Notă
Evaluarea de mai jos este efectuată în temeiul dispozițiilor Tratatului Euratom, fără a aduce atingere eventualelor evaluări suplimentare care trebuie efectuate în temeiul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și obligațiilor care decurg din acesta și din legislația secundară.La 7 octombrie 2016, Comisia Europeană a primit de la guvernul francez, în conformitate cu articolul 37 din Tratatul Euratom, date generale cu privire la planul modificat de eliminare a deșeurilor radioactive provenite de la situl Comurhex II.Pe baza acestor date și a informațiilor suplimentare solicitate de Comisie la 5 decembrie 2016 și furnizate de autoritățile franceze la 6 ianuarie și la 17 ianuarie 2017, precum și în urma consultării Grupului de experți, Comisia a formulat următorul aviz:1.distanța dintre uzină și cel mai apropiat punct situat pe teritoriul altui stat membru, în acest caz Spania, este de 80 km;2.planul modificat presupune o creștere a limitelor de evacuare autorizate în ceea ce privește efluenții radioactivi gazoși, toate celelalte limite de evacuare autorizate rămânând neschimbate;3.în condiții normale de funcționare, planul modificat nu este susceptibil să conducă la o expunere a populației unui alt stat membru care să fie semnificativă din punctul de vedere al sănătății, în conformitate cu dozele-limită stabilite în Directivele privind normele de securitate de bază;4.planul modificat nu are consecințe legate de evacuările neprevăzute de efluenți radioactivi care ar putea rezulta în urma unui accident de tipul și amploarea avute în vedere în datele generale ale planului existent, ținând cont de nivelurile de referință stabilite în Directivele privind normele de securitate de bază.În concluzie, Comisia consideră că implementarea planului modificat de eliminare a deșeurilor radioactive provenite de la situl Comurhex II situat la Malvési în Franța nu poate provoca, nici în condiții normale de funcționare, nici în cazul unui accident de tipul și amploarea avute în vedere în datele generale, o contaminare radioactivă a solului, a apei sau a spațiului aerian ale unui alt stat membru care să fie semnificativă din punctul de vedere al sănătății, ținând cont de dispozițiile stabilite în Directivele privind normele de securitate de bază.