AcasăLegislație UE32018D0817

Decizia (UE) 2018/817 a Consiliului din 22 mai 2018 privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE, referitor la modificarea anexei IX (Servicii financiare) la Acordul privind SEE (Acte de nivelul 2 legate de EMIR)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:22.05.2018
În vigoare din:22.05.2018
Articole:10
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2894/94 al Consiliului din 28 noiembrie 1994 privind normele de punere în aplicare a Acordului privind Spațiul Economic European, în special articolul 1 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Acordul privind Spațiul Economic European (denumit în continuare Acordul privind SEE) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994.
2
În temeiul articolului 98 din Acordul privind SEE, Comitetul mixt al SEE poate decide să modifice, între altele, anexa IX la acordul menționat, care conține dispoziții referitoare la serviciile financiare.
3
Următoarele acte legislative se referă la servicii financiare și urmează să fie încorporate în Acordul privind SEE:Regulamentul delegat (UE) nr. 148/2013 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) nr. 149/2013 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) nr. 150/2013 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) nr. 151/2013 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) nr. 152/2013 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) nr. 153/2013 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) nr. 876/2013 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) nr. 1002/2013 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) nr. 1003/2013 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) nr. 285/2014 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) nr. 667/2014 al Comisiei;Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1247/2012 al Comisiei;Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1248/2012 al Comisiei;Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1249/2012 al Comisiei;Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 484/2014 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) 2015/1515 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) 2015/2205 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) 2016/592 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) 2016/1178 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) 2017/104 al Comisiei;Regulamentul delegat (UE) 2017/751 al Comisiei;Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/105 al Comisiei.
4
Prin urmare, anexa IX la Acordul privind SEE ar trebui modificată în mod corespunzător.
5
În consecință, poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt al SEE ar trebui să se bazeze pe proiectele de decizii atașate,

Articolul 1

Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt al SEE cu privire la propunerea de modificare a anexei IX (Servicii financiare) la Acordul privind SEE se bazează pe proiectele de decizii ale Comitetului mixt al SEE atașate la prezenta decizie.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 22 mai 2018.Pentru ConsiliuPreședinteleE. Karanikolov
Paragraf
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European (denumit în continuare Acordul privind SEE), în special articolul 98,
1
Regulamentul delegat (UE) nr. 148/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind detaliile minime ale datelor care trebuie raportate registrelor centrale de tranzacții urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
2
Regulamentul delegat (UE) nr. 149/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la dispozițiile în materie de compensare indirectă, obligația de compensare, registrul public, accesul la un loc de tranzacționare, contrapărțile nefinanciare și tehnicile de atenuare a riscurilor pentru contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate prin CPC urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
3
Regulamentul delegat (UE) nr. 150/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții în ceea ce privește standarde tehnice de reglementare în care se precizează detaliile cererii de înregistrare ca registru central de tranzacții urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
4
Regulamentul delegat (UE) nr. 151/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, în ceea ce privește standarde tehnice de reglementare care să precizeze datele care urmează să fie publicate și puse la dispoziție de registrele centrale de tranzacții și standarde operaționale pentru agregarea, compararea și accesarea datelor urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
5
Regulamentul delegat (UE) nr. 152/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind cerințele de capital pentru contrapărțile centrale urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
6
Regulamentul delegat (UE) nr. 153/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 privind completarea Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standarde tehnice de reglementare privind cerințele pentru contrapărțile centrale urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
7
Regulamentul delegat (UE) nr. 876/2013 al Comisiei din 28 mai 2013 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standarde tehnice de reglementare privind colegiile pentru contrapărțile centrale urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
8
Regulamentul delegat (UE) nr. 1002/2013 al Comisiei din 12 iulie 2013 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții cu privire la lista entităților care beneficiază de derogare urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
9
Regulamentul delegat (UE) nr. 1003/2013 al Comisiei din 12 iulie 2013 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la taxele aplicate registrelor centrale de tranzacții de Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
10
Regulamentul delegat (UE) nr. 285/2014 al Comisiei din 13 februarie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la efectul direct, substanțial și previzibil al contractelor în Uniune și la prevenirea eludării normelor și a obligațiilor urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
11
Regulamentul delegat (UE) nr. 667/2014 al Comisiei din 13 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele procedurale referitoare la sancțiunile impuse registrelor centrale de tranzacții de către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe, inclusiv normele referitoare la dreptul la apărare și dispozițiile temporale urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
12
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1247/2012 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare în ceea ce privește formatul și frecvența rapoartelor de tranzacție transmise către registrele centrale de tranzacții în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
13
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1248/2012 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare în ceea ce privește formatul cererilor de înregistrare a registrelor centrale de tranzacții în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
14
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1249/2012 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare în ceea ce privește formatul evidențelor care trebuie păstrate de contrapărțile centrale în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
15
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 484/2014 al Comisiei din 12 mai 2014 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare cu privire la capitalul ipotetic al unei contrapărți centrale în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
16
Prin urmare, anexa IX la Acordul privind SEE ar trebui modificată în consecință,

Articolul 1

Paragraf
Anexa IX la Acordul privind SEE se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La punctul 31bc [Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului] se adaugă următorul text:
Litera
32013 R 1002: Regulamentul delegat (UE) nr. 1002/2013 al Comisiei din 12 iulie 2013 (JO L 279, 19.10.2013, p. 2).
Punctul 2
După punctul 31bcai [Regulamentul delegat (UE) 2015/2042 al Comisiei] se introduc următoarele puncte:
Litera 31bcb
32012 R 1247: Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1247/2012 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare în ceea ce privește formatul și frecvența rapoartelor de tranzacție transmise către registrele centrale de tranzacții în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO L 352, 21.12.2012, p. 20).
Litera i
alineatele (1) și (2) se citesc după cum urmează:
Litera a
în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie], dacă un registru central de tranzacții pentru acea clasă de instrumente financiare derivate a fost înregistrat în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 înainte de data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera b
la 90 zile după înregistrarea unui registru central de tranzacții pentru o anumită clasă de instrumente derivate în temeiul articolului 55 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, în cazul în care nu există niciun registru central de tranzacții înregistrat pentru respectiva clasă de instrumente financiare derivate cel târziu la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie], dar în niciun caz mai devreme de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera c
în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie], dacă nu există niciun registru central de tranzacții înregistrat pentru acea clasă de instrumente financiare în temeiul articolului 55 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie]. Obligația de raportare începe la această dată, iar contractele se raportează către AEVMP, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din respectivul regulament, până când se înregistrează un registru central de tranzacții pentru clasa respectivă de instrumente financiare derivate.;
Litera ii
la alineatele (3) și (4), cuvintele 16 august 2012 se citesc data intrării în vigoare a Deciziei nr. 206/2016 a Comitetului mixt al SEE din 30 septembrie 2016;

Litera 31bcc
32012 R 1248: Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1248/2012 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare în ceea ce privește formatul cererilor de înregistrare a registrelor centrale de tranzacții în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO L 352, 21.12.2012, p. 30);
Litera 31bcd
32012 R 1249: Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1249/2012 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare în ceea ce privește formatul evidențelor care trebuie păstrate de contrapărțile centrale în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO L 352, 21.12.2012, p. 32);
Litera 31bce
32013 R 0148: Regulamentul delegat (UE) nr. 148/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind detaliile minime ale datelor care trebuie raportate registrelor centrale de tranzacții (JO L 52, 23.2.2013, p. 1);
Litera 31bcf
32013 R 0149: Regulamentul delegat (UE) nr. 149/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la dispozițiile în materie de compensare indirectă, obligația de compensare, registrul public, accesul la un loc de tranzacționare, contrapărțile nefinanciare și tehnicile de atenuare a riscurilor pentru contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate prin CPC (JO L 52, 23.2.2013, p. 11).
Litera i
cuvintele cel târziu la 28 februarie 2014 se citesc cel târziu la șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera ii
cuvintele după 28 februarie 2014 se citesc după șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera iii
cuvintele cel târziu la 31 august 2013 se citesc cel târziu la cinci luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera iv
cuvintele după 31 august 2013 se citesc după cinci luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera v
cuvintele cel târziu la 31 august 2014 se citesc cel târziu la șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera vi
cuvintele după 31 august 2014 se citesc după șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera 31bcg
32013 R 0150: Regulamentul delegat (UE) nr. 150/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții în ceea ce privește standarde tehnice de reglementare în care se precizează detaliile cererii de înregistrare ca registru central de tranzacții (JO L 52, 23.2.2013, p. 25).
Litera 31bch
32013 R 0151: Regulamentul delegat (UE) nr. 151/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, în ceea ce privește standarde tehnice de reglementare care să precizeze datele care urmează să fie publicate și puse la dispoziție de registrele centrale de tranzacții și standarde operaționale pentru agregarea, compararea și accesarea datelor (JO L 52, 23.2.2013, p. 33).
Litera a
articolul 2 alineatul (3) se aplică statelor AELS, sub rezerva conținutului și a intrării în vigoare a unei decizii a Comitetului mixt al SEE care încorporează Regulamentul (CE) nr. 713/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 de instituire a Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei;
Litera b
la articolul 3, în ceea ce privește statele AELS:
Litera i
la alineatul (1), cuvintele Uniunea, astfel cum se prevede la articolul 75 se citesc statul AELS în care își are sediul, astfel cum se menționează la articolul 81 alineatul (3) litera (h);
Litera ii
la alineatul (2), cuvintele AEVMP, astfel cum se prevede la articolul 76 se citesc statul AELS în care își are sediul, astfel cum se menționează la articolul 81 alineatul (3) litera (k);

Litera 31bci
32013 R 0152: Regulamentul delegat (UE) nr. 152/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind cerințele de capital pentru contrapărțile centrale (JO L 52, 23.2.2013, p. 37);
Litera 31bcj
32013 R 0153: Regulamentul delegat (UE) nr. 153/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 privind completarea Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standarde tehnice de reglementare privind cerințele pentru contrapărțile centrale (JO L 52, 23.2.2013, p. 41).
Litera 31bck
32013 R 0876: Regulamentul delegat (UE) nr. 876/2013 al Comisiei din 28 mai 2013 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standarde tehnice de reglementare privind colegiile pentru contrapărțile centrale (JO L 244, 13.9.2013, p. 19).
Litera 31bcl
32013 R 1003: Regulamentul delegat (UE) nr. 1003/2013 al Comisiei din 12 iulie 2013 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la taxele aplicate registrelor centrale de tranzacții de Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (JO L 279, 19.10.2013, p. 4).
Litera a
la articolul 1, în ceea ce privește statele AELS, după cuvintele Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (AEVMP) se introduc cuvintele sau Autoritatea AELS de Supraveghere, după caz,;
Litera b
la articolele 2 și 4, după cuvântul AEVMP se introduc cuvintele sau Autoritatea AELS de Supraveghere, după caz,;
Litera c
la articolul 10 alineatul (2):
Litera i
în ceea ce privește statele AELS, cuvântul AEVMP se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
se adaugă următorul paragraf:
Litera d
la articolul 11:
Litera i
la alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (2), în ceea ce privește statele AELS, cuvântul AEVMP se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera e
la articolul 13:
Litera i
la alineatul (1), cuvintele Numai AEVMP se înlocuiesc cu cuvintele Numai AEVMP sau, în ceea ce privește registrele centrale de tranzacții cu sediul în statele AELS, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (2), după cuvântul AEVMP se introduc cuvintele sau Autoritatea AELS de Supraveghere, după caz,;

Litera 31bcm
32014 R 0285: Regulamentul delegat (UE) nr. 285/2014 al Comisiei din 13 februarie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la efectul direct, substanțial și previzibil al contractelor în Uniune și la prevenirea eludării normelor și a obligațiilor (JO L 85, 21.3.2014, p. 1).
Litera 31bcn
32014 R 0484: Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 484/2014 al Comisiei din 12 mai 2014 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare cu privire la capitalul ipotetic al unei contrapărți centrale în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 138, 13.5.2014, p. 57);
Litera 31bco
32014 R 0667: Regulamentul delegat (UE) nr. 667/2014 al Comisiei din 13 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele procedurale referitoare la sancțiunile impuse registrelor centrale de tranzacții de către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe, inclusiv normele referitoare la dreptul la apărare și dispozițiile temporale (JO L 179, 19.6.2014, p. 31).
Litera a
la articolul 1, în ceea ce privește statele AELS, cuvintele Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) și ESMA se citesc Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera b
la articolul 2, în ceea ce privește statele AELS, după cuvântul ESMA se introduc cuvintele și Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera c
la articolul 3, în ceea ce privește statele AELS:
Litera i
la alineatul (1), după cuvântul ESMA se introduc cuvintele și Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
cuvintele informează Autoritatea AELS de Supraveghere cu privire la aceasta. Autoritatea AELS de Supraveghere, fără întârzieri nejustificate, se introduc după cuvântul aceasta de la alineatele (2), (4) și (5) și înainte de cuvintele decide închiderea cazului de la alineatul (3);
Litera iii
la alineatul (4) al doilea paragraf și la alineatul (5) primul paragraf a treia teză, după cuvântul ESMA se introduc cuvintele , înainte de a elabora un proiect pentru Autoritatea AELS de Supraveghere, sau Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera iv
la alineatul (4) al treilea paragraf și la alineatul (5) al doilea paragraf, după cuvântul ESMA se introduc cuvintele sau, după caz, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera v
la alineatul (6) cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera d
la articolul 4, în ceea ce privește statele AELS:
Litera i
la primul paragraf, cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la al patrulea paragraf, după cuvântul ESMA se introduc cuvintele sau Autoritatea AELS de Supraveghere, după caz,;
Litera e
la articolul 5, în ceea ce privește statele AELS:
Litera i
după cuvintele Dacă se solicită acest lucru, ESMA se introduc cuvintele sau, după caz, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
cărora li s-a transmis un raport de constatare de către anchetator sau de către ESMA se citesc cărora li s-a transmis un raport de constatare de către anchetator sau de către Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera f
la articolul 6, în ceea ce privește statele AELS:
Litera i
la alineatele (1) și (4), cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (3), după cuvântul ESMA se introduc cuvintele sau, după caz, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera iii
la alineatul (5) se adaugă următorul paragraf:
Litera g
la articolul 7, în ceea ce privește statele AELS:
Litera i
cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (5) litera (b), cuvintele comisiei de apel a AEVMP, în conformitate cu articolul 58 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 69 din Regulamentul (CE) nr. 648/2012 se citesc Curții de Justiție a AELS, în conformitate cu articolul 35 din Acordul dintre statele AELS privind instituirea unei Autorități de Supraveghere și a unei Curți de Justiție.
Litera i
la alineatul (1), după cuvântul ESMA se introduc cuvintele și Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
cuvintele informează Autoritatea AELS de Supraveghere cu privire la aceasta. Autoritatea AELS de Supraveghere, fără întârzieri nejustificate, se introduc după cuvântul aceasta de la alineatele (2), (4) și (5) și înainte de cuvintele decide închiderea cazului de la alineatul (3);
Litera iii
la alineatul (4) al doilea paragraf și la alineatul (5) primul paragraf a treia teză, după cuvântul ESMA se introduc cuvintele , înainte de a elabora un proiect pentru Autoritatea AELS de Supraveghere, sau Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera iv
la alineatul (4) al treilea paragraf și la alineatul (5) al doilea paragraf, după cuvântul ESMA se introduc cuvintele sau, după caz, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera v
la alineatul (6) cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera i
la primul paragraf, cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la al patrulea paragraf, după cuvântul ESMA se introduc cuvintele sau Autoritatea AELS de Supraveghere, după caz,;
Litera i
după cuvintele Dacă se solicită acest lucru, ESMA se introduc cuvintele sau, după caz, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
cărora li s-a transmis un raport de constatare de către anchetator sau de către ESMA se citesc cărora li s-a transmis un raport de constatare de către anchetator sau de către Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera i
la alineatele (1) și (4), cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (3), după cuvântul ESMA se introduc cuvintele sau, după caz, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera iii
la alineatul (5) se adaugă următorul paragraf:
Litera i
cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (5) litera (b), cuvintele comisiei de apel a AEVMP, în conformitate cu articolul 58 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 69 din Regulamentul (CE) nr. 648/2012 se citesc Curții de Justiție a AELS, în conformitate cu articolul 35 din Acordul dintre statele AELS privind instituirea unei Autorități de Supraveghere și a unei Curți de Justiție.
Litera i
alineatele (1) și (2) se citesc după cum urmează:
Litera a
în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie], dacă un registru central de tranzacții pentru acea clasă de instrumente financiare derivate a fost înregistrat în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 înainte de data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera b
la 90 zile după înregistrarea unui registru central de tranzacții pentru o anumită clasă de instrumente derivate în temeiul articolului 55 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, în cazul în care nu există niciun registru central de tranzacții înregistrat pentru respectiva clasă de instrumente financiare derivate cel târziu la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie], dar în niciun caz mai devreme de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera c
în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie], dacă nu există niciun registru central de tranzacții înregistrat pentru acea clasă de instrumente financiare în temeiul articolului 55 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie]. Obligația de raportare începe la această dată, iar contractele se raportează către AEVMP, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din respectivul regulament, până când se înregistrează un registru central de tranzacții pentru clasa respectivă de instrumente financiare derivate.;
Litera ii
la alineatele (3) și (4), cuvintele 16 august 2012 se citesc data intrării în vigoare a Deciziei nr. 206/2016 a Comitetului mixt al SEE din 30 septembrie 2016;
Litera a
în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie], dacă un registru central de tranzacții pentru acea clasă de instrumente financiare derivate a fost înregistrat în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 înainte de data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera b
la 90 zile după înregistrarea unui registru central de tranzacții pentru o anumită clasă de instrumente derivate în temeiul articolului 55 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, în cazul în care nu există niciun registru central de tranzacții înregistrat pentru respectiva clasă de instrumente financiare derivate cel târziu la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie], dar în niciun caz mai devreme de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera c
în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie], dacă nu există niciun registru central de tranzacții înregistrat pentru acea clasă de instrumente financiare în temeiul articolului 55 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie]. Obligația de raportare începe la această dată, iar contractele se raportează către AEVMP, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din respectivul regulament, până când se înregistrează un registru central de tranzacții pentru clasa respectivă de instrumente financiare derivate.;
Litera i
cuvintele cel târziu la 28 februarie 2014 se citesc cel târziu la șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera ii
cuvintele după 28 februarie 2014 se citesc după șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera iii
cuvintele cel târziu la 31 august 2013 se citesc cel târziu la cinci luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera iv
cuvintele după 31 august 2013 se citesc după cinci luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera v
cuvintele cel târziu la 31 august 2014 se citesc cel târziu la șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera vi
cuvintele după 31 august 2014 se citesc după șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera a
articolul 2 alineatul (3) se aplică statelor AELS, sub rezerva conținutului și a intrării în vigoare a unei decizii a Comitetului mixt al SEE care încorporează Regulamentul (CE) nr. 713/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 de instituire a Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei;
Litera b
la articolul 3, în ceea ce privește statele AELS:
Litera i
la alineatul (1), cuvintele Uniunea, astfel cum se prevede la articolul 75 se citesc statul AELS în care își are sediul, astfel cum se menționează la articolul 81 alineatul (3) litera (h);
Litera ii
la alineatul (2), cuvintele AEVMP, astfel cum se prevede la articolul 76 se citesc statul AELS în care își are sediul, astfel cum se menționează la articolul 81 alineatul (3) litera (k);
Litera i
la alineatul (1), cuvintele Uniunea, astfel cum se prevede la articolul 75 se citesc statul AELS în care își are sediul, astfel cum se menționează la articolul 81 alineatul (3) litera (h);
Litera ii
la alineatul (2), cuvintele AEVMP, astfel cum se prevede la articolul 76 se citesc statul AELS în care își are sediul, astfel cum se menționează la articolul 81 alineatul (3) litera (k);
Litera a
la articolul 1, în ceea ce privește statele AELS, după cuvintele Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (AEVMP) se introduc cuvintele sau Autoritatea AELS de Supraveghere, după caz,;
Litera b
la articolele 2 și 4, după cuvântul AEVMP se introduc cuvintele sau Autoritatea AELS de Supraveghere, după caz,;
Litera c
la articolul 10 alineatul (2):
Litera i
în ceea ce privește statele AELS, cuvântul AEVMP se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
se adaugă următorul paragraf:
Litera d
la articolul 11:
Litera i
la alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (2), în ceea ce privește statele AELS, cuvântul AEVMP se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera e
la articolul 13:
Litera i
la alineatul (1), cuvintele Numai AEVMP se înlocuiesc cu cuvintele Numai AEVMP sau, în ceea ce privește registrele centrale de tranzacții cu sediul în statele AELS, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (2), după cuvântul AEVMP se introduc cuvintele sau Autoritatea AELS de Supraveghere, după caz,;
Litera i
în ceea ce privește statele AELS, cuvântul AEVMP se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
se adaugă următorul paragraf:
Litera i
la alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (2), în ceea ce privește statele AELS, cuvântul AEVMP se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera i
la alineatul (1), cuvintele Numai AEVMP se înlocuiesc cu cuvintele Numai AEVMP sau, în ceea ce privește registrele centrale de tranzacții cu sediul în statele AELS, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (2), după cuvântul AEVMP se introduc cuvintele sau Autoritatea AELS de Supraveghere, după caz,;
Litera a
la articolul 1, în ceea ce privește statele AELS, cuvintele Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) și ESMA se citesc Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera b
la articolul 2, în ceea ce privește statele AELS, după cuvântul ESMA se introduc cuvintele și Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera c
la articolul 3, în ceea ce privește statele AELS:
Litera i
la alineatul (1), după cuvântul ESMA se introduc cuvintele și Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
cuvintele informează Autoritatea AELS de Supraveghere cu privire la aceasta. Autoritatea AELS de Supraveghere, fără întârzieri nejustificate, se introduc după cuvântul aceasta de la alineatele (2), (4) și (5) și înainte de cuvintele decide închiderea cazului de la alineatul (3);
Litera iii
la alineatul (4) al doilea paragraf și la alineatul (5) primul paragraf a treia teză, după cuvântul ESMA se introduc cuvintele , înainte de a elabora un proiect pentru Autoritatea AELS de Supraveghere, sau Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera iv
la alineatul (4) al treilea paragraf și la alineatul (5) al doilea paragraf, după cuvântul ESMA se introduc cuvintele sau, după caz, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera v
la alineatul (6) cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera d
la articolul 4, în ceea ce privește statele AELS:
Litera i
la primul paragraf, cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la al patrulea paragraf, după cuvântul ESMA se introduc cuvintele sau Autoritatea AELS de Supraveghere, după caz,;
Litera e
la articolul 5, în ceea ce privește statele AELS:
Litera i
după cuvintele Dacă se solicită acest lucru, ESMA se introduc cuvintele sau, după caz, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
cărora li s-a transmis un raport de constatare de către anchetator sau de către ESMA se citesc cărora li s-a transmis un raport de constatare de către anchetator sau de către Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera f
la articolul 6, în ceea ce privește statele AELS:
Litera i
la alineatele (1) și (4), cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (3), după cuvântul ESMA se introduc cuvintele sau, după caz, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera iii
la alineatul (5) se adaugă următorul paragraf:
Litera g
la articolul 7, în ceea ce privește statele AELS:
Litera i
cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (5) litera (b), cuvintele comisiei de apel a AEVMP, în conformitate cu articolul 58 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 69 din Regulamentul (CE) nr. 648/2012 se citesc Curții de Justiție a AELS, în conformitate cu articolul 35 din Acordul dintre statele AELS privind instituirea unei Autorități de Supraveghere și a unei Curți de Justiție.
Litera i
la alineatul (1), după cuvântul ESMA se introduc cuvintele și Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
cuvintele informează Autoritatea AELS de Supraveghere cu privire la aceasta. Autoritatea AELS de Supraveghere, fără întârzieri nejustificate, se introduc după cuvântul aceasta de la alineatele (2), (4) și (5) și înainte de cuvintele decide închiderea cazului de la alineatul (3);
Litera iii
la alineatul (4) al doilea paragraf și la alineatul (5) primul paragraf a treia teză, după cuvântul ESMA se introduc cuvintele , înainte de a elabora un proiect pentru Autoritatea AELS de Supraveghere, sau Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera iv
la alineatul (4) al treilea paragraf și la alineatul (5) al doilea paragraf, după cuvântul ESMA se introduc cuvintele sau, după caz, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera v
la alineatul (6) cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera i
la primul paragraf, cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la al patrulea paragraf, după cuvântul ESMA se introduc cuvintele sau Autoritatea AELS de Supraveghere, după caz,;
Litera i
după cuvintele Dacă se solicită acest lucru, ESMA se introduc cuvintele sau, după caz, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
cărora li s-a transmis un raport de constatare de către anchetator sau de către ESMA se citesc cărora li s-a transmis un raport de constatare de către anchetator sau de către Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera i
la alineatele (1) și (4), cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (3), după cuvântul ESMA se introduc cuvintele sau, după caz, Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera iii
la alineatul (5) se adaugă următorul paragraf:
Litera i
cuvântul ESMA se citește Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (5) litera (b), cuvintele comisiei de apel a AEVMP, în conformitate cu articolul 58 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 69 din Regulamentul (CE) nr. 648/2012 se citesc Curții de Justiție a AELS, în conformitate cu articolul 35 din Acordul dintre statele AELS privind instituirea unei Autorități de Supraveghere și a unei Curți de Justiție.

Articolul 2

Paragraf
Textele Regulamentelor delegate (UE) nr. 148/2013, (UE) nr. 149/2013, (UE) nr. 150/2013, (UE) nr. 151/2013, (UE) nr. 152/2013, (UE) nr. 153/2013, (UE) nr. 876/2013, (UE) nr. 1002/2013, (UE) nr. 1003/2013, (UE) nr. 285/2014 și (UE) nr. 667/2014 și ale Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 1247/2012, (UE) nr. 1248/2012, (UE) nr. 1249/2012 și (UE) nr. 484/2014 în limbile islandeză și norvegiană, care urmează să fie publicate în suplimentul SEE la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt autentice.

Articolul 3

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la […], cu condiția să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din Acordul privind SEE.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles,Pentru Comitetul mixt al SEEPreședinteleSecretarii Comitetului mixt al SEE
Paragraf
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European (denumit în continuare Acordul privind SEE), în special articolul 98,
1
Regulamentul delegat (UE) 2015/1515 al Comisiei din 5 iunie 2015 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește prelungirea perioadelor de tranziție referitoare la sistemele de pensii urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
2
Regulamentul delegat (UE) 2015/2205 al Comisiei din 6 august 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru obligația de compensare urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
3
Regulamentul delegat (UE) 2016/592 al Comisiei din 1 martie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru obligația de compensare urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
4
Regulamentul delegat (UE) 2016/1178 al Comisiei din 10 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru obligația de compensare, astfel cum a fost rectificat prin JO L 196, 21.7.2016, p. 56, urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
5
Regulamentul delegat (UE) 2017/104 al Comisiei din 19 octombrie 2016 de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr. 148/2013 al Comisiei de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind detaliile minime ale datelor care trebuie raportate registrelor centrale de tranzacții urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
6
Regulamentul delegat (UE) 2017/751 al Comisiei din 16 martie 2017 de modificare a Regulamentelor delegate (UE) 2015/2205, (UE) 2016/592 și (UE) 2016/1178 în ceea ce privește termenul limită pentru respectarea obligațiilor de compensare de către anumite contrapărți implicate în tranzacții cu instrumente financiare derivate extrabursiere urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
7
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/105 al Comisiei din 26 octombrie 2016 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1247/2012 al Comisiei de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare în ceea ce privește formatul și frecvența rapoartelor de tranzacție transmise către registrele centrale de tranzacții în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, astfel cum a fost rectificat prin JO L 19, 25.1.2017, p. 97, urmează să fie încorporat în Acordul privind SEE.
8
Prin urmare, anexa IX la Acordul privind SEE ar trebui modificată în mod corespunzător,

Articolul 1

Paragraf
Anexa IX la Acordul privind SEE se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La punctul 31bc [Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului] se adaugă următoarea liniuță:
Litera —
32015 R 1515: Regulamentul delegat (UE) 2015/1515 al Comisiei din 5 iunie 2015 (JO L 239, 15.9.2015, p. 63).;
Punctul 2
Textul de la punctul 31bcb [Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1247/2012 al Comisiei] se înlocuiește cu următorul text:
Litera
32017 R 0105: Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/105 al Comisiei din 26 octombrie 2016 (JO L 17, 21.1.2017, p. 17), astfel cum a fost rectificat prin JO L 19, 25.1.2017, p. 17.
Litera a
la articolul 4 alineatul (5) și la articolul 4b, în ceea ce privește statele AELS, cuvintele în SEE a se introduc după cuvintele data aplicării;
Litera b
la articolul 5, în ceea ce privește statele AELS:
Litera i
alineatele (1) și (2) se citesc după cum urmează:
Litera a
în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [JCD 32013R0148.A09], dacă un registru central de tranzacții pentru acea clasă de instrumente financiare derivate a fost înregistrat în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 înainte de data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [JCD 32013R0148.A09];
Litera b
la 90 zile după înregistrarea unui registru central de tranzacții pentru o anumită clasă de instrumente financiare derivate în temeiul articolului 55 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, în cazul în care nu există niciun registru central de tranzacții înregistrat pentru respectiva clasă de instrumente financiare derivate cel târziu la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [JCD 32013R0148.A09], dar în niciun caz mai devreme de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [JCD 32013R0148.A09];
Litera c
în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [JCD 32013R0148.A09], dacă nu există niciun registru central de tranzacții înregistrat pentru acea clasă de instrumente financiare derivate în temeiul articolului 55 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [JCD 32013R0148.A09]. Obligația de raportare începe la această dată, iar contractele se raportează către AEVMP în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din respectivul regulament până când se înregistrează un registru central de tranzacții pentru clasa respectivă de instrumente financiare derivate.;
Litera ii
la alineatele (3) și (4), cuvintele 16 august 2012 se citesc 1 iulie 2017.

Punctul 3
La punctul 31bce [Regulamentul delegat (UE) nr. 148/2013 al Comisiei] se introduce următoarea mențiune, cu efect de la… [a se introduce: în termen de nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentei decizii]:
Litera
32017 R 0104: Regulamentul delegat (UE) 2017/104 al Comisiei din 19 octombrie 2016 (JO L 17, 21.1.2017, p. 1).
Punctul 4
După punctul 31bco [Regulamentul delegat (UE) nr. 667/2014 al Comisiei] se adaugă următorul text:
Litera 31bcp
32015 R 2205: Regulamentul delegat (UE) 2015/2205 al Comisiei din 6 august 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru obligația de compensare (JO L 314, 1.12.2015, p. 13), astfel cum a fost modificat prin:
Litera
32017 R 0751: Regulamentul delegat (UE) 2017/751 al Comisiei din 16 martie 2017 (JO L 113, 29.4.2017, p. 15).
Litera a
la articolul 2 alineatul (1) litera (b), în ceea ce privește statele AELS, cuvintele ianuarie, februarie și martie 2016 se citesc ianuarie, februarie și martie … [a se introduce: anul intrării în vigoare a prezentei decizii];
Litera b
la articolul 3:
Litera i
în ceea ce privește statele AELS, alineatul (1) primul paragraf se citește după cum urmează:
Litera a
în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie] pentru contrapărțile din categoria 1;
Litera b
în termen de un an de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie] pentru contrapărțile din categoria 2;
Litera c
la 21 iunie 2019 pentru contrapărțile din categoria 3;
Litera d
în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie] pentru contrapărțile din categoria 4.;
Litera ii
la alineatul (1) al doilea paragraf, cuvintele sau între o contraparte stabilită într-un stat AELS și o contraparte stabilită într-un stat membru al UE se adaugă după cuvintele între două contrapărți incluse în categorii de contrapărți diferite;
Litera iii
în ceea ce privește statele AELS, alineatul (2) primul paragraf se citește după cum urmează:
Litera a
în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie], în cazul în care nicio decizie privind echivalența, adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în scopul articolului 4 din regulamentul menționat, referitoare la contractele derivate extrabursiere menționate în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește țara terță în cauză, nu se aplică în SEE; sau
Litera b
cea mai îndepărtată dintre următoarele date în cazul în care o decizie privind echivalența, adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și în scopul articolului 4 din regulamentul menționat, referitoare la contractele derivate extrabursiere menționate în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește țara terță în cauză, se aplică în SEE:
Litera i
60 de zile de la data intrării în vigoare a Deciziei Comitetului mixt al SEE care include decizia adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în scopul articolului 4 din regulamentul menționat, referitoare la contractele derivate extrabursiere prevăzute în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește țara terță în cauză;
Litera ii
data de la care obligația de compensare produce efecte în temeiul alineatului (1).;

la articolul 4:
Litera i
la alineatul (1), în ceea ce privește statele AELS, cuvintele 21 februarie 2016 se citesc la două luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera ii
la alineatul (2), în ceea ce privește statele AELS, cuvintele 21 mai 2016 se citesc la cinci luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera iii
la alineatul (4), cuvintele , între o contraparte financiară stabilită într-un stat AELS și o contraparte financiară stabilită într-un stat membru al UE se adaugă după cuvintele între două contrapărți financiare care fac parte din categorii diferite;

Litera 31bcq
32016 R 0592: Regulamentul delegat (UE) 2016/592 al Comisiei din 1 martie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind obligația de compensare (JO L 103, 19.4.2016, p. 5), astfel cum a fost modificat prin:
Litera
32017 R 0751: Regulamentul delegat (UE) 2017/751 al Comisiei din 16 martie 2017 (JO L 113, 29.4.2017, p. 15).
Litera a
la articolul 2 alineatul (1) litera (b), în ceea ce privește statele AELS, cuvintele ianuarie, februarie și martie 2016 se citesc ianuarie, februarie și martie … [a se introduce: anul intrării în vigoare a prezentei decizii];
Litera b
la articolul 3:
Litera i
în ceea ce privește statele AELS, alineatul (1) primul paragraf se citește după cum urmează:
Litera a
în termen de un an de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie] pentru contrapărțile din categoria 1;
Litera b
în termen de optsprezece luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie] pentru contrapărțile din categoria 2;
Litera c
la 21 iunie 2019 pentru contrapărțile din categoria 3;
Litera d
în termen de treizeci și nouă de luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie] pentru contrapărțile din categoria 4.;
Litera ii
la alineatul (1) al doilea paragraf, cuvintele sau între o contraparte stabilită într-un stat AELS și o contraparte stabilită într-un stat membru al UE se adaugă după cuvintele între două contrapărți incluse în categorii de contrapărți diferite;
Litera iii
în ceea ce privește statele AELS, alineatul (2) primul paragraf se citește după cum urmează:
Litera a
în termen de treizeci și nouă de luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din …[prezenta decizie], în cazul în care nicio decizie privind echivalența, adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în scopul articolului 4 din regulamentul menționat, referitoare la contractele derivate extrabursiere prevăzute în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește țara terță în cauză, nu se aplică în SEE; sau
Litera b
la cea mai îndepărtată dintre următoarele date în cazul în care o decizie privind echivalența, adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și în scopul articolului 4 din regulamentul menționat, referitoare la contractele derivate extrabursiere menționate în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește țara terță în cauză, se aplică în SEE:
Litera i
în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Deciziei Comitetului mixt al SEE care include decizia adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în scopul articolului 4 din regulamentul menționat, referitoare la contractele derivate extrabursiere prevăzute în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește țara terță în cauză;

la alineatele (1) și (2), în ceea ce privește statele AELS, cuvintele 9 octombrie 2016 se citesc la cinci luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];

Litera 31bcr
32016 R 1178: Regulamentul delegat (UE) 2016/1178 al Comisiei din 10 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru obligația de compensare (JO L 195, 20.7.2016, p. 3), astfel cum a fost rectificat prin JO L 196, 21.7.2016, p. 56, astfel cum a fost modificat prin:
Litera
32017 R 0751: Regulamentul delegat (UE) 2017/751 al Comisiei din 16 martie 2017 (JO L 113, 29.4.2017, p. 15).
Litera a
la articolul 2 alineatul (1) litera (b), în ceea ce privește statele AELS, cuvintele ianuarie, februarie și martie 2016 se citesc ianuarie, februarie și martie … [a se introduce: anul intrării în vigoare a prezentei decizii];
Litera b
la articolul 3:
Litera i
în ceea ce privește statele AELS, alineatul (1) primul paragraf se citește după cum urmează:
Litera a
în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie] pentru contrapărțile din categoria 1;
Litera b
în termen de un an de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie] pentru contrapărțile din categoria 2;
Litera c
la 21 iunie 2019 pentru contrapărțile din categoria 3;
Litera d
în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie] pentru contrapărțile din categoria 4.;
Litera ii
la alineatul (1) al doilea paragraf, cuvintele sau între o contraparte stabilită într-un stat AELS și o contraparte stabilită într-un stat membru al UE se adaugă după cuvintele între două contrapărți incluse în categorii de contrapărți diferite;
Litera iii
în ceea ce privește statele AELS, alineatul (2) primul paragraf se citește după cum urmează:
Litera a
în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie], în cazul în care nicio decizie privind echivalența, adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în scopul articolului 4 din regulamentul menționat, referitoare la contractele derivate extrabursiere prevăzute în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește țara terță în cauză, nu se aplică în SEE; sau
Litera b
la cea mai îndepărtată dintre următoarele date în cazul în care o decizie privind echivalența, adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și în scopul articolului 4 din regulamentul menționat, referitoare la contractele derivate extrabursiere menționate în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește țara terță în cauză, se aplică în SEE:
Litera i
în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Deciziei Comitetului mixt al SEE care include decizia adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în scopul articolului 4 din regulamentul menționat, referitoare la contractele derivate extrabursiere prevăzute în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește țara terță în cauză;
Litera ii
data de la care obligația de compensare produce efecte în temeiul alineatului (1).;
Litera i
în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Deciziei Comitetului mixt al SEE care include decizia adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în scopul articolului 4 din regulamentul menționat, referitoare la contractele derivate extrabursiere prevăzute în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește țara terță în cauză;
Litera ii
data de la care obligația de compensare produce efecte în temeiul alineatului (1).;
Litera a
în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie] pentru contrapărțile din categoria 1;
Litera b
în termen de un an de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie] pentru contrapărțile din categoria 2;
Litera c
la 21 iunie 2019 pentru contrapărțile din categoria 3;
Litera d
în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie] pentru contrapărțile din categoria 4.;
Litera a
în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie], în cazul în care nicio decizie privind echivalența, adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în scopul articolului 4 din regulamentul menționat, referitoare la contractele derivate extrabursiere prevăzute în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește țara terță în cauză, nu se aplică în SEE; sau
Litera b
la cea mai îndepărtată dintre următoarele date în cazul în care o decizie privind echivalența, adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și în scopul articolului 4 din regulamentul menționat, referitoare la contractele derivate extrabursiere menționate în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește țara terță în cauză, se aplică în SEE:
Litera i
în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Deciziei Comitetului mixt al SEE care include decizia adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în scopul articolului 4 din regulamentul menționat, referitoare la contractele derivate extrabursiere prevăzute în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește țara terță în cauză;
Litera ii
data de la care obligația de compensare produce efecte în temeiul alineatului (1).;
Litera i
în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Deciziei Comitetului mixt al SEE care include decizia adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în scopul articolului 4 din regulamentul menționat, referitoare la contractele derivate extrabursiere prevăzute în anexa la prezentul regulament în ceea ce privește țara terță în cauză;
Litera ii
data de la care obligația de compensare produce efecte în temeiul alineatului (1).;
Litera c
la articolul 4:
Litera i
la alineatele (1) și (2), în ceea ce privește statele AELS, cuvintele 9 octombrie 2016 se citesc la două luni de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. …/… a Comitetului mixt al SEE din … [prezenta decizie];
Litera ii
la alineatul (4), cuvintele , între o contraparte financiară stabilită într-un stat AELS și o contraparte financiară stabilită într-un stat membru al UE se adaugă după cuvintele între două contrapărți financiare care fac parte din categorii diferite.

Textele Regulamentelor delegate (UE) 2015/1515, (UE) 2015/2205, (UE) 2016/592, (UE) 2016/1178, astfel cum a fost rectificat prin JO L 196, 21.7.2016, p. 56, (UE) 2017/104 și (UE) 2017/751 și ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/105, astfel cum a fost rectificat prin JO L 19, 25.1.2017, p. 97, în limbile islandeză și norvegiană, care urmează să fie publicate în suplimentul SEE la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt autentice.