Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/419 a Comisiei din 23 ianuarie 2019 în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția adecvată a datelor cu caracter personal de către Japonia în temeiul Legii privind protecția informațiilor cu caracter personal (Text cu relevanță pentru SEE)

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (RGDP), în special articolul 45 alineatul (3),

după consultarea Autorității Europene pentru Protecția Datelor,

În sensul articolului 45 din Regulamentul (UE) 2016/679, Japonia asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal transferate din Uniunea Europeană către operatorii economici din Japonia care gestionează informații cu caracter personal și care fac obiectul Legii privind protecția informațiilor cu caracter personal, astfel cum a fost completată prin normele suplimentare din anexa I, precum și prin expunerile, asigurările și angajamentele oficiale cuprinse în anexa II.

Prezenta decizie nu se referă la datele cu caracter personal transferate unor destinatari care se încadrează într-una dintre următoarele categorii, în măsura în care scopurile prelucrării datelor cu caracter personal corespund, în întregime sau în parte, unuia dintre scopurile enumerate, respectiv:

instituțiile de radiodifuziune, editorii de ziare, agențiile de comunicare sau alte organizații de presă (inclusiv orice persoană fizică care desfășoară activități de presă ca activitate profesională), în măsura în care prelucrează date cu caracter personal în scopuri jurnalistice;

persoanele implicate într-o activitate profesională legată de redactare, în măsura în care activitatea respectivă implică date cu caracter personal;

universitățile și orice alte organizații sau grupuri care au ca finalitate studiile universitare sau orice persoană care aparține unei astfel de organizații sau unui astfel de grup, în măsura în care prelucrează date cu caracter personal în scopul studiilor universitare;

organismele religioase, în măsura în care prelucrează date cu caracter personal în scopul desfășurării unei activități religioase (inclusiv a tuturor activităților conexe); și

organismele politice, în măsura în care prelucrează date cu caracter personal în scopul desfășurării activității lor politice (inclusiv a tuturor activităților conexe).

Ori de câte ori autoritățile competente din statele membre, pentru a proteja persoanele fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, își exercită competențele în temeiul articolului 58 din Regulamentul (UE) 2016/679, ceea ce duce la suspendarea sau la interdicția definitivă a fluxurilor de date către un anumit operator economic din Japonia care intră în domeniul de aplicare prevăzut la articolul 1, statul membru în cauză informează fără întârziere Comisia.

Comisia monitorizează în permanență aplicarea cadrului juridic pe care se bazează prezenta decizie, inclusiv condițiile în care se efectuează transferurile ulterioare, în scopul de a evalua dacă Japonia continuă să asigure un nivel adecvat de protecție în sensul articolului 1.

Statele membre și Comisia se informează reciproc cu privire la cazurile în care Comisia pentru protecția informațiilor cu caracter personal sau orice altă autoritate japoneză competentă nu asigură respectarea cadrului juridic pe care se bazează prezenta decizie.

Statele membre și Comisia se informează reciproc atât cu privire la orice indiciu potrivit căruia atingerile aduse de autoritățile publice din Japonia dreptului persoanelor fizice la protecția datelor cu caracter personal depășesc ceea ce este strict necesar, cât și cu privire la faptul că nu există o protecție juridică eficace împotriva unor astfel de atingeri.

În termen de doi ani de la data notificării prezentei decizii către statele membre și ulterior cel puțin o dată la patru ani, Comisia evaluează constatarea menționată la articolul 1 alineatul (1) pe baza tuturor informațiilor disponibile, inclusiv a informațiilor primite în cadrul revizuirii comune realizate împreună cu autoritățile japoneze relevante.

În cazul în care Comisia dispune de indicii că nu mai este asigurat un nivel adecvat de protecție, aceasta informează autoritățile competente din Japonia. Dacă este necesar, Comisia poate decide să suspende, să modifice sau să abroge prezenta decizie ori poate limita domeniul de aplicare al acesteia, în special în cazul în care există indicii că:

operatorii economici din Japonia care au primit date cu caracter personal din Uniunea Europeană în temeiul prezentei decizii nu respectă garanțiile suplimentare prevăzute în normele suplimentare cuprinse în anexa I la prezenta decizie sau supravegherea și asigurarea respectării legislației în această privință sunt insuficiente;

autoritățile publice japoneze nu respectă expunerile, asigurările și angajamentele cuprinse în anexa II la prezenta decizie, inclusiv în ceea ce privește condițiile și limitările privind colectarea datelor cu caracter personal transferate în temeiul prezentei decizii și accesul autorităților publice japoneze la aceste date în scopuri de asigurare a respectării dreptului penal sau de securitate națională.

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 23 ianuarie 2019.Pentru ComisieVěra JOUROVÁMembru al Comisiei

ANEXA 1

NORMELE SUPLIMENTARE ÎN TEMEIUL LEGII PRIVIND PROTECȚIA INFORMAȚIILOR CU CARACTER PERSONAL PENTRU GESTIONAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL TRANSFERATE DIN UE PE BAZA UNEI DECIZII PRIVIND CARACTERUL ADECVAT AL NIVELULUI DE PROTECȚIE

Cuprins

[Termeni]

În scopul de a efectua un transfer reciproc și fără probleme al datelor cu caracter personal între Japonia și UE, Comisia pentru protecția informațiilor cu caracter personal a desemnat UE ca fiind o țară străină care a instituit un sistem de protecție a informațiilor cu caracter personal recunoscut ca având standarde echivalente celor din Japonia cu privire la protecția drepturilor și intereselor persoanelor în temeiul articolului 24 din lege, iar Comisia Europeană a decis în același timp că Japonia asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal în temeiul articolului 45 din RGPD.

Astfel, se va realiza un transfer reciproc și fără probleme al datelor cu caracter personal între Japonia și UE, într-un mod care să asigure un nivel ridicat de protecție a drepturilor și intereselor persoanelor. Pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a informațiilor cu caracter personal primite din UE pe baza unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție și având în vedere că, în pofida unui grad ridicat de convergență între cele două sisteme, există diferențe relevante, Comisia pentru protecția informațiilor cu caracter personal a adoptat prezentele norme suplimentare pe baza dispozițiilor legii privind punerea în aplicare etc. a cooperării cu guvernele altor țări și în vederea asigurării tratării corespunzătoare a informațiilor cu caracter personal primite din UE pe baza unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție de către un operator economic care gestionează informații cu caracter personal, precum și în scopul unei puneri în aplicare adecvate și eficace a obligațiilor prevăzute de aceste norme.

Articolul 4, articolul 6, articolul 8, articolul 24, articolul 60 și articolul 78 din lege și articolul 11 din norme.

În special, articolul 6 din lege prevede competența de a lua măsuri legislative și alte măsuri necesare pentru a asigura o protecție sporită a informațiilor cu caracter personal și pentru a construi un sistem privind informațiile cu caracter personal care să respecte standardele internaționale prin norme mai stricte care completează și depășesc normele prevăzute în lege și în ordinul Cabinetului. Prin urmare, Comisia pentru protecția informațiilor cu caracter personal, în calitate de autoritate competentă pentru gestionarea generală a aplicării legii, are competența de a stabili, în temeiul articolului 6 din lege, reglementări mai stricte prin formularea prezentelor norme suplimentare care prevăd un nivel mai ridicat de protecție a drepturilor și intereselor persoanelor în ceea ce privește gestionarea datelor cu caracter personal primite din UE pe baza unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție, inclusiv în ceea ce privește definirea informațiilor cu caracter personal care necesită o atenție specială în sensul articolului 2 alineatul (3) din lege și a datelor cu caracter personal păstrate în sensul articolului 2 alineatul (7) din lege (inclusiv referitor la perioada de păstrare relevantă).

Pe această bază, normele suplimentare sunt obligatorii pentru un operator economic care gestionează informații cu caracter personal și care primește date cu caracter personal transferate din UE pe baza unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție, acesta fiind, așadar, obligat să le respecte. Dat fiind că aceste norme sunt obligatorii din punct de vedere juridic, respectarea drepturilor și obligațiilor este asigurată de Comisia pentru protecția informațiilor cu caracter personal în același mod ca și în cazul dispozițiilor din lege pe care normele suplimentare le completează cu norme mai stricte și/sau mai detaliate. În cazul încălcării drepturilor și obligațiilor care decurg din normele suplimentare, persoanele pot obține, de asemenea, reparație din partea instanțelor în același mod ca și în cazul dispozițiilor din lege pe care normele suplimentare le completează cu norme mai stricte și/sau mai detaliate.

În ceea ce privește asigurarea respectării de către Comisia pentru protecția datelor cu caracter personal, în cazul în care un operator economic care gestionează informații cu caracter personal nu respectă una sau mai multe obligații prevăzute de normele suplimentare, Comisia pentru protecția informațiilor cu caracter personal are competența de a adopta măsuri în temeiul articolului 42 din lege. În ceea ce privește, în general, informațiile cu caracter personal primite din UE pe baza unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție, se consideră că, dacă un operator economic care gestionează informații cu caracter personal nu ia măsuri în conformitate cu o recomandare primită în temeiul articolului 42 alineatul (1) din lege, fără a avea un motiv legitim, aceasta reprezintă o încălcare gravă a naturii iminente a drepturilor și intereselor persoanelor în sensul articolului 42 alineatul (2) din lege.

Prin motiv legitim se înțelege un eveniment de natură extraordinară în afara controlului operatorului economic care gestionează informații cu caracter personal, care nu poate fi prevăzut în mod rezonabil (de exemplu, dezastre naturale) sau cazurile în care necesitatea de a lua măsuri cu privire la o recomandare emisă de Comisia pentru protecția informațiilor cu caracter personal în temeiul articolului 42 alineatul (1) din lege a dispărut deoarece operatorul economic care gestionează informații cu caracter personal a întreprins acțiuni alternative care remediază pe deplin încălcarea.

Informațiile cu caracter personal care necesită o atenție specială [articolul 2 alineatul (3) din lege]

Articolul 2 alineatul (3) din lege

Informațiile cu caracter personal care necesită o atenție specială, în sensul prezentei legi, înseamnă informațiile cu caracter personal care conțin rasa, crezul, statutul social, istoricul medical, cazierul judiciar, prejudiciile suferite în urma unei infracțiuni sau alte descrieri etc. ale persoanei principale, prevăzute în ordinul Cabinetului ca fiind cele a căror gestionare necesită o atenție specială, pentru a nu cauza discriminare injustă, prejudecăți sau alte dezavantaje pentru persoana principală.

Articolul 2 din ordinul Cabinetului

Aceste descrieri etc. prevăzute în ordinul Cabinetului în temeiul articolului 2 alineatul (3) din lege sunt descrierile etc. care conțin oricare dintre aspectele prevăzute în continuare (cu excepția celor care țin de istoricul medical sau de antecedentele penale ale persoanei principale):

faptul de a avea dizabilități fizice, intelectuale, mintale (inclusiv dizabilități de dezvoltare) sau orice alte dizabilități fizice și mintale funcționale menționate de normele Comisiei pentru protecția informațiilor cu caracter personal;

rezultatele unui control medical sau ale unei alte examinări (denumit în continuare control medical etc. la punctul următor) pentru prevenirea și depistarea precoce a unei boli, efectuat asupra persoanei principale de către un medic sau de o altă persoană cu atribuții legate de medicină [denumit(ă) în continuare medic etc. la punctul următor];

faptul că persoana principală a primit îndrumări, asistență medicală sau rețete de la un medic etc. pentru îmbunătățirea stării mintale și fizice, pe baza rezultatelor unui control medical etc. sau din motive de boală, vătămare sau alte evoluții mintale și fizice;

faptul că persoana principală a făcut obiectul unei arestări, al unei percheziții, al unui sechestru, al unei rețineri, al începerii urmăririi penale sau al altor proceduri legate de o cauză penală, în calitate de suspect sau pârât;

faptul că persoana principală a făcut obiectul unei investigații, al unei măsuri de observare și protecție, al unei audieri și al unei decizii, al unei măsuri de protecție sau al altor proceduri legate de o cauză de protecție a minorilor, în calitate de delincvent juvenil sau de persoană suspectată în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Legea privind minorii.

Articolul 5 din norme

Dizabilitățile fizice și mintale funcționale menționate de normele Comisiei pentru protecția informațiilor cu caracter personal în temeiul articolului 2 punctul (i) din ordin sunt următoarele:

dizabilitățile fizice menționate în tabelul anexat la Legea privind bunăstarea persoanelor cu dizabilități fizice (Legea nr. 283 din 1949);

dizabilitățile intelectuale menționate în Legea privind bunăstarea persoanelor cu dizabilități intelectuale (Legea nr. 37 din 1960);

dizabilitățile mintale menționate în Legea privind sănătatea mintală și bunăstarea persoanelor cu dizabilități mintale (Legea nr. 123 din 1950) [inclusiv dizabilitățile de dezvoltare prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din Legea privind sprijinirea persoanelor cu dizabilități de dezvoltare, cu excepția dizabilităților intelectuale prevăzute de Legea privind bunăstarea persoanelor cu dizabilități intelectuale];

o boală pentru care nu există metode de tratament stabilite sau alte boli rare a căror gravitate, stabilită prin ordinul Cabinetului la articolul 4 alineatul (1) din Legea privind sprijinul cuprinzător pentru viața cotidiană și socială a persoanelor cu dizabilități (Legea nr. 123 din 2005), este echivalentă cu cea prevăzută de Ministerul Sănătății, Muncii și Bunăstării la alineatul respectiv.

În cazul în care datele cu caracter personal primite din UE pe baza unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție conțin date privind viața sexuală sau orientarea sexuală sau apartenența la un sindicat a unei persoane fizice, care sunt definite drept categorii speciale de date cu caracter personal în temeiul RGPD, un operator economic care gestionează informații cu caracter personal are obligația de a gestiona aceste date cu caracter personal în același mod prevăzut pentru informațiile cu caracter personal care necesită o atenție specială în sensul articolului 2 alineatul (3) din lege.

Datele cu caracter personal păstrate [articolul 2 alineatul (7) din lege]

Articolul 2 alineatul (7) din lege

Datele cu caracter personal păstrate, în sensul prezentei legi, înseamnă datele cu caracter personal pe care un operator economic care gestionează informații cu caracter personal are autoritatea de a le divulga, corecta, adăuga sau șterge, pe care acesta poate înceta să le utilizeze, le poate elimina sau pe care poate înceta să le furnizeze terților și care nu fac parte din datele considerate de ordinul Cabinetului ca fiind de natură să aducă atingere intereselor publice sau de alt tip în cazul în care se face cunoscută prezența sau absența acestor date, nici datele a căror ștergere se efectuează în termen de maximum un an, astfel cum se prevede în ordinul Cabinetului.

Articolul 4 din ordinul Cabinetului

Datele prevăzute prin ordinul Cabinetului la articolul 2 alineatul (7) sunt următoarele:

datele în legătură cu care există posibilitatea, în cazul în care se face cunoscută prezența sau absența datelor cu caracter personal menționate, să dăuneze vieții, integrității fizice sau bunurilor unei persoane principale sau unei părți terțe;

datele în legătură cu care există posibilitatea, în cazul în care se face cunoscută prezența sau absența datelor cu caracter personal menționate, să încurajeze sau să inducă un act ilegal sau nedrept;

datele în legătură cu care există posibilitatea, în cazul în care se face cunoscută prezența sau absența datelor cu caracter personal menționate, să submineze securitatea națională, să distrugă o relație de încredere cu o țară străină ori cu o organizație internațională sau să cauzeze un prejudiciu în negocierile cu o țară străină sau cu o organizație internațională;

datele în legătură cu care există posibilitatea, în cazul în care se face cunoscută prezența sau absența datelor cu caracter personal menționate, să împiedice menținerea siguranței și a ordinii publice, cum ar fi prevenirea, reprimarea sau investigarea unei infracțiuni.

Articolul 5 din ordinul Cabinetului

Perioada prevăzută prin ordinul Cabinetului la articolul 2 alineatul (7) din lege este de șase luni.

Datele cu caracter personal primite din UE pe baza unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție trebuie gestionate ca date cu caracter personal păstrate în sensul articolului 2 alineatul (7) din lege, indiferent de perioada în care se prevede ștergerea acestora.

În cazul în care datele cu caracter personal primite din UE pe baza unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție se încadrează în domeniul de aplicare al datelor cu caracter personal prevăzute de ordinul Cabinetului ca fiind de natură să aducă atingere intereselor publice sau de alt tip în cazul în care se face cunoscută prezența sau absența acestor date, nu se impune gestionarea datelor respective drept date cu caracter personal păstrate (a se vedea articolul 4 din ordinul Cabinetului; orientările privind normele generale, 2-7. Datele cu caracter personal păstrate).

Specificarea unui scop al utilizării, a unei restricții ca urmare a utilizării [articolul 15 alineatul (1), articolul 16 alineatul (1) și articolul 26 alineatele (1) și (3) din lege]

Articolul 15 alineatul (1) din lege

Atunci când prelucrează informații cu caracter personal, un operator economic care gestionează informații cu caracter personal specifică scopul utilizării informațiilor cu caracter personal (denumit în continuare scopul utilizării), cât mai explicit posibil.

Articolul 16 alineatul (1) din lege

Un operator economic care gestionează informații cu caracter personal nu gestionează informații cu caracter personal fără a obține în avans, din partea persoanei principale, un consimțământ care să depășească ceea ce este necesar pentru a atinge un scop al utilizării specificat în temeiul dispozițiilor de la articolul precedent.

Articolul 26 alineatele (1) și (3) din lege

Atunci când primește date cu caracter personal de la o parte terță, un operator economic care gestionează informații cu caracter personal confirmă aspectele expuse în cele ce urmează, în conformitate cu normele Comisiei pentru protecția informațiilor cu caracter personal: (text omis)

(text omis);

circumstanțele în care respectivele date cu caracter personal au fost dobândite de către partea terță menționată anterior.

Atunci când a efectuat confirmarea în temeiul dispozițiilor alineatului (1), un operator economic care gestionează informații cu caracter personal păstrează, în temeiul normelor Comisiei pentru protecția informațiilor cu caracter personal, un registru cu data la care a primit datele cu caracter personal, un element referitor la respectiva confirmare, precum și alte aspecte prevăzute de normele Comisiei pentru protecția informațiilor cu caracter personal.

În cazul în care un operator economic care gestionează informații cu caracter personal gestionează informații cu caracter personal depășind ceea ce este necesar pentru a atinge unul dintre obiectivele utilizării specificate la articolul 15 alineatul (1) din lege, acesta trebuie să obțină în prealabil consimțământul relevant al persoanei principale [articolul 16 alineatul (1) din lege]. Atunci când primește date cu caracter personal de la o parte terță, un operator economic care gestionează informații cu caracter personal confirmă, în temeiul normelor, aspecte precum circumstanțele în care aceste date cu caracter personal au fost dobândite de către partea terță respectivă, și ține o evidență a acestor aspecte [articolul 26 alineatele (1) și (3) din lege].

În cazul în care un operator economic care gestionează informații cu caracter personal primește date cu caracter personal din UE pe baza unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție, circumstanțele dobândirii acestor date cu caracter personal, care trebuie confirmate și luate în evidență în conformitate cu articolul 26 alineatele (1) și (3), includ scopul utilizării pentru care au fost primite din UE.

În mod similar, în cazul în care un operator economic care gestionează informații cu caracter personal primește de la un alt operator economic care gestionează informații cu caracter personal date cu caracter personal transferate anterior din UE pe baza unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție, circumstanțele dobândirii acestor date cu caracter personal, care trebuie confirmate și luate în evidență în conformitate cu articolul 26 alineatele (1) și (3), includ scopul utilizării pentru care au fost primite datele.

În cazurile menționate mai sus, operatorul economic care gestionează informații cu caracter personal trebuie să specifice scopul utilizării acestor date cu caracter personal în cadrul domeniului de aplicare al scopului utilizării pentru care datele au fost primite inițial sau ulterior, astfel cum au fost confirmate și luate în evidență în temeiul articolului 26 alineatele (1) și (3), și să utilizeze aceste date în limitele domeniului de aplicare respectiv [în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) și cu articolul 16 alineatul (1) din lege].

Restricții privind furnizarea către o parte terță într-o țară străină (articolul 24 din lege; articolul 11-2 din norme)

Articolul 24 din lege

Un operator economic care gestionează informații cu caracter personal, cu excepția cazurilor prevăzute la fiecare dintre punctele de la alineatul (1) din articolul precedent, are obligația, în cazul în care furnizează date cu caracter personal unei părți terțe (cu excepția unei persoane care instituie un sistem ce respectă standardele prevăzute de normele Comisiei pentru protecția informațiilor cu caracter personal ca fiind necesare pentru adoptarea continuă de măsuri echivalente cu cele pe care le adoptă un operator economic care gestionează informații cu caracter personal în ceea ce privește gestionarea de date cu caracter personal în temeiul dispozițiilor din prezenta secțiune; denumită în continuare în același fel în prezentul articol) într-o țară străină (însemnând o țară sau o regiune situată în afara teritoriului Japoniei; denumită în continuare în același fel) (cu excepția celor pe care normele Comisiei pentru protecția informațiilor cu caracter personal le definesc drept o țară străină care a instituit un sistem de protecție a informațiilor cu caracter personal recunoscut ca având standarde echivalente cu cele din Japonia în ceea ce privește protecția drepturilor și intereselor persoanelor fizice; denumită în continuare în același fel în prezentul articol), să obțină în prealabil consimțământul persoanei principale potrivit căruia aceasta aprobă furnizarea către o parte terță într-o țară străină. În acest caz, dispozițiile articolului precedent nu se aplică.

Articolul 11-2 din norme

Standardele prevăzute de normele Comisiei pentru protecția informațiilor cu caracter personal în temeiul articolului 24 din lege se încadrează la unul dintre următoarele puncte:

un operator economic care gestionează informații cu caracter personal și o persoană căreia îi sunt furnizate date cu caracter personal au pus în aplicare, în ceea ce privește gestionarea datelor cu caracter personal de către persoana căreia îi sunt furnizate datele, măsuri conforme cu dispozițiile prevăzute în capitolul IV secțiunea 1 din lege, utilizând o metodă adecvată și rezonabilă;

o persoană căreia îi sunt furnizate date cu caracter personal a obținut, sub o formă sau alta, o recunoaștere în baza unui cadru internațional privind gestionarea informațiilor cu caracter personal.

În cazul în care furnizează unei părți terțe dintr-o țară străină datele cu caracter personal pe care le-a primit din UE pe baza unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție, un operator economic care gestionează informații cu caracter personal obține în prealabil consimțământul persoanei principale potrivit căruia aceasta aprobă furnizarea către o parte terță dintr-o țară străină în temeiul articolului 24 din lege, după ce persoana principală a primit informații privind circumstanțele transferului necesare pentru ca aceasta să ia o decizie cu privire la consimțământul său, cu excepția cazurilor care se încadrează la unul din următoarele puncte (i)-(iii):

în cazul în care partea terță se află într-o țară care, conform normelor, este o țară străină care a instituit un sistem de protecție a informațiilor cu caracter personal recunoscut ca având standarde echivalente cu cele din Japonia în ceea ce privește protecția drepturilor și intereselor persoanelor fizice;

în cazul în care un operator economic care gestionează informații cu caracter personal și partea terță căreia îi sunt furnizate datele cu caracter personal au pus împreună în aplicare, în ceea ce privește gestionarea datelor cu caracter personal de către partea terță, măsuri care să asigure un nivel de protecție echivalent cu cel prevăzut de lege, în coroborare cu prezentele norme, utilizând o metodă adecvată și rezonabilă (adică prin încheierea unui contract, a altor forme de acord cu caracter obligatoriu sau a unor acorduri cu caracter obligatoriu în cadrul unui grup de întreprinderi);

în cazurile care se încadrează la oricare punct de la alineatul (1) al articolului 23 din lege.

Informații prelucrate anonim [articolul 2 alineatul (9) și articolul 36 alineatele (1) și (2) din lege]

Articolul 2 alineatul (9) din lege

Informații prelucrate anonim, în sensul prezentei legi, înseamnă informațiile referitoare la o persoană care pot fi produse în urma prelucrării informațiilor cu caracter personal, astfel încât să fie imposibilă identificarea unei anumite persoane prin măsurile prevăzute la oricare dintre punctele următoare, în conformitate cu repartizarea informațiilor cu caracter personal prevăzută la fiecare din punctele menționate anterior, și să fie imposibilă restabilirea informațiilor cu caracter personal:

informațiile cu caracter personal care se încadrează la alineatul (1) punctul (i); ștergerea unei părți a descrierilor etc. conținute în informațiile cu caracter personal respective (inclusiv înlocuirea acelei părți a descrierilor etc. cu alte descrieri etc. cu ajutorul unei metode fără regularitate care să permită restabilirea acelei părți a descrierilor etc.);

informațiile cu caracter personal care se încadrează la alineatul (1) punctul (ii); ștergerea tuturor codurilor individuale de identificare conținute în informațiile cu caracter personal respective (inclusiv înlocuirea acelor coduri individuale de identificare cu alte descrieri etc. cu ajutorul unei metode fără regularitate care să permită restabilirea acelor coduri individuale de identificare).

Articolul 36 alineatul (1) din lege

Un operator economic care gestionează informații cu caracter personal, atunci când produce informații prelucrate anonim (care se limitează la cele care constituie o bază de date cu informații prelucrate anonim etc.; denumite în continuare în același fel), prelucrează informațiile cu caracter personal în conformitate cu standardele prevăzute de normele Comisiei pentru protecția informațiilor cu caracter personal ca fiind necesare pentru a face imposibilă identificarea unei anumite persoane și restabilirea informațiilor cu caracter personal utilizate pentru producție.

Articolul 19 din norme

Standardele prevăzute de normele Comisiei pentru protecția informațiilor cu caracter personal în temeiul articolului 36 alineatul (1) din lege sunt următoarele:

ștergerea integrală sau a unei părți a acelor descrieri etc. care pot identifica o anumită persoană conținute în informațiile cu caracter personal (inclusiv înlocuirea acelor descrieri etc. cu alte descrieri etc. cu ajutorul unei metode fără regularitate care să permită restabilirea integrală sau a unei părți a descrierilor etc.);

ștergerea tuturor codurilor individuale de identificare conținute în informațiile cu caracter personal (inclusiv înlocuirea acelor coduri cu alte descrieri etc. cu ajutorul unei metode fără regularitate care să permită restabilirea codurilor individuale de identificare);

ștergerea acestor coduri (care se limitează la codurile care corelează reciproc informațiile multiple gestionate efectiv de către un operator economic care gestionează informații cu caracter personal) care corelează informațiile cu caracter personal și informațiile obținute prin luarea unor măsuri privind informațiile cu caracter personal (inclusiv înlocuirea acestor coduri cu alte coduri care nu pot corela informațiile cu caracter personal respective și informațiile obținute prin luarea de măsuri privind informațiile cu caracter personal respective, utilizând o metodă fără regularitate care să permită restabilirea codurilor în cauză);

ștergerea descrierilor idiosincratice etc. (inclusiv înlocuirea acestor descrieri etc. cu alte descrieri etc., utilizând o metodă fără regularitate care să permită restabilirea descrierilor idiosincratice etc.);

pe lângă măsurile prevăzute la fiecare dintre punctele precedente, luarea de măsuri corespunzătoare pe baza rezultatelor obținute în urma examinării caracteristicilor etc. bazei de date cu caracter personal etc., cum ar fi o diferență între descrierile etc. conținute în informațiile cu caracter personal și descrierile etc. conținute în alte informații cu caracter personal care constituie o bază de date cu caracter personal etc. cuprinzând informațiile cu caracter personal respective.

Articolul 36 alineatul (2) din lege

Atunci când produce informații care au fost prelucrate anonim, un operator economic care gestionează informații cu caracter personal trebuie să ia măsurile necesare pentru controlul de securitate al respectivelor informații, în conformitate cu standardele care au fost prevăzute de normele Comisiei pentru protecția informațiilor cu caracter personal ca fiind necesare pentru a preveni scurgerea de informații referitoare la descrierile respective etc. și a codurilor individuale de identificare eliminate din informațiile cu caracter personal utilizate pentru a produce informațiile prelucrate în mod anonim, precum și scurgerea de informații referitoare la metoda de prelucrare utilizată în conformitate cu dispozițiile alineatului precedent.

Articolul 20 din Norme

Standardele prevăzute de normele Comisiei pentru protecția informațiilor cu caracter personal în temeiul articolului 36 alineatul (2) din lege sunt următoarele:

definirea clară a autorității și a responsabilității persoanelor care gestionează informații cu privire la acele descrieri etc. și la codurile individuale de identificare care au fost șterse din informațiile cu caracter personal utilizate pentru a produce informații prelucrate anonim, precum și informații cu privire la metoda de prelucrare utilizată în temeiul dispozițiilor articolului 36 alineatul (1) (este vorba doar de acele informații care pot restabili informațiile cu caracter personal prin utilizarea unor astfel de informații conexe) (denumite în continuare, în acest articol, informații referitoare la metoda de prelucrare etc.);

stabilirea de norme și proceduri privind gestionarea informațiilor referitoare la metoda de prelucrare etc., gestionarea corespunzătoare a informațiilor referitoare la metoda de prelucrare etc., în conformitate cu normele și procedurile, evaluarea situației gestionării și, pe baza rezultatelor evaluării, luarea măsurilor necesare pentru a aduce îmbunătățiri;

luarea măsurilor necesare și adecvate pentru a împiedica o persoană care are autoritatea legitimă de a gestiona informații referitoare la metoda de prelucrare etc. să gestioneze informații referitoare la metoda de prelucrare etc.

Informațiile cu caracter personal primite din UE pe baza unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție sunt considerate informații prelucrate anonim în sensul articolului 2 alineatul (9) din lege numai în cazul în care operatorul economic care gestionează informații cu caracter personal ia măsuri care fac ca imposibilitatea de a identifica persoana să fie ireversibilă pentru oricine, procedând astfel inclusiv prin ștergerea informațiilor referitoare la metoda de prelucrare etc. [este vorba de informațiile referitoare la descrierile respective etc. și la codurile individuale de identificare care au fost șterse din informațiile cu caracter personal utilizate pentru a produce informații prelucrate în mod anonim, precum și de informațiile privind metoda de prelucrare utilizată în temeiul dispozițiilor articolului 36 alineatul (1) din lege (limitate doar la acele informații care pot restabili informațiile cu caracter personal prin utilizarea unor astfel de informații conexe)].

faptul de a avea dizabilități fizice, intelectuale, mintale (inclusiv dizabilități de dezvoltare) sau orice alte dizabilități fizice și mintale funcționale menționate de normele Comisiei pentru protecția informațiilor cu caracter personal;

rezultatele unui control medical sau ale unei alte examinări (denumit în continuare control medical etc. la punctul următor) pentru prevenirea și depistarea precoce a unei boli, efectuat asupra persoanei principale de către un medic sau de o altă persoană cu atribuții legate de medicină [denumit(ă) în continuare medic etc. la punctul următor];

faptul că persoana principală a primit îndrumări, asistență medicală sau rețete de la un medic etc. pentru îmbunătățirea stării mintale și fizice, pe baza rezultatelor unui control medical etc. sau din motive de boală, vătămare sau alte evoluții mintale și fizice;

faptul că persoana principală a făcut obiectul unei arestări, al unei percheziții, al unui sechestru, al unei rețineri, al începerii urmăririi penale sau al altor proceduri legate de o cauză penală, în calitate de suspect sau pârât;

faptul că persoana principală a făcut obiectul unei investigații, al unei măsuri de observare și protecție, al unei audieri și al unei decizii, al unei măsuri de protecție sau al altor proceduri legate de o cauză de protecție a minorilor, în calitate de delincvent juvenil sau de persoană suspectată în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Legea privind minorii.

dizabilitățile fizice menționate în tabelul anexat la Legea privind bunăstarea persoanelor cu dizabilități fizice (Legea nr. 283 din 1949);

dizabilitățile intelectuale menționate în Legea privind bunăstarea persoanelor cu dizabilități intelectuale (Legea nr. 37 din 1960);

dizabilitățile mintale menționate în Legea privind sănătatea mintală și bunăstarea persoanelor cu dizabilități mintale (Legea nr. 123 din 1950) [inclusiv dizabilitățile de dezvoltare prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din Legea privind sprijinirea persoanelor cu dizabilități de dezvoltare, cu excepția dizabilităților intelectuale prevăzute de Legea privind bunăstarea persoanelor cu dizabilități intelectuale];

o boală pentru care nu există metode de tratament stabilite sau alte boli rare a căror gravitate, stabilită prin ordinul Cabinetului la articolul 4 alineatul (1) din Legea privind sprijinul cuprinzător pentru viața cotidiană și socială a persoanelor cu dizabilități (Legea nr. 123 din 2005), este echivalentă cu cea prevăzută de Ministerul Sănătății, Muncii și Bunăstării la alineatul respectiv.

datele în legătură cu care există posibilitatea, în cazul în care se face cunoscută prezența sau absența datelor cu caracter personal menționate, să dăuneze vieții, integrității fizice sau bunurilor unei persoane principale sau unei părți terțe;

datele în legătură cu care există posibilitatea, în cazul în care se face cunoscută prezența sau absența datelor cu caracter personal menționate, să încurajeze sau să inducă un act ilegal sau nedrept;

datele în legătură cu care există posibilitatea, în cazul în care se face cunoscută prezența sau absența datelor cu caracter personal menționate, să submineze securitatea națională, să distrugă o relație de încredere cu o țară străină ori cu o organizație internațională sau să cauzeze un prejudiciu în negocierile cu o țară străină sau cu o organizație internațională;

datele în legătură cu care există posibilitatea, în cazul în care se face cunoscută prezența sau absența datelor cu caracter personal menționate, să împiedice menținerea siguranței și a ordinii publice, cum ar fi prevenirea, reprimarea sau investigarea unei infracțiuni.

(text omis);

circumstanțele în care respectivele date cu caracter personal au fost dobândite de către partea terță menționată anterior.

un operator economic care gestionează informații cu caracter personal și o persoană căreia îi sunt furnizate date cu caracter personal au pus în aplicare, în ceea ce privește gestionarea datelor cu caracter personal de către persoana căreia îi sunt furnizate datele, măsuri conforme cu dispozițiile prevăzute în capitolul IV secțiunea 1 din lege, utilizând o metodă adecvată și rezonabilă;

o persoană căreia îi sunt furnizate date cu caracter personal a obținut, sub o formă sau alta, o recunoaștere în baza unui cadru internațional privind gestionarea informațiilor cu caracter personal.

în cazul în care partea terță se află într-o țară care, conform normelor, este o țară străină care a instituit un sistem de protecție a informațiilor cu caracter personal recunoscut ca având standarde echivalente cu cele din Japonia în ceea ce privește protecția drepturilor și intereselor persoanelor fizice;

în cazul în care un operator economic care gestionează informații cu caracter personal și partea terță căreia îi sunt furnizate datele cu caracter personal au pus împreună în aplicare, în ceea ce privește gestionarea datelor cu caracter personal de către partea terță, măsuri care să asigure un nivel de protecție echivalent cu cel prevăzut de lege, în coroborare cu prezentele norme, utilizând o metodă adecvată și rezonabilă (adică prin încheierea unui contract, a altor forme de acord cu caracter obligatoriu sau a unor acorduri cu caracter obligatoriu în cadrul unui grup de întreprinderi);

în cazurile care se încadrează la oricare punct de la alineatul (1) al articolului 23 din lege.

informațiile cu caracter personal care se încadrează la alineatul (1) punctul (i); ștergerea unei părți a descrierilor etc. conținute în informațiile cu caracter personal respective (inclusiv înlocuirea acelei părți a descrierilor etc. cu alte descrieri etc. cu ajutorul unei metode fără regularitate care să permită restabilirea acelei părți a descrierilor etc.);

informațiile cu caracter personal care se încadrează la alineatul (1) punctul (ii); ștergerea tuturor codurilor individuale de identificare conținute în informațiile cu caracter personal respective (inclusiv înlocuirea acelor coduri individuale de identificare cu alte descrieri etc. cu ajutorul unei metode fără regularitate care să permită restabilirea acelor coduri individuale de identificare).

ștergerea integrală sau a unei părți a acelor descrieri etc. care pot identifica o anumită persoană conținute în informațiile cu caracter personal (inclusiv înlocuirea acelor descrieri etc. cu alte descrieri etc. cu ajutorul unei metode fără regularitate care să permită restabilirea integrală sau a unei părți a descrierilor etc.);

ștergerea tuturor codurilor individuale de identificare conținute în informațiile cu caracter personal (inclusiv înlocuirea acelor coduri cu alte descrieri etc. cu ajutorul unei metode fără regularitate care să permită restabilirea codurilor individuale de identificare);

ștergerea acestor coduri (care se limitează la codurile care corelează reciproc informațiile multiple gestionate efectiv de către un operator economic care gestionează informații cu caracter personal) care corelează informațiile cu caracter personal și informațiile obținute prin luarea unor măsuri privind informațiile cu caracter personal (inclusiv înlocuirea acestor coduri cu alte coduri care nu pot corela informațiile cu caracter personal respective și informațiile obținute prin luarea de măsuri privind informațiile cu caracter personal respective, utilizând o metodă fără regularitate care să permită restabilirea codurilor în cauză);

ștergerea descrierilor idiosincratice etc. (inclusiv înlocuirea acestor descrieri etc. cu alte descrieri etc., utilizând o metodă fără regularitate care să permită restabilirea descrierilor idiosincratice etc.);

pe lângă măsurile prevăzute la fiecare dintre punctele precedente, luarea de măsuri corespunzătoare pe baza rezultatelor obținute în urma examinării caracteristicilor etc. bazei de date cu caracter personal etc., cum ar fi o diferență între descrierile etc. conținute în informațiile cu caracter personal și descrierile etc. conținute în alte informații cu caracter personal care constituie o bază de date cu caracter personal etc. cuprinzând informațiile cu caracter personal respective.

definirea clară a autorității și a responsabilității persoanelor care gestionează informații cu privire la acele descrieri etc. și la codurile individuale de identificare care au fost șterse din informațiile cu caracter personal utilizate pentru a produce informații prelucrate anonim, precum și informații cu privire la metoda de prelucrare utilizată în temeiul dispozițiilor articolului 36 alineatul (1) (este vorba doar de acele informații care pot restabili informațiile cu caracter personal prin utilizarea unor astfel de informații conexe) (denumite în continuare, în acest articol, informații referitoare la metoda de prelucrare etc.);

stabilirea de norme și proceduri privind gestionarea informațiilor referitoare la metoda de prelucrare etc., gestionarea corespunzătoare a informațiilor referitoare la metoda de prelucrare etc., în conformitate cu normele și procedurile, evaluarea situației gestionării și, pe baza rezultatelor evaluării, luarea măsurilor necesare pentru a aduce îmbunătățiri;

luarea măsurilor necesare și adecvate pentru a împiedica o persoană care are autoritatea legitimă de a gestiona informații referitoare la metoda de prelucrare etc. să gestioneze informații referitoare la metoda de prelucrare etc.

ANEXA 2

Excelenței sale doamna Věra Jourová, comisar pentru justiție, consumatori și egalitate de gen a Comisiei Europene

Excelență,

Salut discuțiile constructive dintre Japonia și Comisia Europeană care vizează crearea cadrului pentru transferul reciproc de date cu caracter personal între Japonia și UE.

La cererea Comisiei Europene adresată guvernului Japoniei, trimit un document anexat, care oferă o imagine de ansamblu a cadrului juridic privind accesul la informații al guvernului Japoniei.

Acest document se referă la numeroase ministere și agenții ale Guvernului Japoniei, iar în ceea ce privește conținutul documentului, fiecare minister și agenție relevantă (Secretariatul Cabinetului, Agenția Națională de Poliție, Comisia pentru protecția informațiilor cu caracter personal, Ministerul Afacerilor Interne și al Comunicațiilor, Ministerul Justiției, Agenția de Informații pentru Securitate Publică, Ministerul Apărării) este responsabilă de pasajele din propria sferă de competență. Mai jos găsiți ministerele și agențiile relevante, precum și semnăturile aferente.

Comisia pentru protecția informațiilor cu caracter personal acceptă toate întrebările privind acest document și va coordona răspunsurile necesare în rândul ministerelor și al agențiilor relevante.

Sper ca acest document să fie util pentru luarea deciziilor la nivelul Comisiei Europene.

Apreciez contribuția importantă pe care ați adus-o până în prezent în acest domeniu.

Cu stimă,

Yoko Kamikawa

Ministrul Justiției

Acest document a fost elaborat de Ministerul Justiției și de următoarele ministere și agenții:

Koichi Hamano

Consilier, Secretariatul Cabinetului

Schunichi Kuryu

Comisarul general al Agenției Naționale de Poliție

Mari Sonoda

Secretarul general al Comisiei pentru protecția informațiilor cu caracter personal

Mitsuru Yasuda

Viceministru, Ministerul Afacerilor Interne și al Comunicațiilor

Seimei Nakagawa

Agenția de Informații pentru Securitate Publică

Kenichi Takahashi

Viceministru administrativ al Apărării

14 septembrie 2018

Colectarea și utilizarea informațiilor cu caracter personal de către autoritățile publice japoneze pentru aplicarea legii penale și în scopuri de securitate națională

Următorul document oferă o imagine de ansamblu asupra cadrului juridic privind colectarea și utilizarea informațiilor cu caracter personal (în format electronic) de către autoritățile publice japoneze pentru aplicarea legii penale și în scopuri de securitate națională (denumit în continuare accesul administrației publice), în special în ceea ce privește temeiurile juridice disponibile, condițiile (limitările) și garanțiile aplicabile, inclusiv supravegherea independentă și posibilitățile de a recurge la căi de atac individuale. Această expunere este adresată Comisiei Europene cu scopul de a exprima un angajament și de a furniza asigurări cu privire la faptul că accesul administrației publice la informațiile cu caracter personal transferate din UE în Japonia se va limita la ceea ce este necesar și proporțional, sub rezerva unei supravegheri independente, și la faptul că persoanele vizate vor putea obține reparații în cazul oricărei posibile încălcări a dreptului lor fundamental la viață privată și la protecția datelor. Această expunere prevede, de asemenea, crearea unui nou mecanism de reparație individuală, administrat de Comisia pentru protecția informațiilor cu caracter personal (PPC), care să trateze plângerile cetățenilor din UE cu privire la accesul administrației publice la datele lor cu caracter personal transferate din UE în Japonia.

Principiile juridice generale relevante pentru accesul administrației publice

Ca exercițiu de autoritate publică, accesul administrației publice trebuie să se realizeze cu respectarea deplină a legii (principiul legalității). În Japonia, informațiile cu caracter personal sunt protejate atât în sectorul privat, cât și în sectorul public printr-un mecanism organizat pe mai multe niveluri.

Cadrul constituțional și principiul rezervei legii

Articolul 13 din Constituție și jurisprudența recunosc dreptul la viață privată ca drept constituțional. În acest sens, Curtea Supremă a statuat că este normal ca persoanele să nu dorească ca informațiile lor cu caracter personal să fie cunoscute de alte persoane fără un motiv întemeiat și că această așteptare trebuie protejată. Alte măsuri de protecție sunt consacrate la articolul 21 alineatul (2) din Constituție, care asigură respectarea secretului comunicațiilor, și la articolul 35 din Constituție, care garantează dreptul de a nu face obiectul perchezițiilor și al punerii sub sechestru fără mandat, ceea ce înseamnă că pentru colectarea informațiilor cu caracter personal prin mijloace obligatorii, inclusiv pentru accesul la aceste informații, este întotdeauna necesar un mandat judecătoresc. Un astfel de mandat poate fi emis numai pentru cercetarea unei infracțiuni deja comise. Prin urmare, în cadrul juridic japonez, colectarea informațiilor prin mijloace obligatorii în scopul securității naționale (și nu al unei anchete penale) nu este permisă.

Curtea Supremă, Hotărârea din 12 septembrie 2003 [2002 (Ju) nr. 1656].

În plus, în conformitate cu principiul rezervei legii, colectarea obligatorie a informațiilor trebuie să fie autorizată în mod specific prin lege. În cazul colectării neobligatorii/voluntare, informațiile se obțin dintr-o sursă care poate fi accesată în mod liber sau primită pe baza unei cereri de divulgare voluntară, adică a unei cereri care nu poate fi executată împotriva entității fizice sau juridice care deține informațiile. Cu toate acestea, acest lucru poate fi permis doar în măsura în care autoritatea publică este competentă să efectueze investigația, având în vedere faptul că fiecare autoritate publică poate acționa numai în limitele competenței sale administrative prevăzute de lege (indiferent dacă activitățile sale aduc sau nu atingere drepturilor și libertăților persoanelor). Acest principiu se aplică competenței autorității de a colecta informații cu caracter personal.

Norme specifice privind protecția informațiilor cu caracter personal

Legea privind protecția informațiilor cu caracter personal (APPI) și Legea privind protecția informațiilor cu caracter personal deținute de organele administrative (APPIHAO), care se bazează pe dispozițiile constituționale, detaliindu-le, garantează dreptul la informații cu caracter personal atât în sectorul privat, cât și în cel public.

Articolul 7 din APPI stipulează că PPC formulează politica de bază privind protecția informațiilor cu caracter personal (politica de bază). Politica de bază, care este adoptată prin decizia Cabinetului Japoniei [ca organ central al guvernului japonez (primul-ministru și miniștrii de stat)], stabilește direcția privind protecția informațiilor cu caracter personal în Japonia. Astfel, PPC, în calitate de autoritate de supraveghere independentă, servește drept centru de comandă al sistemului japonez de protecție a informațiilor cu caracter personal.

Ori de câte ori colectează informații cu caracter personal și indiferent dacă fac sau nu acest lucru prin mijloace obligatorii, organele administrative trebuie, în principiu, să respecte cerințele APPIHAO. APPIHAO este o lege generală aplicabilă prelucrării informațiilor cu caracter personal păstrate de organele administrative [astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) din APPIHAO]. Prin urmare, aceasta acoperă și prelucrarea datelor în domeniul aplicării legii penale și al securității naționale. Printre autoritățile publice care sunt autorizate să pună în aplicare accesul administrației publice, toate autoritățile, cu excepția poliției prefectorale, sunt autorități publice naționale care se încadrează în definiția organelor administrative. Prelucrarea informațiilor cu caracter personal de către poliția prefectorală este reglementată de ordonanțele prefectorale, care prevăd principii pentru protecția informațiilor cu caracter personal și drepturi și obligații echivalente cu cele prevăzute de APPIHAO.

În ceea ce privește excepțiile referitoare la capitolul 4 din APPIHAO, a se vedea mai jos, pagina 16.

La articolul 2 alineatul (5) din APPIHAO informații cu caracter personal păstrate înseamnă informațiile cu caracter personal pregătite sau obținute de către un angajat al unui organ administrativ în exercitarea funcțiilor sale și păstrate de organul administrativ respectiv pentru uzul organizațional al angajaților săi.

Fiecare prefectură are propria ordonanță prefectorală care se aplică protecției informațiilor cu caracter personal de către poliția prefectorală. Nu există traduceri în engleză pentru aceste ordonanțe prefectorale.

Accesul administrației publice în scopul aplicării legii penale

Temeiuri juridice și limitări

Colectarea informațiilor cu caracter personal prin mijloace obligatorii

Temeiuri juridice

În conformitate cu articolul 35 din Constituție, dreptul oricărei persoane la inviolabilitatea domiciliului, documentelor și efectelor (împotriva descinderilor, a perchezițiilor și a sechestrelor) nu poate fi afectat, cu excepția unui mandat care este emis pentru o cauză adecvată și în care se descrie în mod specific locul care urmează a fi percheziționat și obiectele care urmează a fi puse sub sechestru. Prin urmare, colectarea obligatorie a informațiilor electronice de către autoritățile publice în contextul unei anchete penale nu poate avea loc decât pe baza unui mandat. Acest lucru este valabil atât pentru colectarea de înregistrări electronice care conțin informații (cu caracter personal), cât și pentru interceptarea în timp real a comunicațiilor (denumită interceptare a comunicațiilor). Singura excepție de la această regulă (care însă nu este relevantă în contextul unui transfer electronic de informații cu caracter personal din străinătate) este articolul 220 alineatul (1) din Codul de procedură penală, potrivit căruia un procuror, un procuror-asistent sau un agent al poliției judiciare poate, atunci când arestează o persoană suspectată sau un infractor surprins în flagrant delict, să efectueze o percheziție și o punere sub sechestru la fața locului în momentul arestării, dacă acest lucru este necesar.

Articolul 220 alineatul (1) din Codul de procedură penală prevede că, atunci când un procuror, un procuror-asistent sau un agent al poliției judiciare arestează o persoană suspectată, acesta poate, dacă este necesar, să ia următoarele măsuri: (a) să intre în reședința unei alte persoane etc. pentru a căuta persoana suspectată; (b) să efectueze percheziții, puneri sub sechestru sau inspecții la fața locului în momentul arestării.

Articolul 197 alineatul (1) din Codul de procedură penală prevede că măsurile obligatorii de investigare nu se aplică decât dacă au fost prevăzute dispoziții speciale în prezentul cod. În ceea ce privește colectarea obligatorie a informațiilor electronice, temeiurile juridice relevante în această privință sunt articolul 218 alineatul (1) din Codul de procedură penală (conform căruia un procuror, un procuror-asistent sau un agent al poliției judiciare poate să efectueze percheziții, puneri sub sechestru sau inspecții, în cazul în care acest lucru este necesar pentru investigarea unei infracțiuni, pe baza unui mandat emis de un judecător) și articolul 222-2 din Codul de procedură penală (conform căruia măsurile obligatorii pentru interceptarea comunicațiilor electronice fără consimțământul uneia sau alteia dintre părți se execută pe baza altor acte legislative). Această din urmă dispoziție se referă la Legea privind interceptarea comunicațiilor pentru investigarea infracțiunilor (Legea privind interceptarea comunicațiilor), care, la articolul 3 alineatul (1), prevede condițiile în care comunicațiile legate de anumite infracțiuni grave pot fi interceptate în baza unui mandat de interceptare a comunicațiilor emis de un judecător.

Mai precis, această dispoziție prevede că procurorul sau poliția judiciară poate – în cazurile care intră sub incidența oricăruia dintre următoarele litere, dacă există o situație care oferă suficiente motive pentru a suspecta că vor avea loc comunicații referitoare la angajamente, pregătiri, conspirații privind unele acțiuni subsecvente, precum suprimarea dovezilor etc., instrucțiuni și alte tipuri de comunicare reciprocă a infracțiunilor prevăzute la fiecare dintre literele menționate (denumite în continuare o serie de infracțiuni la a doua și a treia literă), precum și comunicații care se referă la chestiuni legate de respectivele infracțiuni (denumite comunicații legate de infracțiuni în prezentul paragraf), și în cazurile în care este extrem de dificil să se identifice infractorul sau să se clarifice situațiile/detaliile săvârșirii infracțiunii prin alte căi – să intercepteze comunicațiile legate de infracțiuni, pe baza unui mandat de interceptare a comunicațiilor emis de un judecător, cu privire la un mijloc de comunicare, care este specificat prin numărul de telefon și prin alte numere/coduri de identificare a sursei sau destinației telefonului respectiv și care este utilizat de persoana suspectată în baza contractului cu societățile de telecomunicații etc. (cu excepția comunicațiilor care nu sunt suspectate drept comunicații legate de infracțiuni), precum și cu privire la mijloacele de comunicare care sunt suspectate a fi utilizate pentru comunicații legate de infracțiune, iar interceptarea comunicațiilor legate de infracțiuni poate fi realizată prin respectivul mijloc de comunicare.

În ceea ce privește poliția, competența de investigare îi revine în toate cazurile poliției prefectorale, în timp ce Agenția Națională de Poliție (ANP) nu desfășoară anchete penale bazate pe Codul de procedură penală.

Limitări

Colectarea obligatorie de informații în format electronic este limitată prin Constituție și legea de abilitare, astfel cum sunt interpretate în jurisprudență, care prevede, în special, criteriile pe care trebuie să le îndeplinească instanțele atunci când eliberează un mandat. În plus, APPIHAO impune o serie de limitări atât în ceea ce privește colectarea, cât și în ceea ce privește gestionarea informațiilor (în timp ce ordonanțele locale reproduc în esență aceleași criterii pentru poliția prefectorală).

Limitări care decurg din Constituție și din legea de abilitare

În conformitate cu articolul 197 alineatul (1) din Codul de procedură penală, măsurile obligatorii nu se aplică decât dacă au fost prevăzute dispoziții speciale în respectivul cod. Articolul 218 alineatul (1) din Codul de procedură penală prevede că punerea sub sechestru etc. poate fi efectuată pe baza unui mandat emis de un judecător numai dacă acest lucru este necesar pentru investigarea unei infracțiuni. Deși criteriile pentru evaluarea necesității nu sunt specificate mai detaliat în dreptul material, Curtea Supremă a hotărât că, atunci când evaluează necesitatea dispozițiilor, judecătorul ar trebui să efectueze o evaluare globală, luând în considerare, în special, următoarele elemente:

Hotărârea din 18 martie 1969 [1968 (Shi) nr. 100].

gravitatea infracțiunii și modul în care a fost comisă;

valoarea și importanța materialelor puse sub sechestru pentru a servi drept dovezi;

probabilitatea de ascundere sau distrugere a materialelor puse sub sechestru;

amploarea dezavantajelor cauzate de o punere sub sechestru;

alte condiții conexe.

Limitările decurg, de asemenea, din cerința de la articolul 35 din Constituție de a prezenta cauza adecvată. În temeiul criteriului cauzei adecvate se pot emite mandate în cazul în care: [1] este necesară o anchetă penală (a se vedea Hotărârea Curții Supreme din 18 martie 1969 [1968 (Shi) nr. 100] menționată mai sus), [2] există o situație în care se consideră că persoana suspectată (persoana acuzată) a comis o infracțiune [articolul 156 alineatul (1) din normele de procedură penală], [3] mandatul de investigare corporală sau de investigare a efectelor, a reședinței unei persoane, alta decât persoana acuzată, sau a oricărui alt loc în care se află aceasta ar trebui emis numai în cazul în care există motive rezonabile de a presupune că există obiecte care ar trebui puse sub sechestru [articolul 102 alineatul (2) din Codul de procedură penală]. În cazul în care un judecător consideră că documentele justificative prezentate de autoritățile de investigare nu prezintă motive suficiente pentru a suspecta săvârșirea unei infracțiuni, acesta va respinge cererea de obținere a unui mandat. În această privință, ar trebui remarcat faptul că, în conformitate cu Legea privind pedepsirea criminalității organizate și controlul produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni, actele pregătitoare înainte de săvârșirea unei infracțiuni planificate (de exemplu, pregătirea banilor pentru comiterea unei infracțiuni de terorism) constituie ele însele o infracțiune și, prin urmare, pot face obiectul unei anchete obligatorii bazate pe un mandat.

Articolul 156 alineatul (1) din normele de procedură penală prevede următoarele: La depunerea cererii prevăzute la alineatul (1) de la articolul precedent, solicitantul furnizează materiale pe baza cărora ar trebui să se considere că persoana suspectată sau persoana acuzată a comis o infracțiune.

În fine, în cazul în care mandatul se referă la o investigare corporală sau la investigarea efectelor și reședinței unei persoane, alta decât persoana suspectată sau persoana acuzată, sau a oricărui alt loc în care se află aceasta, mandatul respectiv se eliberează numai atunci când există motive rezonabile de a presupune că obiectele care vor fi confiscate există [articolul 102 alineatul (2) și articolul 222 alineatul (1) din Codul de procedură penală].

În ceea ce privește în mod specific interceptarea comunicațiilor în scopul anchetelor penale pe baza Legii privind interceptarea comunicațiilor, această interceptare poate fi efectuată numai atunci când sunt îndeplinite cerințele stricte prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din legea menționată. În conformitate cu respectiva dispoziție, interceptarea necesită întotdeauna obținerea în prealabil a unui mandat judecătoresc, care poate fi emis numai în situații limitate.

A se vedea nota de subsol 6.

Limitări care decurg din APPIHAO

În ceea ce privește colectarea și gestionarea ulterioară a informațiilor cu caracter personal (inclusiv, în special, păstrarea, gestionarea și utilizarea) de către organele administrative, APPIHAO prevede următoarele limitări:

Articolul 3 alineatele (1) și (2) din APPIHAO limitează gradul de păstrare și, prin urmare, de colectare a informațiilor cu caracter personal.

În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din APPIHAO, organele administrative pot păstra informații cu caracter personal numai în cazul în care păstrarea este necesară pentru desfășurarea activităților care intră în domeniul lor de competență în temeiul actelor cu putere de lege și al normelor administrative. În cazul păstrării informațiilor, organelor respective li se solicită, de asemenea, să specifice (cât mai mult posibil) scopul utilizării informațiilor cu caracter personal. În conformitate cu articolul 3 alineatele (2) și (3) din APPIHAO, organele administrative nu păstrează informații cu caracter personal dincolo de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea scopului de utilizare specificat și nu modifică scopul utilizării dincolo de ceea ce poate fi considerat în mod rezonabil ca fiind relevant pentru scopul inițial.

Articolul 5 din APPIHAO prevede că șeful unui organ administrativ depune eforturi pentru a se asigura că informațiile cu caracter personal păstrate sunt exacte și actualizate, în măsura necesară pentru realizarea scopului utilizării.

Articolul 6 alineatul (1) din APPIHAO prevede că șeful unui organ administrativ ia măsurile necesare pentru a preveni scurgerile, pierderile sau daunele, precum și pentru a gestiona în mod corespunzător informațiile cu caracter personal păstrate.

În conformitate cu articolul 7 din APPIHAO, niciun angajat (inclusiv fost angajat] nu comunică unei alte persoane, fără motive întemeiate, informațiile cu caracter personal obținute și nici nu utilizează aceste informații în scopuri nedrepte.

În plus, articolul 8 alineatul (1) din APPPHAO prevede că șeful unui organ administrativ nu poate utiliza sau pune la dispoziția unei alte persoane, în alte scopuri decât scopul specificat de utilizare, informații cu caracter personal păstrate, decât dacă există dispoziții contrare prevăzute de acte cu putere de lege și acte administrative. Deși articolul 8 alineatul (2) conține excepții de la această regulă în situații specifice, acestea se aplică numai dacă o astfel de divulgare excepțională nu este susceptibilă de a provoca un prejudiciu nedrept drepturilor și intereselor persoanei vizate sau ale unei părți terțe.

În conformitate cu articolul 9 din APPIHAO, în cazul în care informațiile cu caracter personal păstrate sunt furnizate unei alte persoane, șeful unui organ administrativ impune, dacă este necesar, restricții privind scopul utilizării sau modalitatea de utilizare, precum și orice alte restricții necesare; de asemenea, acesta poate solicita persoanei destinatare să ia măsurile necesare pentru prevenirea scurgerilor și pentru buna gestionare a informațiilor.

Articolul 48 din APPIHAO prevede că șeful unui organ administrativ depune eforturi pentru a prelucra în mod corespunzător și rapid orice plângere referitoare la gestionarea informațiilor cu caracter personal.

Colectarea de informații cu caracter personal prin cereri de cooperare voluntară (investigație voluntară)

Temei juridic

În afara utilizării mijloacelor obligatorii, informațiile cu caracter personal sunt obținute fie dintr-o sursă care poate fi accesată în mod liber, fie pe baza divulgării voluntare, efectuate inclusiv de către operatorii economici care dețin astfel de informații.

În ceea ce privește ultima modalitate, articolul 197 alineatul (2) din Codul de procedură penală abilitează organele de urmărire penală și poliția judiciară să efectueze solicitări de informații scrise în materie de investigații (așa-numitele fișe de solicitare de informații). În conformitate cu Codul de procedură penală, persoanele cărora li se adresează solicitările trebuie să raporteze acest lucru autorităților de investigare. Cu toate acestea, în cazul în care funcționarii publici sau organizațiile publice și/sau private care au primit solicitările refuză să raporteze, nu există nicio posibilitate de a îi obliga să se conformeze acestei cerințe. În cazul în care aceștia nu raportează solicitările, nu se pot impune sancțiuni penale sau alte sancțiuni. În cazul în care consideră că informațiile solicitate sunt indispensabile, autoritățile de investigare vor trebui să obțină informațiile prin percheziții și puneri sub sechestru efectuate pe baza unui mandat judecătoresc.

Având în vedere gradul de conștientizare din ce în ce mai ridicat cu privire la drepturile la viață privată, precum și volumul de muncă generat de astfel de solicitări, operatorii economici sunt din ce în ce mai precauți în răspunsurile pe care le oferă în cazul acestor solicitări. Pentru a decide dacă să coopereze, operatorii economici (mai ales) țin seama de natura informațiilor solicitate, de relația lor cu persoana ale cărei informații sunt vizate, de riscurile pentru reputație, de riscurile de litigiu etc.

A se vedea, de asemenea, notificarea emisă de Agenția Națională de Poliție la 7 decembrie 1999 (la punctul 9 de mai jos) care furnizează aceeași indicație.

Limitări

În ceea ce privește colectarea obligatorie a informațiilor în format electronic, investigațiile voluntare sunt limitate de Constituție, astfel cum este interpretată în jurisprudență, precum și de legea de abilitare. În plus, operatorii economici nu au dreptul legal de a divulga informații în anumite situații. În fine, APPIHAO prevede o serie de limitări atât în ceea ce privește colectarea, cât și în ceea ce privește gestionarea informațiilor (în timp ce ordonanțele locale reproduc în esență aceleași criterii pentru poliția prefectorală).

Limitări care decurg din Constituție și din legea de abilitare

Luând în considerare scopul articolului 13 din Constituție, în două decizii din 24 decembrie 1969 [1965 (A) nr. 1187] și, respectiv, din 15 aprilie 2008 [2007 (A) nr. 839], Curtea Supremă a impus limite în ceea ce privește investigațiile voluntare efectuate de autoritățile de investigare. Deși aceste decizii au vizat cazuri în care s-au colectat informații cu caracter personal (sub formă de imagini) prin fotografiere/filmare, constatările sunt relevante pentru investigațiile voluntare (neobligatorii) care interferează cu viața privată a unei persoane în general. Prin urmare, aceste limitări se aplică și trebuie să fie respectate în ceea ce privește colectarea de informații cu caracter personal prin investigații voluntare, ținând seama de circumstanțele specifice fiecărui caz.

În conformitate cu deciziile respective, legalitatea investigației voluntare depinde de îndeplinirea a trei criterii, și anume:

existența unei suspiciuni privind săvârșirea unei infracțiuni (trebuie să se evalueze dacă s-a comis o infracțiune);

necesitatea investigației (trebuie să se evalueze dacă solicitarea rămâne în sfera a ceea ce este necesar în scopul investigației); și

caracterul adecvat al metodelor (trebuie să se evalueze dacă investigația voluntară este adecvată sau rezonabilă pentru a atinge scopul investigației).

Printre factorii relevanți în vederea evaluării caracterului adecvat al metodelor se află gravitatea infracțiunii și urgența.

În general, ținând seama de cele trei criterii de mai sus, legalitatea investigației voluntare este evaluată din perspectiva necesității de a se stabili dacă aceasta poate fi considerată rezonabilă în conformitate cu convențiile acceptate de societate.

Cerința ca investigația să fie necesară decurge, de asemenea, direct din articolul 197 din Codul de procedură penală și a fost confirmată în instrucțiunile adresate de Agenția Națională de Poliție (ANP) poliției prefectorale în ceea ce privește utilizarea fișelor de solicitare de informații. Notificarea ANP din 7 decembrie 1999 prevede o serie de limitări procedurale, inclusiv cerința de a utiliza fișele de solicitare de informații numai în cazul în care acest lucru este necesar în scopul investigației. În plus, articolul 197 alineatul (1) din Codul de procedură penală se limitează la anchetele penale și, prin urmare, poate fi aplicat numai în cazul în care există o suspiciune concretă privind o infracțiune care a fost deja comisă. În schimb, acest temei juridic nu este valabil pentru colectarea și utilizarea informațiilor cu caracter personal în cazul în care nu s-a produs încă nicio încălcare a legii.

Limitări referitoare la anumiți operatori economici

În anumite domenii se aplică limitări suplimentare, pe baza măsurilor de protecție prevăzute în alte legi.

În primul rând, autoritățile de investigare, precum și societățile de telecomunicații care dețin informații cu caracter personal au obligația de a respecta secretul comunicațiilor, astfel cum este garantat de articolul 21 alineatul (2) din Constituție. În plus, la articolul 4 din Legea privind activitățile de telecomunicații este prevăzută aceeași obligație pentru societățile de telecomunicații. În conformitate cu Orientările privind protecția informațiilor cu caracter personal în sectorul telecomunicațiilor, emise de Ministerul Afacerilor Interne și al Comunicațiilor (MIC) în temeiul Constituției și al Legii privind activitățile de telecomunicații, în cazurile în care secretul comunicațiilor este în joc, societățile de telecomunicații nu trebuie să divulge terților informații cu caracter personal privind secretul comunicării, cu excepția cazului în care au obținut consimțământul persoanei în cauză sau dacă se pot baza pe una dintre cauzele justificabile pentru nerespectarea Codului penal. Acestea din urmă se referă la acte justificabile (articolul 35 din Codul penal), autoapărare (articolul 36 din Codul penal) și evitarea unui pericol imediat (articolul 37 din Codul penal). Actele justificabile prevăzute în Codul penal sunt doar acele acte ale unei societăți de telecomunicații prin care aceasta respectă măsurile obligatorii ale statului, din care investigația voluntară nu face parte. Prin urmare, dacă autoritățile de investigare solicită informații cu caracter personal pe baza unei fișe de solicitare de informații [articolul 197 alineatul (2) din Codul de procedură penală], divulgarea datelor de către o societate de telecomunicații este interzisă.

Articolul 21 alineatul (2) din Constituție prevede următoarele: Nu se aplică nicio cenzură și nu se încalcă secretul mijloacelor de comunicare.

Articolul 4 din Legea privind activitățile de telecomunicații prevede următoarele: (1) Nu se încalcă secretul comunicațiilor gestionate de o societate de telecomunicații. (2) Nicio persoană care desfășoară activități în domeniul telecomunicațiilor nu divulgă secretele pe care le-a aflat, în cursul exercitării funcției, prin intermediul comunicațiilor gestionate de către o societate de telecomunicații. Aceeași obligație se aplică și după ce a părăsit funcția în cauză.

În al doilea rând, operatorii economici au obligația de a refuza cererile de cooperare voluntară în cazul în care legea le interzice să divulge informații cu caracter personal. Sunt incluse cazurile în care operatorul are obligația de a respecta confidențialitatea informațiilor, de exemplu în temeiul articolului 134 din Codul penal.

Articolul 134 din Codul penal prevede următoarele: (1) Atunci când un medic, un farmacist, un distribuitor de produse farmaceutice, o moașă, un avocat, un avocat al apărării, un notar public sau orice altă persoană care a exercitat anterior o astfel de profesie divulgă, fără motive justificate, informațiile confidențiale ale unei alte persoane pe care le-a aflat în cursul exercitării profesiei respective, acest lucru se pedepsește cu închisoarea în regim de muncă pentru o perioadă maximă de 6 luni sau cu o amendă de cel mult 100000 de yeni. (2) Se aplică aceeași dispoziție în cazul în care o persoană care exercită sau a exercitat o profesie religioasă divulgă, fără motive justificate, informațiile confidențiale ale unei alte persoane pe care le-a aflat în cursul unor astfel de activități religioase.

Limitări bazate pe APPIHAO

În ceea ce privește colectarea și prelucrarea ulterioară a informațiilor cu caracter personal de către organele administrative, APPIHAO prevede limitări, astfel cum se explică mai sus în secțiunea II partea A punctul 1 litera (b) subpunctul 2. Limitări echivalente rezultă și din ordonanțele prefectorale aplicabile poliției prefectorale.

Supraveghere

Supravegherea judiciară

În ceea ce privește colectarea informațiilor cu caracter personal prin mijloace obligatorii, aceasta trebuie să se bazeze pe un mandat și, prin urmare, face obiectul unei examinări prealabile de către un judecător. În cazul în care investigația a fost ilegală, judecătorul poate exclude aceste probe în judecata ulterioară a cauzei. O persoană fizică poate solicita o astfel de excludere în cadrul judecății cauzei sale penale dacă susține că investigația a fost ilegală.

În ceea ce privește excepția de la această regulă, a se vedea nota de subsol 5.

Supravegherea bazată pe APPIHAO

În Japonia, ministrul sau șeful fiecărui minister sau al fiecărei agenții are autoritatea de supraveghere și de asigurare a respectării legii pe baza APPIHAO, în timp ce ministrul afacerilor interne și al comunicațiilor poate investiga asigurarea respectării APPIHAO de către toate celelalte ministere.

În cazul în care consideră că este necesar pentru realizarea scopului APPIHAO, de exemplu pe baza investigației privind situația asigurării respectării APPIHAO, a prelucrării plângerilor sau a întrebărilor adresate unuia dintre centrele sale de informare generală, ministrul afacerilor interne și al comunicațiilor poate solicita șefului unui organ administrativ să prezinte materiale și explicații privind gestionarea informațiilor cu caracter personal de către organul administrativ în cauză în temeiul articolului 50 din APPIHAO. Ministrul poate adresa opinii șefului organului administrativ cu privire la prelucrarea informațiilor cu caracter personal în cadrul organului administrativ în cazul în care consideră că acest lucru este necesar pentru realizarea scopului legii menționate. În plus, ministrul poate, de exemplu, să solicite o revizuire a măsurilor prin intermediul acțiunilor pe care le poate întreprinde în temeiul articolelor 50 și 51 din lege atunci când se suspectează că a avut loc o încălcare sau o aplicare necorespunzătoare a legii. Acest lucru contribuie la asigurarea aplicării și respectării uniforme a APPIHAO.

Pentru a asigura transparența și a facilita supravegherea de către MIC, în temeiul articolului 11 din APPIHAO, șeful unui organ administrativ are obligația de a păstra o evidență a fiecărui element prevăzut la articolul 10 alineatul (1) din APPIHAO, cum ar fi denumirea organului administrativ care păstrează dosarul, scopul utilizării dosarului, metoda de colectare a informațiilor cu caracter personal etc. (așa-numitul Registru al dosarelor cu informații cu caracter personal). Cu toate acestea, dosarele cu informații cu caracter personal care intră sub incidența articolului 10 alineatul (2) din APPIHAO, cum ar fi cele întocmite sau obținute în cadrul unei anchete penale sau cele referitoare la chestiuni relevante pentru securitatea națională, sunt exceptate de la obligația de a fi notificate MIC și de a fi incluse în registrul public. Totuși, în temeiul articolului 7 din Legea privind gestionarea registrelor și a arhivelor publice, șeful unui organ administrativ are obligația de a înregistra întotdeauna clasificarea, titlul, perioada de păstrare și locul de depozitare etc. ale documentelor administrative (Registrul de gestionare a dosarelor cu documente administrative). Indexul informațiilor pentru ambele registre este publicat pe internet și permite persoanelor fizice să verifice ce tip de informații cu caracter personal conține dosarul și care organ administrativ păstrează informațiile.

Supravegherea de către comisiile pentru siguranța publică în ceea ce privește poliția

În ceea ce privește administrația poliției, ANP face obiectul supravegherii de către Comisia națională pentru siguranța publică, iar poliția prefectorală face obiectul supravegherii de către una dintre comisiile prefectorale pentru siguranța publică instituite în fiecare prefectură. Fiecare dintre aceste organisme de supraveghere asigură gestionarea democratică și neutralitatea politică a administrației poliției.

Aspectele care sunt de competența Comisiei naționale pentru siguranța publică sunt prevăzute în Legea privind poliția și în alte legi. Acestea includ numirea comisarului general al ANP și a agenților locali de poliție cu rang înalt, precum și stabilirea unor politici cuprinzătoare care să prevadă direcțiile sau măsurile de bază referitoare la administrarea ANP.

Comisiile prefectorale pentru siguranța publică sunt formate din membri care reprezintă cetățenii din prefectura respectivă, pe baza Legii poliției, și gestionează poliția prefectorală în calitate de consiliu independent. Membrii sunt numiți de către guvernatorul prefectoral cu consimțământul Adunării Prefectorale, în temeiul articolului 39 din Legea privind poliția. Mandatul lor este de trei ani și aceștia pot fi demiși împotriva voinței lor numai din motive specifice enumerate în legislație (cum ar fi incapacitatea de a-și îndeplini obligațiile, încălcarea obligațiilor, abateri etc.), asigurându-li-se astfel independența (a se vedea articolele 40 și 41 din Legea privind poliția). De asemenea, pentru a garanta neutralitatea lor politică, articolul 42 din Legea privind poliția le interzice membrilor comisiei să dețină în același timp funcția de membru al unui organ legislativ, să devină membru executiv al unui partid politic sau al oricărui alt organism politic și să participe activ la mișcări politice. Deși fiecare comisie se află sub jurisdicția guvernatorului prefectoral respectiv, acest lucru nu îi conferă guvernatorului autoritatea de a emite instrucțiuni privind exercitarea funcțiilor acesteia.

În temeiul articolului 38 alineatul (3) coroborat cu articolul 2 și cu articolul 36 alineatul (2) din Legea privind poliția, comisiile prefectorale pentru siguranța publică sunt responsabile cu protecția drepturilor și a libertății unei persoane. În acest scop, acestea primesc rapoarte din partea șefilor poliției prefectorale privind activitățile din jurisdicția lor, inclusiv în cadrul unor reuniuni periodice desfășurate de trei sau patru ori pe lună. Comisiile oferă orientări cu privire la aceste aspecte prin stabilirea unor politici cuprinzătoare.

În plus, în cadrul funcției lor de supraveghere, comisiile prefectorale pentru siguranța publică pot să emită instrucțiuni adresate poliției prefectorale în cazuri individuale concrete, atunci când consideră că acest lucru este necesar în contextul unei inspecții a activităților poliției prefectorale sau al unor abateri ale personalului său. De asemenea, atunci când consideră necesar, comisiile pot încredința unui membru desemnat din cadrul lor sarcina de a examina stadiul punerii în aplicare a instrucțiunilor emise (articolul 43-2 din Legea privind poliția).

Supravegherea de către Dietă

Dieta poate desfășura investigații în legătură cu activitățile autorităților publice și, în acest scop, poate solicita prezentarea unor documente și audierea unor martori (articolul 62 din Constituție). În acest context, comisia competentă din cadrul Dietei poate examina caracterul adecvat al activităților de colectare de informații desfășurate de poliție.

Aceste competențe sunt specificate mai detaliat în cadrul Regulamentului de procedură al Dietei. În temeiul articolului 104 din Regulamentul de procedură, Dieta poate solicita Cabinetului și agențiilor publice să îi prezinte rapoartele și evidențele necesare pentru desfășurarea investigației sale. În plus, membrii Dietei pot adresa întrebări scrise în temeiul articolului 74 din Regulamentul de procedură al Dietei. Aceste întrebări trebuie să fie aprobate de președintele Camerei și, în principiu, trebuie să primească un răspuns scris din partea Cabinetului în termen de șapte zile (atunci când este imposibil să se răspundă în termenul respectiv, acest lucru trebuie justificat și trebuie să se stabilească un nou termen, a se vedea articolul 75 din Regulamentul de procedură al Dietei). În trecut, întrebările scrise adresate de Dietă au abordat și chestiunea gestionării informațiilor cu caracter personal de către administrația publică.

A se vedea, de exemplu, întrebarea scrisă nr. 92 a Camerei Consilierilor din 27 martie 2009 privind gestionarea informațiilor colectate în contextul anchetelor penale, inclusiv cazurile de încălcare a obligațiilor de confidențialitate de către autoritățile de poliție și de urmărire penală.

Măsuri reparatorii individuale

În conformitate cu articolul 32 din Constituția Japoniei, nicio persoană nu poate fi lipsită de dreptul de acces la justiție. În plus, articolul 17 din Constituție garantează fiecărei persoane dreptul de a intenta o acțiune în justiție împotriva statului sau a unei entități publice în vederea obținerii de măsuri reparatorii (astfel cum sunt prevăzute de lege) în cazul în care persoana în cauză a suferit prejudicii din cauza unui act ilegal al unui funcționar public.

Căile de atac judiciare împotriva colectării obligatorii de informații pe baza unui mandat (articolul 430 din Codul de procedură penală)

În conformitate cu articolul 430 alineatul (2) din Codul de procedură penală, o persoană care este nemulțumită de măsurile întreprinse de un agent de poliție cu privire la punerea sub sechestru a unor articole (inclusiv dacă acestea conțin informații cu caracter personal) pe baza unui mandat poate depune o cerere (așa-numita cvasiplângere) la instanța judecătorească competentă pentru ca aceste măsuri să fie anulate sau modificate.

O astfel de acțiune poate fi intentată fără ca persoana în cauză să trebuiască să aștepte închiderea cauzei. În cazul în care constată că punerea sub sechestru nu a fost necesară sau că există alte motive pentru a considera că punerea sub sechestru este ilegală, instanța judecătorească poate dispune anularea sau modificarea măsurilor respective.

Căile de atac judiciare prevăzute în Codul de procedură civilă și în Legea privind măsurile reparatorii acordate de stat

În cazul în care consideră că dreptul lor la viață privată prevăzut la articolul 13 din Constituție a fost încălcat, persoanele fizice pot introduce o acțiune civilă pentru a solicita ștergerea informațiilor cu caracter personal colectate în cadrul unei anchete penale.

De asemenea, în cazul în care consideră că dreptul său la viață privată a fost încălcat și că a suferit un prejudiciu ca urmare a colectării informațiilor sale cu caracter personal sau a supravegherii sale, o persoană fizică poate introduce o acțiune în vederea obținerii de despăgubiri pentru prejudiciile suferite, în temeiul Legii privind măsurile reparatorii acordate de stat, coroborată cu articolele relevante din Codul civil. Având în vedere că prejudiciul care face obiectul unei acțiuni în despăgubiri nu se limitează la prejudiciile materiale (articolul 710 din Codul civil), acțiunea respectivă poate viza și prejudiciile psihologice. Valoarea despăgubirilor pentru un astfel de prejudiciu moral va fi stabilită de către judecător pe baza unei evaluări libere care ține seama de diverși factori în fiecare cauză.

Un exemplu de astfel de acțiune este Cauza referitoare la lista Agenției de Apărare [Tribunalul districtual din Niigata, hotărârea din 11 mai 2006 [2002 (Wa) nr. 514]. În această cauză, un funcționar al Agenției de Apărare a întocmit, a păstrat și a distribuit o listă a persoanelor care au depus la Agenția de Apărare cereri de divulgare a documentelor administrative. Lista conținea informații cu caracter personal ale reclamantului. Insistând asupra faptului că i s-au încălcat dreptul la viață privată, dreptul de a cunoaște etc., reclamantul a solicitat ca pârâtul să plătească despăgubiri pentru prejudicii în temeiul articolului 1 alineatul (1) din Legea privind măsurile reparatorii acordate de stat. Această cerere a fost acceptată parțial de instanță, care i-a acordat reclamantului o despăgubire parțială.

Curtea Supremă, hotărârea din 5 aprilie 1910 [1910 (O) nr. 71].

La articolul 1 alineatul (1) din Legea privind măsurile reparatorii acordate de stat se prevede acordarea unei despăgubiri în cazul în care (i) un funcționar public care exercită autoritatea publică a statului sau a unei entități publice, (ii) în cursul exercitării atribuțiilor sale, (iii) intenționat sau din neglijență, (iv) în mod ilegal, (v) a cauzat prejudicii unei alte persoane.

Persoana respectivă trebuie să intenteze un proces în conformitate cu Codul de procedură civilă. În conformitate cu normele aplicabile, aceasta poate intenta procesul la instanța competentă pentru locul în care s-a comis delictul.

Căile de atac individuale împotriva investigațiilor ilegale/necorespunzătoare ale poliției: plângerea adresată Comisiei prefectorale pentru siguranța publică (articolul 79 din Legea privind poliția)

În conformitate cu articolul 79 din Legea privind poliția, astfel cum a fost clarificat într-o instrucțiune emisă de către șeful ANP și adresată poliției prefectorale și comisiilor prefectorale pentru siguranța publică, persoanele fizice pot depune, la comisia prefectorală pentru siguranța publică competentă, o plângere scrisă împotriva oricărui comportament ilegal sau necorespunzător al unui agent de poliție în exercitarea sarcinilor sale, fiind incluse și sarcinile legate de colectarea și utilizarea informațiilor cu caracter personal. Comisia va trata astfel de plângeri cu loialitate, cu respectarea legii și a ordonanțelor locale, și va informa în scris reclamantul cu privire la rezultatul investigației.

Articolul 79 din Legea privind poliția (extras):

Oricine are o plângere împotriva executării sarcinilor de către personalul poliției prefectorale poate depune o plângere în scris la Comisia prefectorală pentru siguranța publică, prin procedura prevăzută în Ordonanța Comisiei naționale pentru siguranța publică.

Comisia prefectorală pentru siguranța publică care a primit o plângere prevăzută la alineatul precedent o tratează cu loialitate, cu respectarea legii și a ordonanțelor locale, și informează în scris reclamantul cu privire la rezultat, cu excepția următoarelor cazuri:

se constată că plângerea a fost introdusă pentru a împiedica executarea legală a sarcinilor poliției prefectorale;

reședința actuală a reclamantului nu este cunoscută;

se constată că plângerea a fost depusă în comun cu alți reclamanți, iar alți reclamanți au fost informați deja cu privire la rezultatul plângerii comune.

ANP, Comunicare privind tratarea corespunzătoare a plângerilor referitoare la executarea sarcinilor de către agenții de poliție, 13 aprilie 2001, cu anexa 1 intitulată Standarde privind interpretarea/punerea în aplicare a articolului 79 din Legea privind poliția.

În conformitate cu comunicarea ANP (a se vedea nota de subsol precedentă), persoanele care au dificultăți în ceea ce privește formularea unei plângeri în scris trebuie să primească asistență. Această categorie include în mod expres cazul străinilor.

Pe baza autorității sale de supraveghere, în conformitate cu articolul 38 alineatul (3) din Legea privind poliția, Comisia prefectorală pentru siguranța publică emite instrucțiuni adresate poliției prefectorale pentru ca aceasta să investigheze faptele, să pună în aplicare măsurile necesare în funcție de rezultatul examinării și să raporteze comisiei rezultatele. În cazul în care consideră necesar, Comisia poate, de asemenea, să emită instrucțiuni cu privire la tratarea plângerii, de exemplu în cazul în care consideră că investigația desfășurată de poliție este insuficientă. Această punere în aplicare este descrisă în Comunicarea emisă de ANP și adresată șefilor poliției prefectorale.

Informarea reclamantului cu privire la rezultatul investigației se face, de asemenea, ținând seama de rapoartele poliției privind investigația și măsurile luate la cererea comisiei.

Măsurile reparatorii individuale prevăzute în APPIHAO și în Codul de procedură penală

APPIHAO

În conformitate cu articolul 48 din APPIHAO, organele administrative trebuie să depună eforturi pentru a trata în mod adecvat și cu promptitudine orice plângere referitoare la gestionarea informațiilor cu caracter personal. Pentru a furniza informații consolidate persoanelor fizice (de exemplu, cu privire la drepturile disponibile de divulgare, de rectificare și de suspendare a utilizării în temeiul APPIHAO) și ca punct de contact pentru întrebări, MIC a instituit în fiecare prefectură centre de informare generală privind divulgarea informațiilor/protecția informațiilor cu caracter personal, în temeiul articolului 47 alineatul (2) din APPIHAO. Nerezidenții pot, de asemenea, adresa întrebări. De exemplu, în exercițiul financiar 2017 (din aprilie 2017 până în martie 2018), numărul total de cazuri în care centrele de informare generală au răspuns la întrebări etc. a fost de 5 186.

Articolele 12 și 27 din APPIHAO acordă persoanelor fizice dreptul de a solicita divulgarea și rectificarea informațiilor cu caracter personal păstrate. În plus, în conformitate cu articolul 36 din APPIHAO, persoanele fizice pot solicita suspendarea utilizării sau ștergerea informațiilor cu caracter personal păstrate, în cazul în care organul administrativ nu a obținut în mod legal informațiile cu caracter personal păstrate ori le păstrează sau le utilizează cu încălcarea legii.

Cu toate acestea, în ceea ce privește informațiile cu caracter personal colectate (fie pe baza unui mandat, fie prin intermediul unei fișe de solicitare de informații) și păstrate pentru anchete penale, acestea intră în general în categoria informațiilor cu caracter personal înregistrate în documente referitoare la procese și la articole puse sub sechestru. Astfel de informații cu caracter personal sunt, prin urmare, excluse din domeniul de aplicare al drepturilor individuale prevăzute în capitolul 4 din APPIHAO în temeiul articolului 53-2 din Codul de procedură penală. Prelucrarea unor astfel de informații cu caracter personal și drepturile persoanei de acces și de rectificare fac, în schimb, obiectul unor norme speciale prevăzute în Codul de procedură penală și în Legea privind dosarele penale închise (a se vedea mai jos). Această excludere este justificată de diverși factori, cum ar fi protecția vieții private a persoanelor în cauză, secretul investigațiilor și desfășurarea corespunzătoare a judecății. Acestea fiind spuse, dispozițiile capitolului 2 din APPIHAO care reglementează principiile de gestionare a acestor informații rămân aplicabile.

Pe de altă parte, ar putea exista documente care nu sunt clasificate ca documente referitoare la procese, deoarece acestea nu constituie, în sine, informații obținute pe baza unui mandat sau a unor solicitări de informații scrise în materie de investigații, ci au fost create pe baza unor astfel de documente. În acest caz, informațiile private nu fac obiectul articolului 45 alineatul (1) din APPIHAO și, prin urmare, astfel de informații nu ar fi excluse de la aplicarea capitolului 4 din APPIHAO.

Articolul 53-2 alineatul (2) din Codul de procedură penală prevede că dispozițiile capitolului IV din APPIHAO nu se aplică informațiilor cu caracter personal înregistrate în documentele referitoare la procese și la articole puse sub sechestru.

În Codul de procedură penală și în Legea privind dosarele penale închise se prevede că accesul la articolele puse sub sechestru și la documentele/informațiile cu caracter personal referitoare la procesele penale, precum și rectificarea acestora fac obiectul unui sistem unic și distinct de norme care vizează protejarea vieții private a persoanelor în cauză, a secretului investigațiilor și a desfășurării corespunzătoare a procesului penal etc.

Codul de procedură penală

În temeiul Codului de procedură penală, posibilitățile de acces la informațiile cu caracter personal colectate în scopul anchetelor penale depind atât de stadiul procedurii, cât și de rolul persoanei în cadrul anchetei (suspect, acuzat, victimă etc.).

Ca excepție de la regula prevăzută la articolul 47 din Codul de procedură penală, și anume că documentele referitoare la proces nu se fac publice înainte de începerea procesului (deoarece acest lucru ar putea aduce atingere onoarei și/sau dreptului la viață privată al persoanelor în cauză și ar putea împiedica ancheta/procesul), examinarea acestor informații de către victima unei infracțiuni este, în principiu, permisă în măsura în care aceasta este considerată rezonabilă, ținând seama de scopul dispoziției prevăzute la articolul 47 din Codul de procedură penală.

Mai precis, victimele infracțiunilor pot, în principiu, să examineze informațiile referitoare la probele obiective din dosarele în care s-a decis neînceperea urmăririi penale în cazurile în care se permite participarea victimelor, prevăzute la articolul 316-33 din Codul de procedură penală, pentru a asigura o protecție mai bună a victimelor infracțiunilor.

În cazul suspecților, aceștia află de obicei că fac obiectul unei anchete penale în cursul unui interogatoriu efectuat fie de către poliția judiciară, fie de către procuror. În cazul în care, ulterior, procurorul decide să nu inițieze urmărirea penală, acesta informează prompt persoana suspectată în legătură cu acest fapt la cererea sa (articolul 259 din Codul de procedură penală).

În plus, după inițierea urmăririi penale, procurorul dă persoanei acuzate sau avocatului său posibilitatea de a examina probele înainte de a solicita examinarea acestora de către instanță (articolul 299 din Codul de procedură penală). Acest lucru permite persoanei acuzate să verifice informațiile cu caracter personal care au fost colectate în cursul anchetei penale.

În fine, protecția informațiilor cu caracter personal colectate în cadrul unei anchete penale, fie că este vorba de o persoană suspectată, de o persoană acuzată sau de orice altă persoană (de exemplu victima unei infracțiuni), este garantată prin obligația de confidențialitate (articolul 100 din Legea privind serviciul public național) și prin riscul de sancționare în cazul scurgerii de informații confidențiale în cursul exercitării atribuțiilor de serviciu public [articolul 109 punctul (xii) din Legea privind serviciul public național].

Căi de atac individuale împotriva investigațiilor ilegale/neadecvate efectuate de autoritățile publice: plângerea adresată PPC

În conformitate cu articolul 6 din APPI, guvernul, în colaborare cu guvernele țărilor terțe, ia măsurile necesare pentru a elabora un sistem de informații cu caracter personal care este conform la nivel internațional, prin promovarea cooperării cu organizațiile internaționale și cu alte cadre internaționale. În temeiul acestei dispoziții, politica de bază privind protecția informațiilor cu caracter personal (adoptată prin decizie a Cabinetului) deleagă către PPC, în calitatea sa de autoritate competentă pentru administrarea generală a APPI, competența de a lua măsurile necesare pentru soluționarea diferențelor de sistem și de operare dintre Japonia și țara străină în cauză, cu scopul de a asigura tratarea corespunzătoare a informațiilor cu caracter personal primite din partea țării respective.

În plus, după cum prevede articolul 61 punctele (i) și (ii) din APPI, PPC are sarcina de a formula și a promova politica de bază, precum și de a media în cazul plângerilor depuse împotriva operatorilor economici. În sfârșit, organele administrative comunică și cooperează strâns unele cu altele (articolul 80 din APPI).

Pe baza acestor dispoziții, PPC va trata plângerile depuse de persoanele fizice după cum urmează:

O persoană fizică ce suspectează că datele sale transferate din UE au fost colectate sau utilizate de autoritățile publice din Japonia, inclusiv de autoritățile responsabile cu activitățile menționate în capitolele II și III din prezenta expunere, cu încălcarea normelor aplicabile, inclusiv a celor care fac obiectul prezentei expuneri, poate depune o plângere la PPC (în mod individual sau prin intermediul autorității pentru protecția datelor din țara sa).

PPC tratează plângerea, recurgând inclusiv la competențele sale prevăzute la articolul 6, articolul 61 punctul (ii) și articolul 80 din APPI, și informează autoritățile publice competente, inclusiv organismele de supraveghere relevante, cu privire la plângere.

Articolul 80 din APPI prevede că aceste autorități au obligația de a coopera cu PPC, inclusiv prin furnizarea informațiilor necesare și a materialelor relevante, astfel încât PPC să poată evalua dacă colectarea sau utilizarea ulterioară a informațiilor cu caracter personal a avut loc în conformitate cu normele aplicabile. Pentru efectuarea evaluării sale, PPC va coopera cu MIC.

Dacă evaluarea arată că a avut loc o încălcare a normelor aplicabile, cooperarea autorităților publice în cauză cu PPC include și obligația de a remedia încălcarea respectivă.

În cazul colectării ilegale de informații cu caracter personal în temeiul normelor aplicabile, aceasta include ștergerea informațiilor cu caracter personal colectate.

În cazul încălcării normelor aplicabile, PPC va confirma, de asemenea, înainte de încheierea evaluării, că încălcarea a fost remediată pe deplin.

După încheierea evaluării, PPC comunică persoanei fizice, într-un termen rezonabil, rezultatul evaluării, inclusiv orice măsură corectivă întreprinsă, dacă este cazul. Prin această comunicare, PPC informează, de asemenea, persoana fizică despre posibilitatea de a obține o confirmare a rezultatului de la autoritatea publică competentă și precizează cărei autorități trebuie să i se adreseze o astfel de cerere de confirmare.

Accesul la informații detaliate despre rezultatul evaluării poate fi restricționat, atât timp cât există motive întemeiate de a se considera că prin comunicarea unor astfel de informații investigația în curs poate fi este expusă unui risc.

Dacă plângerea se referă la colectarea sau utilizarea de informații cu caracter personal în domeniul aplicării legii penale, în situația în care evaluarea arată că a fost deschisă o cauză care implică informațiile cu caracter personal ale persoanei respective și că această cauză a fost închisă, PPC va informa persoana respectivă că dosarul cauzei poate fi consultat în temeiul articolului 53 din Codul de procedură penală și al articolului 4 din Legea privind dosarele penale închise.

Dacă evaluarea arată că o persoană este suspectă într-o cauză penală, PPC va informa persoana respectivă cu privire la acest fapt și cu privire la posibilitatea de a introduce o cerere în temeiul articolului 259 din Codul de procedură penală.

Dacă este în continuare nemulțumită de rezultatul acestei proceduri, persoana în cauză se poate adresa PPC, care o va informa cu privire la diferitele posibilități și proceduri detaliate pentru obținerea de reparații în temeiul legilor și reglementărilor japoneze. PPC va asigura persoanei sprijin, inclusiv consiliere și asistență, în vederea introducerii unei eventuale acțiuni ulterioare la instanța administrativă sau judecătorească relevantă.

Accesul guvernului în scopuri de securitate națională

Temeiuri juridice și limitări ale colectării de informații cu caracter personal

Temeiuri juridice pentru colectarea de informații de către ministerul/agenția interesate

După cum s-a arătat mai sus, colectarea de informații cu caracter personal în scopuri de securitate națională de către organele administrative trebuie să se încadreze în domeniul de competență administrativă al acestora.

În Japonia nu există nicio lege care să permită, numai din motive de securitate națională, colectarea de informații prin mijloace obligatorii. În conformitate cu articolul 35 din Constituție, informațiile cu caracter personal pot fi colectate prin coerciție numai pe baza unui mandat emis de o instanță pentru investigarea unei infracțiuni. Prin urmare, un astfel de mandat poate fi emis numai în scopul unei anchete penale. Aceasta înseamnă că în sistemul juridic japonez nu sunt permise colectarea/accesul la informații prin mijloace obligatorii în scopuri de securitate națională. În schimb, în domeniul securității naționale, ministerele sau agențiile interesate pot obține informații numai din surse care pot fi accesate în mod liber sau pot primi informații de la operatori economici sau de la persoane fizice, prin divulgare voluntară. Operatorii economici care primesc o cerere de cooperare voluntară nu au obligația legală de a furniza astfel de informații și, prin urmare, nu se confruntă cu consecințe negative dacă refuză să coopereze.

Mai multe departamente și agenții ministeriale au responsabilități în domeniul securității naționale.

Secretariatul Cabinetului

Secretariatul Cabinetului desfășoară activități de colectare și cercetare de informații privind politicile importante ale Cabinetului, prevăzute la articolul 12-2 din Legea privind Cabinetul. Cu toate acestea, Secretariatul Cabinetului nu are competența de a colecta informații cu caracter personal direct de la operatorii economici. Acesta colectează, compilează, analizează și evaluează informațiile provenite din materialele cu sursă deschisă, de la alte autorități publice etc.

Aceste activități sunt desfășurate de Oficiul de Informații și Cercetări al Cabinetului, în temeiul articolului 4 din Ordinul de organizare a Secretariatului Cabinetului.

Acesta include colectarea și cercetarea de informații privind politicile importante ale Cabinetului.

ANP/Poliția prefectorală

În fiecare prefectură, poliția prefectorală este abilitată să colecteze informații care țin de competența sa în temeiul articolului 2 din Legea privind poliția. Se poate întâmpla ca ANP să colecteze în mod direct informații din domeniul său de competență în temeiul Legii privind poliția. Este vorba, în special, de activitățile Biroului de Securitate al ANP și ale Departamentului pentru Afaceri Externe și Informații. În temeiul articolului 24 din Legea privind poliția, Biroul de Securitate este responsabil cu chestiunile care privesc poliția de securitate, iar Departamentul pentru Afaceri Externe și Informații este responsabil cu chestiunile care privesc cetățenii străini, precum și cetățenii japonezi care desfășoară activități în țări străine.

Poliția de securitate este responsabilă cu activitățile de control al criminalității legate de siguranța publică și de interesul națiunii. Printre acestea se numără controlul infracțiunilor și colectarea de informații privind actele ilegale ale grupurilor de extremă stângă sau extremă dreaptă și privind activitățile antijaponeze.

Agenția de Informații pentru Securitate Publică (PSIA)

Aplicarea Legii privind prevenirea activităților subversive (SAPA) și a Legii privind controlul organizațiilor care au săvârșit acte de ucidere în masă arbitrare (ACO) intră, în principal, în competența Agenției de Informații pentru Securitate Publică (PSIA). Aceasta este o agenție a Ministerului Justiției.

Conform SAPA și ACO pot fi adoptate, în condiții stricte, dispoziții administrative (și anume, măsuri care impun limitarea activităților unor astfel de organizații, dizolvarea acestora etc.) împotriva organizațiilor care comit anumite acte grave (activitate teroristă subversivă sau act de ucidere în masă arbitrară) încălcând securitatea publică sau sistemul fundamental al societății prevăzute de Constituție. Activitățile teroriste subversive intră în domeniul SAPA (a se vedea articolul 4 care acoperă activități precum insurecția, instigarea la agresiune împotriva străinilor, omorul cu intenție politică etc.), în timp ce ACO se referă la actele de ucidere în masă arbitrare (a se vedea articolul 4 din ACO). Numai organizațiile identificate în mod precis și care reprezintă amenințări interne sau externe specifice la adresa securității publice pot face obiectul dispozițiilor SAPA sau ACO.

În acest scop, SAPA și ACO asigură autoritate juridică pentru desfășurarea de investigații. Competențele fundamentale de investigare ale funcționarilor PSIA (PSIO) sunt prevăzute la articolul 27 din SAPA și la articolul 29 din ACO. Investigațiile efectuate de PSIA în temeiul acestor dispoziții sunt desfășurate în măsura în care sunt necesare din perspectiva dispozițiilor sus-menționate de control al organizațiilor (grupurile de stânga radicale, secta Aum Shinrikyo și anumite grupuri interne care au legături strânse cu Coreea de Nord au fost menționate ca exemple de organizații supuse investigațiilor în trecut). Cu toate acestea, pentru investigațiile respective nu se poate recurge la mijloace obligatorii și, prin urmare, o organizație care deține informații cu caracter personal nu poate fi obligată să furnizeze aceste informații.

Colectarea și utilizarea informațiilor dezvăluite PSIA în mod voluntar fac obiectul garanțiilor și limitărilor relevante prevăzute de lege, cum ar fi, printre altele, secretul comunicării garantat de Constituție și normele privind prelucrarea informațiilor cu caracter personal în temeiul APPIHAO.

Ministerul Apărării (MOD)

Ministerul Apărării colectează informații pe baza articolelor 3 și 4 din Legea de constituire a MOD, în măsura în care acest lucru este necesar pentru exercitarea competenței sale administrative, inclusiv în ceea ce privește apărarea și protecția, acțiunile care trebuie întreprinse de Forțele de autoapărare, precum și desfășurarea Forțelor de autoapărare terestre, maritime și aeriene. MOD poate colecta informații în acest scop numai prin cooperare voluntară și din surse accesibile în mod liber. MOD nu colectează informații cu privire la publicul larg.

Limitări și garanții

Limitări în temeiul legii

Limitări generale în baza APPIHAO

APPIHAO este o lege cu caracter general care se aplică colectării și prelucrării informațiilor cu caracter personal de către organele administrative în orice domeniu de activitate al acestor organe. Prin urmare, limitările și garanțiile descrise în secțiunea II partea A punctul 1) litera (b) subpunctul (2) se aplică și în cazul păstrării, stocării, utilizării etc. a informațiilor cu caracter personal din domeniul securității naționale.

Limitări specifice aplicabile poliției (atât ANP, cât și Poliției prefectorale)

După cum se specifică mai sus în secțiunea referitoare la colectarea de informații în scopuri de aplicare a legii, poliția poate colecta numai informații din domeniul său de competență și, în acest scop, poate acționa, în temeiul articolului 2 alineatul (2) din Legea privind poliția, numai într-o măsură limitată strict la îndeplinirea sarcinilor sale și într-un mod imparțial, nepărtinitor, obiectiv și echitabil. În plus, competențele sale nu vor fi niciodată utilizate abuziv, într-un mod care să interfereze cu drepturile și libertățile persoanelor, garantate prin Constituția Japoniei.

Limitări specifice aplicabile PSIA

Atât articolul 3 din SAPA, cât și articolul 3 din ACO prevăd faptul că investigațiile efectuate în temeiul acestor legi sunt desfășurate numai în măsura necesară pentru atingerea scopului urmărit și nu se derulează într-un mod care restricționează nerezonabil drepturile fundamentale ale omului. În plus, în conformitate cu articolul 45 din SAPA și cu articolul 42 din ACO, dacă un funcționar al PSIA abuzează de autoritatea sa, acest fapt constituie o infracțiune pasibilă de sancțiuni penale mai severe decât în cazul abuzurilor generale de autoritate în alte domenii ale sectorului public.

Limitări specifice aplicabile MOD

În ceea ce privește activitățile de colectare/organizare de către MOD a informațiilor, menționate la articolul 4 din Legea de constituire a MOD, activitatea de colectare a informațiilor desfășurată de acest minister se limitează la ceea ce este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor sale privind: 1. apărarea și protecția; 2. acțiunile care trebuie întreprinse de Forțele de autoapărare, (3) organizarea, efectivele, structura, echipamentele și desfășurarea Forțelor de autoapărare terestre, maritime și aeriene.

Alte limitări

După cum s-a arătat mai sus, în secțiunea II partea A punctul 2) litera (b) subpunctul (1), în cazul anchetelor penale, din jurisprudența Curții Supreme reiese că, pentru a putea adresa unui operator economic o cerere de cooperare voluntară, cererea respectivă trebuie să fie necesară pentru investigarea unei suspiciuni de infracțiune și trebuie să fie rezonabilă pentru atingerea scopul investigației.

Deși investigațiile efectuate de autoritățile de investigare în domeniul securității naționale diferă, în ceea ce privește atât temeiul juridic, cât și scopul, de investigațiile efectuate de autoritățile de investigare în domeniul aplicării legii, principiile centrale ale necesității investigației și adecvării metodei se aplică în mod similar în domeniul securității naționale și trebuie respectate, ținând seama în mod corespunzător de circumstanțele specifice ale fiecărui caz.

Combinarea limitărilor menționate mai sus asigură faptul că operațiunile de colectare și prelucrare a informațiilor au loc numai în măsura în care sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor specifice ale autorității publice competente și numai în temeiul unor amenințări specifice. Acest lucru exclude colectarea în masă și arbitrară de informații cu caracter personal sau accesul în masă și arbitrar la acestea din motive de securitate națională.

Supraveghere

Supravegherea pe baza APPIHAO

După cum s-a arătat mai sus, în secțiunea II partea B punctul 2), în sectorul public japonez, ministrul sau șeful fiecărui minister sau al fiecărei agenții are competența de a supraveghea și a asigura conformitatea cu APPHAO în ministerul sau agenția sa. În plus, ministrul Afacerilor Interne și Comunicațiilor poate investiga situația aplicării legii, poate solicita fiecărui ministru să transmită materiale și explicații în temeiul articolelor 49 și 50 din lege și poate trimite opinii fiecărui ministru în temeiul articolului 51 din lege. De exemplu, acesta poate solicita o revizuire a măsurilor prin acțiunile prevăzute la articolele 50 și 51 din lege.

Supravegherea poliției de către comisiile pentru siguranță publică

După cum s-a arătat în secțiunea II de mai sus Colectarea de informații în scopuri de aplicare a legii penale, comisiile independente prefectorale pentru siguranță publică supraveghează activitățile poliției prefectorale.

În ceea ce privește Agenția Națională de Poliție (ANP), funcțiile de supraveghere sunt exercitate de Comisia națională pentru siguranță publică. În temeiul articolului 5 din Legea privind poliția, comisia respectivă este responsabilă, în special, cu protecția drepturilor și a libertății persoanelor. În acest scop, comisia menționată instituie politici cuprinzătoare, care stabilesc regulile de administrare a cazurilor prevăzute la fiecare punct al articolului 5 alineatul (4) din Legea privind poliția, precum și alte instrucțiuni sau măsuri de bază pe care ar trebui să se întemeieze desfășurarea activităților menționate. Comisia națională pentru siguranță publică (NPSC) are același grad de independență ca și comisiile prefectorale pentru siguranță publică (PPSC).

Supravegherea MOD de către Biroul Inspectorului General pentru conformitate juridică

Biroul Inspectorului General pentru conformitate juridică (IGO) este un birou independent al Ministerului Apărării (MOD), aflat sub supravegherea directă a ministrului Apărării în temeiul articolului 29 din Legea de constituire a Ministerului Apărării. IGO poate efectua inspecții pentru verificarea respectării legilor și a reglementărilor de către funcționarii MOD. Aceste inspecții sunt denumite inspecții în domeniul apărării.

IGO efectuează inspecții în calitate de birou independent, pentru a asigura respectarea legislației de către întregul minister, inclusiv de către Forțele de autoapărare (SDF). Acesta își îndeplinește sarcinile independent de departamentele operaționale ale MOD. După inspecție, IGO prezintă direct ministrului Apărării, fără întârziere, un raport conținând constatările sale și măsurile de ameliorare necesare. Pe baza raportului IGO, ministrul Apărării poate emite ordine pentru punerea în aplicare a măsurilor necesare în vedere remedierii situației. Viceministrul adjunct răspunde de punerea în aplicare a acestor măsuri și trebuie să prezinte ministrului Apărării un raport privind stadiul punerii în aplicare.

Ca măsură voluntară de asigurare a transparenței, constatările inspecțiilor în domeniul apărării sunt publicate în prezent pe site-ul web al MOD (deși acest lucru nu este impus prin lege).

Există trei categorii de inspecții în domeniul apărării:

inspecții reglementare în domeniul apărării, care se efectuează periodic;

Ca exemplu de inspecție relevantă pentru aspectele la care se referă prezenta expunere, se poate cita Inspecția reglementară din 2016 în domeniul apărării privind Conștientizarea/pregătirea pentru conformitatea juridică, întrucât protecția informațiilor cu caracter personal a fost unul dintre punctele centrale ale inspecției. Mai precis, inspecția a vizat situația gestionării, a stocării etc. a informațiilor cu caracter personal. În raportul său, IGO a identificat mai multe aspecte neadecvate ale gestionării informațiilor cu caracter personal care ar trebui îmbunătățite, cum ar fi incapacitatea de a proteja datele cu ajutorul unei parole. Raportul este disponibil pe site-ul web al MOD.

inspecții în domeniul apărării pentru verificări, care sunt efectuate pentru a verifica dacă măsurile de ameliorare au fost luate efectiv; și

inspecții speciale în domeniul apărării, care sunt efectuate în legătură cu aspecte specifice dispuse de ministrul Apărării.

În contextul acestor inspecții, Inspectorul General poate solicita rapoarte birourilor în cauză, poate solicita transmiterea de documente, poate intra în sedii pentru a efectua inspecția, poate solicita explicații viceministrului adjunct etc. Având în vedere natura sarcinilor de inspecție ale IGO, acest birou este condus de experți juridici de rang înalt (foști procurori șefi).

Supravegherea de către PSIA

PSIA efectuează atât inspecții reglementare, cât și inspecții speciale asupra operațiunilor birourilor și oficiilor sale (Biroul de Informații de Securitate Publică, oficiile și suboficiile de informații de securitate publică etc.). Pentru inspecțiile reglementare este (sunt) desemnat (desemnați) un director general adjunct și/sau un director în calitate de inspector(i). Aceste inspecții privesc, de asemenea, gestionarea informațiilor cu caracter personal.

Supravegherea de către Dietă

În ceea ce privește colectarea de informații în scopuri de aplicare a legii, Dieta, prin comisia sa competentă, poate examina legalitatea activităților de colectare de informații în domeniul securității naționale. Competențele de investigare ale Dietei se bazează pe articolul 62 din Constituție și pe articolele 74 și 104 din Legea privind Dieta.

Căile de atac individuale

Căile de atac individuale pot fi exercitate prin aceleași mijloace care sunt utilizate și în domeniul aplicării legii penale. Acestea includ și noul mecanism de recurs, administrat și supravegheat de PPC, pentru tratarea și soluționarea plângerilor depuse de persoanele fizice din UE. În acest sens, a se vedea pasajele relevante din secțiunea II partea C.

În plus, în domeniul securității naționale, există căi de atac individuale specifice.

Informațiile cu caracter personal colectate de un organ administrativ în scopuri de securitate națională sunt supuse dispozițiilor capitolului 4 din APPIHAO. Acestea includ dreptul de a solicita divulgarea (articolul 12) sau corectarea (inclusiv adăugarea sau ștergerea) (articolul 27) a informațiilor cu caracter personal reținute, precum și dreptul de a solicita suspendarea utilizării informațiilor cu caracter personal, dacă organul administrativ a obținut aceste informații în mod ilegal (articolul 36). Acestea fiind spuse, în domeniul securității naționale, exercitarea drepturilor respective este supusă anumitor restricții: cererile de divulgare, corectare sau suspendare nu vor fi aprobate dacă acestea se referă la informații a căror divulgare șeful unui organ administrativ are motive întemeiate să o considere ca fiind susceptibilă să aducă prejudicii securității naționale, să afecteze relația de încredere reciprocă cu o altă țară sau cu o organizație internațională sau să cauzeze un dezavantaj în negocierile cu o altă țară sau cu o organizație internațională [articolul 14 punctul (iv)]. Prin urmare, nu orice colectare voluntară de informații legate de securitatea națională intră sub incidența excepției respective, deoarece aceasta din urmă impune o evaluare concretă a riscurilor pe care le implică divulgarea informațiilor în cauză.

În plus, dacă cererea unei persoane este respinsă pe motiv că informațiile în cauză sunt considerate nedivulgabile în sensul articolului 14 punctul (iv), persoana respectivă poate introduce un recurs administrativ pentru a obține revizuirea unei astfel de decizii, susținând, de exemplu, că în cazul său nu sunt îndeplinite condițiile stabilite la articolul 14 punctul (iv). În această situație, înainte de a lua o decizie, șeful organului administrativ în cauză consultă Comitetul de reexaminare a divulgării informațiilor și a protecției informațiilor cu caracter personal. Acest comitet va examina recursul în mod independent. Comitetul este un organism foarte specializat și independent, ai cărui membri sunt numiți de primul ministru, cu acordul celor două camere ale Dietei, din rândul persoanelor cu competențe și experiență excepționale. Comitetul dispune de competențe de investigare solide, inclusiv de posibilitatea de a solicita documente și divulgarea informațiilor cu caracter personal în cauză, de a organiza o dezbatere cu ușile închise și de a aplica procedura indicelui Vaughn. Comitetul întocmește ulterior un raport scris, care se comunică persoanei în cauză. Constatările cuprinse în raport sunt făcute publice. Deși, în mod oficial, raportul nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, organul administrativ în cauză respectă aproape întotdeauna concluziile rapoartelor.

A se vedea articolul 4 din Legea de constituire a Comitetului de reexaminare a divulgării informațiilor și a protecției informațiilor cu caracter personal.

A se vedea articolul 9 din Legea de constituire a Comitetului de reexaminare a divulgării informațiilor și a protecției informațiilor cu caracter personal.

A se vedea articolul 16 din Legea de constituire a Comitetului de reexaminare a divulgării informațiilor și a protecției informațiilor cu caracter personal.

În ultimii trei ani, nu a existat niciun precedent în care organul administrativ în cauză să fi luat o decizie diferită de concluziile Comitetului. În trecutul mai îndepărtat, există foarte puține cazuri în care s-a întâmplat acest lucru: numai două cazuri dintr-un total de 2000 de cazuri începând din anul 2005 (anul în care a intrat în vigoare APPIHAO). Dacă adoptă o decizie care diferă de concluziile Comitetului, organul administrativ indică în mod clar motivele acestei decizii, în conformitate cu articolul 50 alineatul (1) punctul 4 din Legea de reexaminare a plângerilor administrative, aplicată cu înlocuirea articolului 42 alineatul (2) din APPIHAO.

În sfârșit, în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) din Legea privind litigiile administrative, o persoană poate introduce o acțiune în instanță pentru a obține revocarea deciziei luate de organul administrativ de a nu divulga informațiile cu caracter personal.

Reexaminarea periodică

În cadrul reexaminării periodice a deciziei privind caracterul adecvat, PPC și Comisia Europeană vor face schimb de informații privind prelucrarea datelor în condițiile menționate în constatarea adecvării, inclusiv în cele stabilite în prezenta expunere.

gravitatea infracțiunii și modul în care a fost comisă;

valoarea și importanța materialelor puse sub sechestru pentru a servi drept dovezi;

probabilitatea de ascundere sau distrugere a materialelor puse sub sechestru;

amploarea dezavantajelor cauzate de o punere sub sechestru;

alte condiții conexe.

În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din APPIHAO, organele administrative pot păstra informații cu caracter personal numai în cazul în care păstrarea este necesară pentru desfășurarea activităților care intră în domeniul lor de competență în temeiul actelor cu putere de lege și al normelor administrative. În cazul păstrării informațiilor, organelor respective li se solicită, de asemenea, să specifice (cât mai mult posibil) scopul utilizării informațiilor cu caracter personal. În conformitate cu articolul 3 alineatele (2) și (3) din APPIHAO, organele administrative nu păstrează informații cu caracter personal dincolo de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea scopului de utilizare specificat și nu modifică scopul utilizării dincolo de ceea ce poate fi considerat în mod rezonabil ca fiind relevant pentru scopul inițial.

Articolul 5 din APPIHAO prevede că șeful unui organ administrativ depune eforturi pentru a se asigura că informațiile cu caracter personal păstrate sunt exacte și actualizate, în măsura necesară pentru realizarea scopului utilizării.

Articolul 6 alineatul (1) din APPIHAO prevede că șeful unui organ administrativ ia măsurile necesare pentru a preveni scurgerile, pierderile sau daunele, precum și pentru a gestiona în mod corespunzător informațiile cu caracter personal păstrate.

În conformitate cu articolul 7 din APPIHAO, niciun angajat (inclusiv fost angajat] nu comunică unei alte persoane, fără motive întemeiate, informațiile cu caracter personal obținute și nici nu utilizează aceste informații în scopuri nedrepte.

În plus, articolul 8 alineatul (1) din APPPHAO prevede că șeful unui organ administrativ nu poate utiliza sau pune la dispoziția unei alte persoane, în alte scopuri decât scopul specificat de utilizare, informații cu caracter personal păstrate, decât dacă există dispoziții contrare prevăzute de acte cu putere de lege și acte administrative. Deși articolul 8 alineatul (2) conține excepții de la această regulă în situații specifice, acestea se aplică numai dacă o astfel de divulgare excepțională nu este susceptibilă de a provoca un prejudiciu nedrept drepturilor și intereselor persoanei vizate sau ale unei părți terțe.

În conformitate cu articolul 9 din APPIHAO, în cazul în care informațiile cu caracter personal păstrate sunt furnizate unei alte persoane, șeful unui organ administrativ impune, dacă este necesar, restricții privind scopul utilizării sau modalitatea de utilizare, precum și orice alte restricții necesare; de asemenea, acesta poate solicita persoanei destinatare să ia măsurile necesare pentru prevenirea scurgerilor și pentru buna gestionare a informațiilor.

Articolul 48 din APPIHAO prevede că șeful unui organ administrativ depune eforturi pentru a prelucra în mod corespunzător și rapid orice plângere referitoare la gestionarea informațiilor cu caracter personal.

existența unei suspiciuni privind săvârșirea unei infracțiuni (trebuie să se evalueze dacă s-a comis o infracțiune);

necesitatea investigației (trebuie să se evalueze dacă solicitarea rămâne în sfera a ceea ce este necesar în scopul investigației); și

caracterul adecvat al metodelor (trebuie să se evalueze dacă investigația voluntară este adecvată sau rezonabilă pentru a atinge scopul investigației).

Oricine are o plângere împotriva executării sarcinilor de către personalul poliției prefectorale poate depune o plângere în scris la Comisia prefectorală pentru siguranța publică, prin procedura prevăzută în Ordonanța Comisiei naționale pentru siguranța publică.

Comisia prefectorală pentru siguranța publică care a primit o plângere prevăzută la alineatul precedent o tratează cu loialitate, cu respectarea legii și a ordonanțelor locale, și informează în scris reclamantul cu privire la rezultat, cu excepția următoarelor cazuri:

se constată că plângerea a fost introdusă pentru a împiedica executarea legală a sarcinilor poliției prefectorale;

reședința actuală a reclamantului nu este cunoscută;

se constată că plângerea a fost depusă în comun cu alți reclamanți, iar alți reclamanți au fost informați deja cu privire la rezultatul plângerii comune.

se constată că plângerea a fost introdusă pentru a împiedica executarea legală a sarcinilor poliției prefectorale;

reședința actuală a reclamantului nu este cunoscută;

se constată că plângerea a fost depusă în comun cu alți reclamanți, iar alți reclamanți au fost informați deja cu privire la rezultatul plângerii comune.

O persoană fizică ce suspectează că datele sale transferate din UE au fost colectate sau utilizate de autoritățile publice din Japonia, inclusiv de autoritățile responsabile cu activitățile menționate în capitolele II și III din prezenta expunere, cu încălcarea normelor aplicabile, inclusiv a celor care fac obiectul prezentei expuneri, poate depune o plângere la PPC (în mod individual sau prin intermediul autorității pentru protecția datelor din țara sa).

PPC tratează plângerea, recurgând inclusiv la competențele sale prevăzute la articolul 6, articolul 61 punctul (ii) și articolul 80 din APPI, și informează autoritățile publice competente, inclusiv organismele de supraveghere relevante, cu privire la plângere.

Dacă evaluarea arată că a avut loc o încălcare a normelor aplicabile, cooperarea autorităților publice în cauză cu PPC include și obligația de a remedia încălcarea respectivă.

După încheierea evaluării, PPC comunică persoanei fizice, într-un termen rezonabil, rezultatul evaluării, inclusiv orice măsură corectivă întreprinsă, dacă este cazul. Prin această comunicare, PPC informează, de asemenea, persoana fizică despre posibilitatea de a obține o confirmare a rezultatului de la autoritatea publică competentă și precizează cărei autorități trebuie să i se adreseze o astfel de cerere de confirmare.

Dacă este în continuare nemulțumită de rezultatul acestei proceduri, persoana în cauză se poate adresa PPC, care o va informa cu privire la diferitele posibilități și proceduri detaliate pentru obținerea de reparații în temeiul legilor și reglementărilor japoneze. PPC va asigura persoanei sprijin, inclusiv consiliere și asistență, în vederea introducerii unei eventuale acțiuni ulterioare la instanța administrativă sau judecătorească relevantă.

inspecții reglementare în domeniul apărării, care se efectuează periodic;

inspecții în domeniul apărării pentru verificări, care sunt efectuate pentru a verifica dacă măsurile de ameliorare au fost luate efectiv; și

inspecții speciale în domeniul apărării, care sunt efectuate în legătură cu aspecte specifice dispuse de ministrul Apărării.