AcasăLegislație UE32017R1123

Regulamentul (UE, Euratom) 2017/1123 al Consiliului din 20 iunie 2017 de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1311/2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:20.06.2017
În vigoare din:14.07.2017
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 312,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 106a,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
Paragraf
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
Paragraf
hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială,
1
Instrumentele speciale au fost utilizate pe scară largă în primii ani de punere în aplicare a cadrului financiar multianual (CFM) pentru perioada 2014-2020 prevăzut în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului, pentru a răspunde noilor provocări care au apărut în vecinătatea Europei și care au necesitat măsuri rapide și ample din partea Uniunii pentru a face față gravelor implicații umanitare și de securitate ale acestora.
2
Circumstanțele care au ocazionat aceste măsuri excepționale și necesitatea de a lua noi măsuri persistă, după cum indică faptul că, în cadrul bugetului pentru exercițiul financiar 2017, s-a recurs, iarăși, la marje și instrumente speciale, care reduc disponibilitățile bugetare pentru a răspunde unor astfel de circumstanțe în perioada rămasă din CFM.
3
Pentru a se asigura nivelul maxim posibil de flexibilitate specifică, precum și pentru a asigura credite de plată suficiente, care să îi permită Uniunii să își îndeplinească obligațiile în conformitate cu articolul 323 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este nevoie să fie majorate sumele maxime prevăzute pentru ajustarea plafoanelor de plăți pentru anii 2019-2020 în cadrul marjei globale pentru plăți.
4
Pentru ca Uniunea să își mențină o capacitate suficientă de a reacționa la situații neprevăzute, axându-se în special pe noile provocări, rezerva pentru ajutoare de urgență și Instrumentul de flexibilitate ar trebui să fie consolidate, restricțiile temporale privind constituirea marjei globale pentru angajamente ar trebui să fie eliminate, iar domeniul de aplicare al marjei globale pentru angajamente ar trebui să fie extins.
5
Ar trebui, de asemenea, să fie asigurat nivelul maxim posibil de flexibilitate specifică prevăzându-se ca sumele neutilizate din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene și din Fondul european de ajustare la globalizare să fie puse la dispoziția Instrumentului de flexibilitate.
6
Prin urmare, Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 ar trebui modificat în mod corespunzător,

Articolul 1

Paragraf
Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 3, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
La articolul 5, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Litera
2018 – 7 miliarde EUR
Litera
2019 – 11 miliarde EUR
Litera
2020 – 13 miliarde EUR.
Punctul 3
La articolul 6 alineatul (1), se adaugă următoarea literă:
Punctul 4
La articolul 9, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 5
Articolul 11 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
o sumă echivalentă cu partea din suma anuală pentru Fondul de solidaritate al Uniunii Europene care a fost anulată în exercițiul precedent, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1);
Litera b
o sumă echivalentă cu partea din suma anuală pentru Fondul european de ajustare la globalizare care a fost anulată în exercițiul precedent.
Punctul 6
Articolul 14 se înlocuiește cu următorul text:

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Luxemburg, 20 iunie 2017.Pentru ConsiliuPreședinteleH. Dalli