AcasăLegislație UE32018R0995

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/995 al Comisiei din 12 iulie 2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/2080 în ceea ce privește perioadele de depunere a ofertelor

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:12.07.2018
În vigoare din:18.07.2018
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului,
Paragraf
având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1240 al Comisiei din 18 mai 2016 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește intervenția publică și ajutorul pentru depozitarea privată, în special articolul 28,
1
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2080 al Comisiei a deschis vânzările de lapte praf degresat prin procedură de licitație. El prevedea inițial două invitații parțiale de participare la licitație pe lună, cu excepția lunilor august și decembrie.
2
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/472 al Comisiei a modificat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2080 prin reducerea numărului de perioade în care pot fi depuse ofertele la una pe lună și prin eliminarea disponibilității acestei perioade în luna august.
3
Experiența dobândită în urma invitațiilor parțiale de participare la licitație puse în aplicare în 2018 a arătat un interes sporit pentru licitație în condițiile actuale de piață. Prin urmare, este oportun să se restabilească numărul inițial de perioade în care pot fi depuse ofertele și să se prevadă o astfel de perioadă în luna august.
4
Având în vedere faptul că perioada din luna august se sfârșește în a patra zi de marți, pentru a se evita depunerea a două oferte în două săptămâni consecutive, este oportun să se prevadă doar o singură perioadă în luna septembrie.
5
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2080 ar trebui modificat în consecință.
6
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,

Articolul 1

Paragraf
La articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2080, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:(2)Perioadele de depunere a ofertelor ca răspuns la cea de a doua și la următoarele invitații parțiale încep în prima zi lucrătoare după încheierea perioadei precedente. Ele se încheie la ora 11.00 (ora Bruxelles-ului) în prima și în cea de a treia zi de marți a fiecărei luni. Cu toate acestea, în luna august termenul este ora 11.00 (ora Bruxelles-ului) în a patra zi de marți, în luna septembrie termenul este ora 11.00 (ora Bruxelles-ului) în a treia zi de marți, iar în luna decembrie termenul este ora 11.00 (ora Bruxelles-ului) în a doua zi de marți. În cazul în care ziua de marți este zi de sărbătoare legală, termenul este ziua lucrătoare precedentă la ora 11.00 (ora Bruxelles-ului).

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data de 18 iulie 2018.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 12 iulie 2018.Pentru Comisie,Pentru Președinte,Phil HoganMembru al Comisiei