AcasăLegislație UE32019D0213(03)

Document UE

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:06.02.2019
În vigoare din:05.03.2019
Articole:1
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului, în special articolul 97 alineatul (3),
1
Spania a depus o cerere de protecție a denumirii Los Cerrillos în conformitate cu partea II titlul II capitolul I secțiunea 2 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.
2
În conformitate cu articolul 97 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, Comisia a examinat cererea și a ajuns la concluzia că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolele 93-96, la articolul 97 alineatul (1) și la articolele 100, 101 și 102 din regulamentul menționat.
3
Pentru a se permite prezentarea de declarații de opoziție în conformitate cu articolul 98 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, documentul unic menționat la articolul 94 alineatul (1) litera (d) din regulamentul respectiv, precum și trimiterea la publicarea caietului de sarcini făcută pe parcursul procedurii naționale preliminare de examinare a cererii de protecție a denumirii Los Cerrillos ar trebui să fie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

Articolul unic

Paragraf
Documentul unic întocmit în conformitate cu articolul 94 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și trimiterea la publicarea caietului de sarcini al denumirii Los Cerrillos (DOP) sunt incluse în anexa la prezenta decizie.
Paragraf
În conformitate cu articolul 98 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, publicarea prezentei decizii conferă dreptul de opoziție față de protecția denumirii menționate la primul paragraf al prezentului articol în termen de două luni de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 6 februarie 2019.Pentru ComisiePhil HoganMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
DOCUMENT UNIC
Paragraf
LOS CERRILLOS
Paragraf
PDO-ES-02228
Paragraf
Data cererii: 11.8.2016
Paragraf
Denumirea (denumirile) propusă (propuse) pentru înregistrare
Paragraf
Los Cerrillos
Paragraf
Tipul indicației geografice
Paragraf
DOP – Denumire de origine protejată
Paragraf
Categoriile de produse vitivinicole
Paragraf
Vin
Paragraf
Descrierea vinului/vinurilor
Paragraf
Vin roșu Tempranillo, vin roșu Tempranillo și Cabernet Sauvignon și vin roșu Syrah.
Paragraf
Vin roșu de culoare purpurie sau roșu-cireașă, cu nuanțe violet. Aroma este caracterizată de parfumuri de fructe și flori. Este plăcut, proaspăt și elaborat pe cerul gurii.
Paragraf
Valoarea aferentă tăriei alcoolice totale maxime trebuie să se încadreze în limitele legale prevăzute în legislația UE relevantă.
Paragraf
Vin roșu Tempranillo și Cabernet Sauvignon (Colecție privată) și vin roșu Cabernet Sauvignon (Familie)
Paragraf
De culoarea cireșelor, cu nuanțe grena/cărămiziu. Aromă de fructe coapte, caracterizată de note de lemn dulce și balsam. Acest tip de vinuri este corpolent, puternic și elaborat pe cerul gurii, cu nuanțe de învechire bogate și cremoase.
Paragraf
Valoarea aferentă tăriei alcoolice totale maxime trebuie să se încadreze în limitele legale prevăzute în legislația UE relevantă.
Paragraf
Practici oenologice
Paragraf
Practici oenologice esențiale
Paragraf
Practică oenologică specifică
Paragraf
Vinurile cu denumire de soi sunt produse în recipiente de oțel inoxidabil. Aceste vinuri sunt supuse unei macerări prefermentative îndelungate la rece, mai exact timp de 2-5 zile la o temperatură de 10-15 °C, această procedură fiind urmată de macerare în timpul fermentației, pe parcursul a una sau două săptămâni, la temperaturi între 20 și 28 °C, până la finalizarea fermentației alcoolice.
Paragraf
Vinurile care urmează a fi învechite în butoaie sunt produse în oțel inoxidabil și sunt supuse macerării în timpul fermentării pe parcursul a 15-25 de zile la temperaturi între 25 și 30 °C. Pe întregul parcurs al acestui proces, se aplică tragerea totală a mustului de pe părțile solide și recircularea sa (délestage), pentru a se încuraja extragerea culorii și a compușilor fenolici prezenți în căciulă în timpul fermentării pe pielițe.
Paragraf
Restricție relevantă pentru vinificare
Paragraf
Strugurii de vin nu sunt presați, ci sunt supuși curgerii gravitaționale, în scopul obținerii de vinuri prin picurare (vinuri ravac). Restul tescovinei este supus unei scurgeri dinamice blânde, obținându-se producții foarte reduse.
Paragraf
După încheierea fermentației malolactice, vinurile sunt limpezite natural prin decantare, fără a fi tratate chimic, și sunt transferate pentru învechire în butoaie de stejar de 225 de litri care sunt utilizate timp de maximum șase ani.
Paragraf
Apoi, vinurile sunt îmbuteliate în vederea procesului de reducție și pentru ca vinul să ajungă la stadiul optim pentru consum.
Paragraf
Tempranillo: Tempranillo 100 %, ținut în butoaie de stejar timp de cel puțin 30 de zile.
Paragraf
Syrah: Syrah 100 %, învechit în butoaie de stejar timp de cel puțin șase luni.
Paragraf
Tempranillo și Cabernet Sauvignon: amestec de Tempranillo și Cabernet Sauvignon, maturat în butoaie de stejar timp de cel puțin șase luni.
Paragraf
Colecție privată: amestec de Tempranillo și Cabernet Sauvignon, maturat în butoaie de stejar timp de cel puțin 13 luni.
Paragraf
Cabernet Sauvignon de Familia (Cabernet din rezerva familiei): Cabernet Sauvignon 100 %. Maturat în butoaie timp de cel puțin 24 de luni. Pentru finalizarea procesului de învechire, vinul este lăsat să se odihnească în sticle timp de 18 luni.
Paragraf
Practica de cultivare
Paragraf
În perioada de creștere, se efectuează tăierea în verde, pentru a se restricționa creșterea naturală și a se îmbunătăți productivitatea și, prin urmare, calitatea strugurilor.
Paragraf
Strugurii sunt recoltați dimineața între orele 5 și 11, pentru a se evita recoltarea la temperaturi ridicate, asigurându-se astfel o macerare la rece adecvată.
Paragraf
Producții maxime
Paragraf
Tempranillo
Paragraf
12000 de kilograme de struguri la hectar
Paragraf
81,60 hectolitri la hectar
Paragraf
Cabernet Sauvignon
Paragraf
10000 de kilograme de struguri la hectar
Paragraf
68,00 hectolitri la hectar
Paragraf
Syrah
Paragraf
13000 de kilograme de struguri la hectar
Paragraf
88,40 hectolitri la hectar
Paragraf
Arealul geografic delimitat
Paragraf
Arealul delimitat include următoarele parcele în localitatea Argamasilla de Alba (Ciudad Real):
Paragraf
Soiul/soiurile de struguri de vin principal/principale
Paragraf
TEMPRANILLO - CENCIBEL
Paragraf
CABERNET SAUVIGNON
Paragraf
SYRAH
Paragraf
Descrierea legăturii (legăturilor)
Paragraf
Mediul (factorii naturali și umani)
Paragraf
Los Cerrillos este un areal specific care coincide cu întreaga secțiune Vega Alta a râului Guadiana. Arealul, cu o suprafață de peste 60 km2, începe la izvorul râului Guadiana, la 3 km în amonte de barajul Peñarroya, și se extinde până la mai mult de 7 km în aval de baraj spre Argamasilla de Alba, care figurează și pe harta militară a Spaniei întocmită în 1975.
Paragraf
Râul Guadiana străbate arealul delimitat, aflat lângă bazinul Peñarroya, la o altitudine de 695 de metri, și înconjurat de dealuri care, prin topografia lor, au un efect de încetinire a ciclului de creștere, atenuând temperaturile ridicate din timpul nopții care stimulează coacerea polifenolică a strugurilor și aducând o ventilare puternică.
Paragraf
Solul este mai ales calcaros. Rocile sunt predominant marnă, un amestec de calcar neconsolidat și argilă. Are o structură lutoasă și un pH de aproximativ 8.
Paragraf
Arealul este caracterizat de o climă mediteraneeană continentală, cu veri caniculare și ierni friguroase. Fluctuațiile de temperatură pot ajunge uneori la 45 °C, iar diferențele dintre temperaturile diurne și nocturne înregistrate de-a lungul anului sunt mari. Cerul este senin 80 % din an, numărul orelor însorite fiind, de obicei, de peste 2500 pe an.
Paragraf
Diferențele considerabile dintre Los Cerrillos și zonele din jurul său se datorează apropierii de râul Guadiana. În arealul delimitat se înregistrează precipitații mult mai abundente decât în restul regiunii Castilia-La Mancha, iar temperaturile nu sunt la fel de extreme ca cele din zonele învecinate din sud și din vest. Recoltarea se efectuează cu aproximativ 15-20 de zile mai târziu decât în restul regiunii.
Paragraf
Pe întregul parcurs al fermentației alcoolice se aplică tragerea totală a mustului de pe părțile solide și recircularea sa (délestage): tehnicile oenologice utilizate fac ca strugurii de vin să nu fie presați, ci să fie supuși curgerii gravitaționale, în scopul obținerii de vinuri prin picurare (vinuri ravac), rezultatul fiind o productivitate în hectolitri la hectar de 62-68 %, iar vinurile sunt limpezite în mod natural, prin decantare.
Paragraf
Descrierea vinului/vinurilor
Paragraf
Vin roșu de culoare purpurie sau roșu-cireașă, cu nuanțe violet sau maronii-ruginii. Aromă în care predomină fructele, cu parfumuri florale, sau aromă de fructe bine coapte, cu nuanțe de lemn dulce și balsam. Acest tip de vinuri este proaspăt și plăcut în gură, elaborat pe cerul gurii, cu nuanțe de învechire bogate și cremoase.
Paragraf
Date fiind toate caracteristicile enumerate, tăria alcoolică a vinurilor poate depăși 14 %. Îmbinată cu o aciditate adecvată, această tărie alcoolică este perfect armonioasă, drept care este foarte important să se stabilească momentul optim pentru recoltare, prin monitorizarea îndeaproape a coacerii strugurilor.
Paragraf
Vinurile au un conținut de polifenoli de până la 80 de miliechivalenți per litru și sunt bogate în extracte, sunt aromate și prezintă culori intense, ajungând până la 18 u.a. (suma absorbanțelor la 420, 520 și 620 de nanometri), ca puncte de culoare, și la un conținut de antocieni de până la 800 de miligrame per litru.
Paragraf
Legătura
Paragraf
Datorită poziției geografice a arealului delimitat, cu solul său bogat în materiale din pliocen, calcar dur, marnă și argilă ocru, vinurile sunt frumos colorate și prezintă mineralizarea caracteristică, ajungând chiar la 18 puncte de culoare.
Paragraf
Plantațiile viticole Los Cerrillos se află lângă bazinul Peñarroya, la o altitudine de 695 de metri, și sunt înconjurate de dealuri. Astfel, această zonă este caracterizată de temperaturi răcoroase, care, împreună cu recoltarea mai târzie, încurajează fotosinteza și formarea boabelor și a zaharurilor. Aceste condiții climatice reduc pH-ul, înalță nivelul acidității și determină un conținut de compuși fenolici de până la 80 de miliechivalenți per litru și o concentrare mai ridicată de antocieni (până la 800 de miligrame per litru).
Paragraf
Procedura tragerii totale a mustului de pe părțile solide și a recirculării sale (délestage), aplicată pe întregul parcurs al fermentației alcoolice, practica de a nu presa strugurii și procesul de limpezire în mod natural, prin decantare, permit fabricarea unor vinuri cu arome mai mult florale decât fructate și a unor vinuri învechite cu note condimentate, de prăjire, de lemn dulce și de balsam.
Paragraf
Deși arealul geografic delimitat este înconjurat de arealul denumirii de origine protejată La Mancha, caracteristicile sale diferă substanțial de cele ale arealului delimitat învecinat, prin prisma următorilor factori:
Paragraf
Date fiind solul calcaros, marna, altitudinea și influența râului, există o singură plantație viticolă care produce vin în arealul delimitat, iar plantația respectivă este deținută de solicitant.
Paragraf
Este important de remarcat faptul că arealul delimitat este constituit din 1570 de hectare care aparțin mai multor proprietari, dar nu a mai fost creată nicio plantație viticolă acolo și nu mai există nicio altă întreprindere vinicolă în arealul respectiv. Așadar, delimitarea a fost efectuată pe baza condițiilor de mediu descrise mai sus.
Paragraf
În plus, denumirea înregistrată poate fi utilizată și de alți producători, dacă se instalează în viitor în arealul geografic delimitat și îndeplinesc condițiile prevăzute în caietul de sarcini. Având în vedere că arealul delimitat este constituit din 1570 de hectare, este foarte posibilă instalarea în areal a altor întreprinderi vinicole.
Paragraf
Condiții suplimentare esențiale
Paragraf
Cadrul juridic:
Paragraf
legislația națională
Paragraf
Tipul condiției suplimentare:
Paragraf
ambalarea în arealul geografic delimitat
Paragraf
Descrierea condiției:
Paragraf
Vinurile vor fi îmbuteliate în arealul de producție pentru că, în toate cazurile, procesul se încheie cu o a doua etapă, de învechire în sticle. În această perioadă este în curs un proces de reducție, care sporește calitatea vinurilor, rafinându-le aroma. Vinurile sunt gata pentru consum atunci când dobândesc caracteristicile organoleptice prevăzute în caietul de sarcini în cazul fiecărui tip de vin.
Paragraf
Link către caietul de sarcini
Paragraf
http://pagina.jccm.es/agricul/paginas/comercial-industrial/consejos_new/pliegos/Los_Cerrillos_pliego_condiciones_20180719.pdf
Litera
Tempranillo: Tempranillo 100 %, ținut în butoaie de stejar timp de cel puțin 30 de zile.
Litera
Syrah: Syrah 100 %, învechit în butoaie de stejar timp de cel puțin șase luni.
Litera
Tempranillo și Cabernet Sauvignon: amestec de Tempranillo și Cabernet Sauvignon, maturat în butoaie de stejar timp de cel puțin șase luni.
Litera
Colecție privată: amestec de Tempranillo și Cabernet Sauvignon, maturat în butoaie de stejar timp de cel puțin 13 luni.
Litera
Cabernet Sauvignon de Familia (Cabernet din rezerva familiei): Cabernet Sauvignon 100 %. Maturat în butoaie timp de cel puțin 24 de luni. Pentru finalizarea procesului de învechire, vinul este lăsat să se odihnească în sticle timp de 18 luni.
Litera
TEMPRANILLO - CENCIBEL
Litera
CABERNET SAUVIGNON
Litera
SYRAH
Tabel 1
Caracteristicile analitice generale
Tabel 2
Caracteristicile analitice generale
Tabel 3
ZONA/PARCELA
Tabel 4
Tabelul 4