AcasăLegislație UE32017R0236

Regulamentul (UE) 2017/236 al Comisiei din 10 februarie 2017 de refuzare a autorizării unei mențiuni de sănătate înscrise pe produsele alimentare și care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire (Text cu relevanță pentru SEE. )

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:10.02.2017
În vigoare din:03.03.2017
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare, în special articolul 17 alineatul (3),
1
În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, mențiunile de sănătate înscrise pe produsele alimentare sunt interzise, cu excepția cazului în care sunt autorizate de Comisie în conformitate cu regulamentul respectiv și sunt incluse într-o listă cu mențiuni permise.
2
Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede, de asemenea, că cererile de autorizare a mențiunilor de sănătate pot fi trimise de către operatorii din sectorul alimentar autorității naționale competente a unui stat membru. Autoritatea națională competentă trebuie să trimită cererile valabile Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), denumită în continuare autoritatea.
3
După primirea unei cereri, autoritatea trebuie să informeze fără întârziere celelalte state membre și Comisia cu privire la cerere și să emită un aviz cu privire la mențiunea de sănătate în cauză.
4
Comisia trebuie să decidă cu privire la autorizarea mențiunilor de sănătate, ținând cont de avizul emis de autoritate.
5
Ca urmare a unei cereri din partea Anxiofit Ltd. și ExtractumPharma Co Ltd, transmisă în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, autorității i sa solicitat să emită un aviz cu privire la o mențiune de sănătate referitoare la relația dintre Anxiofit-1 și reducerea anxietății subclinice și ușoare [Întrebarea nr. EFSA-Q-2015-00006]. Mențiunea propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: S-a dovedit că Anxiofit-1 ameliorează anxietatea subclinică și ușoară. Anxietatea subclinică și ușoară constituie factori de risc în dezvoltarea tulburărilor anxioase și a depresiei.
6
La data de 8 ianuarie 2016, Comisia și statele membre au primit avizul științific din partea autorității, care a concluzionat că datele prezentate nu aduceau dovezi științifice suficiente pentru a stabili o relație cauză-efect între consumul de Anxiofit-1 și reducerea anxietății subclinice și ușoare. În consecință, având în vedere că nu îndeplinește cerințele Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, mențiunea nu ar trebui autorizată.
7
Măsura prevăzută în prezentul regulament este conformă cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Paragraf
Mențiunea de sănătate prezentată în anexa la prezentul regulament nu se include în lista Uniunii cu mențiuni permise menționată la articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 10 februarie 2017.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Mențiune de sănătate respinsă
Tabel 1
Tabelul 1