Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 privind inițiativa cetățenească, în special articolul 4,
1
Subiectul propunerii de inițiativă cetățenească intitulată Să cerem o reglementare mai inteligentă în materie de țigarete electronice! se referă la următoarele: Facem apel la Comisia Europeană să abroge articolul 20 din Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului și să creeze o legislație adaptată, care să facă o distincție clară între țigaretele electronice, pe de o parte, și produsele din tutun și produsele farmaceutice, pe de altă parte.
2
Obiectivele propunerii de inițiativă cetățenească sunt următoarele: să se elimine articolul 20 din Directiva 2014/40/UE și să se înlocuiască acesta cu o legislație adaptată, bazată pe date științifice și pe dovezi, în acord cu funcționarea pieței interne, care să facă distincția între țigaretele electronice, pe de o parte, și produsele din tutun și produsele farmaceutice, pe de altă parte; să se asigure adoptarea unor noi acte legislative pe baza respectării obligatorii a unor standarde solide de calitate, de siguranță și de fabricație a produselor, precum și a unor practici de comercializare responsabile care să asigure protecția tinerilor; politica în materie de țigarete electronice ar trebui să promoveze inovarea și să asigure faptul că cei care fumează țigări și țigarete electronice dispun de informații clare și au acces la alternative care nu conțin tutun și sunt mai puțin dăunătoare.
3
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) consolidează cetățenia Uniunii și îmbunătățește în continuare funcționarea democratică a Uniunii prevăzând, printre altele, că fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii prin intermediul unei inițiative cetățenești europene.
4
În acest scop, procedurile și condițiile necesare pentru o inițiativă cetățenească ar trebui să fie clare, simple, ușor de aplicat și proporționale cu natura inițiativei cetățenești, astfel încât să încurajeze participarea cetățenilor și să aducă Uniunea mai aproape de cetățeni.
5
În scopul punerii în aplicare a tratatelor se pot adopta acte juridice ale Uniunii:pentru coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la accesul la activitățile independente și la exercitarea acestora, pe baza articolului 53 alineatul (1) și a articolului 62 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE);pentru apropierea dispozițiilor prevăzute de actele cu putere de lege și de actele administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne, pe baza articolului 114 din TFUE.
6
Din aceste motive, propunerea de inițiativă cetățenească nu se află în mod vădit în afara sferei de competență a Comisiei în ceea ce privește prezentarea unei propuneri de act juridic al Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (b) din regulament.
7
În plus, s-a constituit comitetul cetățenilor și s-au desemnat persoanele de contact în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din regulament, iar propunerea de inițiativă cetățenească nu este nici vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și nici nu contravine în mod vădit valorilor Uniunii, prevăzute la articolul 2 din TUE.
8
Prin urmare, propunerea de inițiativă cetățenească intitulată Să cerem o reglementare mai inteligentă în materie de țigarete electronice! ar trebui să fie înregistrată,
Articolul 1
Paragraf
Se înregistrează propunerea de inițiativă cetățenească intitulată Să cerem o reglementare mai inteligentă în materie de țigarete electronice!.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la 20 februarie 2019.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se adresează organizatorilor (membrilor comitetului cetățenilor) propunerii de inițiativă cetățenească intitulată Să cerem o reglementare mai inteligentă în materie de țigarete electronice!, reprezentați de domnul Dustin DAHLMANN și de domnul Mose GIACOMELLO, care acționează în calitate de persoane de contact.
Paragraf
Adoptată la Strasbourg, 12 februarie 2019.Pentru ComisieFrans TimmermansVicepreședinte