AcasăLegislație UE32019D0844

Decizia (UE) 2019/844 a Consiliului din 14 mai 2019 privind exercitarea competențelor de către secretarul general al Consiliului în ceea ce privește reclamațiile adresate Consiliului de către candidații pentru funcția de procuror-șef european

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:14.05.2019
În vigoare din:24.05.2019
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1696 a Consiliului din 13 iulie 2018 privind regulamentul de funcționare al juriului de selecție prevăzut la articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/1939 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), în special regula VI punctul 1 și regula VII punctul 1 din anexă,
Paragraf
având în vedere Statutul funcționarilor Uniunii Europene și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, stabilite în Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului (denumit în continuare Statutul funcționarilor), în special articolul 2 și articolul 90 alineatul (2),
1
În temeiul regulii VI punctul 1 din anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1696 (regulamentul de funcționare al juriului de selecție), candidații care sunt excluși din procedura de selecție pentru numirea procurorului-șef european pot depune la Consiliu o reclamație în înțelesul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor.
2
În temeiul regulii VII punctul 1 din regulamentul de funcționare al juriului de selecție, candidații care nu sunt incluși pe lista scurtă a candidaților calificați întocmită de juriul de selecție pentru numirea procurorului-șef european pot depune la Consiliu o reclamație în sensul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor.
3
Articolul 2 din Statutul funcționarilor prevede obligația fiecărei instituții de a stabili autoritățile din cadrul său care urmează să exercite competențele conferite prin Statutul funcționarilor, care includ competențele de autoritate împuternicită să facă numiri, prevăzută la articolul 90 alineatul (2) din acesta.
4
În conformitate cu articolul 240 alineatul (2) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Consiliul este asistat de Secretariatul General, aflat sub autoritatea unui secretar general.
5
În ceea ce privește reclamațiile în sensul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor care au fost adresate Consiliului de către candidații din cadrul procedurii de selecție pentru numirea procurorului-șef european în temeiul regulii VI punctul 1 și al regulii VII punctul 1 din regulamentul de funcționare al juriului de selecție, competențele de autoritate împuternicită să facă numiri ar trebui să fie exercitate de către secretarul general al Consiliului,

Articolul 1

Paragraf
În ceea ce privește reclamațiile adresate Consiliului în temeiul regulii VI punctul 1 sau al regulii VII punctul 1 din regulamentul de funcționare al juriului de selecție de către candidații care sunt excluși din procedura de selecție sau care nu sunt incluși pe lista scurtă a candidaților calificați întocmită de juriul de selecție pentru numirea procurorului-șef european, competențele conferite prin articolul 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor autorității împuternicite să facă numiri sunt exercitate de către secretarul general al Consiliului, în numele și sub autoritatea Consiliului.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 14 mai 2019.Pentru ConsiliuPreședinteleP. Daea