Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 913/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2010 privind rețeaua feroviară europeană pentru un transport de marfă competitiv, în special articolul 5 alineatul (6),
1
În conformitate cu articolul 5 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 913/2010, ministerele responsabile cu transportul feroviar din Belgia, Republica Cehă, Germania, Lituania, Țările de Jos și Polonia au transmis Comisiei o scrisoare de intenție cu data de 27 aprilie 2014. Aceasta a inclus o propunere privind extinderea coridorului de transport feroviar de marfă Marea Nordului-Marea Baltică până în Republica Cehă, sudul Poloniei și granița dintre Polonia și Ucraina.
2
Comisia a examinat această propunere în conformitate cu articolul 5 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 913/2010 și a adoptat Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1111 a Comisiei în conformitate cu articolul 5 din prezentul regulament.
3
În scrisoarea de intenție din 27 aprilie 2014 se afirmă că extinderea de la Katowice la Medyka ar putea fi operațională de abia în 2020. Cu toate acestea, Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1111 include și această extindere și, în conformitate cu articolul 5 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 913/2010, statele membre în cauză ar trebui să construiască coridorul de transport de marfă în termen de cel mult doi ani de la data publicării deciziei Comisiei. Din acest motiv, extinderea la Medyka ar trebui să fie operațională până cel târziu la 7 iulie 2017; acest fapt nu corespunde intenției statelor membre specificate în scrisoarea acestora. Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1111 ar trebui modificată prin eliminarea referinței la extinderea coridorului de transport feroviar de marfă Marea Nordului-Marea Baltică la Medyka.
4
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 21 din Regulamentul (UE) nr. 913/2010,
Articolul 1
Paragraf
Articolul 1 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1111 se înlocuiește cu următorul text:Articolul 1Scrisoarea de intenție din 27 aprilie 2014 privind extinderea coridorului de transport feroviar de marfă Marea Nordului-Marea Baltică până în Republica Cehă și sudul Poloniei, transmisă Comisiei de către ministerele responsabile cu transportul feroviar din Belgia, Republica Cehă, Germania, Lituania, Țările de Jos și Polonia și în care este propus itinerariul Wilhelmshaven/Bremerhaven/Hamburg/Amsterdam/Rotterdam/Anvers-Aachen-Hanovra/Berlin-Varșovia-Terespol (frontiera polono-belarusă)/Kaunas-Riga-Tallinn/Falkenberg-Praga/Wroclaw-Katowice drept rută principală pentru coridorul de transport feroviar de marfă Marea Nordului-Marea Baltică, este în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 913/2010.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Regatului Belgiei, Republicii Cehe, Republicii Federale Germania, Republicii Lituania, Regatului Țărilor de Jos și Republicii Polone.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 31 ianuarie 2017.Pentru ComisieVioleta BulcMembru al Comisiei