Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 50,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
La 29 martie 2017, Regatul Unit i-a notificat Consiliului European intenția de a se retrage din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), în conformitate cu articolul 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), care se aplică Euratom în temeiul articolului 106a din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.
2
În conformitate cu articolul 50 din TUE, Uniunea Europeană a negociat cu Regatul Unit un acord care stabilește condițiile de retragere, ținând seama de cadrul viitoarelor sale relații cu Uniunea (Acordul de retragere).
3
La 11 ianuarie 2019, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2019/274 privind semnarea Acordului de retragere.
4
La 21 martie 2019, Consiliul European a aprobat Instrumentul referitor la Acordul de retragere și Declarația comună în completarea Declarației politice, convenite de prim-ministrul May și președintele Comisiei Europene, domnul Juncker, la 11 martie 2019.
5
Prin Decizia (UE) 2019/476, de comun acord cu Regatul Unit, Consiliul European a decis să prelungească termenul prevăzut la articolul 50 alineatul (3) din TUE până la 22 mai 2019, în cazul în care Camera Comunelor aprobă Acordul de retragere până la 29 martie 2019 sau, în caz contrar, până la 12 aprilie 2019. Camera Comunelor nu a aprobat Acordul de retragere până la 29 martie 2019.
6
La 5 aprilie 2019, Regatul Unit a prezentat Consiliului European o altă cerere de prelungire a termenului prevăzut la articolul 50 alineatul (3) din TUE. La 11 aprilie 2019, prin Decizia (UE) 2019/584, de comun acord cu Regatul Unit, Consiliul European a decis să prelungească în continuare acest termen până la 31 octombrie 2019. Consiliul European a reamintit că, în temeiul articolului 50 alineatul (3) din TUE, Acordul de retragere poate intra în vigoare mai devreme în cazul în care părțile își finalizează procedurile respective de ratificare înainte de 31 octombrie 2019. Prin urmare, retragerea ar trebui să aibă loc în prima zi a lunii următoare finalizării procedurilor de ratificare sau la 1 noiembrie 2019, luându-se în considerare data cea mai apropiată. Mai mult, astfel cum se prevede la articolul 2 al doilea paragraf din decizia respectivă, aceasta va înceta să se aplice la 31 mai 2019 în cazul în care Regatul Unit nu organizează alegeri pentru Parlamentul European în conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii și nu ratifică Acordul de retragere până la 22 mai 2019.
7
În consecință, data intrării în vigoare a Acordului de retragere a trebuit să fie adaptată pentru a reflecta termenul prevăzut la articolul 50 alineatul (3) din TUE, astfel cum a fost prelungit de Consiliul European de comun acord cu Regatul Unit.
8
La 11 aprilie 2019, de comun acord cu Regatul Unit, Acordului de retragere i-au fost aduse trei adaptări, după cum urmează:în ultimul considerent, cuvintele după 29 martie 2019 au fost înlocuite cu de la data intrării în vigoare a prezentului acord;la articolul 185, primul paragraf a fost înlocuit cu următorul text:Prezentul acord intră în vigoare la una dintre datele următoare, luându-se în considerare data cea mai apropiată:ziua următoare datei la care se încheie termenul prevăzut la articolul 50 alineatul (3) din TUE, astfel cum a fost prelungit de Consiliul European de comun acord cu Regatul Unit, cu condiția ca, înaintea datei respective, depozitarul prezentului acord să fi primit notificările scrise din partea Uniunii și a Regatului Unit cu privire la încheierea procedurilor interne necesare;prima zi a lunii următoare primirii de către depozitarul prezentului acord a ultimei notificări scrise menționate la litera (a).În cazul în care, înainte de încheierea termenului prevăzut la articolul 50 alineatul (3) din TUE, astfel cum a fost prelungit de Consiliul European de comun acord cu Regatul Unit, depozitarul prezentului acord nu a primit notificările scrise menționate la litera (a), prezentul acord nu intră în vigoare.;la articolul 2 din Protocolul privind Gibraltar, data de 30 martie 2019 a fost înlocuită cu textul data intrării în vigoare a Acordului de retragere.
9
Prin urmare, Decizia (UE) 2019/274 ar trebui să fie modificată în mod corespunzător.
10
În conformitate cu articolul 50 alineatul (4) din TUE, Regatul Unit nu a participat la discuțiile din cadrul Consiliului cu privire la prezenta decizie și nici la adoptarea acesteia,
Articolul 1
Paragraf
Articolul 1 din Decizia (UE) 2019/274 se înlocuiește cu următorul text:Articolul 1Prin prezenta decizie se autorizează semnarea, în numele Uniunii și al Comunității Europene a Energiei Atomice, a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, astfel cum a fost adaptat, sub rezerva încheierii acordului respectiv.Textul acordului, astfel cum a fost adaptat, este atașat la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Textul acordului atașat la Decizia (UE) 2019/274 se înlocuiește cu textul adaptat al acordului atașat la prezenta decizie.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 13 aprilie 2019.Pentru ConsiliuPreședinteleG. Ciamba