Singapore aplicabil administratorilor indicilor de referință care au statutul de indici desemnați în temeiul celei mai recente versiuni aplicabile a Ordonanței din 2018 privind valorile mobiliare și contractele futures (Indici de referință desemnați) [Securities and Futures (Designated Benchmarks) Order] este considerat a fi echivalent cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/1011 și a face obiectul unei supravegheri și unor măsuri eficace și continue de asigurare a respectării lor.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 29 iulie 2019.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker