AcasăLegislație UE32018R1508

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1508 al Comisiei din 10 octombrie 2018 de stabilire a coeficientului de depreciere care va fi aplicat pentru achiziționarea de lapte praf degresat în cadrul intervenției publice în exercițiul contabil 2019

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:10.10.2018
În vigoare din:01.10.2018
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, în special articolul 20 alineatul (4),
Paragraf
după consultarea Comitetului pentru fondurile agricole,
1
Articolul 3 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat (UE) nr. 906/2014 al Comisiei prevede finanțarea deprecierii produselor agricole depozitate în cadrul intervenției publice.
2
Punctele 1, 2 și 3 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) nr. 906/2014 stabilesc modalitățile de calculare a procentajului de depreciere care va fi aplicat sub formă de coeficient. La momentul achiziției produselor agricole, procentajul de depreciere nu trebuie să depășească diferența dintre prețul de achiziție și prețul de comercializare estimat pentru fiecare produs în cauză. Acest procentaj va fi stabilit pentru fiecare produs înainte de începerea fiecărui exercițiu contabil. La momentul achiziției, Comisia poate, de asemenea, limita deprecierea la o parte din acel procentaj de depreciere, dar respectiva parte nu poate fi mai mică de 70 % din deprecierea totală.
3
Prin urmare ar trebui fixat coeficientul pentru laptele praf degresat care urmează să fie aplicat de statele membre la valorile lunare de achiziție în exercițiul contabil 2019.
4
În interesul unei bune gestionări a cheltuielilor finanțate de către Fondul european de garantare agricolă, Comisia ar trebui să fie informată cu privire la cheltuielile care rezultă din aplicarea coeficienților de depreciere,

Articolul 1

Paragraf
În ceea ce privește laptele praf degresat care este achiziționat în cadrul intervenției publice și este depozitat sau preluat de statele membre între 1 octombrie 2018 și 30 septembrie 2019, statele membre aplică un coeficient de depreciere de 0,21 la valoarea laptelui praf degresat achiziționat în fiecare lună.

Articolul 2

Paragraf
Statele membre informează Comisia cu privire la valoarea totală a cheltuielilor care rezultă din aplicarea coeficienților de depreciere prevăzuți la articolul 1 din prezentul regulament prin declarațiile de cheltuieli stabilite în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei.

Articolul 3

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 octombrie 2018.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 10 octombrie 2018.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker