AcasăLegislație UE32017D0938

Decizia (UE) 2017/938 a Consiliului din 23 septembrie 2013 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Convenției de la Minamata privind mercurul

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:23.09.2013
În vigoare din:23.09.2013
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 192 alineatul (1), coroborat cu articolul 218 alineatul (5),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Mercurul și compușii săi sunt foarte toxici pentru sănătatea umană și sănătatea animalelor și plantelor. În cadrul Uniunii Europene, mercurul și compușii săi fac obiectul reglementării menite să protejeze sănătatea umană și mediul.
2
În 2009, Consiliul de administrație al Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) a solicitat directorului executiv al UNEP să instituie un comitet interguvernamental de negociere mandatat să elaboreze un instrument obligatoriu din punct de vedere juridic la nivel mondial privind mercurul, având ca obiectiv finalizarea lucrărilor sale înainte de cea de a 27-a sesiune ordinară a Consiliului de administrație din 2013.
3
În decembrie 2010, Consiliul a autorizat Comisia să participe, în numele Uniunii, în ceea ce privește aspectele care țin de competența Uniunii și pentru care Uniunea a adoptat norme, la negocierile cu privire la un instrument obligatoriu din punct de vedere juridic la nivel mondial privind mercurul, în conformitate cu directivele de negociere care figurează în addendumul la respectiva autorizare.
4
Procesul de negociere a fost finalizat cu succes la cea de a cincea sesiune a Comitetului interguvernamental de negociere care a avut loc la Geneva între 13-18 ianuarie 2013.
5
Uniunea a avut un rol cheie în negocieri și a contribuit activ la rezultatul acestora, care este în conformitate cu directivele de negociere adresate Comisiei.
6
Consiliul, în cadrul celei de a 3233-a sesiuni din 21 martie 2013, a salutat rezultatul procesului de negociere.
7
Instrumentul obligatoriu din punct de vedere juridic la nivel mondial privind mercurul va fi deschis spre semnare în cadrul unei conferințe diplomatice desfășurate la Kumamoto (Japonia) între 7-11 octombrie 2013, sub numele de Convenția de la Minamata privind mercurul.
8
Prin urmare, Convenția de la Minamata privind mercurul ar trebui semnată,

Articolul 1

Paragraf
Semnarea în numele Uniunii a Convenției de la Minamata privind mercurul se autorizează sub rezerva încheierii convenției menționate.

Articolul 2

Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana (persoanele) împuternicită (împuternicite) să semneze convenția în numele Uniunii.

Articolul 3

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 23 septembrie 2013.Pentru ConsiliuPreședinteleV. Jukna