AcasăLegislație UE32017D2287

Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/2287 a Comisiei din 8 decembrie 2017 de stabilire a formularelor care trebuie să fie utilizate pentru importul mercurului și al anumitor amestecuri de mercur în temeiul Regulamentului (UE) 2017/852 al Parlamentului European și al Consiliului privind mercurul [notificată cu numărul C(2017) 8190] (Text cu relevanță pentru SEE. )

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:08.12.2017
În vigoare din:12.12.2017
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2017/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 privind mercurul și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1102/2008, în special articolul 6,
1
În conformitate cu articolul 3 din Convenția de la Minamata privind mercurul (denumită în continuare Convenția de la Minamata), articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/852 prevede că mercurul și anumite amestecuri de mercur pot fi importate pe teritoriul vamal al Uniunii, pentru alte scopuri decât eliminarea ca deșeu, numai în cazul în care statul membru importator a acordat o autorizație scrisă pentru importul respectiv. În cazul în care țara exportatoare nu este parte la Convenția de la Minamata, autorizația poate fi acordată numai în cazul în care țara exportatoare a prezentat, de asemenea, certificarea faptului că mercurul nu provine din mineritul primar al mercurului.
2
Formularele pentru acordarea sau refuzarea unei astfel de autorizații, precum și pentru certificarea faptului că mercurul nu provine din mineritul primar al mercurului ar trebui să fie conforme cu formularele prevăzute în Decizia UNEP/MC/COP.1/5 adoptată de Conferința părților la Convenția de la Minamata la prima sa reuniune și ar trebui să fie adaptate, după necesități, pentru a ține seama de cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/852.
3
Pentru a asigura coerența cu data de la care se aplică Regulamentul (UE) 2017/852, aplicarea prezentei decizii ar trebui să fie amânată până la 1 ianuarie 2018.
4
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 22 din Regulamentul (UE) 2017/852,

Articolul 1

Paragraf
Formularul care trebuie utilizat de către statele membre atunci când acordă sau când refuză autorizația scrisă în temeiul articolului 4 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2017/852 este prevăzut în anexa I la prezenta decizie. Cu toate acestea, prezentul articol nu se aplică în cazul importurilor de mercur sau de amestecuri de mercur care intră în categoria deșeurilor sau care sunt considerate a fi deșeuri în sensul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

Articolul 2

Paragraf
Statele membre pot acorda autorizația scrisă în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2017/852 în cazurile precizate la litera (b) de la paragraful menționat numai în cazul în care certificarea prevăzută la litera respectivă este furnizată în formularul stabilit în anexa II la prezenta decizie. Cu toate acestea, prezentul articol nu se aplică în cazul importurilor de mercur sau de amestecuri de mercur care intră în categoria deșeurilor sau care sunt considerate a fi deșeuri în sensul Directivei 2008/98/CE.

Articolul 3

Paragraf
Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2018.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 8 decembrie 2017.Pentru ComisieKarmenu VellaMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
FORMULAR PENTRU ACORDAREA SAU REFUZAREA AUTORIZAȚIEI SCRISE, ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 4 ALINEATUL (1) DIN REGULAMENTUL (UE) 2017/852, PENTRU IMPORTUL MERCURULUI SAU AL AMESTECURILOR DE MERCUR MENȚIONATE ÎN ANEXA I LA REGULAMENTUL RESPECTIV
Paragraf
FORMULAR PENTRU ACORDAREA SAU REFUZAREA AUTORIZAȚIEI SCRISE, ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 4 ALINEATUL (1) DIN REGULAMENTUL (UE) 2017/852 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI PRIVIND MERCURUL, PENTRU IMPORTUL MERCURULUI SAU AL AMESTECURILOR DE MERCUR MENȚIONATE ÎN ANEXA I LA REGULAMENTUL RESPECTIV
Paragraf
Notă: Acest formular se aplică în cazul importului în Uniunea Europeană de mercur și de amestecuri de mercur cu alte substanțe, inclusiv de aliaje de mercur, cu o concentrație de mercur de cel puțin 95 % din greutate, astfel cum sunt menționate în anexa I la Regulamentul (UE) 2017/852 privind mercurul (denumite în continuare amestecuri de mercur). Acest formular nu se aplică în cazul importurilor de mercur sau de amestecuri de mercur care intră în categoria deșeurilor sau care sunt considerate a fi deșeuri în sensul Directivei 2008/98/CE privind deșeurile.
Paragraf
În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/852, este interzis importul în Uniune al amestecurilor de mercur care nu intră sub incidența prezentului formular și al compușilor de mercur în scopul recuperării mercurului.
Paragraf
Date de contact care trebuie furnizate de statul membru importator
Paragraf
Denumirea corespondentului național desemnat:
Paragraf
Corespondentul național desemnat înseamnă corespondentul național desemnat în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) din Convenția de la Minamata pentru schimbul de informații în cadrul acestei convenții. Acesta ar trebui să coincidă cu autoritatea competentă desemnată de către statul membru importator, în temeiul articolului 17 din Regulamentul (UE) 2017/852, în calitate de autoritate căreia trebuie să-i fie adresate cererile de import în conformitate cu articolul 4.
Paragraf
Adresă:
Paragraf
Tel.:
Paragraf
Fax:
Paragraf
E-mail:
Paragraf
Date de contact care trebuie furnizate de țara exportatoare
Paragraf
Denumirea corespondentului național desemnat sau numele funcționarului public responsabil:
Paragraf
Adresă:
Paragraf
Tel.:
Paragraf
Fax:
Paragraf
E-mail:
Paragraf
Informații privind expedierea care trebuie furnizate de țara exportatoare
Paragraf
Vă rugăm să precizați cantitatea totală de mercur, în formă pură sau în amestecuri, care este prevăzută a fi expediată (kg)
Paragraf
Vă rugăm să precizați data (datele) prevăzută(e) pentru expediere(i)
Paragraf
Vă rugăm să precizați dacă mercurul, în formă pură sau în amestecuri, provine din mineritul primar al mercurului:
Paragraf
Dacă răspunsul este DA:Țară exportatoare parte la Convenția de la Minamata: Vă rugăm să precizați dacă mercurul provine din minerit primar nou sau existent în sensul articolului 3 alineatele (3) și (4) din Convenția de la Minamata.În cazul în care țara exportatoare nu este parte la convenția menționată, aceasta a prezentat certificarea faptului că mercurul nu provine din mineritul primar al mercurului.
Paragraf
Țară exportatoare parte la Convenția de la Minamata: Vă rugăm să precizați dacă mercurul provine din minerit primar nou sau existent în sensul articolului 3 alineatele (3) și (4) din Convenția de la Minamata.
Paragraf
În cazul în care țara exportatoare nu este parte la convenția menționată, aceasta a prezentat certificarea faptului că mercurul nu provine din mineritul primar al mercurului.
Paragraf
Vă rugăm să confirmați că mercurul, în formă pură sau în amestecuri, nu provine din niciuna dintre următoarele trei surse:
Paragraf
În conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) 2017/852, mercurul și compușii de mercur, în formă pură sau în amestecuri, din oricare dintre următoarele trei surse menționate în formular, se consideră deșeuri în înțelesul Directivei 2008/98/CE și se elimină fără a se pune în pericol sănătatea umană sau mediul, în conformitate cu directiva menționată.
Paragraf
industria cloralcalilor (de exemplu, dezafectarea celulelor de cloralcali);
Paragraf
purificarea gazului natural;
Paragraf
industria minieră neferoasă și procesele de topire.
Paragraf
Informații care trebuie furnizate de statul membru importator
Paragraf
Care este scopul importului de mercur în formă pură sau în amestecuri? Vă rugăm să încercuiți varianta corespunzătoare:
Paragraf
Depozitare intermediară corespunzătoare din punct de vedere ecologic în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/852
Paragraf
Dacă răspunsul este da, vă rugăm să precizați utilizarea preconizată, dacă este cunoscută.
Paragraf
Paragraf
Paragraf
Paragraf
Utilizare permisă de legislația Uniunii și legislația națională:
Paragraf
În conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/852, este interzis importul în Uniune al mercurului pentru utilizarea în mineritul aurifer artizanal și mineritul aurifer la scară redusă.
Paragraf
DA
Paragraf
NU
Paragraf
Dacă răspunsul este da, vă rugăm să oferiți detalii suplimentare cu privire la utilizarea preconizată a mercurului în formă pură sau în amestecuri.
Paragraf
Paragraf
Paragraf
Paragraf
Informații privind expedierea
Paragraf
Importator
Paragraf
Denumirea întreprinderii:
Paragraf
Adresă:
Paragraf
Tel.:
Paragraf
Fax:
Paragraf
E-mail:
Paragraf
Exportator
Paragraf
Denumirea întreprinderii:
Paragraf
Adresă:
Paragraf
Tel.:
Paragraf
Fax:
Paragraf
E-mail:
Paragraf
Indicație a autorizației din partea statului membru importator
Paragraf
Natura autorizației, vă rugăm să încercuiți varianta corespunzătoare:
Paragraf
Vă rugăm să folosiți spațiul de mai jos pentru a preciza orice condiții, detalii suplimentare sau informații relevante.
Paragraf
Paragraf
Paragraf
Semnătura autorităților competente desemnate ale statului membru importator și data
Paragraf
Denumire
Paragraf
Titlu:
Paragraf
Semnătură:
Paragraf
Data:
Litera i
Vă rugăm să precizați cantitatea totală de mercur, în formă pură sau în amestecuri, care este prevăzută a fi expediată (kg)
Litera ii
Vă rugăm să precizați data (datele) prevăzută(e) pentru expediere(i)
Litera iii
Vă rugăm să precizați dacă mercurul, în formă pură sau în amestecuri, provine din mineritul primar al mercurului:
Litera iv
Vă rugăm să confirmați că mercurul, în formă pură sau în amestecuri, nu provine din niciuna dintre următoarele trei surse:
Litera
industria cloralcalilor (de exemplu, dezafectarea celulelor de cloralcali);
Litera
purificarea gazului natural;
Litera
industria minieră neferoasă și procesele de topire.
Litera
industria cloralcalilor (de exemplu, dezafectarea celulelor de cloralcali);
Litera
purificarea gazului natural;
Litera
industria minieră neferoasă și procesele de topire.
Litera i
Depozitare intermediară corespunzătoare din punct de vedere ecologic în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/852
Litera ii
Utilizare permisă de legislația Uniunii și legislația națională:
Litera
Denumire
Litera
Titlu:
Litera
Semnătură:
Litera
Data:
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
FORMULAR DE UTILIZAT DE CĂTRE ȚĂRILE CARE NU SUNT PĂRȚI LA CONVENȚIA DE LA MINAMATA PRIVIND MERCURUL ȘI CARE INTENȚIONEAZĂ SĂ EXPORTE CĂTRE UN STAT MEMBRU MERCUR, ÎN FORMĂ PURĂ SAU ÎN AMESTECURI, PENTRU CERTIFICAREA SURSEI DIN CARE PROVINE MERCURUL
Paragraf
FORMULAR PENTRU CERTIFICAREA SURSEI DIN CARE PROVINE MERCURUL, ÎN FORMĂ PURĂ SAU ÎN AMESTECURI, DESTINAT EXPORTULUI
Paragraf
Informații privind expedierea care trebuie furnizate de țara exportatoare
Paragraf
Vă rugăm să precizați cantitatea totală de mercur, în formă pură sau în amestecuri, care este prevăzută a fi expediată
Paragraf
Vă rugăm să precizați data (datele) prevăzută(e) pentru expediere(i)
Paragraf
Informații privind expedierea
Paragraf
Importator
Paragraf
Denumirea întreprinderii:
Paragraf
Adresă:
Paragraf
Tel.:
Paragraf
Fax:
Paragraf
E-mail:
Paragraf
Exportator
Paragraf
Denumirea întreprinderii:
Paragraf
Adresă:
Paragraf
Tel.:
Paragraf
Fax:
Paragraf
E-mail:
Paragraf
Certificare
Paragraf
În conformitate cu articolul 3 alineatul (8) din Convenția de la Minamata privind mercurul, guvernul meu certifică faptul că mercurul inclus în expedierea descrisă în prezentul formular nu provine din mineritul primar al mercurului.
Paragraf
Vă rugăm să furnizați informații prin care să dovediți sursa mercurului care urmează să fie exportat.
Paragraf
Semnătura funcționarului public responsabil și data:
Paragraf
Nume
Paragraf
Titlu:
Paragraf
Semnătură:
Paragraf
Data:
Litera i
Vă rugăm să precizați cantitatea totală de mercur, în formă pură sau în amestecuri, care este prevăzută a fi expediată
Litera ii
Vă rugăm să precizați data (datele) prevăzută(e) pentru expediere(i)
Litera
Nume
Litera
Titlu:
Litera
Semnătură:
Litera
Data: