Paragraf
având în vedere articolul 4 din Protocolul nr. 19 privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere solicitarea Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, formulată în scrisoarea din 19 iulie 2018 adresată președintelui Consiliului, de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen, astfel cum se precizează în scrisoarea respectivă,
1
Prin Decizia 2000/365/CE, Consiliul a autorizat Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (denumit în continuare Regatul Unit) să participe la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen, conform condițiilor prevăzute în decizia respectivă.
2
Prin Regulamentul (UE) nr. 1077/2011 al Parlamentului European și al Consiliului a fost înființată Agenția europeană pentru gestionarea operațională a sistemelor informatice la scară largă în spațiul de libertate, securitate și justiție (denumită în continuare agenția), cunoscută sub denumirea de eu-LISA, pentru a asigura gestionarea operațională a Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II), a Sistemului de Informații privind Vizele (VIS) și a Eurodac, precum și a anumitor aspecte ale infrastructurilor de comunicare ale acestora și, posibil, a altor sisteme informatice de mari dimensiuni în spațiul de libertate, securitate și justiție, pe baza unor acte juridice separate ale Uniunii, în temeiul articolelor 67-89 din TFUE.
3
Prin Decizia 2010/779/UE, Consiliul a autorizat participarea Regatului Unit la Regulamentul (UE) nr. 1077/2011 în măsura în care acesta se referă la gestionarea operațională a VIS și în parte la SIS II, la care Regatul Unit nu participă.
4
La 29 iunie 2017, Comisia Europeană a prezentat o propunere pentru un regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA), și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006 și a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1077/2011 (propunerea de regulament).
5
În conformitate cu propunerea de regulament, agenția va fi înlocuită de, și îi va succede, Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA) (denumită în continuare agenția propusă), care va fi succesorul legal al agenției. Agenția propusă va fi responsabilă cu gestionarea operațională a SIS II, a VIS și a Eurodac, astfel cum este cazul agenției. De asemenea, agenția propusă va fi responsabilă cu pregătirea, dezvoltarea și gestionarea operațională a Sistemului de intrare/ieșire (EES), a DubliNet și a sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) și i-ar putea reveni responsabilitatea pregătirii, dezvoltării și gestionării operaționale a altor sisteme informatice la scară largă în spațiul de libertate, securitate și justiție, dacă se prevede astfel în acte juridice relevante ale Uniunii, în temeiul articolelor 67-89 din TFUE.
6
SIS II face parte din acquis-ul Schengen. Înființarea, funcționarea și utilizarea SIS II sunt reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului și prin Decizia 2007/533/JAI a Consiliului. Cu toate acestea, Regatul Unit a participat numai la adoptarea Deciziei 2007/533/JAI, care dezvoltă dispozițiile acquis-ului Schengen menționate la articolul 1 litera (a) punctul (ii) din Decizia 2000/365/CE.
7
VIS face parte, de asemenea, din acquis-ul Schengen. Regatul Unit nu a participat la adoptarea Deciziei 2004/512/CE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului și a Deciziei 2008/633/JAI a Consiliului care reglementează instituirea, funcționarea sau utilizarea VIS, și aceste acte nu sunt obligatorii pentru Regatul Unit.
8
Eurodac nu face parte din acquis-ul Schengen. Regatul Unit a participat la adoptarea Regulamentului (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, care reglementează instituirea, funcționarea și utilizarea Eurodac, și acest regulament este obligatoriu pentru Regatul Unit.
9
EES face parte din acquis-ul Schengen. Regatul Unit nu a participat la adoptarea Regulamentului (UE) 2017/2226 al Parlamentului European și al Consiliului, care reglementează instituirea, funcționarea și utilizarea Eurodac, și acest regulament nu este obligatoriu pentru Regatul Unit.
10
ETIAS face parte, de asemenea, din acquis-ul Schengen. Regatul Unit nu a participat la adoptarea Regulamentului (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului, care reglementează instituirea, funcționarea și utilizarea ETIAS, și acest regulament nu este obligatoriu pentru Regatul Unit.
11
DubliNet nu face parte din acquis-ul Schengen. Regatului Unit îi revin obligații în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1560/2003 al Comisiei, care instituie DubliNet, un canal separat de transmisie electronică securizată.
12
Având în vedere participarea sa la Eurodac și la DubliNet, precum și participarea sa parțială la SIS II, Regatul Unit are dreptul de a participa la activitățile agenției propuse, în măsura în care aceasta va fi responsabilă de gestionarea operațională a SIS II, astfel cum este reglementat în Decizia 2007/533/JAI, precum și a Eurodac și a DubliNet, astfel cum este cazul agenției.
13
Agenția propusă, astfel cum este cazul agenției, ar trebui să aibă personalitate juridică unică și să fie caracterizată printr-o structură organizațională și financiară unitară. În acest scop, agenția propusă ar trebui să fie instituită prin intermediul unui instrument legislativ unic care ar trebui să fie supus în întregime votului în cadrul Consiliului. De asemenea, după adoptare, propunerea de regulament ar trebui să se aplice în întregime în statele membre pentru care acest instrument ar fi obligatoriu. Aceasta exclude posibilitatea unei aplicări parțiale pentru Regatul Unit.
14
Pentru a asigura respectarea tratatelor și a protocoalelor aplicabile și, în același timp, pentru a garanta unitatea și coerența propunerii de regulament, Regatul Unit a solicitat să participe la propunerea de regulament în temeiul articolului 4 din Protocolul nr. 19, în măsura în care dispozițiile acestuia se referă la responsabilitatea agenției în ceea ce privește gestionarea operațională a SIS II, astfel cum este reglementat de Regulamentul (CE) nr. 1987/2006, precum și a VIS, a EES și a ETIAS.
15
Consiliul recunoaște dreptul Regatului Unit de a solicita, în conformitate cu articolul 4 din Protocolul nr. 19, participarea la propunerea de regulament, în măsura în care Regatul Unit nu va participa la propunerea de regulament pentru alte temeiuri.
16
Participarea Regatului Unit la propunerea de regulament nu ar aduce atingere faptului că în prezent Regatul Unit nu participă și nu poate participa la dispozițiile acquis-ului Schengen referitoare la libera circulație a resortisanților țărilor terțe, politica în domeniul vizelor și trecerea frontierelor externe ale statelor membre. Aceasta ar justifica includerea unor dispoziții specifice în propunerea de regulament care să reflecte poziția specială a Regatului Unit, în special în ceea ce privește drepturile de vot limitate în consiliul de administrație al agenției.
17
Comitetul mixt, înființat în temeiul articolului 3 din Acordul încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea celor două din urmă în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen, a fost informat cu privire la pregătirea prezentei decizii în conformitate cu articolul 5 din respectivul acord.
18
Comitetul mixt, înființat în temeiul articolului 3 din Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, a fost informat cu privire la pregătirea prezentei decizii în conformitate cu articolul 5 din respectivul acord,
Articolul 1
Paragraf
În urma Deciziilor 2000/365/CE și 2010/779/UE, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord participă la Regulamentul privind Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA), și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006 și a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1077/2011, în măsura în care acesta se referă la gestionarea operațională a VIS, în parte la SIS II la care Regatul Unit nu participă, precum și la EES și la ETIAS.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 28 septembrie 2018.Pentru ConsiliuPreședinteleM. Schramböck