Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 192 alineatul (1), coroborat cu articolul 218 alineatul (5),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
La 20 decembrie 2010, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocierile cu Confederația Elvețiană pentru crearea unei legături între respectivele lor scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (ETS). Negocierile s-au încheiat cu succes prin parafarea Acordului dintre Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană pentru crearea unei legături între respectivele lor scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (denumit în continuare acordul).
2
Prin acord se asigură îndeplinirea condițiilor pentru crearea legăturii, după cum se prevede la articolul 25 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
3
Pozițiile care urmează să fie adoptate, în numele Uniunii, în cadrul comitetului mixt instituit în temeiul acordului ar trebui să fie stabilite în conformitate cu procedurile și practicile existente și cu respectarea deplină a prerogativelor Consiliului legate de elaborarea de politici. În special, în cazul în care comitetul mixt este invitat să ia decizii având efecte juridice, Consiliul stabilește poziția Uniunii în conformitate cu articolul 218 alineatul (9) din tratat.
4
Acordul ar trebui să fie semnat.
5
Pentru a se asigura coordonarea dintre părți și pentru a se ține seama de evoluțiile legislative relevante, inclusiv adoptarea și intrarea în vigoare a normelor elvețiene relevante prin care sfera de acoperire a ETS elvețiene pentru a cuprinde și aviația, precum și necesitatea de a modifica în consecință anexa I partea B din acord, ar trebui ca articolele 11-13 din acord să se aplice cu titlu provizoriu, până la finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea în vigoare a acestuia,
Articolul 1
Paragraf
Prin prezenta decizie se autorizează semnarea în numele Uniunii a Acordului dintre Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană pentru crearea unei legături între respectivele lor scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, sub rezerva încheierii acordului menționat.
Paragraf
Textul acordului se atașează la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită sau persoanele împuternicite să semneze acordul în numele Uniunii.
Articolul 3
Paragraf
Articolele 11-13 din acord se aplică cu titlu provizoriu, de la semnarea acestuia până la finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea sa în vigoare.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării sale.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 10 noiembrie 2017.Pentru ConsiliuPreședinteleU. Palo